Se afișează postările cu eticheta excursie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta excursie. Afișați toate postările

8 decembrie 2018


Botanică în Parcul Ha'Sharon din apropierea Haderei

Astăzi ne plimbăm prin Parcul Național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei și descoperim câteva din plantele de aici. Aflăm și care este legătura dintre roșcovi și caratele diamantului, precum și diferența față de karatele aurului. La sfârșitul excursiei ajungem la una din bălțile de iarnă despre care vom afla mai multe lucruri interesante în postarea următoare.


Am participat la această plimbare, o adevărată simfonie a florilor, în aerul îmbălsămat al primăverii anului trecut. Parcul național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei se întinde pe o suprafață de 600 de hectare și constituie un minunat loc de agrement în sânul naturii, pentru orășeni. Este o rămășiță a pădurii de stejar ce se întindea în toată jumătatea de nord a țării, azi reprezentând "plămânii verzi" care împiedică urbanizarea continuă între orașele Hadera și Natania.


În lunile cu vegetație bogată și înflorire (iarna și primăvara), primăria organizează vizitarea gratuită a parcului de două ori pe săptămână, sub îndrumarea unor ghizi. Participăm la excursia de la sfârșitul lunii februarie. Ne întâlnim în stația de cale ferată și trecem prin pădurea de eucalipți plantată la începutul secolului trecut în încercarea de a seca mlaștinile aducătoare de malarie (metodă care nu s-a dovedit eficientă - citește aici despre eradicarea malariei).

1 aprilie 2018


Negev, zona Nitzana (I): meteorologie, centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel


După o scurtă introducere în meteorologie, ajungem în deșertul Negev din sudul țării, unde analizăm centralele solare care vor intra în funcțiune în 2018. În Israel energia solară este folosită deja din anii '50 pentru încălzirea apei menajere, din 1976 instalarea captoarelor solare pe acoperișul caselor devenind obligatorie, acest lucru economisind ~8% din energia electrică.

Despre restul excursiei, istoria Comandoului Francez din perioada războiului de independență, "Casa mierii", niște ruine otomane și fosta așezare nabateană Shivta în postările viitoare.

Notă: de astăzi scurtăm postările, împârțind traseul excursiilor în câteva părți pentru a fi mai ușor de urmărit.

Media anuală a precipitațiilor scade rapid de la nordul la sudul țării. Dacă în nord media este de peste 600 mm, la nivelul orașului Beer Sheva (capitala deșertului Negev) coboară la 200 mm, această cifră reprezentând definiția acceptată a graniței deșertului. Precipitațiile continuă să scadă spre sud, ajungând în Eilat la 25 mm pe an, nivel comparabil cu zonele cele mai aride ale Saharei. De altfel ~60% din teritoriul Israelului este deșert iar suprafața totală a țarii este de 11 ori mai mică decât a României.


Prin comparație în România precipitațiile anuale scad treptat de la vest spre est, astfel încât în Transilvania media este de aprox. 640 mm/an, Moldova (Iași) și Muntenia (București) aprox 530 mm/an dar în Deltă/Dobrogrea (Constanța) media ajunge la 380 mm/an.

În România plouă mai tot anul (ceva mai puțin peste iarnă) pe când în Israel toată ploaia cade în cele 4 luni de iarnă,  iar din martie-aprilie până în octombrie-noiembrie (8 luni) este secetă absolută.  Lipsa norilor în sudul țării reprezintă totuși un oarece avantaj dpdv a energiei solare precum vom vedea în continuare :) La Eilat de exemplu sunt în medie numai 5 zile înnorate și 360 zile însorite!

După o călătorie de 3 ore şi jumătate spre sud cu autocarul ne oprim în plin Deșert Negev (pronunțat Neghev) la un terasament pe unde trecea calea ferată construită de otomani şi refăcută apoi de britanici după cucerirea Țării Sfinte în 1917 (despre căile ferate din timpul primului război mondial am povestit în trecut aici și aici). Acum locul se reamenajează:

3 martie 2018


Rezerva biosferică Megiddo (Ramot Menashe); sistemul de captare a ploilor și înmagazinare în acvifer "Nehalei Menashe"

Astăzi parcurgem un scurt traseu în rezerva biosferică Megiddo, apoi vizităm un sistem ingenios de captare și acumulare a apei ploilor, parte din sistemul hidrotehnic foarte complex și inovator (vezi harta în 3 părți), care a contribuit la "înflorirea deșertului".

