Se afișează postările cu eticheta Negev. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Negev. Afișați toate postările

1 iulie 2018


Negev, Nitzana (V): Shivta, orașul nabatean de pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

După cele patru părți anterioare în care am vizitat și povestit despre centralele solare, istoria "Comandoului Francez" din Războiul de independență (1948-49), "Casa Mierii", Drumul Păcii, Tel Nitzana și operațiunea Horev din 1948, ajungem la finalul excursiei la Shivta, o altă fostă așezare nabateană.

Aici ne refamiliarizăm cu nabateenii și vom descoperi o parte din sistemul sisific de captare a apei (apeduct, multe canale de apă, cisterne individuale în aproape fiecare casă și cel putin două rezervoare masive comunale). Vizităm două din cele trei biserici, descoperim mai multe basoreliefuri rămase din perioada bizantină și unul dintre cele două zdrobitoare de struguri din localitate. Tot în Shivta s-a descoperit și un grajd nabatean și ruinele "casei guvernatorului", o clădire administrativă centrală.


Călătorim la Shivta (sau Sobota), localitate nabateană care a înflorit în periada bizantină de acum 1500 de ani, declarată patrimoniu UNESCO. Această localitate situată în plin deşert arăta ca o oază înfloritoare cu străzi largi, biserici şi case spaţioase. Deși nu avea niciun izvor sau puţ, în perioada sa de înflorire avea circa 2.000 de locuitori. Este exemplul unei culturi care permitea supravieţuirea prin colectarea apei puţinelor ploi folosind terase, zăgazuri şi rezervoare de apă. Probabil pe vremea aceea și clima locală era ceva mai umedă.

Video:

Inventivitatea lor este uimitoare chiar şi astăzi. În văile din jur cultivau struguri, fructe, grâu, orz și creșteau turme de capre şi oi. Cercetătorii cred că în localitățile din Negev se mai creștea un mare număr de porumbei care probabil serveau nu numai pentru hrană, dar și la gunoierea solului sărac din deșert.

Nabateenii erau un trib arab politeist a cărui prezenţă este documentată din sec. 4 i.e.n.. La început erau păstori nomazi de cămile, oi şi capre. Un istoric grec îi descrie ca oameni destoinici, care nu seamănă sămânţă, nu plantează pomi, nu beau vin şi nu construiesc case.

Comerțul a devenit preocuparea lor de bază și au dezvoltat Drumul Tămâii care începea în sudul Penisulei Arabe și ajungea la porturile Gaza şi El Arish de la Marea Mediterană. Caravanele de cămile străbăteau drumul de 2.400 km. în şase luni şi aduceau tămâie, smirnă, condimente, dar și alte mărfuri care ajungeau în Europa pe calea mării. Trăiau în corturi iar caravenele lor se opreau de-a lungul drumului prin deşert la izvoarele, puţurile şi rezervoarele de apă numai de ei ştiute.

Drumul Tămâii cunoscut și ca Drumul Mirodeniilor sau Drumul Parfumurilor avea câteva trasee spre Mediterană, unele ajungând la portul Gaza (vezi prima hartă); o altă ramură care trecea prin Shivta și Nitzana (despre care am vorbit aici) ducea la portul El-Arish din Egiptul de azi (vezi a 2-a hartă).

Drumul mirodeniilor - traseele nordice, spre Gaza
Ramura sudică, spre (El)-Arish prin Shivta și Nitzana (Nessana)
Drumul Mirodeniilor / Tămâii - sit UNESCO
Acumulând mari bogăţii prin comerţ, nabateeni au întemeiat un regat care cuprindea o parte din Peninsula Arabă (acum Iordania), cea mai mare parte a Negevului (sudul Israelului de azi) şi o parte din peninsula Sinai (azi Egipt). Capitala era la Petra, care în perioada de apogeu număra 20.000 de locuitori.

Petra
După cucerirea romană şi preluarea comerţului de către aceștia, nabateenii au fost asimilați treptat. Au construit oraşe, au preluat zeii şi cultura romană apoi s-au creştinat, pentru ca în perioada bizantină așezările lor să cunoască o înflorire deosebită.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea locuitorii s-au plâns de taxele mari impuse (îndeosebi nemusulmanilor) și localitatea Shivta s-a depopulat treptat, iar în secolul al IX-lea a fost complet părăsită.


1 mai 2018


Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional (lucrarea lui din Hadera, aici). Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).



În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir
Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.



Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).



Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.

9 aprilie 2018


Negev, Nitzana (II): Operațiunile Yoav, Moshe și "Comandoul Francez" în Războiul de Independență


După centralele solare din postarea anterioară, vizităm monumentul simplu în cinstea "Comandoului Francez" din perioada Războiului de Independență (1948). Amintim planul ONU de partiție, declarația independenței Israelului și declanșarea atacului de către unitățile a nouă armate arabe / musulmane. Inițial în inferioritate, Israelul a reușit să oprească cu multă îndârjire si sacrificiu înaintarea arabă iar după câteva luni a trecut la ofensivă.

