Plecăm de dimineaţa pe Valea (Vadi) Ara, zonă cu populaţie arabă densă.
După o scurtă introducere istorică şi geografică vom continua excursia...
Zona cunoscută drept "triunghiul" (arab), a revenit statului Israel prin încheierea armistiţiului din 1949. Deoarece Israelul era interesat în lărgirea "taliei" subţiri a ţării dintre Iordania şi mare, s-a ajuns la un acord cu regele Abdullah al Iordaniei primind astfel acest teritoriu în schimbul altor terenuri deţinute de Israel în munţii Hebronului şi lângă Beit Şean. După "lărgire", talia a ajuns la 15 kilometri lăţime.
Linia armistiţiului se numeşte linia verde, (apare în prezent punctată pe hărţi), denumirea provenind de la creionul verde cu care a fost însemnată pe harta originală.
Localizarea "triunghiurilor" pe hartă (clic pentru harta interactiva (Google)):
(fă clic pe orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)
Triunghiul arab (numit în trecut triunghiul mic) este format de fapt din triunghiul nordic şi cel sudic:
Triunghiul mare era denumirea unei alte zone (în prezent în zona autonomă) în care s-au stabilit bande care terorizau evreii (şi englezii) în timpul revoltei arabe din anii '36-'39. Astăzi denumirea de triunghi mare nu se mai foloseşte, astfel că triunghiul = triunghiul mic nordic.
După armistiţiul din 1949 lăţimea Israelului a ajuns la 15 km:
Vizită de azi deci cuprinde o parte din triunghiul arab de nord. Poţi citi şi despre vizita în triunghiul arab de sud.
În anii 2000, în urma atentatelor sinucigaşe repetate, Israelul a decis să construiască un gard despărţitor de Autonomia Palestiniană pentru a împiedica trecerea teroriştilor in Israel.
Gardul trece în mare parte de-a-lungul liniei verzi, dar face şi unele scurtături, formând câteva enclave palestiniene de partea israeliană a gardului. Locuitorii din enclave au buletin palestinian, putând trece în Autonomie prin treceri supravegheate, teoretic neavând dreptul să circule prin Israel (precum nici israelienii nu au voie să circule în teritoriile strict autonome palestiniene).
După finalizarea gardului separator, atentatele sinucigaşe au scăzut practic la zero. Gardul creează nişte inconvenienţe, de exemplu tratamentele medicale şi şcolarizarea copiilor se fac în Autonomie, unele terenuri agricole sunt de partea israeliană a gardului pe când proprietarii arabi locuiesc în partea Autonomiei ş.a.m.d., dar există şi avantaje, nivelul de trăi de partea israeliană fiind mult mai ridicat.
Deci să continuăm excursia...
Intrăm într-o asemenea enclavă, conduşi de ghida noastră Tal, membră a asociaţiei arabo-evreieşti "Covorul verde", care are ca scop promovarea turismului şi a bunei vecinătăţi. În apropiere sunt cateva sate arăbeşti mari, un oraş arab şi câteva mici aşezări evreieşti.
Spre surprinderea mea, cu toată iarna secetoasă, vegetaţia este bogată cu o abundenţă neaşteptată de flori. Peste câteva săptămâni totul va fi ars de soare.
Prima floare fotografiată este ciulinele Cardus argentatus Lamiaceae, apoi violeta Chaetosciadium trichospermium Apiaceae şi urzica moartă Lamium garganicum Lmiaceae.
Facem o mică pauză aşezându-ne pe bolovanii dintr-un mic luminiş.
Intrăm apoi în pădurice.
Din cele 51 de specii de trifoi ce cresc în Israel, reuşesc să fotografiez în cursul excursiei florile la 4 din ele: Trifolium pilulare, israeliticum purpureum şi campestre Papilionaceae.
Bobocul cu ţepii lungi este de Centaurea Asteraceae iar "pămătuful" poate aparţine câtorva specii din familia Asteraceae.
Urmează apoi sângeria Helichrysum sanguineum Asteraceae, Campanula rapunculus Campanulaceae albastru violacee şi frumoasa salvie ierusalmită Salvia hierosolymitana Lamiaceae.
Inflorescenţa violacee, nu prea focusată, cu o gâză pe ea, este o plantă parazită fără frunze: Orobanche pubescens Orobanchaceae, care îşi suge hrana din rădăcinile altor plante.
Reuşesc să văd o floare întârziată de Ranunculus asiaticus Ranunculaceae de un roşu aprins.
Floarea roz-violacee cu petale late este ciocul berzei (Erodium Geraniaceae), cele cu petatele înguste - Geropogon hybridus, iar inflorescenţa albă este Ornithogalum Liliaceae.
Un greieraş verde sta cuminte să-l fotografiez pe vârful degetului.