Această hartă (din 2012) detailează sistemului de apă potabilă (albastru și negru), apă reciclată (roșu/portocaliu), apă desalinizată din mare (triunghi galben sau albastru) sau apă desalinizată din apă parțial sărată (combinație galben+negru). Lângă orașul Hadera apare numai descrierea acestei instalații ("Nahalei Menashe plants for capturing flood water"), traseul nefiind detailat, dar noi îl vom aprofunda în continuare.


La răsărit de nisipurile litoralului de lângă Cesarea se întind Ramot (înălțimile) Menashe (numele unuia din cele 12 triburi israelite biblice), niște dealuri ce nu depășesc altitudinea de 400 m. În 2011 o mare parte din această zonă (8.400 ha) a fost declarată "rezervă biosferică" UNESCO, al doilea astfel de parc în Israel (după biosfera Carmel) din cele 580 existente în lume. În această biosferă se minimalizează impactul asupra mediului astfel ca biodiversitatea și ecosistemele sa fie pe cat posibil protejate. Rezerva biosferică a fost extinsă spre est în 2017, incorporând o suprafață aproape dublă de 17.300 ha și redenumită Megiddo (vezi poza interactivă panoramică 360° de la Tel Megiddo postată anul trecut pe FB).

Nivelul precipitațiilor din cursul iernii ajunge aici la 600 l/mp. dar numai o mică parte pătrunde în profunzimea solului. Majoritatea apei se scurge în mare prin râurile umflate. În schimb în anotimpul secetos (restul de 7-8 luni pe an), râurile seacă sau scad la dimensiunile unor pârâuri.

Prin anii 60 a secolului trecut, Autoritatea Apelor a hotărât să capteze o parte din apa ploilor din patru râuri (Tanimim sau Crocodililor, Ada, Barkan și Mishmarot - vezi diagrama mai jos) în loc ca acestea să se "piardă" în mare. Partea inovatoarea a fost captarea apelor nu într-un lac de acumulare de suprafață, ci direct în acvifer, adică depozitul subteran natural de apă. Acviferul litoralului s-a format în pleistocen și conține o rezervă de 300 milioane metri cubi de apă. Dacă media consumului de apă din acvifer nu depășește media refacerii din precipitații, depozitul se menține ca și banii depuși la bancă, altfel nivelul apei scade și acviferul se poate contamina cu apă sărată din marea din apropiere.

Pe harta atașată (zoomabilă) limitele biosferei Ramot Menashe (2011) sunt verzi, limitele biosferei mărite redenumită Megiddo (2017) roșii, iar canalul de recuperare a apelor ploilor ale celor patru râuri și până la câmpurile de infiltrare în acvifer este marcat cu albastru. Vezi diagrama din continuare pentru detalii.

Există acvifere și în zonele deșertice, inclusiv în Negev, acolo apa acumulându-se în perioadele geologice cu climă mai ploiasă. În deșert deci este vorba de apă fosilă ca și petrolul care este un combustibil fosil. Se relatează că în Arabia Saudită, forându-se pentru apă se dă de petrol. De aceea acolo apa este mai scumpă decât petrolul...

De dimineață plecăm cu mașinile și ne oprim pe colinele Menashe, puțin după localitatea Amikam. Aceste coline necultivate, năpădite de flora sălbatică, sunt folosite parțial ca pășune. Vedem câteva cirezi de vite. Această zonă este de fapt bazinul hidrografic care alimentează râurile care se scurg spre Mediterană.




Pătrundem pe o cărare năpădită de tufișuri de mure, ghidul tăind o parte din vrejuri cu ajutorul unui foarfece ca să putem trece.



Ajungem la un izvor ca un puț, împrejmuit cu pietre cioplite, apa scurgându-se printr-un canal subteran. Spre uimirea noastră, ghidul ne relatează că izvorul a fost împrejmuit acum peste două mii de ani, în sec I î.e.n, de către constructorii romani de pe vremea lui Irod.



Era una dintre sursele de apă care curgea prin gravitație în apeductul lung de 22 km până la Cesarea. Acest oraș port înfloritor cu 40.000 de locuitori era aprovizionat cu apă cu câteva apeducte (despre care vom vorbi altă dată) de la poalele muntelui Carmel și colinele Menashe. Altitudinea izvorului de 160 m. asigura scurgerea apei prin gravitație. Lângă izvor era un sat atestat de scrierile bizantine. Unii susțin că ar fi fost întemeiat de către constructorii apeductului roman și de lucrătorii de intreținere. La fel se pare ca a fost întemeiat și localitatea Fureidis, azi populată de arabi. Să nu uităm ca sistemul hidrotehnic construit de romani a fost folosit timp de 600 de ani, azi nemaifiind funcțional.

