1 iulie 2018


Negev, Nitzana (V): Shivta, orașul nabatean de pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

După cele patru părți anterioare în care am vizitat și povestit despre centralele solare, istoria "Comandoului Francez" din Războiul de independență (1948-49), "Casa Mierii", Drumul Păcii, Tel Nitzana și operațiunea Horev din 1948, ajungem la finalul excursiei la Shivta, o altă fostă așezare nabateană.

Aici ne refamiliarizăm cu nabateenii și vom descoperi o parte din sistemul sisific de captare a apei (apeduct, multe canale de apă, cisterne individuale în aproape fiecare casă și cel putin două rezervoare masive comunale). Vizităm două din cele trei biserici, descoperim mai multe basoreliefuri rămase din perioada bizantină și unul dintre cele două zdrobitoare de struguri din localitate. Tot în Shivta s-a descoperit și un grajd nabatean și ruinele "casei guvernatorului", o clădire administrativă centrală.


Călătorim la Shivta (sau Sobota), localitate nabateană care a înflorit în periada bizantină de acum 1500 de ani, declarată patrimoniu UNESCO. Această localitate situată în plin deşert arăta ca o oază înfloritoare cu străzi largi, biserici şi case spaţioase. Deși nu avea niciun izvor sau puţ, în perioada sa de înflorire avea circa 2000 de locuitori. Este exemplul unei culturi care permitea supravieţuirea prin colectarea apei puţinelor ploi folosind terase, zăgazuri şi rezervoare de apă. Probabil pe vremea aceea și clima locală era ceva mai umedă.

Video:

Inventivitatea lor este uimitoare chiar şi astăzi. În văile din jur cultivau struguri, fructe, grâu, orz și creșteau turme de capre şi oi. Cercetătorii cred că în localitățile din Negev se mai creștea un mare număr de porumbei care probabil serveau nu numai pentru hrană, dar și la gunoierea solului sărac din deșert.

Nabateenii erau un trib arab politeist a cărui prezenţă este documentată din sec. 4 i.e.n.. La început erau păstori nomazi de cămile, oi şi capre. Un istoric grec îi descrie ca oameni destoinici, care nu seamănă sămânţă, nu plantează pomi, nu beau vin şi nu construiesc case.

Comerțul a devenit preocuparea lor de bază și au dezvoltat Drumul Tămâii care începea în sudul Penisulei Arabe și ajungea la porturile Gaza şi El Arish de la Marea Mediterană. Caravanele de cămile străbăteau drumul de 2400 km. în şase luni şi aduceau tămâie, smirnă, condimente, dar și alte mărfuri care ajungeau în Europa pe calea mării. Trăiau în corturi iar caravenele lor se opreau de-a lungul drumului prin deşert la izvoarele, puţurile şi rezervoarele de apă numai de ei ştiute.

Drumul Tămâii cunoscut și ca Drumul Mirodeniilor sau Drumul Parfumurilor avea câteva trasee spre Mediterana, unele ajungând la portul Gaza (prima hartă); o altă ramură care trecea prin Shivta și Nitzana (despre care am vorbit aici) ducea la portul El-Arish din Egiptul de azi (vezi a 2-a hartă).

Drumul mirodeniilor - traseele nordice, spre Gaza
Ramura sudică, spre (El)-Arish prin Shivta și Nitzana (Nessana)
Drumul Mirodeniilor / Tămâii - sit UNESCO
Acumulând mari bogăţii prin comerţ, nabateeni au întemeiat un regat care cuprindea o parte din Peninsula Arabă (acum Iordania), cea mai mare parte a Negevului (sudul Israelului de azi) şi o parte din peninsula Sinai (azi Egipt). Capitala era la Petra, care în perioada de apogeu număra 20.000 de locuitori.

Petra
După cucerirea romană şi preluarea comerţului, nabateenii au fost asimilați treptat. Au construit oraşe, au preluat zeii şi cultura romană apoi s-au creştinat, pentru ca în perioada bizantină așezările lor să cunoască o înflorire deosebită.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea locuitorii s-au plâns de taxele mari impuse (nemusulmanilor) și localitatea Shivta s-a depopulat treptat, iar în secolul al IX-lea a fost complet părăsită.


