Namibia III: Deșertul Namib cu Parcul Naukluft, Sossusvlei, mlaștina moartă (Deadvlei) și cheile Sesriem pe "râul" Tsauchab ~ Xcursii prin Țara Sfântă

17 octombrie 2015

Namibia III: Deșertul Namib cu Parcul Naukluft, Sossusvlei, mlaștina moartă (Deadvlei) și cheile Sesriem pe "râul" Tsauchab

Pornim de dimineaţă spre zona dunelor din Parcul Naţional Naukluft, care cuprinde o parte din deşertul Namib. Este cel mai mare parc natural din Namibia, având o suprafaţă de 49.000 kmp. (mai mare decât Elveţia).

Deşertul se întinde de-a lungul coastei de sud vest al Africii, pe o distanţă de 2000 km, din Africa de Sud până în Angola. Dunele de nisip, sunt printre cele mai mari din lume, unele ajungand la aproape 400 m înălţime si peste 30 km lungime. Cu o vârstă de 55-80 milioane de ani, este posibil sa fie cel mai vechi deşert din lume.

Deşertul s-a format datorita unui fenomen interesant: coasta este spălată de un curent rece (Benguela), dinspre Antarctica, dar aerul cald de deasupra coastei nu permite formarea norilor de ploaie (precipitatii varieaza dupa zona intre 2-200 mm).

In schimb întâlnirea aerului rece cu cel cald duce la formarea de ceaţa, care învăluie coastele 180 de zile pe an, si care pătrunde pana la 140 de km. în interiorul continentului.

Ceaţa conferă ceva umiditate în deşert, unde multe specii unice (endemice) au dezvoltat mecanisme ingenioase pentru captarea ei.

Vremea pe coastă este răcoroasă (9-20 grade celsius), pe când în interiorul ţării temperaturile variaza mai mult, caniculare ziua, iar nopţile se poate ajunge la inghet.

De cum plecăm dimineaţa cu autobuzul, vedem un grup de antilope springbok, apoi un Gemsbok (Oryx).

Călătorim spre zona Sossusvlei, unde se afla cele mai vizitate dune, colorate de la roz la portocaliu, datorită concentraţiei ridicate a oxidului de fier din compoziţia lor, contrastând cu negrul munţilor Naukluft.

Cea mai înaltă dună din Sossusvlei, Big Daddy, are 325m. dar duna nr. 7 (dunele sunt numerotate secvential de-a lungul raului Tsauchab) este cea mai inalta din desertul Namib la 388 m. Noi insa ne propunem să urcăm pe duna nr. 45, de numai 80 m. înălţime, compusa din nisip vechi de 5 milioane de ani.

Vântul bate puternic care răscoleste nisipul şi scade vizibilitatea.

Majoritatea se încumetă să încerce escaladarea, câţiva ajungând pe culme, eu fiind printre puţinii care am rămas la poalele dunei.Temerarii s-au întors impregnaţi cu nisip, care se lipise mai ales de părţile descoperite unse cu cremă antisolară.

Eu am subapreciat soarele african, crezând că fiind expus mult la soare lucrând în grădină, nu voi avea nevoie de protecţia cremei, până când a început să mi se înroşească şi să mă usture nasul. În schimb unul dintre colegi, un evreu originar din Yemen, cam brunet din fire, s-a înnegrit de tot. Probabil, negrii credeau că este unul de al lor, fiindcă la locurile de găzduire îl vedeam tot timpul discutând cu câte unul din personal. Personalul era aproape exclusiv negru. Proprietarii lodge-urilor erau de obicei albi, sau se mai găsea câte un alb la recepţie.

Pe nisipul dunei vedem o şopârlă grăsuţă, care se hrăneşte cu insecte.

Tot aici traieşte o viperă veninoasă (Bitis perinqueyi) de numai 20-25 cm, care se îngroapă în nisip, lăsând afară doar ochii şi capătul cozii, care la unii indivizi este neagră, atrăgând şopârle, care cad în cursa şarpelui.

Vipera se deplasează pe laterală (poarta si numele de sidewinding adder)

După o scurtă călătorie, ne oprim sub un arbore acacia.

Aici şed doi corbi albi africani (Corvus albus).

Pornim pe un scurt traseu şi ajungem la mici depresiuni acoperite de un material crăpat albicios. Sunt fundurile balţilor care seacă vară, apa ajungând aici în perioada ploiasa, adusă de râuri subterane şi râuri efemere. Culoarea albă este dată de bogăţia în sare a materialului argilos sedimentat.

Ajungem la Deadvlei (în traducere mlaştina moartă), o fostă oază, care s-a uscat după ce râul care o alimenta şi-a schimbat cursul. Se apreciază că evenimentul a avut loc acum 600-700 de ani.

Lemnul arborilor de acacia uscati de sute de ani s-a înnegrit dar nu a putrezit din cauza uscăciunii. Pomii contrastează cu fundul alb al fostei bălţi şi portocaliul dunelor din jur. Acest peisaj suprarealist apare în multe fotografii, filme şi video-uri.

La baza dunelor există mai multă vegetaţie, dunele păstrând mai multă umiditate în profunzimea lor. Unele dune s-au stabilizat, datorită dezvoltării vegetaţiei. Există şi dune care s-au pietrificat.

Vegetaţia şi chiar unele insecte, folosesc şi umiditatea ceţei de dimineaţă, care vine dinspre oceanul Atlantic. Cărăbuşul de deşert namibian (Stenocara gracilipes) îşi ridică spatele spre vântul care aduce ceaţa dinspre ocean. Nişte proeminenţe hidrofile de pe aripile lui chitinoase colectează picăturile minuscule de ceaţă, până când picătura creşte suficient de mare şi se scurge prin nişte şanţuri hidrofobe.

Stenocara gracilipes cu spatele ridicat sa capteze ceata

Aşteptând sub arborele de acacia să ne ia maşinile, îndrăzneţele păsărele ţesătoare coboară să bea din capacele sticlelor de apă.

Ne întoarcem cu maşinile de teren spre autobuz, pe un drum plin de hârtoape, pe valea unui râu efemer, unde mai creşte ceva vegetaţie. Zonele albe, reprezintă fundurile bălţilor care seacă în anotimpul secetos.

Călătorim spre cheile Sesriem, lângă mica aşezare cu acelaşi nume. Cheile au fost săpate de râul Tsauchab în rocile sedimentare, acum 2 milioane de ani, când în urma glaciaţiei din emisfera nordică nivelul oceanului a scăzut, accelerând cursul apei râului. Cheile au cam un km. lungime, înălţimea maximă de 30 m., lăţimea minimă de 2 m.

Deşi râul nu curge în anotimpul secetos, există porţiuni unde apa persistă, fiind folosită de multe animale. Numele de Sesriem vine din limba afrikaans, însemnând şase curele, care trebuiau legate între ele ca să se ajungă cu găleata la apă.

La întoarcere fotografiem câteva zebre. Aceste animale vărgate, care n-au fost domesticate niciodată cu adevărat, trăiesc de obicei în grupuri formate dintr-un mascul şi câteva femele. Cu văzul, auzul şi mirosul foarte sensibile, se apăra încercând să deruteze atacatorii prin fugă în zig-zag.

Există mai multe explicaţii posibile pentru prezenţa dungilor:

camuflarea în iarbă;
jocul dungilor în timpul fugii ar deruta atacatorul să se concentreze asupra unui individ;
modelul dungat ar atrage mai puţine muşte înţepătoare;
dungile negre absorbind mai multă lumină iar cele albe mai puţină, ar crea curenţi de convecţie, care ar răcori animalul.