Deșertul Negev: Oaza Ein Avdat din canionul Tsin și așezarea nabateană Avdat pe Drumul Mirodeniilor

Altă incursiune în deșertul Negev:

• oaza Ein Avdat din canionul sec al râului Tsin (Țin) și 
• ruinele așezării Avdat, cea mai importantă așezare dintre Petra și Marea Mediterană pe ruta antică a mirodeniilor din perioada nabateenilor, o veche civilizație acum dispărută. 

Pe drum vedem peșteri folosite de călugări bizantini, două din cele peste 7.000 de petroglife preistorice din zonă, câteva ruine romane si bizantine (la Avdat) și descoperim vegetația locală inclusiv o surpriză: planta care crește pe Zidul Plângerii din Ierusalim.

Plecăm dis-de-dimineață și după o călătorie de trei ore cu autobuzul coborâm în valea săpată de râul Țin, cel mai lung din deșertul Negev, lângă așezarea Sde Boker.

Râul are o lungime de 120 km. și curge spre Marea Moartă de 10-15 milioane de ani, dar înaintea formării faliei Mării Moarte (din cadrul marelui rift Siro-African) se vărsa în Marea Mediterană. Ca toate râurile din Negev, este sec majoritatea timpului, apa curgând numai în timpul rarelor ploi, când poate însă ajunge pentru scurt timp la debite impresionante (peste 1400 mc/sec).

Primul val al apelor după ploaie (video):



Același moment din alt unghi aici. Alteori valul începe lent, ca apoi să ia proporții. Filmare din dronă dedesubt (2015). Vezi și 2010, 2014, 2016 și iar 2010.



Astăzi însă nu o sa avem parte de o astfel de dramă :)

În fața noastră se deschide canionul Ein Avdat (oaza Avdat). Pe fundul său se adună apa de la trei izvoare, apă care apoi dispare în aval din nou în subteran prin albia nisipoasă.

Începem urcușul în amonte (harta traseului):


Cărarea este străjuită de tufișuri din genul Atriplex AMARANTHACEAE plantă adaptată la condițiile din deșert și solurile sărăturate. Frunzele au un gust sărat pronunțat.

Ne apropiem de un grup de arbori.

Fotografiez plopul Populus euphratica SALICACEAE, specie care poate trăi și în zonele aride, mai ales în terenurile inundabile de lângă albia râurilor.

Tamariscul, Tamarix TAMARICACEAE, crește și el pe solurile sărate și aride.

Zygophyllum dumosum ZYGOPHYLLACEAE cu frunzele cărnoase este bine adaptată la condițiile din deșert.

Continuăm drumul.

Panoramă 360°:



Ajungem la un copac de Pistacio atlantica ANACARDIACEAE din aceiași familie cu fisticul. Apreciindu-se că ar avea vârsta de 250 ani, se pare că în trecut clima locală era ceva mai umedă.

Trecem pe lângă bolovani și pereții canionului format din straturi sedimentare.

Ajungem la apele primului izvor, care dispar apoi la scurtă distanță sub albia râului.

Imagine 360° în același loc:

Izvoarele curg constant tot timpul anului. Apa acviferului care alimentează izvoarele s-a acumulat din apa ploilor de-a-lungul a zeci și sute de ani, ploile din ultimul an având o influență minoră asupra volumului ei.

Predomină roca calcaroasă, dar pe alocuri sunt straturi unde predomină cremenea. In condițiile de mediu schimbătoare de-a-lungul eonilor, în marea în care a avut loc sedimentarea rocilor s-au dezvoltat în mod alternativ viețuitoare cu cochiliile bogate în calciu și altele cu scheletul bogat în siliciu. Din depunerile bogate în calciu s-au format rocile calcaroase, iar din cele de siliciu cremenea.

Ne continuăm drumul printre pereții de stâncă și apa provenită din apa izvoarelor.

Trecem pe lângă o grotă.

Ajungem la ultimele bazine, alimentate de un firicel de apă care cade de pe o "cascadă"

Fotografiez tufa de Limbardia crithmoides ASTERACEAE, cu frunzele cărnoase, care va inflori mai tarziu.

Exemple înflorite:

Urcăm pe treptele săpate în stâncă ca să ajungem la nivelul de sus al "cascadei".

Ne continuăm drumul în amonte și în fața noastră apare o pădurice de plopi.

În apa bălții crește trestie.

Specia asta de plopi nu seamănă cu cei din România, având scoarța mai puțin netedă, iar trunchiul și ramurile sunt contorsionate.

Curmalul din poză a fost plantat, nu se răspândește în mod natural.

Începem din nou urcușul pe treptele săpate în stâncă.

Ajungem la peșterile săpate de către călugării sihastrii bizantini. Vedem o peșteră "de lux", cu "salon" și "bucătărie".

Urcăm până la platoul de deasupra canionului.

Aici înfloresc câteva exemplare cam chinuite de rochița-rândunicii Convolvulus arvensis CONVOLVULACEAE.

Ne continuăm drumul în albia râului. Mugurii florali ai tufei Capparis aegyptia CAPPARACEAE se consumă murați, câteodată "caperele" fiind asortate cu măsline verzi în conserve:

Interesant de știut că tufele care cresc pe binecunoscutul Zid al Plângerii din Ierusalim sunt aceeași plantă:

Aici caperii sunt înfloriți:

Peganum harmala NITRARIACEAE nu este încă înflorit.

Exemplu de Peganum înflorit:

Capsulele cu semințe (verde deasupra, dedesubt uscate) puse pe jăratec "explodează" răspândind un fum aromat. Planta este utilizată în medicina populară beduină.

Astraglus spinosus FABACEAE, din familia mazărei, este un mic tufiș cu spini lungi, iar sepalele alungite și membranoase învelesc restul florii formând un fel de bule sau balonașe.

Fotografiez niște inscripții preistorice pe doi bolovani de cremene. Cel puțin 7.000 de astfel de petroglife de acum 2-5000 de ani din epoca bronzului timpuriu, epoca fierului, etc s-au descoperit în Negev.

Reseda muricata RESEDACEAE își înalță tijele florale cu inflorescențele mai puțin mirositoare decât Reseda odorata.

Anabasis articulata AMARANTHACEAE cu rămurelele verzi, formate din segmente fără frunze va înflori și fructifica toamna.

Specimene înflorite:

Retama raetam FABACEAE tot din familia mazărei are câteva flori.

Numele plantei din genul Achillea ASTEREACEAE provine de la Ahile, care ar fi folosit-o la ameliorarea durerilor în urma rănirii provocate de săgeată. Beduinii folosesc planta la dezinfecția rănilor și probleme oculare.

Floarea:

Frunzele robuste sunt de lumânărica - Verbascum sinaiticum SROPHULARIACEAE. Din centrul plantei va crește o tijă florală înaltă și ramificată cu flori galbene.

Tija si florile:

Tutunul sălbatec Nicotiana tabacum SOLANACEAE originară din America de Sud, a ajuns și aici.

Continuăm urcușul spre Avdat, așezare întemeiată de nabateeni înaintea erei noastre.

În apropierea așezării dăm de o fostă tabăra militară romană de la începutul erei noastre. După aprecierile arheologilor erau încărtiruiți aici cam 350 soldați. Întrebarea este ce făcea o unitate militară romană în plin deșert? Se pare că misiunile erau să păzească apa izvoarelor, depozitele din Avdat și drumul caravanelor. Tabăra a funcționat cam 200 de ani. Alții susțin ca era o tabără militară nabateană.

Ne apropiem de zidurile parțial refăcute ale așezării Avdat, aflată la altitudinea de 655 metri.

Intrăm într-o mare curte interioară cu un mare rezervor în mijloc, unde se aduna apa de ploaie.

Coloanele aparțineau unui templu nabatean politeist.

După descrierea unui istoric grec din secolul 4 i.e.n., nabateenii erau cei mai destoinici arabi care nu semănau semințe, nu plantau pomi, nu construiau case și nu beau vin. Trăiau în corturi și ocupația lor era transportul condimentelor și rășinilor aromate (inclusiv smirna și tămâia) din Petra spre Gaza. Caravenele lor de cămile se opreau în deșert la rezervoare de apă numai de ei știute, iar Drumul principal al Mirodeniilor trecea prin Avdat.

Drumul mirodeniilor

Avdat a fost întemeiat în secolul 3 i.e.n. ca tabără în drumul caravanelor. După cucerirea romană, nabateenii au preluat zeii lor, au început să construiască case și să cultive pământul, deoarece mirodeniile erau transportate acum pe alte rute. Numele orașului provine de la unul din regii nabateeni care a fost zeificat după moarte. După venirea bizantinilor nabateenii s-au creștinat, iar după venirea arabilor au trecut la islam. În perioada bizantină Avdat era un oraș înfloritor cu o bază agricolă în jur. Orașul a fost părăsit după distrugerile provocate de cutremurul din anul 630.

Fotografiez câteva ruine apoi trecem prin templul nabatean.

De aici avem o frumoasă vedere a văii, unde se află centrul vizitatorilor și intrarea.
Nabateenii au construit și aici un rezervor de apă.

Tot de sus se vede un grup de pomi, care cresc într-o depresiune unde se adună apa ploilor.

Tot de aici se vad în depărtare ruinele unei vile romane.

Intrăm într-o curte unde se află încă un rezervor de apă.

Vizităm apoi biserica bizantină de nord, unde s-a refăcut o cristelniță în formă de cruce.

După ce trecem printr-o altă curte mare, vedem o altă biserică bizantină, unde pe podea sunt morminte cu inscripții grecești.

Ne oprim la un mare zdrobitor de struguri, în care mai mulți producători puteau să calce strugurii în același timp. Mustul care se aduna în rezervor era împărțit luându-se în calcul cantitatea de struguri aduși de către fiecare.

Intrăm apoi pe strada unui cartier bizantin de locuit, ruinat.

Fotografiez câteva siluete care vor să ilustreze viața din timpul nabateenilor.

Scurt video cu alte descoperiri arheologice din Avdat:



Coborâm apoi în vale, unde suntem așteptați cu prăjituri, ceai și cafea.

Niște căprioare ibex:

Urmează drumul de 3 ore cu autobuzul înapoi spre casă.

În încheiere, căteva filmulețe youtube:

Păsări, capre ibex și fotografii superbe:





Zbor cu aparat ultralight (parapantă motorizată sau paramotor) deasupra Ein Avdat și Avdat:

Vezi și:

• Prin nordul deșertului Negev (despre filisteni, beduini și arabi) - partea I (2014)
• Deșertul Negev apusean: beduini, ruine otomane și britanice și căi ferate abandonate (2017)
•  Negev-ul Apusean: pe urmele Primului Război Mondial și... flori de primăvară (2017)

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă