Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional (lucrarea lui din Hadera, aici). Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).

În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir

Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.

Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).

Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.