Se afișează postările cu eticheta sinagoga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sinagoga. Afișați toate postările

3 aprilie 2017


Negev-ul Apusean: luptele primului război mondial și Bătălia de la Beerșeba (trupele ANZAC) și cimitirul militar. Căile ferate, fabrica de sulf, sinagoga antică Maon

Vizităm urmele ostilităților din Primul Război Mondial la frontiera dintre Imperiul Otoman și Egipt care au condus la retragerea turcilor din Levant după 400 de ani, facând posibilă întemeierea Israelului (și a statelor arabe). Urmărim și epopeea Cavaleriei Ușoare ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps) care și-a câștigat faima în Bătălia de la Beersheba.

Printr-o coincidență istorică, guvernul britanic a aprobat tot în aceeași zi (31 oct. 1917), declarația Balfour despre "crearea unui cămin național evreiesc".

Vom vizita și rămășițele fabricii de sulf interbelice de lângă kibutzul Be'eri, apoi mozaicul sinagogii antice Maon (sec. VI) de lângă kibutzul Nirim. Nu m-am putut abține să fotografiez florile din această zonă deșertică ce înfloresc exuberant după ploile de iarnă. Plantele sălbatice sunt la sfârșitul perioadei de vegetație; peste o lună majoritatea se vor veșteji sub soarele arzător, în lipsa ploilor care vor reveni de-abia la iarna.

La sfârșit vizităm la Beer-Șeva cimitirul soldaților Imperiului Britanic căzuți în primul război mondial.

Ziua ANZAC în Israel: reconstituirea bătăliei de la Beersheba din 1917

Introducere
La începutul conflagrației Imperiul Otoman avea mai multe opțiuni: o minoritate susținea alierea cu britanicii care stăpâneau în Egipt și Irak, alții pledau pentru neutralitate. Factorii care au decis intrarea în război de partea Germaniei au fost: poziția fermă a acesteia față de Rusia (dușmanul jurat al turcilor), promisiunea de ajutor finaciar și proiectul de cale ferată Berlin-Bagdad. Germania era foarte interesată de alierea turcilor, care stăpâneau strâmtorile Bosfor și Dardanele și care ar fi putut să blocheze aprovizionarea rușilor prin porturile Mării Negre, singurele care nu înghețau iarna.
Pe de altă parte, învecinarea Imperiului Otoman cu Egiptul ar fi permis cucerirea Canalului de Suez, și blocarea transportului de trupe și aprovizionarea Britaniei pe această cale.


Imperiul Otoman (1914) in verde. Linia verde este conturul imperiului la apogeu

Gallipoli
Răspunsul Britaniei la intrarea turcilor în război a fost debarcarea de trupe în peninsula Gallipoli din Asia Mică, pe malul de nord al strâmtorii Dardanele (vezi harta și detalii), având ca scop cucerirea strâmtorilor și a Constantinopolului. Englezii au adus trupe și din Australia și Noua Zeelandă. Conduși de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk, turcii au obținut aici cea mai mare victorie a lor din cursul războiului, luptându-se pentru apărarea pământurilor natale. Britanicii au părăsit peninsula după opt luni de lupte, iar Winston Churchil, unul din promotorii principali ai operațiunii, a rămas cu reputația pătată pentru mulți ani. Mai multe despre campania din Gallipoli aici




Egipt
Între timp, turcii construiau febril calea ferată în Siria de Sud (zonă redenumită Palestina de britanici) spre peninsula Sinai, aceasta fiind mijlocul principal de aprovizionare și transport a trupelor. Majoritatea pădurilor din acest teritoriu au fost defrișate, lemnul servind combustibil pentru locomotive și pentru confecționarea traverselor de cale ferată (vezi Reîmpădurirea Israelului după prăbuşirea Imperiului Otoman).

Egiptul dobăndise deja autonomie față de Imperiu Otoman și era acum sub influență britanică. În ianuarie 1915 a început operațiunea otomană din Peninsula Sinai pentru cucerirea Canalului de Suez, o mare parte a trupelor fiind purtate de cămile.


Soldati turci pe cămile

Cavaleria turcă
Armata turcă condusă de colonelul bavarez Kress von Kressenstein a reușit să ajungă la malul răsăritean al Canalului dar nu să cucerească malul apusean, unde englezii au efectuat lucrări de apărare. Un general englez venit în vizită i-a spus comandantului local: "Vreți să fiți apărați de Canal, sau vreți să apărați Canalul? În cazul al doilea trebuie să ocupați și malul răsăritean!"

Kress von Kressenstein, 1916
După terminarea campaniei din Gallipoli, ambele părți combatante își transferă trupele de acolo pe teatrul de operații din Sinai. În anul 1916 după încă un atac nereușit al turcilor în Sinai, britanicii organizați în EEF (Egyptian Expeditionary Force adică Forța expediționară egipteană) trec la ofensivă și încep să construiască o cale ferată spre nord de-a-lungul litoralului, pe când turcii construiau în același timp o cale ferată aproape paralelă dar în sens invers mai la est, prin centrul peninsulei, ajungând până la Kuseima. Apoi turcii aflați sub presiune au hotărât să se retragă din Sinai, demontând parțial aceste șine.

Construcția căii ferate (si conducte de apă) din Kantara spre Gaza pentru aprovizionarea armatei britanice


Rații aduse armatei britanice pe cămile
Ambulanțe otomane (cămile cu câte 2 tărgi fiecare)
Gaza
În anul 1917 britanicii se apropie de Gaza, care era puternic apărată de către turci. Ocuparea Gazei este importantă pentru a deschide drumul spre nordul Palestinei, dar două atacuri conduse de generalul Murray sunt respinse. Pierderile britanicilor sunt mari, mai ales în cursul celui de al doilea atac, turcii trăgând învățăminte din desfășurarea primului.

12 decembrie 2014


Bucuresti - o zi de Decembrie (galerie foto)


În tranzit prin București: Bucharest Christmas Market din centru...

12 iunie 2014


Israelul în filme de acum un secol (1911-1918)


Primul film (care este si cel mai "nou", cca. 1918) a fost filmat de un amator și prezintă viața de zi cu zi în Orașul Vechi al Ierusalimului. În secvențe se poate observa moscheea Cupolei Stâncii (cunoscuta eronat si ca moscheea Omar). Aceasta a fost clădită la sfârșitul secolului al 7-lea, la numai 50 de ani de la întemeierea Islamului, pe amplasamentul vechilor temple evreiești. Cel de al 2-lea Templu fusese distrus de către romani în secolul 1 (anul 70 e.n) în cadrul înfrângerii uneia din răscoalele evreilor împotriva stăpânirii romane.

Apoi participam la rugăciunile de la Zidul Plângerii (sau Zidul de Apus). Acesta este vestigiul zidului antic care înconjura partea de vest a curții celui de al 2-lea Templu, unele din pietrele masive din compozitia sa cantarind aproape 600 de tone. După distrugerea templului, acest zid este considerat principalul loc sacru al Iudaismului.

Interesant ca deși au fost mai multe tentative de reconstruirea celui de al 3-lea Templu începând de pe vremea romanilor și pana la perioada moderna, acestea nu s-au materializat.

Sunt filmate piața, strada Jaffa, poarta Damascului (inclusiv niște găini străvechi) apoi lăcașuri sfinte evreiești precum mormintele lui David, Rașela, Avşalom si bazinul izvorului Şiloah (despre Citadela Izvorului Shiloah am relatat aici, iar despre perioada sfarsitului ocupatiei otomane am amintit aici).

Filmul a fost descoperit în colectia privata a unei familii de evrei din Amsterdam. Nu este clar dacă tatăl a colectat bucatile de film, sau le-a filmat chiar el pentru a încuraja turismul evreiesc la Ierusalim după începerea ocupației britanice. Este posibil ca unele cadre sa fi fost filmate după sfârșitul perioadei otomane. In film se pot observa magazinele noi din strada Jaffa ale lui Shlomo Cohen & Sons și A. Y. Lederberg.

Filmul a fost prelucrat și publicat de Iacob Gross, autorul cartii "Ierusalim, 1918". Banda sonora a fost adaptata din "Spiritul desertului" de Nahum Heyman.

Fotografie din film - Zidul Plângerii:


In continuare am introdus o secvență (în ivrit) despre Ierusalim din 1913 (10 min).

Am fost surprins de defilările sutelor de elevi la școala Ha'Ezra (min. 6:17)... cât de cochet îmbrăcate erau elevele cu pălărioare, elevii cu sepci, de fapt mai toti sunt imbracati atât de diferit de orientalii din primul film :)


Secvența de mai sus este de fapt preluata dintr-un film mai lung despre viata evreilor în Palestina (Ţara lui Israel sau Ţara Sfânta) în perioada stăpânirii otomane, care a imortalizat pionierii si imigrantii, Ierusalimul si Tel Aviv-ul. Filmul a fost prezentat în mai multe oraşe din Europa printre care şi la Congresul Sionist din 1913 la Viena.

Toate copiile filmul au fost considerate pierdute după începutul primului război mondial până ce negativele originale au fost descoperite în 1997 în arhivele cinematecii franceze.

Filmul (60 min) a fost deci reconstruit după surse originale din arhive aflate în Israel şi Polonia în colaborare cu Arhiva filmului Israelului - Cinemateca Ierusalim:


Urmatorul este cel mai vechi dintre filme (1911), fiind intitulat "Primul film din Palestina" (20 min, incomplet):


Interesant când iți dai seama ca niciunul din cei filmați, nici măcar copiii, nu mai sunt în viata!

In încheiere, un clip muzical (putin mai modern) cu secvențe de la începuturile Tel Aviv-ului:

Vezi si alte fotografii / filme de perioada: aici si aici.



19 ianuarie 2014


Nordul Negevului (II): "râul" ha'Bsor, dunele Haluța, sinagoga antică Maon, kibuțul Beeri și mormântul lui Ariel Sharon

Citeşte aici despre:
  • Rezervația naturală de-a lungul celui mai lung "râu" din deșertul Negev, ha'Bbsor și rezervația dunelor mișcătoare Haluța
  • Transformarea nordului deşertului Negev în cea mai importantă zonă agricolă din Israel după introducerea irigațiilor
  • Sinagoga antică Maon 
  • Kibuţul Beeri 
  • Proaspătul mormânt al lui Ariel Sharon din ferma ha'Shikmim (pomi de sycamore), proprietatea sa

După ce în partea I am discutat despre filistenii antici, beduini, evenimente mai recente (1936-1948) și am vizitat kibuțul Revivim, ajungem acum la podul suspendat peste râul ha'Bbsor (harta traseului). Cu o lungime de 80 km este cel mai lung "râu" din Negev (pronunțat Neghev), vărsându-se în marea Mediterană după ce traversează fâşia Gaza. 44 km de-a-lungul râului sunt declarați rezervaţie naturală.

(click orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)




Pe malul opus se întind nisipurile Haluţa, o continuare a zonei de deşert din Africa. Nisipul este adus din Africa de către vânturi şi pe calea apei. Nisipul rezultat din eroziunea munţilor din Etiopia, este adus de apele Nilului, iar curenţii marini îl depozitează pe plajele Gazei şi Israelului.

Dunele mişcătoare care se deplasează spre apus, au o pantă estică mai lină şi una vestică mai abruptă ceea ce ajută orientarea soldaţilor în timpul nopţii.

Cea mai mare parte a nisipurilor este declarată rezervaţie naturală.



Trecem podul suspendat şi fotografiez planta Retama raetam Papilionaceae, care în condiţiile uscate ale deşertului a renunţat la frunze, fotosinteza făcându-se prin rămurelele verzi.




Planta Thymelaea hirsuta Thymelaeaceae înmagazinează apa în frunzele cărnoase mici lipite de ramuri.


Pe malul opus se întinde un şir de Tamarix Tamaricaceae, care îşi întinde rădăcinile pe o mare suprafaţă. Planta elimina prin rădăcini sare şi astfel neutralizează "concurenţa", solul îmbogăţit în sare nepermiţând creşterea altor specii. Mai pozez o plantă de Asphodelus Liliaceae la care începe să crească lăstarul inflorescenţei.