Un "botanofil" cutreieră Israelul...
2 decembrie 2015
Namibia IV: Simpaticii meerkats, Tropicul Capricornului, Moonscape și orașul Swakopmund
3 noiembrie 2015
P.S. Dupa incetarea ploii, suvoaiele de pe strada au disparut in mai putin de o ora...
17 octombrie 2015
Deşertul se întinde de-a lungul coastei de sud vest al Africii, pe o distanţă de 2000 km, din Africa de Sud până în Angola. Dunele de nisip, sunt printre cele mai mari din lume, unele ajungand la aproape 400 m înălţime si peste 30 km lungime. Cu o vârstă de 55-80 milioane de ani, este posibil sa fie cel mai vechi deşert din lume.
10 octombrie 2015
Admir frumoasele acoperişuri de paie, cum am văzut în copilărie şi în România.
Namibia IIA - Zebre Hartmann prin munţii Naukluft, lumânarea şi ceaiul boşimanului şi... triburile de boşimani (bushmen)
4 octombrie 2015
Introducere
Namibia este o ţară situată în sud-vestul Africii, având o suprafaţă de 825,615 km2 (cam cât: România, Bulgaria, Grecia, fosta Iugoslavie, şi Ungaria la un loc!)
Având aproximativ 2,2 milioane de locuitori, este a doua în clasamentul ţărilor cu densitatea cea mai mică a populaţiei (2,66 locuitori/km2).
Pământurile uscate ale Namibiei au fost locuite din timpuri străvechi de către triburi locale. Primii europeni care au debarcat şi explorat zona au fost navigatorii portughezi Diogo Cão în 1485 şi Bartolomeu Dias în 1486. Coastele neospitaliere şi pământul arid nu au îndemnat coroana portugheză să revendice regiunea.
În sec. 19 se stabilesc aici câţiva misionari şi comercianţi germani, care cer protecţia germană. În anul 1884, pentru a preveni ocuparea regiunii da către britanicii în expansiune, Bismarck o proclama colonie germană sub denumirea Africa Germană de Sud-Vest. Excepţie a făcut doar golful Walvis, singurul port cu apă adâncă, ocupat în prealabil de către englezi.
Germanii au început exploatarea depozitelor bogate de aur, cupru, platină şi alte minerale, investiţia majoră devenind apoi exploatarea diamantelor.După ocuparea unei părţi a terenurilor triburilor şi a altor acţiuni, nemulţumirea crescândă a populaţiei indigene (pe care germanii i-au denumit hotentoţi), au dus la răscoala tribului Nama (numit şi Namaqua) din 1893-1894. Au urmat alte răscoale, germanii având victime. Triburile considerau pământul drept proprietate comună, în timp ce germanii declarau pământurile ocupate drept proprietate particulară, ducând la conflicte.
Cea mai mare răscoală a izbucnit în anul 1904, la care au participat triburile Herero şi apoi Nama. Germanii avand mai puţin de 800 oameni, au primit întărituri de încă 14.000 soldaţi din Germania. Germanii au cerut ca tribul Herero să părăsească ţara, apoi i-au împins în deşertul Kalahari, ocupând sistematic sursele de apă şi având ordin să tragă în toți bărbații Herero. Mulţi au murit de sete şi puţini au scăpat trecând în coloniile britanice învecinate. Răscoala a fost înăbuşită definitiv în anii 1907-1908 fiind ucişi cam 80% din populaţia Herero şi 50% din cea Nama.
La terminarea oficială a conflictului, populaţia nativă a fost eliberată din lagărele de detenţie, unde a fost supusă unei politici de deposedare, deportare, muncă forţată, segregaţie şi discriminare, care în multe privinţe a precedat apartheidul. Genocidul Herero şi Nama a fost recunoscut de către Naţiunile Unite şi de către Germania, care şi-a prezentat scuzele la aniversarea a 100 de ani de la fondarea lagărelor. Unii istorici sunt de părere că genocidul din Africa a folosit ca model pentru holocaust.
În timpul primului război mondial, Africa de Sud ocupă colonia germană în 1915. Deşi nu o anexează oficial, guvernează ţara ca pe o provincie sud-africană, introduce apartheidul şi creeaza bantustane (zone din care populaţia indigenă n-avea voie sa plece). Ulterior refuză să transmită mandatul Naţiunilor Unite. În 1966 se creează organizaţia SWAPO cu aripa ei militară, care începe lupta pentru eliberarea Namibiei.
Abia în 1988 Africa de Sud acceptă independenţa Namibiei, care va fi proclamată în 1990. Spre deosebire de multe ţări africane, trecerea la democraţie parlamentară s-a făcut fără vărsare de sânge. Preşedintele republicii este şeful statului a guvernului şi comandantul forţelor de apărare. În parlament sunt reprezentate 9 partide, Partidul SWAPO având o majoritate absolută. 50% din locuri sunt ocupate de femei!