Amintim operațiunile Yoav și Moshe din sud în care trupele israeliene au eliberat o parte a Negevului, restabilind continuitatea teritorială cu Negevul de sud  și înconjurând o parte din armata egipteană (enclava Faluja).

De partea Israelului au luptat și 700 de voluntari creștini printre care și comandantul Comandoului Francez, Teddy Eytan, care a acționat împotriva egiptenilor în Negev. Și de partea arabilor s-au voluntariat nemusulmani, precum unii foști ofițeri Waffen SS și Wehrmacht, iar în Legiunea Arabă, unitate întemeiată și instruită de britanici, au rămas să lupte 48 de ofițeri britanici.

Continuarea excursiei la "Casa Mierii" și orașul nabatean Shivta în postările următoare.

După centralele solare din postarea anterioară, vizităm observatorul de păsări în amintirea "Comandoului Francez" din perioada războiului de independență unde se află un simplu monument în cinstea acestuia:




Fotografiez verdeața plantațiilor de măslin din nisipurile deșertului:


Floarea se pare ca este Diplotaxis Brassicaceae
Puțină istorie: Organizația Națiunilor Unite a adoptat  în 29 noiembrie 1947 rezoluția 181 care recomanda împărțirea teritoriului Mandatului Britanic la vest de râul Iordan, plan pe care evreii l-au acceptat dar care a fost refuzat categoric de arabi. Arabii au trecut la atacuri din ce în ce mai frecvente ale așezărilor evreiești, care au început să-și organizeze apărarea. În 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului Britanic, David Ben-Gurion (1886-1973), președintele Organizației Sioniste și viitorul  Prim-Ministru al Israelului, a proclamat independența statului în limitele teritoriale recomandate de ONU.


Liga Statelor Arabe și Comitetul Înalt Arab au respins crearea Israelului și în următoarele ore și zile armatele arabe au atacat statul proaspăt constituit, având ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare"

Au participat:
  • Unități din armatele regulate ale Egiptului,Transiordaniei, Siriei și Irakului precum și unități saudite și yemenite. Armata libaneză a avut o participare limitată.
  • Armata Salvării /Eliberării Arabe (cu voluntari din mai multe țări arabe /musulmane inclusiv din Pakistan și Sudan) și
  • Armata Jihadului Sfânt
Planul de atac al arabilor
În 1948 populația evreiască a Palestinei număra 650.000 de suflete. În primele zile de luptă forțele de apărare israeliene erau practic lipsite de artilerie, blindate și aviație.

1 aprilie 2018


Negev, zona Nitzana (I): meteorologie, centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel


După o scurtă introducere în meteorologie, ajungem în deșertul Negev din sudul țării, unde analizăm centralele solare care vor intra în funcțiune în 2018. În Israel energia solară este folosită deja din anii '50 pentru încălzirea apei menajere, din 1976 instalarea captoarelor solare pe acoperișul caselor devenind obligatorie, acest lucru economisind ~8% din energia electrică.

Despre restul excursiei, istoria Comandoului Francez din perioada războiului de independență, "Casa mierii", niște ruine otomane și fosta așezare nabateană Shivta în postările viitoare.

Notă: de astăzi scurtăm postările, împârțind traseul excursiilor în câteva părți pentru a fi mai ușor de urmărit.

Media anuală a precipitațiilor scade rapid de la nordul la sudul țării. Dacă în nord media este de peste 600 mm, la nivelul orașului Beer Sheva (capitala deșertului Negev) coboară la 200 mm, această cifră reprezentând definiția acceptată a graniței deșertului. Precipitațiile continuă să scadă spre sud, ajungând în Eilat la 25 mm pe an, nivel comparabil cu zonele cele mai aride ale Saharei. De altfel ~60% din teritoriul Israelului este deșert iar suprafața totală a țarii este de 11 ori mai mică decât a României.


Prin comparație în România precipitațiile anuale scad treptat de la vest spre est, astfel încât în Transilvania media este de aprox. 640 mm/an, Moldova (Iași) și Muntenia (București) aprox 530 mm/an dar în Deltă/Dobrogrea (Constanța) media ajunge la 380 mm/an.

În România plouă mai tot anul (ceva mai puțin peste iarnă) pe când în Israel toată ploaia cade în cele 4 luni de iarnă,  iar din martie-aprilie până în octombrie-noiembrie (8 luni) este secetă absolută.  Lipsa norilor în sudul țării reprezintă totuși un oarece avantaj dpdv a energiei solare precum vom vedea în continuare :) La Eilat de exemplu sunt în medie numai 5 zile înnorate și 360 zile însorite!