Pozez roşeaţa cocoşeilor de câmp (Adonis microcarpa Ranunculaceae) şi albeaţa margaretei (Anthemis Asteraceae).
În zonă există numeroase cavouri săpate în stâncă de pe vremea romanilor. Unele au fost transformate apoi în rezervoare de apă. Un coleg s-a aşezat într-unul, eu neavând curajul să intru la vârsta mea în el. Pe una din bolţile de intrare se pot vedea ornamente sculptate.
Florile care seamănă cu păpădia sunt Leontodon tuberosum şi următoarele din genul Crepis, ambele din familia Asteraceae.
Continuăm mersul prin rarişte.
Tufa cu frunzele foarte dese este un stejar autohton veşnic verde, care a fost tăiat şi a lăstărit. Dacă turmele de capre n-o vor paşte, din această tufă se va dezvolta un alt stejar (de obicei cu mai multe trunchiuri).
Pădurile de stejar întinse din această zonă au fost defrişate în mare parte în timpul dominaţiei otomane, apoi prin exploatarea intensivă de către arabi, pentru obţinerea cărbunelui de lemn (vezi postarea anterioară despre defrişarea şi reîmpădurirea Ţării Sfinte).
În anii 2000, în urma atentatelor sinucigaşe repetate, Israelul a decis să construiască un gard despărţitor de Autonomia Palestiniană pentru a împiedica trecerea teroriştilor in Israel.
Gardul trece în mare parte de-a-lungul liniei verzi, dar face şi unele scurtături, formând câteva enclave palestiniene de partea israeliană a gardului. Locuitorii din enclave au buletin palestinian, putând trece în Autonomie prin treceri supravegheate, teoretic neavând dreptul să circule prin Israel (precum nici israelienii nu au voie să circule în teritoriile strict autonome palestiniene).
După finalizarea gardului separator, atentatele sinucigaşe au scăzut practic la zero. Gardul creează nişte inconvenienţe, de exemplu tratamentele medicale şi şcolarizarea copiilor se fac în Autonomie, unele terenuri agricole sunt de partea israeliană a gardului pe când proprietarii arabi locuiesc în partea Autonomiei ş.a.m.d., dar există şi avantaje, nivelul de trăi de partea israeliană fiind mult mai ridicat.
Deci să continuăm excursia...
Intrăm într-o asemenea enclavă, conduşi de ghida noastră Tal, membră a asociaţiei arabo-evreieşti "Covorul verde", care are ca scop promovarea turismului şi a bunei vecinătăţi. În apropiere sunt cateva sate arăbeşti mari, un oraş arab şi câteva mici aşezări evreieşti.
Spre surprinderea mea, cu toată iarna secetoasă, vegetaţia este bogată cu o abundenţă neaşteptată de flori. Peste câteva săptămâni totul va fi ars de soare.
Prima floare fotografiată este ciulinele Cardus argentatus Lamiaceae, apoi violeta Chaetosciadium trichospermium Apiaceae şi urzica moartă Lamium garganicum Lmiaceae.
Facem o mică pauză aşezându-ne pe bolovanii dintr-un mic luminiş.
Intrăm apoi în pădurice.
Din cele 51 de specii de trifoi ce cresc în Israel, reuşesc să fotografiez în cursul excursiei florile la 4 din ele: Trifolium pilulare, israeliticum purpureum şi campestre Papilionaceae.
Bobocul cu ţepii lungi este de Centaurea Asteraceae iar "pămătuful" poate aparţine câtorva specii din familia Asteraceae.
Urmează apoi sângeria Helichrysum sanguineum Asteraceae, Campanula rapunculus Campanulaceae albastru violacee şi frumoasa salvie ierusalmită Salvia hierosolymitana Lamiaceae.
Inflorescenţa violacee, nu prea focusată, cu o gâză pe ea, este o plantă parazită fără frunze: Orobanche pubescens Orobanchaceae, care îşi suge hrana din rădăcinile altor plante.
Reuşesc să văd o floare întârziată de Ranunculus asiaticus Ranunculaceae de un roşu aprins.
Florile gălbui de Lomelosia prolifera Dipsacaceae, formează pâlcuri.
Floarea roz-violacee cu petale late este ciocul berzei (Erodium Geraniaceae), cele cu petatele înguste - Geropogon hybridus, iar inflorescenţa albă este Ornithogalum Liliaceae.
Un greieraş verde sta cuminte să-l fotografiez pe vârful degetului.
Pozez roşeaţa cocoşeilor de câmp (Adonis microcarpa Ranunculaceae) şi albeaţa margaretei (Anthemis Asteraceae).
În zonă există numeroase cavouri săpate în stâncă de pe vremea romanilor. Unele au fost transformate apoi în rezervoare de apă. Un coleg s-a aşezat într-unul, eu neavând curajul să intru la vârsta mea în el. Pe una din bolţile de intrare se pot vedea ornamente sculptate.