Astăzi Namibia este printre puţinele tari africane stabile şi sigure. Venitul naţional pe cap de locuitor (2014) s-a apreciat la 8200$, dar este împărţit foarte inegal, 40% având un venit de sub 1$ pe zi. Ramurile principale ale economiei sunt: industria minieră, manufacturile, agricultura, pescuitul, turismul. Creşterea economică (2014) 4,4%. Inflaţia 7,1%. Şomajul 27,4%.
În ultimii ani există o penetrare chineză în Africa, inclusiv in Namibia. Chinezii sunt interesaţi în asigurarea resurselor de materii prime şi lucru pentru muncitorii chinezi. Unii susţin că este vorba de un colonialism economic modern. Un muzeu din Windhoek a fost construit de către muncitori chinezi, declanşând protestul populaţiei, care cerea să se dea de lucru şomerilor autohtoni. Probabil ca şi în Namibia există corupţie.
În ciuda populaţiei restrânse există o mare varietate de limbi din familiile indo-europene, bantu şi familiile khoisan. Multe din limbile khoisan sunt pe cale de dispariţie, fiind vorbite de un număr redus de persoane. Numite de către englezi "click languages", folosesc şi un sunet produs între obraz şi baza limbii, care seamănă cu onomatopeia scoasă de birjarii care îşi îndeamnă caii. Am avut ocazia să auzim vorbind una din aceste limbi curioase.
Se apreciază că în Africa se vorbesc cam 1500 de limbi, şi după spusele unui lingvist: "În fiecare zi dispare câte o limbă în lume". 48% din populaţie vorbesc dialecte Oshiwambo. Singura limbă oficială consfinţită de către constituţie este engleza, dar pentru mai puţin de 1% constituie limba maternă. Începând din cursul secundar, limba de predare în şcoli este engleza. Din populaţia alba, 60% vorbesc afrikaans, 32% germana, 7% engleza.
Excursia
La excursie (1-13 septembrie 2015) am participat 25 de membri a Societăţii Pentru Apărarea Naturii. Am observat că printre colegi sunt destul de mulţi bătrânei, apoi mi-am seama că nici eu nu mai sunt chiar tinerel. Arie, ghidul, un evreu originar din Maroco, de un optimism robust, fost comandat de companie în armată, un organizator excelent, cu cunoştinţe largi în domenii variate (botanică, ornitologie, arheologie, geologie, etc.), îşi piperează expunerile cu o sumedenie de bancuri.
Am decolat din Tel-Aviv cu 4 ore întârziere din cauza unei defecţiuni la unul din motoarele
6 iunie 2015
Sarona a fost una din coloniile templerilor germani în Țara Sfântă, care a fost înghiţită mai târziu de metropola Tel Aviv-ului. Am vizitat deci casele vechii așezări, recent renovate și reabilitate, redescoperind și istoria oarecum obscură a templerilor.
Întemeierea Saronei
Templerii (fără legătură cu cavalerii templieri) fac parte dintr-o sectă întemeiată în secolul 19, derivată din luteranism. Au fost excluşi din Biserica luterană în 1858 din cauza credinţei lor milenare, care conform Apocalipsei, prevede revenirea Domnului pe pământ şi instaurarea împărăţiei Lui pentru cel puţin un mileniu.
Cuvântul templer derivă din conceptul comunităţii creştine aşa cum este descris în Noul Testament (vezi 1 Corinteni 3:16 și 1 Petru 2: 5), unde fiecare persoană şi comunitate este văzută ca un templu în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu.
Scopul templerilor a fost de a promova cooperarea spirituală şi a avansa reconstruirea templului din Țara Sfântă, în credința că această fundaţie va promova a doua venire a Domnului Isus Hristos.
Prima colonie agricolă a templerilor a fost Sarona, întemeiată în anul 1871, pe drumul de la Jaffa la Nablus (Şhem). Se pare că numele provine din denumirea provinciei Sharon din Israelul antic. Acestia au întemeiat mai multe colonii printre care si în Haifa, Ierusalim şi Galileea.
Sarona a fost una dintre primele aşezări agricole moderne din Palestina şi a devenit un model pentru pionierii evrei. În primii ani, greutăţile şi boala au luat un tribut greu, malaria secerând 28 de vieţi. Pentru a asana pământul mlăştinos, s-au plantat 1.300 copaci de eucalypt.
În 1889 colonia număra 269 de oameni care trăiau în 41 de case precum si o casă comunitară, o vinărie, ateliere, hambare şi grajduri.
Coloniştii din Sarona au adus utilaje şi practici agricole moderne în Ţara Sfântă. S-au profilat asupra culturilor şi produselor pe care le puteau vinde cu uşurinţă. Acestă "agricultură pentru profit" a fost o inovație economică într-o zonă în care de secole s-a practicat agricultura de subsistenţă.
La început produceau cereale şi produse lactate, apoi au fost plantate livezi şi vii. Portocalele coloniei au primit marca "Jaffa" utilizat de portocalele israeliene până astăzi.