După o călătorie de 3 ore şi jumătate spre sud cu autocarul ne oprim în plin Deșert Negev (pronunțat Neghev) la un terasament pe unde trecea calea ferată construită de otomani şi refăcută apoi de britanici după cucerirea Țării Sfinte în 1917 (despre căile ferate din timpul primului război mondial am povestit în trecut aici și aici). Acum locul se reamenajează:

23 aprilie 2017


Deșertul Negev: Oaza Ein Avdat din canionul Tsin și așezarea nabateană Avdat pe Drumul Mirodeniilor

Altă incursiune în deșertul Negev:
  • oaza Ein Avdat din canionul sec al râului Tsin (Țin) și 
  • ruinele așezării Avdat, cea mai importantă așezare dintre Petra și Marea Mediterană pe ruta antică a mirodeniilor din perioada nabateenilor, o veche civilizație acum dispărută. 
Pe drum vedem peșteri folosite de călugări bizantini, două din cele peste 7.000 de petroglife preistorice din zonă, câteva ruine romane si bizantine (la Avdat) și descoperim vegetația locală inclusiv o surpriză: planta care crește pe Zidul Plângerii din Ierusalim.

Plecăm dis-de-dimineață și după o călătorie de trei ore cu autobuzul coborâm în valea săpată de râul Țin, cel mai lung din deșertul Negev, lângă așezarea Sde Boker.

Râul are o lungime de 120 km. și curge spre Marea Moartă de 10-15 milioane de ani, dar înaintea formării faliei Mării Moarte (din cadrul marelui rift Siro-African) se vărsa în Marea Mediterană. Ca toate râurile din Negev, este sec majoritatea timpului, apa curgând numai în timpul rarelor ploi, când poate însă ajunge pentru scurt timp la debite impresionante (peste 1400 mc/sec).

Primul val al apelor după ploaie (video):



Același moment din alt unghi aici. Alteori valul începe lent, ca apoi să ia proporții. Filmare din dronă dedesubt (2015). Vezi și 2010, 2014, 2016 și iar 2010.



Astăzi însă nu o sa avem parte de o astfel de dramă :)

În fața noastră se deschide canionul Ein Avdat (oaza Avdat). Pe fundul său se adună apa de la trei izvoare, apă care apoi dispare în aval din nou în subteran prin albia nisipoasă.


Începem urcușul în amonte (harta traseului):

12 februarie 2017


Deșertul Negev apusean: beduini, ruine otomane și britanice și căile ferate din primului război mondial; unitatea de comando Shaked


Plimbare prin deșertul Negev, înverzit parțial după ploi. Vom face cunoștință cu beduinii, apoi cercetăm vegetația de-a lungul râurilor (seci!) Patish și Ofakim.

Discutăm puțină istorie pe marginea ruinelor otomane (fântâna Ofakim, cetățuia Patish) și cele englezești (fântâna Hellmuth) apoi despre luptele din primul război mondial lângă șinele căilor ferate otomane și britanice iar la sfârșit poposim la monumentul în cinstea unității de comando Shaked.

Negevul (pronunțat Neghevul) este partea de sud a Israelului, reprezentând mai mult de jumătate din suprafața țării. Are forma unui triunghi cu vârful spre sud, capitala regiunii fiind orașul Beersheba. Media precipitațiilor anuale a acestei regiuni scade treptat de la 300 mm/an la granița nordică, până la 25 mm/an la extremitatea sudică (orașul Eilat). Pe lângă orașul Beersheba media precipitațiilor anuale ajunge la 200 mm/an, aceasta constituind granița "oficială" a deșertului.



Deși partea nordică este semiaridă, astăzi aceasta reprezintă zona agricolă cea mai importantă a țării. Irigațiile au început în anul 1964, prin inaugurarea unui sistem hidrotehnic (transportorul național al apei), lung de 130 km, care aducea apă din marea Galileei. De-a-lungul deceniilor suprafețele agricole s-au extins mult.

Astăzi apa pentru irigații provine în cea mai mare parte din apă de canal recondiționată, a cărei calitate se apropie de cea a apei de băut. Se mai utilizează apa de mare desalinizată, iar în cantități mici și apa locală de profunzime, care este sălcie. Conductele acestor trei feluri de apă sunt vopsite în culori distincte.

Plecăm dis-de-dimineață cu autobuzul. Traversând Negevul de nord se văd livezile și ogoarele înverzite după ploile firave din luna decembrie.

25 mai 2014


Peisajele cele mai fascinante din Israel (I)

Deșertul Negev, împărăția ibexului:


Nimic nu se compară cu plutitul în Marea Moartă , nimic!



