Namibia IIB - Sanctuarul gheparzilor, antilope Gemsbok, Springbok, Kudu, Gnu şi... misterioasele cercuri ale spiritelor ~ Xcursii prin Țara Sfântă

10 octombrie 2015

Namibia IIB - Sanctuarul gheparzilor, antilope Gemsbok, Springbok, Kudu, Gnu şi... misterioasele cercuri ale spiritelor

Călătorim cu autobuzul la mica aşezare Solitaire. Aici se găseşte singura staţie de benzină, poştă şi prăvălie între dunele de la Sossuslvei, Walvis bay şi Windhoek.
Admir frumoasele acoperişuri de paie, cum am văzut în copilărie şi în România.

Aici este o mică patiserie vestită pentru cea mai bună plăcintă cu mere din Namibia. Am gustat-o, dar am mâncat şi plăcinte mai gustoase în viaţa mea. În timp ce mănânc, se aşează şi nişte comeseni: micile păsări ţesătoare.

În apropiere este o colonie de veveriţe prietenoase, care trăiesc în vizuini, unde pot locui până la 30 de exemplare. Este un amimal comun în cele mai aride arii din Namibia. Coada stufoasă o poate folosi ca umbrelă de soare. Rinichii săi sunt printre cei mai eficienţi din lumea animală în ceea ce priveşte conservarea apei, putând trăi un an fără să bea. De multe ori locuiesc împreună cu manguste, care vânează şerpii, pe când veveriţele sunt maestre la săpatul vizuinilor.

După masa vin să ne ia nişte maşini "safari" să vizităm o fermă particulară, specializată în readaptarea gheparzilor.

Gheparzii din nordul ţării se obişnuiesc uşor să ucidă vitele crescute de tribul Herero. Oamenii păgubiţi încearcă să vâneze acest răpitor. Fiind o specie apărată de lege, statul pe de o parte plăteşte despăgubiri, iar pe de altă parte încearcă să transfere gheparzii prinşi în nord, în zonele de savană, unde nu sunt crescători de vite. Gheparzii aduşi din nord urmează un process de readaptare cam de două luni în această fermă, după care sunt eliberaţi în natură. Readaptarea este mult mai dificilă decât de exemplu la leoparzi.

Ghepardul este campionul de viteză pe distanţe scurte, putând atinge 120 km pe oră. Aceasta îi permite să vâneze diferite specii de antilope şi iepuri. Are ghiarele semi-retractile, dar este prost echipat să se apere de alţi răpitori mari. Din păcate numărul restrâns al animalelor a dus la sărăcirea bagajului genetic, procesul de endogamie fiind un motiv în plus care periclitează supravieţuirea speciei în viitor. Ferma afectează pentru readaptarea gheparzilor 500 de ha. înconjurate de gard electric.

În Namibia sunt ferme particulare enorme ce pot ajunge la suprafeţe de zeci de mii de hectare. În marea majoritate a fermelor nu există culturi agricole, ci într-o zonă împrejmuită trăiesc animale sălbatice, valorificate prin vânzarea cărnii de vânat. O altă sursă de venit este industria turistică.

În afară de gheparzii primiţi pentru readaptare, în ferma mai trăiesc 5 exemplare, care au fost aduşi ca pui şi nefiind obişnuiţi cu viaţa în natură, au devenit locatarii permanenţi ai fermei. Tânărul care se ocupă de gheparzi ne conduce la ei, localizându-i după undele radio emise de emiţătorul din colarul animalelor. Sunt doi masculi şi o femelă, care se hârjonesc, femela fiind la rut.

Tânărul se apropie de ei cu un băţ şi alungă masculii, care se comportă ca nişte pisici mari.

După ce animalele se întind la umbra unei tufe, ghidul ne dă voie să ne dăm jos în maşini, să ne apropiem de ele şi să-le fotografiem. Au burţile mari, fiind pline cu carne de zebră, pe care o primesc la 4-5 zile.

Plecăm satisfăcuţi, că am reuşit să fotografiem de aproape această specie greu de văzut în natură. Ne reîntoarcem autobuzul nostru şi continuăm călătoria.

Vedem o turbină eoliană folosită la pomparea din sol a apei fosile.

Picnicul

Pe drum ne oprim tot mereu, să fotografiem din autobuz animalele care se ivesc în apropiere.

Springbok, o antilopa-gazelă de dimensiune medie, deşi are numeroşi duşmani, este foarte comună. Poate fugi cu o viteză de 88 km/ora şi să execute salturi de 4 m.

Springbok

Gemsbok (Oryx), este o antilopă mare, masculul putând ajunge până la greutatea de 240 kg. In afară de carne sunt vânate şi pentru coarnele lungi ca trofee de vânătoare.

Gemsbok

Kudu, este una din cele mai mari antilope, masculul putând ajunge pana la 270 kg. Coarnele mari şi răsucite pot servi ca instrument muzical. Carnea slabă , are o aromă care seamănă cu a ficatului.

Kudu

Reuşim să fotografiem câteva antilope Gnu (Blue wildebeest), care a fost reintroduşi cu succes în Namibia. Trăiesc în mari turme migratoare în Africa, la sud de Sahara. Constituie o importantă sursă de carne pentru marile răpitoare. Rămăşiţele acestor animale lăsate de răpitori asigură majoritatea hranei vulturilor. Sunt vânate şi de către om, pentru carne şi piele.

Cele mai importante mijloace de apărare al lor sunt convieţuirea în turme, unde cei mai puternici îi pot apăra pe cei mai slabi şi fuga, putând atinge viteza de 80 km/ora. In timpul migraţiei traversează râuri, unde o parte se îneacă sau cad pradă crocodililor. Deşi se pare că numărul lor este stabil, un alt pericol pentru ei îl constituie construcţia de şosele şi garduri.

Antilopa Gnu

Ne oprim la umbra unui copac de Acacia erioloba Fabaceae.

Seminţele din păstaia aproape circulară, sunt un aliment important pentru animalele din deşert.

Reuşesc să fotografiez o şopârlă cu sclipiri metalice, care stă pe trunchiul copacului.

Urcăm pe o dună mititică, ca să exersăm urcatul pe nisip.

Fotografiem frumoasele peisaje luminate de soarele după amiezii târzii.

Pe dună creşte o tufă spinoasă, fără frunze, numită în limbajul local Nara (Acanthosicyos horridus Cucurbitaceae). Spre surprinderea mea este vorba de un fel de pepene, care în condiţiile de deşert a transferat organele de fotosinteză din frunză în ramuri şi spini. Fructele, inclusiv seminţele sunt un important aliment pentru oameni şi animale.

Nara

O altă plantă de pe dună, este iarba deşertului Stipagrostis sabulicola Poaceae, care a dezvoltat un mechanism de captare a ceţii de către funze. Picăturile formate sunt conduse de către frunze spre rădăcinile aşezate superficial, permiţând creşterea plantei în condiţii extreme de aride.

Ghidul local ne arată nişte zone circulare foarte bine delimitate unde timp de decenii nu creşte iarba deşertului. Numite în engleză fairy circles, sunt frecvente în Namibia, originea lor nefiind clară. Unii susţin că ar fi vorba de acţiunea termitelor, pentru a-şi asigura mai multă umiditate, alţii cred că locul ar fi impregnat de toxina plantei Euphorbia damarana, iar localnicii cred că ar fi acţiunea unor spirite.

Trecem pe lângă un copac din care s-a rupt o cracă cu un cuib enorm al păsărilor ţesătoare.

Pe înserate anungem la lodge-ul Le Mirage, unde ne aşteaptă o surpriză plăcută. În plin deşert, nişte frumoase clădiri din piatră, în stil oriental, cu vegetaţie în jur, piscină şi spa.

Camera mea este enormă, cu pat cu polog şi ca de obicei baia este despărţită doar prin paravane.

Surpriza şi mai mare ne aşteaptă la cină, unde se serveşte mâncare gourmet cu trufe, vânat şi alte bunătăţi. Servită de un numeros personal, felurile de mâncare se aduc pe farfurii acoperite cu clopote, care se ridică toate de odată, ca să mărească surpriză.