Vizităm urmele ostilităților din Primul Război Mondial la frontiera dintre Imperiul Otoman și Egipt care au condus la retragerea turcilor din Levant după 400 de ani, facând posibilă întemeierea Israelului (și a statelor arabe). Urmărim și epopeea Cavaleriei Ușoare ANZAC (Australian and New Zealand Army Corps) care și-a câștigat faima în Bătălia de la Beersheba.
Printr-o coincidență istorică, guvernul britanic a aprobat tot în aceeași zi (31 oct. 1917), declarația Balfour despre "crearea unui cămin național evreiesc".
Vom vizita și rămășițele fabricii de sulf interbelice de lângă kibutzul Be'eri, apoi mozaicul sinagogii antice Maon (sec. VI) de lângă kibutzul Nirim. Nu m-am putut abține să fotografiez florile din această zonă deșertică ce înfloresc exuberant după ploile de iarnă. Plantele sălbatice sunt la sfârșitul perioadei de vegetație; peste o lună majoritatea se vor veșteji sub soarele arzător, în lipsa ploilor care vor reveni de-abia la iarna.
La sfârșit vizităm la Beer-Șeva cimitirul soldaților Imperiului Britanic căzuți în primul război mondial.
 |
| Ziua ANZAC în Israel: reconstituirea bătăliei de la Beersheba din 1917 |
Introducere
La începutul conflagrației Imperiul Otoman avea mai multe opțiuni: o minoritate susținea alierea cu britanicii care stăpâneau în Egipt și Irak, alții pledau pentru neutralitate. Factorii care au decis intrarea în război de partea Germaniei au fost: poziția fermă a acesteia față de Rusia (dușmanul jurat al turcilor), promisiunea de ajutor finaciar și proiectul de cale ferată Berlin-Bagdad. Germania era foarte interesată de alierea turcilor, care stăpâneau strâmtorile Bosfor și Dardanele și care ar fi putut să blocheze aprovizionarea rușilor prin porturile Mării Negre, singurele care nu înghețau iarna.
Pe de altă parte, învecinarea Imperiului Otoman cu Egiptul ar fi permis cucerirea Canalului de Suez, și blocarea transportului de trupe și aprovizionarea Britaniei pe această cale.
 |
| Imperiul Otoman (1914) in verde. Linia verde este conturul imperiului la apogeu |
Gallipoli
Răspunsul Britaniei la intrarea turcilor în război a fost debarcarea de trupe în peninsula Gallipoli din Asia Mică, pe malul de nord al strâmtorii Dardanele
(vezi harta și detalii), având ca scop cucerirea strâmtorilor și a Constantinopolului.
Englezii au adus trupe și din Australia și Noua Zeelandă.
Conduși de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk, turcii au obținut aici cea mai mare victorie a lor din cursul războiului, luptându-se pentru apărarea pământurilor natale.
Britanicii au părăsit peninsula după opt luni de lupte, iar Winston Churchil, unul din promotorii principali ai operațiunii, a rămas cu reputația pătată pentru mulți ani.
Mai multe despre campania din Gallipoli aici
Egipt
Între timp, turcii construiau febril calea ferată în Siria de Sud (zonă redenumită Palestina de britanici) spre peninsula Sinai, aceasta fiind mijlocul principal de aprovizionare și transport a trupelor.
Majoritatea pădurilor din acest teritoriu au fost defrișate, lemnul servind combustibil pentru locomotive și pentru confecționarea traverselor de cale ferată
(vezi Reîmpădurirea Israelului după prăbuşirea Imperiului Otoman).
Egiptul dobăndise deja autonomie față de Imperiu Otoman și era acum sub influență britanică. În ianuarie 1915 a început operațiunea otomană din Peninsula Sinai pentru cucerirea Canalului de Suez, o mare parte a trupelor fiind purtate de cămile.
 |
| Soldati turci pe cămile |
 |
| Cavaleria turcă |
Armata turcă condusă de colonelul bavarez Kress von Kressenstein a reușit să ajungă la malul răsăritean al Canalului dar nu să cucerească malul apusean, unde englezii au efectuat lucrări de apărare.
Un general englez venit în vizită i-a spus comandantului local: "Vreți să fiți apărați de Canal, sau vreți să apărați Canalul? În cazul al doilea trebuie să ocupați și malul răsăritean!"
 |
| Kress von Kressenstein, 1916 |
După terminarea campaniei din Gallipoli, ambele părți combatante își transferă trupele de acolo pe teatrul de operații din Sinai.
În anul 1916 după încă un atac nereușit al turcilor în Sinai, britanicii organizați în EEF (Egyptian Expeditionary Force adică Forța expediționară egipteană) trec la ofensivă și încep să construiască o cale ferată spre nord de-a-lungul litoralului, pe când turcii construiau în același timp o cale ferată aproape paralelă dar în sens invers mai la est, prin centrul peninsulei, ajungând până la Kuseima. Apoi turcii aflați sub presiune au hotărât să se retragă din Sinai, demontând parțial aceste șine.
 |
| Construcția căii ferate (si conducte de apă) din Kantara spre Gaza pentru aprovizionarea armatei britanice |
 |
| Rații aduse armatei britanice pe cămile |
 |
| Ambulanțe otomane (cămile cu câte 2 tărgi fiecare) |
Gaza
În anul 1917 britanicii se apropie de Gaza, care era puternic apărată de către turci.
Ocuparea Gazei este importantă pentru a deschide drumul spre nordul Palestinei, dar două atacuri conduse de generalul Murray sunt respinse. Pierderile britanicilor sunt mari, mai ales în cursul celui de al doilea atac, turcii trăgând învățăminte din desfășurarea primului.