Apeductul "Mare" roman la capătul dinspre Caesarea, pe care o să-l vizităm cu altă ocazie
Astăzi însă vom merge de-a lungul sistemului modern de captare a ploii în acvifer, pe un traseu diferit decât acest apeduct. Traseul de-a lungul canalului (albastru) care întretaie cele 4 râuri este marcat în diagramă cu săgeți negre:


La Mey Kedem - Ape Antice - (punctul 1 în negru pe diagramă), turiștii pot umbla vara de-a lungul unei porțiuni de 300 m. a tunelului roman subteran (care măsura 6 km lungime) într-un tur ghidat prin apa izvoarelor. Acest tunel este destul de înalt încât să se poată umbla drept iar adâncimea apei pe traseu variază între 40-70 cm. Pentru mai multe explicații privind tunelul și orele de vizită vedeți site-ul oficial.



Fotografiez niște flori de ciocul berzei și niște stupi. Suntem spre sfârșitul lunii februarie și înflorirea este în toi.

21 decembrie 2017


Pardes Hanna - Karkur: scurtă excursie într-o lungă istorie :P (partea a II-a)


Continui aici povestirea despre "Livada Hanna" și Karkur. În partea întâi, am povestit istoria celor două localități, viața și problemele întemeietorilor, despre "Sărbătoarea Apei" și boomul portocalelor Jaffa. Am amintit pe generosul Baron Edmond de Rothschild precum și sursa numelui localității Pardes Hanna.

În partea a doua, vizităm "Legenda Ierbii" și Școala Agricolă, discutăm succint despre modernizare, apoi urmărim povestea ghidului venit din România care a trecut prin tabăra de imigranți din localitate în anii '50.

Legenda Ierbii 
Ne abatem întâi din drumul spre Pardes Hanna la Agadat Deshe / „Legenda Ierbii”, un local deosebit unde se organizează nunți și alte evenimente, așezat pe o costișă, într-un minunat cadru natural. Locația cuprinde câteva clădiri istorice, primele fiind construite în anii 1928 de proprietarii livezilor de citrice din jur. La vremea respectivă terenurile se aflau în proprietate privată, dar la mult timp după aceea au trecut în administrarea localității.

Curtea
Curtea

 Încă o curte

14 mai 2017


Satul arab Jisr az-Zarka

Vizităm așezarea arăbească Jisr az-Zarka de pe țărmul Mediteranei, cu locuitori de o fizionomie și proveniență mai deosebite, care încearcă recent să promoveze turismul în localitate. Discutăm cu proprietarul unui hostel si imam-ul moscheei.

Trecem pe la movila arheologică Tel Mevorakh, apoi fosta mocirlă Kabara, asanată acum aproape un secol pentru combaterea tânțarilor purtători de malarie.

La urmă ne plimbăm de-a lungul Râului Crocodililor la vărsarea în Mediterană, descoperind plante, geologie și o mică rămășiță arheologică a așezării romano-bizantine Crocodilopolis.

Plecăm cu mașinile personale pentru o scurtă excursie în apropierea Haderei. Destinația este Jisr az-Zarqa, unul din puținele așezări arăbești de pe litoralul israelian. Ne întâlnim la poalele movilei arheologice Tel Mevorakh. Plimbându-mă în jur, fotografiez:

4 aprilie 2016


Ruinele așezării antice Hurvat Midras cu peștera porumbar, lângă renumitele peșteri Beit Guvrin (galerie foto)


Azi vizităm o pesteră porumbar (columbarium) din așezarea antică Hurvat Midras. Unele peșteri au fost folosite de evrei în ultimul război iudeo-roman pe urma căruia majoritatea populației a fost omorâtă sau exilată.
În martie, înflorirea este în toi și verdeața exuberantă, un peisaj caracteristic primăverii israeliene de după anotimpul ploios. Deci la drum!

Mă alătur unui grup de copii membri ai Organizației de Apărare a Naturii și vizităm Hurvat Midras, ruinele unei așezări populate incă din epoca fierului și una din peșterile porumbar (columbarium) caracteristice zonei. Aici, la poalele dealurilor Iudeei, sunt sute de peșteri calcaroase, cele din parcul Bet Guvrin fiind incluse recent (2014) în patrimoniu mondial Unesco.