9 iunie 2018


גמלה/פיצויים חודשיים מרומניה לאזרחים שנרדפו בתקופת השלטון הפשיסטי 1940-1945 ועידכון פיצויים על רכוש מולאם/מוחרם

  פיצויים חודשיים מרומניה על רדיפה אתנית בזמן המשטר הפשיסטי 1940-1945 לפי חוק 189/2000
 פוסט זה נכתב ע''י מישהו שעבר בעצמו את כל סבך הניירת בקיץ 2017 ללא עזרת עו''ד והצליח לקבל פיצוי חודשי מרומניה על רדיפה /אפליה גזענית בזמן השלטון הלאומני הרומני בין 1940-1945. ע''י כתיבת פוסט זה המפרט את החוק העדכני ל-2018 ופרטים לגבי המסלול שצריך לעבור כדי להצליח, אני מנסה לעזור גם לישראלים אחרים שהרומנית שלהם רופפת, או שלא היה להם זמן לעקוב אחרי כל הפרטים. סכומי הפיצויים עודכנו ב-2018 ועומדים על 50-450 דולר לחודש, תלוי בסעיף ובמשך האפליה

בתחתית הפוסט יש מדור שאלות ותשובות שמתייחס בין היתר בקצרה גם להשבת רכוש /אדמות /בניינים ופיצויים כספיים חד פעמיים על רכוש מוחרם. כדאי לחזור לכאן גם בעתיד, יהיו עידוכים עם תשובות לשאלות, פרטים נוספים /תמונות ותיקונים באם נפלו טעויות.

 חוקים והוראות טכניות לאזרחי רומניה שזכאים לפיצויים בשל רדיפות מממשלת רומניה בשתי תקופות
 א) בתקופה הפשיסטית בשל רדיפה גיזענית בין 1940-1945 - חוק 189 משנת 2000 מעודכן ל-2018
 ב) בזמן המשטר הקומוניסטי בשל רדיפה פוליטית/ כלכלית בין 1945-1989 - חוק 118 משנת 1990. לגבי חוק זה בפוסט הבא. סכומי הפיצויים יכולים להיות הרבה יותר גבוהים לפי חוק זה בגלל משך הזמן הארוך יותר של הרדיפה...                                         להמשך הפוסט

1 mai 2018


Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional. Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).



În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir
Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.



Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).



Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.

9 aprilie 2018


Negev, Nitzana (II): Operațiunile Yoav, Moshe și "Comandoul Francez" în Războiul de Independență


După centralele solare din postarea anterioară, vizităm monumentul simplu în cinstea "Comandoului Francez" din perioada Războiului de Independență (1948). Amintim planul ONU de partiție, declarația independenței Israelului și declanșarea atacului de către unitățile a nouă armate arabe / musulmane. Inițial în inferioritate, Israelul a reușit să oprească cu multă îndârjire si sacrificiu înaintarea arabă iar după câteva luni a trecut la ofensivă.

Amintim operațiunile Yoav și Moshe din sud în care trupele israeliene au eliberat o parte a Negevului, restabilind continuitatea teritorială cu Negevul de sud  și înconjurând o parte din armata egipteană (enclava Faluja).

De partea Israelului au luptat și 700 de voluntari creștini printre care și comandantul Comandoului Francez, Teddy Eytan, care a acționat împotriva egiptenilor în Negev. Și de partea arabilor s-au voluntariat nemusulmani, precum unii foști ofițeri Waffen SS și Wehrmacht, iar în Legiunea Arabă, unitate întemeiată și instruită de britanici, au rămas să lupte 48 de ofițeri britanici.

Continuarea excursiei la "Casa Mierii" și orașul nabatean Shivta în postările următoare.

După centralele solare din postarea anterioară, vizităm observatorul de păsări în amintirea "Comandoului Francez" din perioada războiului de independență unde se află un simplu monument în cinstea acestuia:




Fotografiez verdeața plantațiilor de măslin din nisipurile deșertului:


Floarea se pare ca este Diplotaxis Brassicaceae
Puțină istorie: Organizația Națiunilor Unite a adoptat  în 29 noiembrie 1947 rezoluția 181 care recomanda împărțirea teritoriului Mandatului Britanic la vest de râul Iordan, plan pe care evreii l-au acceptat dar care a fost refuzat categoric de arabi. Arabii au trecut la atacuri din ce în ce mai frecvente ale așezărilor evreiești, care au început să-și organizeze apărarea. În 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului Britanic, David Ben-Gurion (1886-1973), președintele Organizației Sioniste și viitorul  Prim-Ministru al Israelului, a proclamat independența statului în limitele teritoriale recomandate de ONU.


Liga Statelor Arabe și Comitetul Înalt Arab au respins crearea Israelului și în următoarele ore și zile armatele arabe au atacat statul proaspăt constituit, având ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare"

Au participat:
  • Unități din armatele regulate ale Egiptului,Transiordaniei, Siriei și Irakului precum și unități saudite și yemenite. Armata libaneză a avut o participare limitată.
  • Armata Salvării /Eliberării Arabe (cu voluntari din mai multe țări arabe /musulmane inclusiv din Pakistan și Sudan) și
  • Armata Jihadului Sfânt
Planul de atac al arabilor
În 1948 populația evreiască a Palestinei număra 650.000 de suflete. În primele zile de luptă forțele de apărare israeliene erau practic lipsite de artilerie, blindate și aviație.