Florile care seamănă cu păpădia sunt Leontodon tuberosum şi următoarele din genul Crepis, ambele din familia Asteraceae.
Continuăm mersul prin rarişte.
Tufa cu frunzele foarte dese este un stejar autohton veşnic verde, care a fost tăiat şi a lăstărit. Dacă turmele de capre n-o vor paşte, din această tufă se va dezvolta un alt stejar (de obicei cu mai multe trunchiuri).
Pădurile de stejar întinse din această zonă au fost defrişate în mare parte în timpul dominaţiei otomane, apoi prin exploatarea intensivă de către arabi, pentru obţinerea cărbunelui de lemn (vezi postarea anterioară despre defrişarea şi reîmpădurirea Ţării Sfinte).
Fotografiez tufa înflorită de Lonicera etrusca Caprifoliaceae şi inflorescenţa galbenă de Isatis Brassicaceae cu fructele atârnând ca urechile caprei.
Trecem pe lângă ciulinele Silybum marianum, cu floarea violacee.
Arborele cu florile albe este Styrax officinalis Styracaceae, apoi apoi trecem pe lângă un câmp înflorit cu rapiţă sălbatică, iar floarea albă este Standix verna Apiaceae.
Ajungem la o zonă defrişată. În mijlocul unor măslini îmbobociţi se află un teren de sortare şi depozitare a cărbunelui de lemn, unde trebăluiesc câţiva palestinieni. Deşi acest punct prezintă interes arheologic, terenul a fost lărgit cu buldozerul.
În ultima vreme locuitorii localităţilor israeliene (evreieşti şi arabe) protestează împotriva poluării cu fumul adus de vânt din zona producerii cărbunelui. Cărbunele se vinde la cumpărătorii israelieni arabi şi evrei (la preţ dublu).
După ce vedem o plantă neidentificată (probabil de cultură) din familia Cucurbitaceae, ne oprim să pozăm o broască ţestoasă.
Trecem pe lângă ciulinele Silybum marianum, cu floarea violacee.
Arborele cu florile albe este Styrax officinalis Styracaceae, apoi apoi trecem pe lângă un câmp înflorit cu rapiţă sălbatică, iar floarea albă este Standix verna Apiaceae.
Ajungem la o zonă defrişată. În mijlocul unor măslini îmbobociţi se află un teren de sortare şi depozitare a cărbunelui de lemn, unde trebăluiesc câţiva palestinieni. Deşi acest punct prezintă interes arheologic, terenul a fost lărgit cu buldozerul.
În ultima vreme locuitorii localităţilor israeliene (evreieşti şi arabe) protestează împotriva poluării cu fumul adus de vânt din zona producerii cărbunelui. Cărbunele se vinde la cumpărătorii israelieni arabi şi evrei (la preţ dublu).
După ce vedem o plantă neidentificată (probabil de cultură) din familia Cucurbitaceae, ne oprim să pozăm o broască ţestoasă.
Ne continuăm drumul pe colinele domoale, în zare văzându-se un cartier al oraşului arab Um El Fahem pe care o să-l vizităm mai târziu.
Florile de Linum pubescens Linaceae, îşi expun în mod ostentativ frumuseţea roz violacee, în contrast cu modesta inflorescenţă albă a păducelului.
Trecem printr-o pădure de pin (plantată), cu conuri mari împrăştiate pe sol şi ne oprim lângă un tăuraş care nu se sinchiseşte de noi.
Facem o mică pauză aşezându-ne la umbră, pe bolovanii care provin din dărâmăturile unei fortăreţe romane.
Pe colina de alături se vede mica aşezare evreiască Mei Ami, ridicat cu sprijinul evreilor din Miami. Construcţia albă este o crescătorie de curcani.
Admir un bătrân stejar stufos, cu ramificaţii multiple ale trunchiului începând aproape de sol (lăstari care au fuzionat?).
Remarcăm un ghemotoc de resturi vegetale, semn că pe aici au trecut mistreţii, care după ce mestecă hrana, leapădă din gură resturile grosiere.
Un grup de Acanthus syriacus Acantaceae îşi ridică lujerele florale verticale ca nişte soldaţi. Forma frunzelor penate au fost folosită în arhitectura greacă antică ca motiv ornamental pe capitelurile coloanelor corintice.
Florile de Echium judaeum Boraginaceae cu pistilul lung şi despicat ca limba şarpelui, îşi schimbă culoarea în albastru după fecundare, anunţând că nectarul s-a terminat.
Floarea "împopoţonată" cu mai multe rânduri de petale ascuţite este Scorzonera papposa Asteraceae.
Pozez un măgăruş cuminte apoi urcăm pe dealul Alexander din oraşul arab israelian Um El Fahem.
Sfârşitul primei părţi. Partea II-a: Oraşul Um El Fahem
Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă
