Se afișează postările cu eticheta Marea Mediterana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marea Mediterana. Afișați toate postările

26 august 2018


Povestea "aerului rău", cea mai cruntă boală din Țara Sfântă și a omului de știința care a biruit-o

Povestea surprinzătoare a eradicării malariei în Israel
Astăzi descoperim "aerul rău" care a bântuit Țara Sfântă timp de secole, decimând populația și împiedicând dezvoltarea regiunii. Terenurile mlăștinoase cele mai infestate de malarie, patria bivolilor de apă, au fost vândute de otomani evreilor din Diaspora care au început să se întoarcă în mod organizat în țara strămoșilor pe la mijlocul secolului XIX. Interesant de observat și paralela dintre harta distribuției malariei și planul de partiție propus în 1947.

După o scurtă discuție despre malaria în mlaștinile Haderei, localitatea în care locuiesc de peste trei decenii, descoperim personajul principal, un microbiolog educat în America care în premieră mondială a biruit malaria printr-un plan bazat pe știință, cercetare, educația populației și multă perseverență administrativă. Unii susțin că fără contribuția decisivă a acestuia, însuși existența statului Israel în ziua de azi ar putea fi pusă la îndoială.

În încheiere câteva cuvinte despre malaria în România...

Țara Sfântă - bântuită de "aer rău" timp de secole

În secolele trecute și la începutul secolului XX, Israelul era printre zonele cele mai infestate de malarie din lume, mii de locuitori murind anual. Malaria (mala aria, aer rău în italiană medievală) era cauza principală care împiedica dezvoltarea Țării Sfinte, populaָția redusă și ravagiile bolii fiind documentate în mod repetat în secolele XIX și XX:


  • Dr. Thomas Chaplin scria în 1864 în revista medicala Lancet că Ierusalimul este unul dintre cele mai nesănătoase orașe, aproape un sfert din populație (orientali, europeni, imigranți și autohtoni) îmbolnăvindu-se de febră (respectiv, malarie). 


Mark Twain
  • Mark Twain a relatat pe larg în 1876 despre vizita sa aici și deplângea țara înapoiată, părăsită, fără așezări și lipsită de populație.
  • Ghidul de călătorie al lui Thomas Cook din 1876 prevenea turiștii de "o dezamăgire totală la vederea Ierusalimului, care era mult mai mic decât și-ar fi putut închipui oricine, zidurile orașului putând fi străbătute pe jos într-o oră".
    "După 18 secole de războaie și paragină, acesta este un tărâm al ruinelor. Pentru mile și mile, nu sunt semne de viață sau de așezări locuite în Iudeea".
  • "Pentru fiecare așezare locuită există 10 sate părăsite și nelocuite" (The Present Condition of Palestine - by Lieutenant CR Conder în Palestine Exploration Fund Quarterly Statement - 1879).

Poarta Damasc - Zidurile Ierusalimului 1857
Poarta Irod în zidurile Ierusalimului, anii 1870
Drumul spre Ierusalim, sf. sec. XIX
Rugăciuni la "Zidul Evreilor", sau "Zidul Plângerii", anii 1870


Zona de litoral a Mării Mediterane și cea de interior de-a lungul faliei Sirio-Africane, unde curge și râul Iordan, erau mlăștinoase și infestate cel mai masiv de malarie. Aceste zone sunt colorate în albastru închis pe harta atașată (vezi și geografia regiunii).

Deoarece între 50-100% din locuitorii acestor zone contractau malarie, acestea erau ocolite, puțin populate și practic lăsate în paragină. Multe din aceste terenuri din zonele mlăștinoase considerate nelocuibile au fost vândute, uneori pe bani grei, evreilor sioniști care căutau să revină în țara strămoșilor de-a lungul deceniilor începând de prin anii '1840.