Unele peșteri au fost folosite de răsculații evrei sub conducerea lui Bar Kohba în ultimul război iudeo-roman (132-135 e.n.). Deși romanii au suferit pierderi grele, au concentrat zeci de mii de soldați din 12 legioane reușind până la urmă să înfrângă revolta într-o baie de sânge în care, după Cassius, 600,000 de evrei au fost anihilați în luptă, mulți alții pierind de foame și boli.  50 de orașe fortificate și 985 de sate au fost rase de pe fața pământului.

Învingător, împăratul Hadrian a depopulat Iudeea de rămășițele populației evreiești exilând-o în robie, a convertit Ierusalimul într-un oraș păgân interzis iudeilor schimbându-i numele în Aelia Capitolina și a șters chiar și numele regiunii de pe hartă transformând-o în Syria Palestina.

Această înfrângere a avut o influența covărșitoare nu numai asupra istoriei poporului evreu dar a modificat și filozofia religiei iudaice.  Astfel conceptul de Mesia a fost abstractizat și spiritualizat iar conducerea religioasă a devenit mult mai conservatoare și prudentă (engro).
Acesta a fost și unul din evenimentele cheie care au diferențiat creștinismul ca pe o religie distinctă de iudaism.

Astăzi însă ne concentram pe înflorirea care este în toi și pe verdeața exuberantă, un peisaj caracteristic primăverii israeliene după anotimpul ploios. Deci las pozele să vorbească... La drum!

6 iunie 2015


Sarona – povestea coloniei de templeri germani din Țara Sfântă

Sarona a fost una din coloniile templerilor germani în Țara Sfântă, care a fost înghiţită mai târziu de metropola Tel Aviv-ului. Am vizitat deci casele vechii așezări, recent renovate și reabilitate, redescoperind și istoria oarecum obscură a templerilor.


Întemeierea Saronei

Templerii (fără legătură cu cavalerii templieri) fac parte dintr-o sectă întemeiată în secolul 19, derivată din luteranism. Au fost excluşi din Biserica luterană în 1858 din cauza credinţei lor milenare, care conform Apocalipsei, prevede revenirea Domnului pe pământ şi instaurarea împărăţiei Lui pentru cel puţin un mileniu.

Cuvântul templer derivă din conceptul comunităţii creştine aşa cum este descris în Noul Testament (vezi 1 Corinteni 3:16 și 1 Petru 2: 5), unde fiecare persoană şi comunitate este văzută ca un templu în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu. 

Scopul templerilor a fost de a promova cooperarea spirituală şi a avansa reconstruirea templului din Țara Sfântă, în credința că această fundaţie va promova a doua venire a Domnului Isus Hristos. 

"Templeri: familia Frank in Ierusalim".

Prima colonie agricolă a templerilor a fost Sarona, întemeiată în anul 1871, pe drumul de la Jaffa la Nablus (Şhem).  Se pare că numele provine din denumirea provinciei Sharon din Israelul antic. Acestia au întemeiat mai multe colonii printre care si în Haifa, Ierusalim şi Galileea.


Sarona a fost una dintre primele aşezări agricole moderne din Palestina şi a devenit un model pentru pionierii evrei. În primii ani, greutăţile şi boala au luat un tribut greu, malaria secerând 28 de vieţi. Pentru a asana pământul mlăştinos, s-au plantat 1.300 copaci de eucalypt. 

"Sarona".

În 1889 colonia număra 269 de oameni care trăiau în 41 de case precum si o casă comunitară, o vinărie, ateliere, hambare şi grajduri.

Coloniştii din Sarona au adus utilaje şi practici agricole moderne în Ţara Sfântă. S-au profilat asupra culturilor şi produselor pe care le puteau vinde cu uşurinţă. Acestă "agricultură pentru profit" a fost o inovație economică într-o zonă în care de secole s-a practicat agricultura de subsistenţă.

"Templeri in fata hambarului".

La început produceau cereale şi produse lactate, apoi au fost plantate livezi şi vii. Portocalele coloniei au primit marca "Jaffa" utilizat de portocalele israeliene până astăzi.


