1 mai 2018


Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional. Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).



În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir
Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.



Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).



Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.

9 aprilie 2018


Negev, Nitzana (II):Operațiunile Yoav, Moshe și "Comandoul Francez" în Războiul de Independență


După centralele solare din postarea anterioară, vizităm monumentul simplu în cinstea "Comandoului Francez" din perioada Războiului de Independență (1948). Amintim planul ONU de partiție, declarația independenței Israelului și declanșarea atacului de către unitățile a nouă armate arabe / musulmane. Inițial în inferioritate, Israelul a reușit să oprească cu multă îndârjire si sacrificiu înaintarea arabă iar după câteva luni a trecut la ofensivă.

Amintim operațiunile Yoav și Moshe din sud în care trupele israeliene au eliberat o parte a Negevului, restabilind continuitatea teritorială cu Negevul de sud  și înconjurând o parte din armata egipteană (enclava Faluja).

De partea Israelului au luptat și 700 de voluntari creștini printre care și comandantul Comandoului Francez, Teddy Eytan, care a acționat împotriva egiptenilor în Negev. Și de partea arabilor s-au voluntariat nemusulmani, precum unii foști ofițeri Waffen SS și Wehrmacht, iar în Legiunea Arabă, unitate întemeiată și instruită de britanici, au rămas să lupte 48 de ofițeri britanici.

Continuarea excursiei la "Casa Mierii" și orașul nabatean Shivta în postările următoare.

După centralele solare din postarea anterioară, vizităm observatorul de păsări în amintirea "Comandoului Francez" din perioada războiului de independență unde se află un simplu monument în cinstea acestuia:




Fotografiez verdeața plantațiilor de măslin din nisipurile deșertului:


Floarea se pare ca este Diplotaxis Brassicaceae
Puțină istorie: Organizația Națiunilor Unite a adoptat  în 29 noiembrie 1947 rezoluția 181 care recomanda împărțirea teritoriului Mandatului Britanic la vest de râul Iordan, plan pe care evreii l-au acceptat dar care a fost refuzat categoric de arabi. Arabii au trecut la atacuri din ce în ce mai frecvente ale așezărilor evreiești, care au început să-și organizeze apărarea. În 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului Britanic, David Ben-Gurion (1886-1973), președintele Organizației Sioniste și viitorul  Prim-Ministru al Israelului, a proclamat independența statului în limitele teritoriale recomandate de ONU.


Liga Statelor Arabe și Comitetul Înalt Arab au respins crearea Israelului și în următoarele ore și zile armatele arabe au atacat statul proaspăt constituit, având ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare"

Au participat:
  • Unități din armatele regulate ale Egiptului,Transiordaniei, Siriei și Irakului precum și unități saudite și yemenite. Armata libaneză a avut o participare limitată.
  • Armata Salvării /Eliberării Arabe (cu voluntari din mai multe țări arabe /musulmane inclusiv din Pakistan și Sudan) și
  • Armata Jihadului Sfânt
Planul de atac al arabilor
În 1948 populația evreiască a Palestinei număra 650.000 de suflete. În primele zile de luptă forțele de apărare israeliene erau practic lipsite de artilerie, blindate și aviație.

1 aprilie 2018


Negev, zona Nitzana (I): centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel


După o scurtă introducere în meteorologie, ajungem în deșertul Negev din sudul țării, unde analizăm centralele solare care vor intra în funcțiune în 2018. În Israel energia solară este folosită deja din anii '50 pentru încălzirea apei menajere, din 1976 instalarea captoarelor solare pe acoperișul caselor devenind obligatorie, acest lucru economisind ~8% din energia electrică.

Despre restul excursiei, istoria Comandoului Francez din perioada războiului de independență, "Casa mierii", niște ruine otomane și fosta așezare nabateană Shivta în postările viitoare.

Notă: de astăzi scurtăm postările, împârțind traseul excursiilor în câteva părți pentru a fi mai ușor de urmărit.

Media anuală a precipitațiilor scade rapid de la nordul la sudul țării. Dacă în nord media este de peste 600 mm, la nivelul orașului Beer Sheva (capitala deșertului Negev) coboară la 200 mm, această cifră reprezentând definiția acceptată a graniței deșertului. Precipitațiile continuă să scadă spre sud, ajungând în Eilat la 25 mm pe an, nivel comparabil cu zonele cele mai aride ale Saharei. De altfel ~60% din teritoriul Israelului este deșert iar suprafața totală a țarii este de 11 ori mai mică decât a României.


Prin comparație în România precipitațiile anuale scad treptat de la vest spre est, astfel încât în Transilvania media este de aprox. 640 mm/an, Moldova (Iași) și Muntenia (București) aprox 530 mm/an dar în Deltă/Dobrogrea (Constanța) media ajunge la 380 mm/an.

În România plouă mai tot anul (ceva mai puțin peste iarnă) pe când în Israel toată ploaia cade în cele 4 luni de iarnă,  iar din martie-aprilie până în octombrie-noiembrie (8 luni) este secetă absolută.  Lipsa norilor în sudul țării reprezintă totuși un oarece avantaj dpdv a energiei solare precum vom vedea în continuare :) La Eilat de exemplu sunt în medie numai 5 zile înnorate și 360 zile însorite!

După o călătorie de 3 ore şi jumătate spre sud cu autocarul ne oprim în plin Deșert Negev (pronunțat Neghev) la un terasament pe unde trecea calea ferată construită de otomani şi refăcută apoi de britanici după cucerirea Țării Sfinte în 1917 (despre căile ferate din timpul primului război mondial am povestit în trecut aici și aici). Acum locul se reamenajează:

3 martie 2018


Rezerva biosferică Megiddo (Ramot Menashe); sistemul de captare a ploilor și înmagazinare în acvifer "Nehalei Menashe"

Astăzi parcurgem un scurt traseu în rezerva biosferică Megiddo, apoi vizităm un sistem ingenios de captare și acumulare a apei ploilor, parte din sistemul hidrotehnic foarte complex și inovator (vezi harta în 3 părți), care a contribuit la "înflorirea deșertului".

Această hartă (din 2012) detailează sistemului de apă potabilă (albastru și negru), apă reciclată (roșu/portocaliu), apă desalinizată din mare (triunghi galben sau albastru) sau apă desalinizată din apă parțial sărată (combinație galben+negru). Lângă orașul Hadera apare numai descrierea acestei instalații ("Nahalei Menashe plants for capturing flood water"), traseul nefiind detailat, dar noi îl vom aprofunda în continuare.




La răsărit de nisipurile litoralului de lângă Cesarea se întind Ramot (înălțimile) Menashe (numele unuia din cele 12 triburi israelite biblice), niște dealuri ce nu depășesc altitudinea de 400 m. În 2011 o mare parte din această zonă (8.400 ha) a fost declarată "rezervă biosferică" UNESCO, al doilea astfel de parc în Israel (după biosfera Carmel) din cele 580 existente în lume. În această biosferă se minimalizează impactul asupra mediului astfel ca biodiversitatea și ecosistemele sa fie pe cat posibil protejate. Rezerva biosferică a fost extinsă spre est în 2017, incorporând o suprafață aproape dublă de 17.300 ha și redenumită Megiddo (vezi poza interactivă panoramică 360° de la Tel Megiddo postată anul trecut pe FB).

Nivelul precipitațiilor din cursul iernii ajunge aici la 600 l/mp. dar numai o mică parte pătrunde în profunzimea solului. Majoritatea apei se scurge în mare prin râurile umflate. În schimb în anotimpul secetos (restul de 7-8 luni pe an), râurile seacă sau scad la dimensiunile unor pârâuri.

