Se afișează postările cu eticheta crestini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crestini. Afișați toate postările

1 mai 2018


Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional (lucrarea lui din Hadera, aici). Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).



În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir
Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.



Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).


23 aprilie 2017


Deșertul Negev: Oaza Ein Avdat din canionul Tsin și așezarea nabateană Avdat pe Drumul Mirodeniilor

Altă incursiune în deșertul Negev:
  • oaza Ein Avdat din canionul sec al râului Tsin (Țin) și 
  • ruinele așezării Avdat, cea mai importantă așezare dintre Petra și Marea Mediterană pe ruta antică a mirodeniilor din perioada nabateenilor, o veche civilizație acum dispărută. 
Pe drum vedem peșteri folosite de călugări bizantini, două din cele peste 7.000 de petroglife preistorice din zonă, câteva ruine romane si bizantine (la Avdat) și descoperim vegetația locală inclusiv o surpriză: planta care crește pe Zidul Plângerii din Ierusalim.

Plecăm dis-de-dimineață și după o călătorie de trei ore cu autobuzul coborâm în valea săpată de râul Țin, cel mai lung din deșertul Negev, lângă așezarea Sde Boker.

Râul are o lungime de 120 km. și curge spre Marea Moartă de 10-15 milioane de ani, dar înaintea formării faliei Mării Moarte (din cadrul marelui rift Siro-African) se vărsa în Marea Mediterană. Ca toate râurile din Negev, este sec majoritatea timpului, apa curgând numai în timpul rarelor ploi, când poate însă ajunge pentru scurt timp la debite impresionante (peste 1400 mc/sec).

Primul val al apelor după ploaie (video):



Același moment din alt unghi aici. Alteori valul începe lent, ca apoi să ia proporții. Filmare din dronă dedesubt (2015). Vezi și 2010, 2014, 2016 și iar 2010.



Astăzi însă nu o sa avem parte de o astfel de dramă :)

În fața noastră se deschide canionul Ein Avdat (oaza Avdat). Pe fundul său se adună apa de la trei izvoare, apă care apoi dispare în aval din nou în subteran prin albia nisipoasă.


Începem urcușul în amonte (harta traseului):

3 aprilie 2017


Negev-ul Apusean: luptele primului război mondial și Bătălia de la Beerșeba (trupele ANZAC) și cimitirul militar. Căile ferate, fabrica de sulf, sinagoga antică Maon

Vizităm urmele ostilităților din Primul Război Mondial la frontiera dintre Imperiul Otoman și Egipt care au condus la retragerea turcilor din Levant după 400 de ani, facând posibilă întemeierea Israelului (și a statelor arabe). Urmărim și epopeea Cavaleriei Ușoare ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps) care și-a câștigat faima în Bătălia de la Beersheba.

Printr-o coincidență istorică, guvernul britanic a aprobat tot în aceeași zi (31 oct. 1917), declarația Balfour despre "crearea unui cămin național evreiesc".

Vom vizita și rămășițele fabricii de sulf interbelice de lângă kibutzul Be'eri, apoi mozaicul sinagogii antice Maon (sec. VI) de lângă kibutzul Nirim. Nu m-am putut abține să fotografiez florile din această zonă deșertică ce înfloresc exuberant după ploile de iarnă. Plantele sălbatice sunt la sfârșitul perioadei de vegetație; peste o lună majoritatea se vor veșteji sub soarele arzător, în lipsa ploilor care vor reveni de-abia la iarna.

La sfârșit vizităm la Beer-Șeva cimitirul soldaților Imperiului Britanic căzuți în primul război mondial.

Ziua ANZAC în Israel: reconstituirea bătăliei de la Beersheba din 1917

Introducere
La începutul conflagrației Imperiul Otoman avea mai multe opțiuni: o minoritate susținea alierea cu britanicii care stăpâneau în Egipt și Irak, alții pledau pentru neutralitate. Factorii care au decis intrarea în război de partea Germaniei au fost: poziția fermă a acesteia față de Rusia (dușmanul jurat al turcilor), promisiunea de ajutor finaciar și proiectul de cale ferată Berlin-Bagdad. Germania era foarte interesată de alierea turcilor, care stăpâneau strâmtorile Bosfor și Dardanele și care ar fi putut să blocheze aprovizionarea rușilor prin porturile Mării Negre, singurele care nu înghețau iarna.
Pe de altă parte, învecinarea Imperiului Otoman cu Egiptul ar fi permis cucerirea Canalului de Suez, și blocarea transportului de trupe și aprovizionarea Britaniei pe această cale.


Imperiul Otoman (1914) in verde. Linia verde este conturul imperiului la apogeu

Gallipoli
Răspunsul Britaniei la intrarea turcilor în război a fost debarcarea de trupe în peninsula Gallipoli din Asia Mică, pe malul de nord al strâmtorii Dardanele (vezi harta și detalii), având ca scop cucerirea strâmtorilor și a Constantinopolului. Englezii au adus trupe și din Australia și Noua Zeelandă. Conduși de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk, turcii au obținut aici cea mai mare victorie a lor din cursul războiului, luptându-se pentru apărarea pământurilor natale. Britanicii au părăsit peninsula după opt luni de lupte, iar Winston Churchil, unul din promotorii principali ai operațiunii, a rămas cu reputația pătată pentru mulți ani. Mai multe despre campania din Gallipoli aici




Egipt
Între timp, turcii construiau febril calea ferată în Siria de Sud (zonă redenumită Palestina de britanici) spre peninsula Sinai, aceasta fiind mijlocul principal de aprovizionare și transport a trupelor. Majoritatea pădurilor din acest teritoriu au fost defrișate, lemnul servind combustibil pentru locomotive și pentru confecționarea traverselor de cale ferată (vezi Reîmpădurirea Israelului după prăbuşirea Imperiului Otoman).

