Pe valea râului Tabor (o zi de primăvară în ianuarie)

Excursie primăvăratică prin rezervaţia naturală a răului Tabor, pornind de lângă fortăreaţa Belvoir a cruciaţilor Ospitalieri, spre valea Iordanului. Ne întâmpină vegetaţia exuberanţa de după ploi dar şi ruinele unei mori de apă şi calea ferată otomană de la începutul secolului trecut.

Plecăm de dimineaţă cu autobuzul şi din localitatea Beit Shean intrăm în valea Iordanului (harta). 

După o scurtă călătorie în amonte, urcăm pe un platou de bazalt aflat la 550 m deasupra râului Iordan. Cavalerii cruciaţi din ordinul Ospitalierilor au construit aici în anul 1173 fortăreaţa Belvoir, care domină valea Iordanului. A fost ocupată de către arabi conduşi de Saladin în anul 1189 după un asediu de 1,5 ani. Este fortăreaţa cruciată cea mai bine păstrată din Israel, dar astăzi nu face parte din itinerarul nostru (articol wikipedia în română). 

Pornim pe un drum de pământ cu noroiul aproape uscat, brăzdat de scurgerea apei.

Vremea este încă răcoroasă, iar din spate bate un vânt rece. Pozez un grup de bolovani din bazalt (ultima activitate vulcanică a avut loc acum 2 milioane de ani). 

Boboc şi fruct de Anemona coronaria Ranunculaceae:

În depărtare, se vede prin negură cupola muntelui Tabor. (Am vizitat muntele in trecut aici)

Pe marginea drumului descopăr: primele flori timpurii de migdal,

floricele violacee din familia Geraniaceae:

Silene gallica Caryophyllaceae (un fel de garofiţă):

Calendula arvensis Asteraceae

şi un buchet de frunze subţirele de Ferula communis Apiaceae (deocamdată fără tijă florală).

La marginea unui ogor apa de ploaie a săpat un sanţ adânc.

O specie de nalbă, Malva nicaeensis Malvaceae, s-a înstăpânit pe suprafeţe întinse, practic eliminând alte specii.

Această "reuşită" a nalbei în lupta acerbă pentru supravieţuire şi înmulţire, ţine probabil  de microclimat, sol şi cine ştie de ce alte stratageme ale speciei. Frunzele tinere ale plantei sunt comestibile. Se pot prăji cu ceapă, sau prepara chifteluţe cu carne, etc.

Frunzele cu frumosul desen alb sunt al unor ciulini din genul Silybum sau Notobasis Asteraceae (neputându-se deosebi în acest stadiu de vegetaţie) sunt deasemenea comestibile. În trecut am mâncat o salată gustoasă preparată de un ghid arab.

Ajungem la rezervaţia naturală a râului Tabor, care cuprinde o mare porţiune a văii sale şi a colinelor din jur. Râul Tabor izvorăşte din munţii Nazaretului, trece pe lângă muntele Tabor şi se varsă în râul Iordan. Vara, cursul superior al râului seacă, pe când cursul inferior, hrănit de izvoare, curge tot timpul.

De-a-lungul istoriei, această vale a servit ca drum de legătură între Transiordania şi coasta Mediteranei. Astăzi serveşte ca loc de trecere a animalelor sălbatice printre ogoarele cultivate. Aici trăiesc gazele (Gazella gazella) precum şi răpitori (vulpi, şacali). Clima variată permite creşterea multor specii de plante.

Coborâm pe valea unui pârâu sec, afluent al Taborului (harta). La adăpostul văii, nu mai bate vântul şi este mult mai cald.

După ploi abundente urmate da o încălzire peste media multianuală, vegetaţia a izbucnit cu o exuberanţă neobişnuită. Reînvierea naturii, după ce a fost pârjolită de uscăciunea şi soarele fierbinte a verii, ne emoţionează şi ne umple inima de bucurie. 

Citându-l pe Topârceanu, "Primăvara asta totuşi nu-i decât o copie", apar aceleaşi plante şi flori în fiecare an. Totuşi plimbându-ne pe plaiurile înverzite ne cuprinde euforia. Descoperim privelişti noi, "covoare" întinse de anumite specii, flori din ce în ce mai frumoase cu "aranjamente florale" inedite ale naturii.

