Rezerva biosferică Megiddo (Ramot Menashe); sistemul de captare a ploilor și înmagazinare în acvifer "Nehalei Menashe"

Astăzi parcurgem un scurt traseu în rezerva biosferică Megiddo, apoi vizităm un sistem ingenios de captare și acumulare a apei ploilor, parte din sistemul hidrotehnic foarte complex și inovator (vezi harta în 3 părți), care a contribuit la "înflorirea deșertului".

Această hartă (din 2012) detailează sistemului de apă potabilă (albastru și negru), apă reciclată (roșu/portocaliu), apă desalinizată din mare (triunghi galben sau albastru) sau apă desalinizată din apă parțial sărată (combinație galben+negru). Lângă orașul Hadera apare numai descrierea acestei instalații ("Nahalei Menashe plants for capturing flood water"), traseul nefiind detailat, dar noi îl vom aprofunda în continuare.

La răsărit de nisipurile litoralului de lângă Cesarea se întind Ramot (înălțimile) Menashe (numele unuia din cele 12 triburi israelite biblice), niște dealuri ce nu depășesc altitudinea de 400 m. În 2011 o mare parte din această zonă (8.400 ha) a fost declarată "rezervă biosferică" UNESCO, al doilea astfel de parc în Israel (după biosfera Carmel) din cele 580 existente în lume. În această biosferă se minimalizează impactul asupra mediului astfel ca biodiversitatea și ecosistemele sa fie pe cat posibil protejate. Rezerva biosferică a fost extinsă spre est în 2017, incorporând o suprafață aproape dublă de 17.300 ha și redenumită Megiddo (vezi poza interactivă panoramică 360° de la Tel Megiddo postată anul trecut pe FB).

Nivelul precipitațiilor din cursul iernii ajunge aici la 600 l/mp. dar numai o mică parte pătrunde în profunzimea solului. Majoritatea apei se scurge în mare prin râurile umflate. În schimb în anotimpul secetos (restul de 7-8 luni pe an), râurile seacă sau scad la dimensiunile unor pârâuri.

Prin anii 60 a secolului trecut, Autoritatea Apelor a hotărât să capteze o parte din apa ploilor din patru râuri (Tanimim sau Crocodililor, Ada, Barkan și Mishmarot - vezi diagrama mai jos) în loc ca acestea să se "piardă" în mare. Partea inovatoarea a fost captarea apelor nu într-un lac de acumulare de suprafață, ci direct în acvifer, adică depozitul subteran natural de apă. Acviferul litoralului s-a format în pleistocen și conține o rezervă de 300 milioane metri cubi de apă. Dacă media consumului de apă din acvifer nu depășește media refacerii din precipitații, depozitul se menține ca și banii depuși la bancă, altfel nivelul apei scade și acviferul se poate contamina cu apă sărată din marea din apropiere.

Pe harta atașată (zoomabilă) limitele biosferei Ramot Menashe (2011) sunt verzi, limitele biosferei mărite redenumită Megiddo (2017) roșii, iar canalul de recuperare a apelor ploilor ale celor patru râuri și până la câmpurile de infiltrare în acvifer este marcat cu albastru. Vezi diagrama din continuare pentru detalii.

Există acvifere și în zonele deșertice, inclusiv în Negev, acolo apa acumulându-se în perioadele geologice cu climă mai ploiasă. În deșert deci este vorba de apă fosilă ca și petrolul care este un combustibil fosil. Se relatează că în Arabia Saudită, forându-se pentru apă se dă de petrol. De aceea acolo apa este mai scumpă decât petrolul...

De dimineață plecăm cu mașinile și ne oprim pe colinele Menashe, puțin după localitatea Amikam. Aceste coline necultivate, năpădite de flora sălbatică, sunt folosite parțial ca pășune. Vedem câteva cirezi de vite. Această zonă este de fapt bazinul hidrografic care alimentează râurile care se scurg spre Mediterană.

Pătrundem pe o cărare năpădită de tufișuri de mure, ghidul tăind o parte din vrejuri cu ajutorul unui foarfece ca să putem trece.

Ajungem la un izvor ca un puț, împrejmuit cu pietre cioplite, apa scurgându-se printr-un canal subteran. Spre uimirea noastră, ghidul ne relatează că izvorul a fost împrejmuit acum peste două mii de ani, în sec I î.e.n, de către constructorii romani de pe vremea lui Irod.

Era una dintre sursele de apă care curgea prin gravitație în apeductul lung de 22 km până la Cesarea. Acest oraș port înfloritor cu 40.000 de locuitori era aprovizionat cu apă cu câteva apeducte (despre care vom vorbi altă dată) de la poalele muntelui Carmel și colinele Menashe. Altitudinea izvorului de 160 m. asigura scurgerea apei prin gravitație. Lângă izvor era un sat atestat de scrierile bizantine. Unii susțin că ar fi fost întemeiat de către constructorii apeductului roman și de lucrătorii de intreținere. La fel se pare ca a fost întemeiat și localitatea Fureidis, azi populată de arabi. Să nu uităm ca sistemul hidrotehnic construit de romani a fost folosit timp de 600 de ani, azi nemaifiind funcțional.

Apeductul "Mare" roman la capătul dinspre Caesarea, pe care o să-l vizităm cu altă ocazie

Astăzi însă vom merge de-a lungul sistemului modern de captare a ploii în acvifer, pe un traseu diferit decât acest apeduct. Traseul de-a lungul canalului (albastru) care întretaie cele 4 râuri este marcat în diagramă cu săgeți negre:

La Mey Kedem - Ape Antice - (punctul 1 în negru pe diagramă), turiștii pot umbla vara de-a lungul unei porțiuni de 300 m. a tunelului roman subteran (care măsura 6 km lungime) într-un tur ghidat prin apa izvoarelor. Acest tunel este destul de înalt încât să se poată umbla drept iar adâncimea apei pe traseu variază între 40-70 cm. Pentru mai multe explicații privind tunelul și orele de vizită vedeți site-ul oficial.

Fotografiez niște flori de ciocul berzei și niște stupi. Suntem spre sfârșitul lunii februarie și înflorirea este în toi.