Confruntându-se cu un deficit de resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii, s-a introdus obligaţia ca fiecare membru de sex masculin să facă în fiecare lună un anumit număr de ore de muncă în folosul comunității. Asfel s-au putut programa, construcţii de drumuri. facilități de drenaj, amenajarea terenurilor, etc. 

Templerii au adus o contribuție importantă la construcția de drumuri şi au stabilit un transport regulat intre Haifa și alte orașe, promovând industria turistică a țării. 

"Templeri".

În noiembrie 1917, trupele britanice ocupă Sarona, transformând casa comunitară într-un spital de campanie, confiscând şi alte clădiri pentru uz militar. 

În iulie 1918, templerii (un total de 850 de persoane) sunt evacuați în Egipt, la Helwan iar in aprilie 1920, 270 dintre aceştia au fost repatriați în Germania.

La 29 iulie 1920, Camera Lorzilor permite celor rămaşi să se întoarcă în Palestina. Locuitorii din Sarona revin la o colonie jefuită şi vandalizată. În urma negocierilor cu autorităţile britanice, primesc o compensaţie până la 50%. 

Prin 1925, Sarona este o mică aşezare agricolă, punându-se accent pe meserii. Cu imigraţia evreiască în creștere (80.000 de imigranți au sosit în Palestina în anii 1920-1926) așezarea prosperă datorită măririi pieței pentru produsele și serviciile sale. 

După venirea la putere a lui Hitler, toate școlile internaționale de limbă germană finanțate din fondurile statului german, au fost obligate de a angaja exclusiv cadre didactice aliniate la partidul nazist. Membrii tinerei generații, mai puţin religioşi, au fost mai receptivi la naţionalismul nazist german, mulţi devenind membri ai partidului national socialist. 

"Zvastica în Ierusalim".

În 1939, la începutul celui de al II-lea război mondial, autoritățile britanice au declarat templerii cetăţeni ai unei ţări inamice şi i-au internat în lagărele din Sarona, Waldheim şi Betlehem din Galileea (toate colonii ale templerilor). 

În timpul războiului, guvernul britanic a intermediat schimbul de aproximativ 1000 de templeri pentru 550 evrei de sub control german. În anul 1941 peste 500 de templeri au fost deportaţi în Australia şi internaţi în Tatura, Central Victoria. 

În anii 1944 şi 1945 locuitorii Saronei sunt mutaţi în lagărul din Wilhelma, iar casele lor sunt preluate de către armata britanică. După formarea statului Israel în 1948, templerii nu se mai pot întoarce in ţară, iar cei rămaşi trebuie să plece. Astăzi, cei mai mulţi trăiesc în Australia și Germania. 

Din 1948, casele vechi și barăcile militare au fost folosite de către guvernul israelian ca birouri. O parte adăposteau Ministerul israelian al apărării, statul major general al forțelor de apărare israeliene și diverse servicii cu caracter militar, precum şi alte ministere ale guvernului israelian. 

În 1962 statul Israel a plătit 54 de milioane Deutsche Marks în compensație pentru proprietarii templeri ale căror bunuri au fost naționalizate,

Zona a devine cunoscută sub numele de "Kirya."  Odată cu creșterea rapidă a Tel Aviv-ului, Kirya devine o zonă din inima oraşului râvnită de către investitorii de construcţii imobiliare. În mijlocul anilor 1970 conservaţioniştii consultaţi cu istoricii, militează cu succes împotriva demolării. Se decide că Sarona are valoare de patrimoniu şi 18 structuri cu stiluri arhitecturale distincte vor fi conservate. 

Lărgirea străzii Kaplan în 2008, necesită deplasarea pe şine a patru case vechi iar zona din sudul fostei colonii a fost redenumit grădinile Sarona. 

Excursia prin Sarona

Plecăm de dimineaţă la Tel Aviv cu maşinile proprii, excursia fiind organizată de Societatea Pentru Apărarea Naturii. 
Parcăm în apropierea obiectivului, trecem pe lângă magazinul Sarona Market, apoi la umbra unui bloc turn remarcăm

26 mai 2014


Botanică şi geologie pe înalţimile podişului Golan şi rezervaţia naturală Beit Ţeida

În această excursie descoperim plante din zona podişului Golan din nord-estul ţării. Urmăm "traseul geologic" de pe vulcanul stins Bental şi coboram la rezervorul de apă cu acelaşi nume. Apoi facem o plimbare prin rezervaţia naturală Beit Ţeida. Mai sunt şi alte "surprize" :)

Am avut ocazia să-mi însoţesc nepoata într-o excursie în Podişul Golan organizată de "Tigrul", cercul de tineret al Societăţii de Apărare a Naturii (vezi harta drumurilor şi harta topografică numai cu google clasic!). După ce am călătorit preţ de peste o oră cu autobuzul, ne-am oprit să dejunăm lângă kibuţul Mişmar Ha'Yarden. 

