Negev, zona Nitzana (I): meteorologie, centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel

După o scurtă introducere în meteorologie, ajungem în deșertul Negev din sudul țării, unde analizăm centralele solare care vor intra în funcțiune în 2018. În Israel energia solară este folosită deja din anii '50 pentru încălzirea apei menajere, din 1976 instalarea captoarelor solare pe acoperișul caselor devenind obligatorie, acest lucru economisind ~8% din energia electrică.

Despre restul excursiei, istoria Comandoului Francez din perioada războiului de independență, "Casa mierii", niște ruine otomane și fosta așezare nabateană Shivta în postările viitoare.

Notă: de astăzi scurtăm postările, împârțind traseul excursiilor în câteva părți pentru a fi mai ușor de urmărit.

Media anuală a precipitațiilor scade rapid de la nordul la sudul țării. Dacă în nord media este de peste 600 mm, la nivelul orașului Beer Sheva (capitala deșertului Negev) coboară la 200 mm, această cifră reprezentând definiția acceptată a graniței deșertului. Precipitațiile continuă să scadă spre sud, ajungând în Eilat la 25 mm pe an, nivel comparabil cu zonele cele mai aride ale Saharei. De altfel ~60% din teritoriul Israelului este deșert iar suprafața totală a țarii este de 11 ori mai mică decât a României.

Prin comparație în România precipitațiile anuale scad treptat de la vest spre est, astfel încât în Transilvania media este de aprox. 640 mm/an, Moldova (Iași) și Muntenia (București) aprox 530 mm/an dar în Deltă/Dobrogrea (Constanța) media ajunge la 380 mm/an.

În România plouă mai tot anul (ceva mai puțin peste iarnă) pe când în Israel toată ploaia cade în cele 4 luni de iarnă,  iar din martie-aprilie până în octombrie-noiembrie (8 luni) este secetă absolută.  Lipsa norilor în sudul țării reprezintă totuși un oarece avantaj dpdv a energiei solare precum vom vedea în continuare :) La Eilat de exemplu sunt în medie numai 5 zile înnorate și 360 zile însorite!

După o călătorie de 3 ore şi jumătate spre sud cu autocarul ne oprim în plin Deșert Negev (pronunțat Neghev) la un terasament pe unde trecea calea ferată construită de otomani şi refăcută apoi de britanici după cucerirea Țării Sfinte în 1917 (despre căile ferate din timpul primului război mondial am povestit în trecut aici și aici). Acum locul se reamenajează:

Incursiune in istoria locală: Pardes Hanna-Karkur și portocalele Jaffa (partea I)

Azi vreau să vă împărtășesc impresiile din cea mai recentă excursie în Pardes Hanna / „Livada Hanna”, așezare aflată la numai 10 km de casă, cu o istorie strâns legată de cultivarea citricelor. Aceasta este cea mai mare localitate din Israel (42.000 locuitori) care nu a fost încă declarată oraș. În anii ‘50 a asimilat alte două mici așezări, iar din 1969 și localitatea Karkur, purtând de atunci numele Pardes Hanna-Karkur.

În partea întâi parcurgem introducerea istorică, povestind despre viața și problemele întemeietorilor agricultori dar și "Sărbătoarea Apei" și boomul cultivării citricelor Jaffa care a devenit sursa principală de venit până la cel  de-al doilea război mondial, dominând exporturile. Amintim apoi ajutorul acordat întemeietorilor de generosul filantrop, Baronul Rothschild și descoperim cine este Hanna, în cinstea căreia localitatea a fost numită "Pardes Hanna"

În partea a doua (pomâine) vizităm Legenda Ierbii și Școala Agricolă, discutăm pe scurt despre modernizare, apoi ascultăm povestea ghidului venit din România, care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în anii '50.

Istoria așezării Karkur 
Ghidul nostru s-a axat mai mult pe aspectul istoric al așezării. Astfel, am aflat că în 1913 au fost cumpărati 15 km pătrați de pământ (1.500 ha), îndeosebi de la doi mari proprietari otomani de terenuri (de proveniență bosniacă), pe o sumă echivalentă azi cu două milioane de dolari. Pământurile erau nedesțelenite, în parte cu sol nisipos, în apropierea unor mlaștini. La început au fost angajați lucrători, la marginea terenului fiind plantați eucalipți pentru a preveni confiscarea potrivit legii otomane, după trei ani în care ar fi rămas necultivat, precum și pentru a înștiința astfel păstorii turkmeni de existența noului proprietar.

Așezarea Karkur a fost prima întemeiată pe acest teren, începuturile fiind foarte grele, zona fiind „neprielnică sănătății”, sub amenințarea malariei, cu puțini amatori de a se stabili acolo și având de-a face și cu furturile triburilor beduine din apropiere. Abia după sfârșitul Marelui Război, odată cu alungarea turcilor din țară de către englezi și destrămarea Imperiului Otoman, au început sa vină la Karkur, anevoie, câte unul dintre investitorii din Anglia care cumpăraseră o parte de teren înaintea războiului.

Karkur

Spălatul rufelor, Karkur