Povestea "aerului rău", cea mai cruntă boală din Țara Sfântă și a omului de știința care a biruit-o

Povestea surprinzătoare a eradicării malariei în Israel
Astăzi descoperim "aerul rău" care a bântuit Țara Sfântă timp de secole, decimând populația și împiedicând dezvoltarea regiunii. Terenurile mlăștinoase cele mai infestate de malarie, patria bivolilor de apă, au fost vândute de otomani evreilor din Diaspora care au început să se întoarcă în mod organizat în țara strămoșilor pe la mijlocul secolului XIX. Interesant de observat și paralela dintre harta distribuției malariei și planul de partiție propus în 1947.

După o scurtă discuție despre malaria în mlaștinile Haderei, localitatea în care locuiesc de peste trei decenii, descoperim personajul principal, un microbiolog educat în America care în premieră mondială a biruit malaria printr-un plan bazat pe știință, cercetare, educația populației și multă perseverență administrativă. Unii susțin că fără contribuția decisivă a acestuia, însuși existența statului Israel în ziua de azi ar putea fi pusă la îndoială.

În încheiere câteva cuvinte despre malaria în România...

Țara Sfântă - bântuită de "aer rău" timp de secole

În secolele trecute și la începutul secolului XX, Israelul era printre zonele cele mai infestate de malarie din lume, mii de locuitori murind anual. Malaria (mala aria, aer rău în italiană medievală) era cauza principală care împiedica dezvoltarea Țării Sfinte, populaָția redusă și ravagiile bolii fiind documentate în mod repetat în secolele XIX și XX:

• Dr. Thomas Chaplin scria în 1864 în revista medicala Lancet că Ierusalimul este unul dintre cele mai nesănătoase orașe, aproape un sfert din populație (orientali, europeni, imigranți și autohtoni) îmbolnăvindu-se de febră (respectiv, malarie). 

Mark Twain

• Mark Twain a relatat pe larg în 1876 despre vizita sa aici și deplângea țara înapoiată, părăsită, fără așezări și lipsită de populație.

• Ghidul de călătorie al lui Thomas Cook din 1876 prevenea turiștii de "o dezamăgire totală la vederea Ierusalimului, care era mult mai mic decât și-ar fi putut închipui oricine, zidurile orașului putând fi străbătute pe jos într-o oră".
  "După 18 secole de războaie și paragină, acesta este un tărâm al ruinelor. Pentru mile și mile, nu sunt semne de viață sau de așezări locuite în Iudeea".

• "Pentru fiecare așezare locuită există 10 sate părăsite și nelocuite" (The Present Condition of Palestine - by Lieutenant CR Conder în Palestine Exploration Fund Quarterly Statement - 1879).

Poarta Damasc - Zidurile Ierusalimului 1857

Poarta Irod în zidurile Ierusalimului, anii 1870

Drumul spre Ierusalim, sf. sec. XIX

Rugăciuni la "Zidul Evreilor", sau "Zidul Plângerii", anii 1870

Zona de litoral a Mării Mediterane și cea de interior de-a lungul faliei Sirio-Africane, unde curge și râul Iordan, erau mlăștinoase și infestate cel mai masiv de malarie. Aceste zone sunt colorate în albastru închis pe harta atașată (vezi și geografia regiunii).

Deoarece între 50-100% din locuitorii acestor zone contractau malarie, acestea erau ocolite, puțin populate și practic lăsate în paragină. Multe din aceste terenuri din zonele mlăștinoase considerate nelocuibile au fost vândute, uneori pe bani grei, evreilor sioniști care căutau să revină în țara strămoșilor de-a lungul deceniilor începând de prin anii '1840.

Incursiune in istoria locală: Pardes Hanna-Karkur și portocalele Jaffa (partea I)

Azi vreau să vă împărtășesc impresiile din cea mai recentă excursie în Pardes Hanna / „Livada Hanna”, așezare aflată la numai 10 km de casă, cu o istorie strâns legată de cultivarea citricelor. Aceasta este cea mai mare localitate din Israel (42.000 locuitori) care nu a fost încă declarată oraș. În anii ‘50 a asimilat alte două mici așezări, iar din 1969 și localitatea Karkur, purtând de atunci numele Pardes Hanna-Karkur.

În partea întâi parcurgem introducerea istorică, povestind despre viața și problemele întemeietorilor agricultori dar și "Sărbătoarea Apei" și boomul cultivării citricelor Jaffa care a devenit sursa principală de venit până la cel  de-al doilea război mondial, dominând exporturile. Amintim apoi ajutorul acordat întemeietorilor de generosul filantrop, Baronul Rothschild și descoperim cine este Hanna, în cinstea căreia localitatea a fost numită "Pardes Hanna"

În partea a doua (pomâine) vizităm Legenda Ierbii și Școala Agricolă, discutăm pe scurt despre modernizare, apoi ascultăm povestea ghidului venit din România, care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în anii '50.

Istoria așezării Karkur 
Ghidul nostru s-a axat mai mult pe aspectul istoric al așezării. Astfel, am aflat că în 1913 au fost cumpărati 15 km pătrați de pământ (1.500 ha), îndeosebi de la doi mari proprietari otomani de terenuri (de proveniență bosniacă), pe o sumă echivalentă azi cu două milioane de dolari. Pământurile erau nedesțelenite, în parte cu sol nisipos, în apropierea unor mlaștini. La început au fost angajați lucrători, la marginea terenului fiind plantați eucalipți pentru a preveni confiscarea potrivit legii otomane, după trei ani în care ar fi rămas necultivat, precum și pentru a înștiința astfel păstorii turkmeni de existența noului proprietar.

Așezarea Karkur a fost prima întemeiată pe acest teren, începuturile fiind foarte grele, zona fiind „neprielnică sănătății”, sub amenințarea malariei, cu puțini amatori de a se stabili acolo și având de-a face și cu furturile triburilor beduine din apropiere. Abia după sfârșitul Marelui Război, odată cu alungarea turcilor din țară de către englezi și destrămarea Imperiului Otoman, au început sa vină la Karkur, anevoie, câte unul dintre investitorii din Anglia care cumpăraseră o parte de teren înaintea războiului.

Karkur

Spălatul rufelor, Karkur