Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional (lucrarea lui din Hadera, aici). Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).

În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir

Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.

Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).

Incursiune in istoria locală: Pardes Hanna-Karkur și portocalele Jaffa (partea I)

Azi vreau să vă împărtășesc impresiile din cea mai recentă excursie în Pardes Hanna / „Livada Hanna”, așezare aflată la numai 10 km de casă, cu o istorie strâns legată de cultivarea citricelor. Aceasta este cea mai mare localitate din Israel (42.000 locuitori) care nu a fost încă declarată oraș. În anii ‘50 a asimilat alte două mici așezări, iar din 1969 și localitatea Karkur, purtând de atunci numele Pardes Hanna-Karkur.

În partea întâi parcurgem introducerea istorică, povestind despre viața și problemele întemeietorilor agricultori dar și "Sărbătoarea Apei" și boomul cultivării citricelor Jaffa care a devenit sursa principală de venit până la cel  de-al doilea război mondial, dominând exporturile. Amintim apoi ajutorul acordat întemeietorilor de generosul filantrop, Baronul Rothschild și descoperim cine este Hanna, în cinstea căreia localitatea a fost numită "Pardes Hanna"

În partea a doua (pomâine) vizităm Legenda Ierbii și Școala Agricolă, discutăm pe scurt despre modernizare, apoi ascultăm povestea ghidului venit din România, care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în anii '50.

Istoria așezării Karkur 
Ghidul nostru s-a axat mai mult pe aspectul istoric al așezării. Astfel, am aflat că în 1913 au fost cumpărati 15 km pătrați de pământ (1.500 ha), îndeosebi de la doi mari proprietari otomani de terenuri (de proveniență bosniacă), pe o sumă echivalentă azi cu două milioane de dolari. Pământurile erau nedesțelenite, în parte cu sol nisipos, în apropierea unor mlaștini. La început au fost angajați lucrători, la marginea terenului fiind plantați eucalipți pentru a preveni confiscarea potrivit legii otomane, după trei ani în care ar fi rămas necultivat, precum și pentru a înștiința astfel păstorii turkmeni de existența noului proprietar.

Așezarea Karkur a fost prima întemeiată pe acest teren, începuturile fiind foarte grele, zona fiind „neprielnică sănătății”, sub amenințarea malariei, cu puțini amatori de a se stabili acolo și având de-a face și cu furturile triburilor beduine din apropiere. Abia după sfârșitul Marelui Război, odată cu alungarea turcilor din țară de către englezi și destrămarea Imperiului Otoman, au început sa vină la Karkur, anevoie, câte unul dintre investitorii din Anglia care cumpăraseră o parte de teren înaintea războiului.

Karkur

Spălatul rufelor, Karkur