Confruntându-se cu un deficit de resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii, s-a introdus obligaţia ca fiecare membru de sex masculin să facă în fiecare lună un anumit număr de ore de muncă în folosul comunității. Asfel s-au putut programa, construcţii de drumuri. facilități de drenaj, amenajarea terenurilor, etc.
Templerii au adus o contribuție importantă la construcția de drumuri şi au stabilit un transport regulat intre Haifa și alte orașe, promovând industria turistică a țării.
În noiembrie 1917, trupele britanice ocupă Sarona, transformând casa comunitară într-un spital de campanie, confiscând şi alte clădiri pentru uz militar.
În iulie 1918, templerii (un total de 850 de persoane) sunt evacuați în Egipt, la Helwan iar in aprilie 1920, 270 dintre aceştia au fost repatriați în Germania.
La 29 iulie 1920, Camera Lorzilor permite celor rămaşi să se întoarcă în Palestina. Locuitorii din Sarona revin la o colonie jefuită şi vandalizată. În urma negocierilor cu autorităţile britanice, primesc o compensaţie până la 50%.
Prin 1925, Sarona este o mică aşezare agricolă, punându-se accent pe meserii. Cu imigraţia evreiască în creștere (80.000 de imigranți au sosit în Palestina în anii 1920-1926) așezarea prosperă datorită măririi pieței pentru produsele și serviciile sale.
După venirea la putere a lui Hitler, toate școlile internaționale de limbă germană finanțate din fondurile statului german, au fost obligate de a angaja exclusiv cadre didactice aliniate la partidul nazist. Membrii tinerei generații, mai puţin religioşi, au fost mai receptivi la naţionalismul nazist german, mulţi devenind membri ai partidului national socialist.
În 1939, la începutul celui de al II-lea război mondial, autoritățile britanice au declarat templerii cetăţeni ai unei ţări inamice şi i-au internat în lagărele din Sarona, Waldheim şi Betlehem din Galileea (toate colonii ale templerilor).
În timpul războiului, guvernul britanic a intermediat schimbul de aproximativ 1000 de templeri pentru 550 evrei de sub control german. În anul 1941 peste 500 de templeri au fost deportaţi în Australia şi internaţi în Tatura, Central Victoria.
În anii 1944 şi 1945 locuitorii Saronei sunt mutaţi în lagărul din Wilhelma, iar casele lor sunt preluate de către armata britanică. După formarea statului Israel în 1948, templerii nu se mai pot întoarce in ţară, iar cei rămaşi trebuie să plece. Astăzi, cei mai mulţi trăiesc în Australia și Germania.
Din 1948, casele vechi și barăcile militare au fost folosite de către guvernul israelian ca birouri. O parte adăposteau Ministerul israelian al apărării, statul major general al forțelor de apărare israeliene și diverse servicii cu caracter militar, precum şi alte ministere ale guvernului israelian.
În 1962 statul Israel a plătit 54 de milioane Deutsche Marks în compensație pentru proprietarii templeri ale căror bunuri au fost naționalizate,
Zona a devine cunoscută sub numele de "Kirya." Odată cu creșterea rapidă a Tel Aviv-ului, Kirya devine o zonă din inima oraşului râvnită de către investitorii de construcţii imobiliare. În mijlocul anilor 1970 conservaţioniştii consultaţi cu istoricii, militează cu succes împotriva demolării. Se decide că Sarona are valoare de patrimoniu şi 18 structuri cu stiluri arhitecturale distincte vor fi conservate.
Lărgirea străzii Kaplan în 2008, necesită deplasarea pe şine a patru case vechi iar zona din sudul fostei colonii a fost redenumit grădinile Sarona.
Excursia prin Sarona
Plecăm de dimineaţă la Tel Aviv cu maşinile proprii, excursia fiind organizată de Societatea Pentru Apărarea Naturii.
Parcăm în apropierea obiectivului, trecem pe lângă magazinul Sarona Market, apoi la umbra unui bloc turn remarcăm
24 ianuarie 2015
.jpg)
Excursie primăvăratică prin rezervaţia naturală a răului Tabor, pornind de lângă fortăreaţa Belvoir a cruciaţilor Ospitalieri, spre valea Iordanului. Ne întâmpină vegetaţia exuberanţa de după ploi dar şi ruinele unei mori de apă şi calea ferată otomană de la începutul secolului trecut.
Plecăm de dimineaţă cu autobuzul şi din localitatea Beit Shean intrăm în valea Iordanului (harta).
După o scurtă călătorie în amonte, urcăm pe un platou de bazalt aflat la 550 m deasupra râului Iordan. Cavalerii cruciaţi din ordinul Ospitalierilor au construit aici în anul 1173 fortăreaţa Belvoir, care domină valea Iordanului. A fost ocupată de către arabi conduşi de Saladin în anul 1189 după un asediu de 1,5 ani. Este fortăreaţa cruciată cea mai bine păstrată din Israel, dar astăzi nu face parte din itinerarul nostru (articol wikipedia în română).