Prin anii 60 a secolului trecut, Autoritatea Apelor a hotărât să capteze o parte din apa ploilor din patru râuri (Tanimim sau Crocodililor, Ada, Barkan și Mishmarot - vezi diagrama mai jos) în loc ca acestea să se "piardă" în mare. Partea inovatoarea a fost captarea apelor nu într-un lac de acumulare de suprafață, ci direct în acvifer, adică depozitul subteran natural de apă. Acviferul litoralului s-a format în pleistocen și conține o rezervă de 300 milioane metri cubi de apă. Dacă media consumului de apă din acvifer nu depășește media refacerii din precipitații, depozitul se menține ca și banii depuși la bancă, altfel nivelul apei scade și acviferul se poate contamina cu apă sărată din marea din apropiere.

Pe harta atașată (zoomabilă) limitele biosferei Ramot Menashe (2011) sunt verzi, limitele biosferei mărite redenumită Megiddo (2017) roșii, iar canalul de recuperare a apelor ploilor ale celor patru râuri și până la câmpurile de infiltrare în acvifer este marcat cu albastru. Vezi diagrama din continuare pentru detalii.

Există acvifere și în zonele deșertice, inclusiv în Negev, acolo apa acumulându-se în perioadele geologice cu climă mai ploiasă. În deșert deci este vorba de apă fosilă ca și petrolul care este un combustibil fosil. Se relatează că în Arabia Saudită, forându-se pentru apă se dă de petrol. De aceea acolo apa este mai scumpă decât petrolul...

De dimineață plecăm cu mașinile și ne oprim pe colinele Menashe, puțin după localitatea Amikam. Aceste coline necultivate, năpădite de flora sălbatică, sunt folosite parțial ca pășune. Vedem câteva cirezi de vite. Această zonă este de fapt bazinul hidrografic care alimentează râurile care se scurg spre Mediterană.




Pătrundem pe o cărare năpădită de tufișuri de mure, ghidul tăind o parte din vrejuri cu ajutorul unui foarfece ca să putem trece.



Ajungem la un izvor ca un puț, împrejmuit cu pietre cioplite, apa scurgându-se printr-un canal subteran. Spre uimirea noastră, ghidul ne relatează că izvorul a fost împrejmuit acum peste două mii de ani, în sec I î.e.n, de către constructorii romani de pe vremea lui Irod.



Era una dintre sursele de apă care curgea prin gravitație în apeductul lung de 22 km până la Cesarea. Acest oraș port înfloritor cu 40.000 de locuitori era aprovizionat cu apă cu câteva apeducte (despre care vom vorbi altă dată) de la poalele muntelui Carmel și colinele Menashe. Altitudinea izvorului de 160 m. asigura scurgerea apei prin gravitație. Lângă izvor era un sat atestat de scrierile bizantine. Unii susțin că ar fi fost întemeiat de către constructorii apeductului roman și de lucrătorii de intreținere. La fel se pare ca a fost întemeiat și localitatea Fureidis, azi populată de arabi. Să nu uităm ca sistemul hidrotehnic construit de romani a fost folosit timp de 600 de ani, azi nemaifiind funcțional.

Apeductul "Mare" roman la capătul dinspre Caesarea, pe care o să-l vizităm cu altă ocazie
Astăzi însă vom merge de-a lungul sistemului modern de captare a ploii în acvifer, pe un traseu diferit decât acest apeduct. Traseul de-a lungul canalului (albastru) care întretaie cele 4 râuri este marcat în diagramă cu săgeți negre:


La Mey Kedem - Ape Antice - (punctul 1 în negru pe diagramă), turiștii pot umbla vara de-a lungul unei porțiuni de 300 m. a tunelului roman subteran (care măsura 6 km lungime) într-un tur ghidat prin apa izvoarelor. Acest tunel este destul de înalt încât să se poată umbla drept iar adâncimea apei pe traseu variază între 40-70 cm. Pentru mai multe explicații privind tunelul și orele de vizită vedeți site-ul oficial.



Fotografiez niște flori de ciocul berzei și niște stupi. Suntem spre sfârșitul lunii februarie și înflorirea este în toi.