Egiptul dobăndise deja autonomie față de Imperiu Otoman și era acum sub influență britanică. În ianuarie 1915 a început operațiunea otomană din Peninsula Sinai pentru cucerirea Canalului de Suez, o mare parte a trupelor fiind purtate de cămile.


Soldati turci pe cămile

Cavaleria turcă
Armata turcă condusă de colonelul bavarez Kress von Kressenstein a reușit să ajungă la malul răsăritean al Canalului dar nu să cucerească malul apusean, unde englezii au efectuat lucrări de apărare. Un general englez venit în vizită i-a spus comandantului local: "Vreți să fiți apărați de Canal, sau vreți să apărați Canalul? În cazul al doilea trebuie să ocupați și malul răsăritean!"

Kress von Kressenstein, 1916
După terminarea campaniei din Gallipoli, ambele părți combatante își transferă trupele de acolo pe teatrul de operații din Sinai. În anul 1916 după încă un atac nereușit al turcilor în Sinai, britanicii organizați în EEF (Egyptian Expeditionary Force adică Forța expediționară egipteană) trec la ofensivă și încep să construiască o cale ferată spre nord de-a-lungul litoralului, pe când turcii construiau în același timp o cale ferată aproape paralelă dar în sens invers mai la est, prin centrul peninsulei, ajungând până la Kuseima. Apoi turcii aflați sub presiune au hotărât să se retragă din Sinai, demontând parțial aceste șine.

Construcția căii ferate (si conducte de apă) din Kantara spre Gaza pentru aprovizionarea armatei britanice


Rații aduse armatei britanice pe cămile
Ambulanțe otomane (cămile cu câte 2 tărgi fiecare)
Gaza
În anul 1917 britanicii se apropie de Gaza, care era puternic apărată de către turci. Ocuparea Gazei este importantă pentru a deschide drumul spre nordul Palestinei, dar două atacuri conduse de generalul Murray sunt respinse. Pierderile britanicilor sunt mari, mai ales în cursul celui de al doilea atac, turcii trăgând învățăminte din desfășurarea primului.

24 ianuarie 2015


Pe valea râului Tabor (o zi de primăvară în ianuarie)


Excursie primăvăratică prin rezervaţia naturală a răului Tabor, pornind de lângă fortăreaţa Belvoir a cruciaţilor Ospitalieri, spre valea Iordanului. Ne întâmpină vegetaţia exuberanţa de după ploi dar şi ruinele unei mori de apă şi calea ferată otomană de la începutul secolului trecut.


Plecăm de dimineaţă cu autobuzul şi din localitatea Beit Shean intrăm în valea Iordanului (harta)

După o scurtă călătorie în amonte, urcăm pe un platou de bazalt aflat la 550 m deasupra râului Iordan. Cavalerii cruciaţi din ordinul Ospitalierilor au construit aici în anul 1173 fortăreaţa Belvoir, care domină valea Iordanului. A fost ocupată de către arabi conduşi de Saladin în anul 1189 după un asediu de 1,5 ani. Este fortăreaţa cruciată cea mai bine păstrată din Israel, dar astăzi nu face parte din itinerarul nostru (articol wikipedia în română). 

21 decembrie 2013


Beduinii din Galileea (partea I)



Plecăm de dimineaţă cu autocarul şi ne oprim pentru micul dejun în localitatea Yokneam (traseul). Timpul este răcoros dar plăcut cu soare şi cer albastru fără nori. Parcul industrial al localităţii cuprinde printre altele 100-160 companii high-tech.

După o călătorie de o oră, coborîm la un punct de observaţie lângă cătunul arab creştin Tamra (se văd câteva case). De aici privim la aşezările de pe dealurile de dincolo de valea Izreel.
 

(click orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)




Pozez muntele singuratic Tabor, pe vârful căruia se înalţă Biserica catolică franciscană a Transfigurării. Conform credinţei pe acest munte a avut loc transfigurarea Domnului. Mai există o biserică ortodoxă, înălţată în anul 1862 cu fonduri din România.

În anul 1799 în apropierea muntelui are loc o luptă a lui Napoleon cu mamelucii. Aproape de baza muntelui în stânga pozei se întinde satul arab Daburie, iar pe muntele mai îndepărtat se pot vedea o parte din cartierele oraşului Nazareth Ilit (Nazaretul de Sus). Pe versantul din faţă a muntelui Tabor se afla satul beduin Um Al Ghanam.



Această zonă numită Negevul Galileeii este destul de aridă, norii coborînd precipitaţiile înainte de a ajunge la partea răsăriteană a văii Izreel, iar solul conţinând bazalt îngreunează infiltrarea apei şi nu permite formarea izvoarelor. 

Beduinii nomazi au venit în regiune cu 300-350 ani în urmă, aşezându-se în regiunea răsăriteană nepopulată a Galileei Inferioare. Cei cca. 60.000 de beduini (22 de triburi) care locuiesc în prezent în Galileea, sunt diferiţi de cei din Negev. Vorbesc un alt dialect şi sunt aşezaţi în 16 sate recunoscute oficial, având toate serviciile şi facilităţile moderne.

Călătorim în satul beduin Shibli, care se afla pe versantul din dreapta a muntelui Tabor, care nu se vedea din punctul nostru de observaţie. Privim la casele frumoase ale satului şi intrăm în baraca construită în stil beduin a învăţătorului pensionar Diab Shibli.