14 mai 2017


Satul arab Jisr az-Zarka

Vizităm așezarea arăbească Jisr az-Zarka de pe țărmul Mediteranei, cu locuitori de o fizionomie și proveniență mai deosebite, care încearcă recent să promoveze turismul în localitate. Discutăm cu proprietarul unui hostel si imam-ul moscheei.

Trecem pe la movila arheologică Tel Mevorakh, apoi fosta mocirlă Kabara, asanată acum aproape un secol pentru combaterea tânțarilor purtători de malarie.

La urmă ne plimbăm de-a lungul Râului Crocodililor la vărsarea în Mediterană, descoperind plante, geologie și o mică rămășiță arheologică a așezării romano-bizantine Crocodilopolis.

Plecăm cu mașinile personale pentru o scurtă excursie în apropierea Haderei. Destinația este Jisr az-Zarqa, unul din puținele așezări arăbești de pe litoralul israelian. Ne întâlnim la poalele movilei arheologice Tel Mevorakh. Plimbându-mă în jur, fotografiez:

25 mai 2014


Peisajele cele mai fascinante din Israel (I)

Deșertul Negev, împărăția ibexului:


Nimic nu se compară cu plutitul în Marea Moartă , nimic!



Plaja Tel Aviv-ului - 33° pe 30 octombrie 2013



Grădinile Bahailor din Haifa:



Moșav-ul Nahalal (moșav = tip de sat găsit numai în Israel, o întovărăşire agricolă întemeiată de pionierii secolului trecut - 1921 -):



19 ianuarie 2014


Nordul Negevului (II): "râul" ha'Bsor, dunele Haluța, sinagoga antică Maon, kibuțul Beeri și mormântul lui Ariel Sharon

Citeşte aici despre:
  • Rezervația naturală de-a lungul celui mai lung "râu" din deșertul Negev, ha'Bbsor și rezervația dunelor mișcătoare Haluța
  • Transformarea nordului deşertului Negev în cea mai importantă zonă agricolă din Israel după introducerea irigațiilor
  • Sinagoga antică Maon 
  • Kibuţul Beeri 
  • Proaspătul mormânt al lui Ariel Sharon din ferma ha'Shikmim (pomi de sycamore), proprietatea sa

După ce în partea I am discutat despre filistenii antici, beduini, evenimente mai recente (1936-1948) și am vizitat kibuțul Revivim, ajungem acum la podul suspendat peste râul ha'Bbsor (harta traseului). Cu o lungime de 80 km este cel mai lung "râu" din Negev (pronunțat Neghev), vărsându-se în marea Mediterană după ce traversează fâşia Gaza. 44 km de-a-lungul râului sunt declarați rezervaţie naturală.

(click orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)




Pe malul opus se întind nisipurile Haluţa, o continuare a zonei de deşert din Africa. Nisipul este adus din Africa de către vânturi şi pe calea apei. Nisipul rezultat din eroziunea munţilor din Etiopia, este adus de apele Nilului, iar curenţii marini îl depozitează pe plajele Gazei şi Israelului.

Dunele mişcătoare care se deplasează spre apus, au o pantă estică mai lină şi una vestică mai abruptă ceea ce ajută orientarea soldaţilor în timpul nopţii.

Cea mai mare parte a nisipurilor este declarată rezervaţie naturală.



Trecem podul suspendat şi fotografiez planta Retama raetam Papilionaceae, care în condiţiile uscate ale deşertului a renunţat la frunze, fotosinteza făcându-se prin rămurelele verzi.




Planta Thymelaea hirsuta Thymelaeaceae înmagazinează apa în frunzele cărnoase mici lipite de ramuri.


Pe malul opus se întinde un şir de Tamarix Tamaricaceae, care îşi întinde rădăcinile pe o mare suprafaţă. Planta elimina prin rădăcini sare şi astfel neutralizează "concurenţa", solul îmbogăţit în sare nepermiţând creşterea altor specii. Mai pozez o plantă de Asphodelus Liliaceae la care începe să crească lăstarul inflorescenţei.