Plaja Tel Aviv-ului - 33° pe 30 octombrie 2013



Grădinile Bahailor din Haifa:



Moșav-ul Nahalal (moșav = tip de sat găsit numai în Israel, o întovărăşire agricolă întemeiată de pionierii secolului trecut - 1921 -):



19 ianuarie 2014


Nordul Negevului (II): "râul" ha'Bsor, dunele Haluța, sinagoga antică Maon, kibuțul Beeri și mormântul lui Ariel Sharon

Citeşte aici despre:
  • Rezervația naturală de-a lungul celui mai lung "râu" din deșertul Negev, ha'Bbsor și rezervația dunelor mișcătoare Haluța
  • Transformarea nordului deşertului Negev în cea mai importantă zonă agricolă din Israel după introducerea irigațiilor
  • Sinagoga antică Maon 
  • Kibuţul Beeri 
  • Proaspătul mormânt al lui Ariel Sharon din ferma ha'Shikmim (pomi de sycamore), proprietatea sa

După ce în partea I am discutat despre filistenii antici, beduini, evenimente mai recente (1936-1948) și am vizitat kibuțul Revivim, ajungem acum la podul suspendat peste râul ha'Bbsor (harta traseului). Cu o lungime de 80 km este cel mai lung "râu" din Negev (pronunțat Neghev), vărsându-se în marea Mediterană după ce traversează fâşia Gaza. 44 km de-a-lungul râului sunt declarați rezervaţie naturală.

(click orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)




Pe malul opus se întind nisipurile Haluţa, o continuare a zonei de deşert din Africa. Nisipul este adus din Africa de către vânturi şi pe calea apei. Nisipul rezultat din eroziunea munţilor din Etiopia, este adus de apele Nilului, iar curenţii marini îl depozitează pe plajele Gazei şi Israelului.

Dunele mişcătoare care se deplasează spre apus, au o pantă estică mai lină şi una vestică mai abruptă ceea ce ajută orientarea soldaţilor în timpul nopţii.

Cea mai mare parte a nisipurilor este declarată rezervaţie naturală.



Trecem podul suspendat şi fotografiez planta Retama raetam Papilionaceae, care în condiţiile uscate ale deşertului a renunţat la frunze, fotosinteza făcându-se prin rămurelele verzi.




Planta Thymelaea hirsuta Thymelaeaceae înmagazinează apa în frunzele cărnoase mici lipite de ramuri.


Pe malul opus se întinde un şir de Tamarix Tamaricaceae, care îşi întinde rădăcinile pe o mare suprafaţă. Planta elimina prin rădăcini sare şi astfel neutralizează "concurenţa", solul îmbogăţit în sare nepermiţând creşterea altor specii. Mai pozez o plantă de Asphodelus Liliaceae la care începe să crească lăstarul inflorescenţei.

18 ianuarie 2014


Nordul deșertului Negev (I): puțină istorie- filistenii antici, beduinii și arabii; Kibuțul Revivim

Citeşte aici despre:
  • Filistenii proveniţi probabil din zona mării Egee, inamic al Israelului antic
  • Beduinii din deşertul Negev - de unde provine numele de "beduin"?
  • Kibuţul Revivim inclusiv muzeul 
  • Istorie: marea revoltă arabă, "cartea albă", dezvoltarea agriculturii şi asezărilor in deşert, războiul din 1948.

Călătorim spre sud (harta) şi trecem pe lângă oraşele Ashdod, Kiriat Malahi, Kiriat Gat, aşezate într-o câmpie fertilă, cu livezi şi ogoare verzi.  Această zonă mănoasă a fost colonizată  în antichitate de către filisteni, popor nesemitic, venit probabil din bazinul mării Egee, descris în biblie ca cel mai periculos inamic al regatului Israel.

Trecem pe lângă oraşul Beer Sheva, care cu o medie multianuală a precipitaţiilor de 205 mm/an este la granița deşertului oficial (media precipitaţiilor anuale sub 200 mm).


Încep să fotografiez prin geamul maşinii copacii plantaţi în nisip. Arborii fixează nisipul, previn eroziunea solului, captează bioxidul de carbon şi scad temperatura. Israelul are un program susţinut de plantări şi împăduriri, fiind singura ţară din lume în care există o creştere continuă a numărului de arbori şi a suprafeţelor împădurite.


Continuăm drumul spre sud şi vedem în zare clădirile oraşului, apoi trecem pe lângă o aşezare neoficială de beduini care printre alte preocupări mai rătăcesc cu turmele prin deşert. 

Aceştia desconsideră pe beduinii din Galileea, care lucrează pământul şi au locuinţă stabilă, renunţând la cele 3 interdicţii ale tradiţiei beduine: "nu pune sămânţă în pământ, nu bate ţăruş în pământ (să însemnezi marginea proprietăţii), nu părăsi cămila".

Numele de beduin vine de la cuvântul bidaia, ce înseamnă deşert.