Înflorirea care era în toi a fost peste aşteptări. Morcovul sălbatic (Daucus carota Brassicaceae) are un mic bob negru  în centrul florii, care imitând o gâza, atrage insectele polenizatoare. Acestea au ajutat astfel planta sa supravieţuiasca de-a-lungul mileniilor evoluţiei până în zilele noastre.




6 aprilie 2014


Vadi Ara [II]: oraşul arăbesc Um El Fahem


Um El Fahem (harta) înseamna mama cărbunelui in arabă şi întradevăr în prima parte a excursiei am văzut un teren de depozitare a cărbunelui de lemn, fabricarea sa în zonă fiind tradiţională.

În 1948 Um El Fahem avea 2.000 de locuitori, apoi în urma sosirii refugiaţilor de război, a ajuns la 5.000 (1949). Astăzi este un oraş cu 50.000 de rezidenţi dar care şi-a păstrat mult din caracterul sătesc.




Locuitorii, arabi cetăţeni israelieni, în mare majoritate musulmani, beneficiază de dreptul de a vota şi de a fi aleşi (ca orice cetăţean israelian). În prezent 12 arabi sunt alesi în parlament (Knesset), în 5 partide diferite.

Majoritatea musulmanilor nu fac armată, dar minorităţi din unele secte musulmane ca druzi, cerchezi şi beduini, precum şi creştini, voluntariază în armată, unii chiar în cariere lungi de profesionişti.

Cei 3 ani de armată ("numai" 2 ani pentru fete) sunt obligatorii numai pentru evrei (evreii ultra-ortodocşi scutiţi până recent de armată, urmând a fi şi ei înrolaţi treptat, în viitor). În aceşti ani se primeşte doar o mică soldă, dar soldaţii de carieră pot câştiga salarii şi beneficii respectabile.

Populaţia oraşului se împarte în patru clanuri principale, numele familiei fiecărui locuitor indicând clanul de care aparţine. În centru, cele patru clanuri au patru moschei.

Cu toate că se vad mici "blocuri" cu mai multe apartamente, în astfel de clădiri locuiesc de fapt membrii unei singure familii. Tata are obligaţia morală să construiască un apartament fiecărui fiu; pentru fete problema revine cuscrilor.



Pozez bogata înflorire a lui Reseda alopecuros Resedaceae apoi turnul moscheii sufi de pe dealul Alexander. 




Sufismul este o credinţă islamică mistică, în care credincioşii încearcă să găsească adevărul dreptăţii divine prin experinţa personală faţă de D-zeu. Adepţii sufismului au fost persecutaţi în anumite ţări islamice, sau atacaţi de unii musulmani aparţinând unor curente mai puritane. 

Pe vârful dealului de află "mormântul unui şeic". Deşi religia musulmană (ca şi cea iudaică) interzice cultul morţilor, s-a încetăţenit vizitarea mormântului unor personalităţi, deşi de multe ori nu se ştie precis cine este îngropat acolo. 

Se pare că în acest mormânt ar zace un reprezentant a lui Alexandru Macedon, de unde ar putea provine şi numele dealului (Alexander) care nu este un nume arab. Conform credinţei din popor, vizita la mormântul lui ar aduce

16 ianuarie 2014


Anul Nou al Copacilor- plantările de Tu Bi'Şvat; scrierile rabinice (Mishna, Talmud) și sistemul numeral ebraic (Gematria)- 2019 update

De Tu Bi'Șvat / "Anul Nou al Copacilor" am mers cu nepoata să plantăm puieți. Sărbătoarea nu este amintită în Biblie și este considerată o sărbătoare minoră, dar face parte din cei patru "Ani Noi" (!) ai fiecărui an calendaristic (vezi mai jos).
Tradiția plantării pomilor cu ocazia sărbătoririi Tu Bi'Shvat a fost inițiată acum 130 de ani de un rabin, director al școlii din Zichron Ia'akov - localitate întemeiată de evrei din România, cu doar câțiva ani mai devreme. Această tradiție s-a răspândit și a fost adoptată cu entuziasm în următorii ani în tot Israelul.

Plantările masive din ultimii peste 100 de ani au adus la reîmpădurirea Israelului, astfel că deșertificarea produsă de tăierile masive de-a lungul secolelor nu numai că a fost oprită, ci și parțial reversată.

La updatarea postării în 2019, am atins tangențial încă câteva subiecte care ar putea fi aprofundate și în postări separate:
  • un rezumat al civilizațiilor care s-au succedat în Țara Sfântă (pictogramă),
  • sistemul numeric evreiesc care folosește literele și pe post de numere (Gimatria) și sistemul indo-arab mai nou care s-a impus în lumea modernă fiind mult mai eficient dpdv matematic,
  • după distrugerea celui de-al Doilea Templu (anul 70 e.n.), tradițiile orale care s-au păstrat timp de secole (printre care și Tu Bi'Shvat) au fost adunate în diferite înscrisuri (Mishna, Talmud etc), de teamă ca acestea să nu se piardă în urma masacrării și dispersării poporului evreu. Numai o parte din aceste scrieri au supraviețuit până în zilele noastre.
Dar să începem....

Deja am povestit despre plantările masive de păduri în Israel de-a lungul ultimului secol, numărul copacilor crescând la trecerea dintr-un mileniu în celalalt, o performanță unică în lume. Dacă vă întrebați cum s-a ajuns la așa ceva, urmăriți acțiunea la fața locului :)


De "Anul Nou al Pomilor" sau "Tu Bi'Shvat" se obișnuiește să se planteze puieți (pomi tineri), conform tradiției începute în 1890 de un rabin, director de școală (detalii mai jos).


În prezent, peste un milion de israelieni de toate vârstele participă anual la acțiunile de plantare organizate cu ocazia Tu Bi'svat.


Cum adică "Anul Nou al Copacilor"?

Oricât de ciudat ar suna, există o astfel de sărbătoare cu ocazia Tu Bi'Shvat adică în a cincisprezecea zi (T''U) a lunii ebraice Shvat (ianuarie-februarie).** 

Pentru a înțelege numerele ebraice trebuie reținut că fiecare literă în ordinea alfabetică corespunde unui număr, acesta sistem fiind folosit și în alte alfabete (de ex. cel asirian, grecesc vechi, roman, armenian, chirilic etc).
Alfabetul are 22 de litere plus 5 litere care se repeta dar care sunt scrise diferit la sfărșit de cuvânt (litere finale) pentru a ajunge la un total de 27 de caractere
În sistemul numeric original nu sunt folosite literele finale, numerele dintre 500-900 putând fi obținute prin combinarea literelor precedente, astfel că 500 = Tav (400) + Kuf (100) șamd:
Numerele ebraice sunt reprezentate deci prin suma literelor. Astfel, de ex. 53 este format din Nun (50) și Ghimel (3) ș.a.m.d..:


Numerele 15 și 16 sunt însă un caz special pentru care nu se folosește combinația normală adică Yod (10)+Hei (5) și Yod (10) +Vav (6) deoarece aceste combinații înseamnă D-zeu în textul ebraic; pentru a evita folosirea numelui în van, se folosesc combinațiile Tet (9)+Vav (6) pentru 15 și Tet (9)+Zain (7) pentru 16.
Astfel se explică numele sărbătorii care se numește simplu: 15 ale lunii Șvat sau T''V (se pronuntă T''U) Bi'Șvat.

Pentru numerele mari (1000, 2000, 5000, 10,0000, milion etc) sunt alte convenții (vezi wikipedia).

S-a dezvoltat o întreagă preocupare de nișă (Gematria) care calculează numerele corespunzătoare cuvintelor, folosind mai multe metode. Cei care se ocupă cu gematria caută și cred că există legături între cuvinte sau fraze care rezultă în aceleași numere. Un simplu exemplu este cuvântul a trăi sau חי  (Hai) = 18, un număr considerat din această cauză purtător de noroc. Astfel, de exemplu donațiile sau cadourile bănești sunt făcute în multiplu de 18. Gematria este câteodată folosită pentru analiza, răstălmăcirea și interpretarea textelor biblice în literatura rabinică, dar este folosită mult și capătă conotații mistice mai ales în Kabbalah.

Aproape toate sistemele numerice de pe glob (inclusiv cel ebraic) sunt zecimale (baza 10), probabil dezvoltându-se pe baza celor 10 degete ale mâinilor. Sistemele numerice bazate pe suma cifrelor s-au dovedit însă problematice la efectuarea operațiunilor matematice. Această problemă  a fost rezolvată de sistemul indian pozițional, în care locul unei cifre în număr devine de importanță majoră, aceeași cifră putând reprezenta astfel zeci, sute, mii etc. Acesta s-a dezvoltat între sec. I - V, fiind însă precedat de sistemul babilonian care era tot pozițional și folosea baza 60. O altă dezvoltare majoră a fost adăugarea cifrei ZERO în sistemul indian, prin sec. al VII-lea.

Sistemul a fost preluat în sec. al IX-lea de matematicienii (arabi, perși, evrei) sultanilor și kalifilor, care au dezvoltat și sistemul fracțional și zecimalele, răspândindu-l  în lumea islamică. Cifrele arabe vestice dezvoltate în regiunea Magreb (Africa de Nord) și Andaluzia sunt diferite de cele estice, primele ajungând în Europa începând cu secolul X. După popularizarea acestuia de către Fibonacci în anul 1200, acesta introducând și cifra zero și zecimalele în cartea publicată, matematicieni europeni au început să-l folosească, dar cifrele romane au fost înlocuite numai treptat în viața de zi cu zi, abia după apariția tiparului în sec. al XV-lea. Deși cunoscut în cultura vestică populară drept sistemul numeral arab, arabii îl denumesc sistemul hindu (indian) și, de fapt, denumirea corectă este sistemul numeral indo-arab.


Revenind la sărbătoare, potrivit legendei, copacii, văzând că Dumnezeu le-a dăruit oamenilor Anul Nou (Rosh Ha'Shana), s-au umplut de invidie și i-au cerut și ei Domnului o sărbătoare similară.

Conform Torei (prima parte a Bibliei), fiecare persoană trebuie să doneze anual a zecea parte din rodul pământului, preoților și săracilor. Din acest motiv a apărut necesitatea stabilirii începutului Noului An agricol, delimitând astfel clar recolta fiecărui an. Legea Torei interzice, de asemenea, utilizarea fructelor pomului în primii săi trei ani, iar pentru a le cunoaște vârsta, Anul Nou al Copacilor/Tu B'Shvat a fost stabilită și este considerată drept ziua de naștere universală a pomilor.

Tu Bi'Shvat este unul din cei patru Ani Noi, fiind o tradiție evreiască nemenționată în Biblie și care inițial era transmisă numai pe cale orală. După distrugerea celui de-al Doilea Templu și pericolul dispariției tradițiilor orale odată cu masacrarea și dispersarea poporului evreu, acestea au fost transcrise și canonizate în mai multe rânduri și forme începând cu Mishna finalizată în sec. al III-lea e.n. și texte Talmudice finalizate până prin sec. al V-lea. Mai multe despre mulțimea de cărți religioase de dezbateri, reguli, legende, întrebări și răspunsuri; cărți de mistică, de educație și înțelepciune rabinică care au o istorie interesantă și care au continuat să se dezvolte de-a lungul secolelor, unele pierzându-se, altele supraviețuind timpurilor și distrugerilor, poate cu altă ocazie.

Revenind la subiect, ceilalți trei "Ani Noi" sunt: Anul Nou al Oamenilor (și al Grânelor)- binecunoscutul Roş Ha'Şana, Anul Nou legat de înscăunarea regilor și festivalurile din perioada Paștelui Evreiesc (deși în ultimele două milenii nu au mai existat regi israeliți) și ultimul An Nou, cel al Animalelor.

După distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70 e.n, mulți din evreii care au supraviețuit masacrelor au fost forțați să-și părăsească pământurile ancestrale iar Tu Bi'Shvat și-a pierdut sensul deoarece regulile agricole erau legate de Țara Sfântă și nu se foloseau și în diaspora.

Apoi, de-a lungul secolelor de devastare și de războaie care au urmat în Iudeea și Israel, majoritatea pădurilor au fost defrișate (spre sfârșit mai ales de otomani), pământul înfloritor transformându-se treptat în deșert. Vă puteți face o idee despre diferitele civilizații care au trecut prin această zonă din acest rezumat:

Mulți ani mai târziu, copiii lui Israel care au revenit în Țara Făgăduinței și-au dat seama că trebuie să înfrunte deșertul și să dreneze mlaștinile pline de țânțari și malarie, pentru a transforma din nou țara părinților într-o grădină înfloritoare.