Plantele cu frunzele carnoase ca de lalele, sunt Urginea maritima Liliaceae.

Grupurile de limba soacrei (Opuntia ficus-indica Cactaceae) indică de obicei urmele unei aşezări arabe.

Continuăm coborârea.

Fotografiez: îndrăzneaţa garofiţa Silene aegyptiaca Caryophillaceae,

modesta urzică moartă Lamium amplexicaule Lamiaceae,

eleganta Asophodelus aestivus Liliaceae:

şi comuna Senecio vernalis Asteraceae.

Descopăr câteva mure întârziate.

Trecem pe lângă urzici robuste

şi continuăm drumul în josul văii.

Ajungem lângă un pâlc de Ziziphus spina-christi Rhamnaceae, arbore originar din Sudan, care are trunchiuri multiple, iar fructele coapte (galben-maronii cu sâmburele mare şi pulpa subţire) sunt comestibile.

Coroana de spini al Domnului s-ar fi făcut din ramurile acestei specii. Continuăm drumul şi din când în când se zăreşte albia de bazalt a văii.

Ramurile plantei perene Phagnalon rupestre Asteraceae, au coaja vătoasă şi această "vată" era folosită în trecut la facerea focului, aprinzându-se cu cremenea şi amnarul.

Trecem pe lângă Salvia dominica Lamiaceae, cu inflorescenţele albe puternic mirositoare.

Migdalul şi-a început înflorirea mai devreme ca de obicei.

Inflorescenţa cu flori violacee este de Erucaria hispanica Brassicaceae.

Floricica albă cu frunzele pătate cu alb este o specie de limba boului – Anchusa aegyptiaca Boraginaceae.

Nu mă pot abţine şi fac cateva poze cu graţioasele ciclamene.

Suntem în perioada de înflorire a provocativelor anemone (Anemone coronaria Ranunculaceae) înveşmântate în toalete de culori variate, ca să atragă "mirele" polenizator. (Ştii să deosebeşti florile roşii precum macul şi anemona? Dacă nu, citeşte "Mac sau Anemonă").

Trecem pe lângă covoare de rapiţă sălbatică.

Ajungem într-un teritoriu unde singura specie de arbore care creşte este Ziziphus spina-christi, peisajul amintind savana africană.

Ajungem la firul de apă al râului Tabor, străjuit de trestie şi alte plante iubitoare de apă.

Pozez: floarea albă de Eruca sativa Brassicaceae,

parfumatul tufiş înflorit de Calicotome villosa Papilionaceae

şi mititica Anagallis arvensis Primulaceae, care cu greu îşi scoate la lumină floricelele albastre prin vegetaţia abundentă.

Pe o colină, nişte vaci se înfruptă din păşunea bogată de după ploi.

Floarea din familia Lamiaceae, se pare că este Salvia fruticosa, 

iar frumoasa floare galbenă este Chrysanthemum coronarium Asteraceae, care creşte pe toate drumurile şi maidanele.

Coborâm pe valea râului. Trecem pe lângă ruinele unei mori de apă înconjurat de un pâlc de arbori de Acacia albida Mimosaceae. Arborele creşte în savana africană, Israelul constituind graniţa de nord a răspândirii speciei. Este un arbore ocrotit, crescând doar în 7 teritorii din ţară, izolate între ele. Spre deosebire de Africa, are frunzele căzătoare şi se înmulţeşte vegetativ, nu prin seminţe.

Floara albă este Scandix verna Apiaceae.

Un grup de omizi tinere a părăsit cuibul ţesut din fire ca de păianjen.

Fotografiez o tufă de ricin, care produce una din cele mai puternice otrăvuri.

Ne apropiem de valea Iordanului (râul fiind graniţa naturală dintre cele două ţări) şi în zare se vede şirul de aşezări iordaneze de la poalele munţilor Ghilad.

Conform clauzelor tratatului de pace încheiat cu Israelul, acesta furnizează Iordaniei 50 milioane m.c. de apă pe an din Marea Galileei , dar cu toate acestea Iordania nu are apă în cantitate suficientă.  Iordanezii au construit&nbsp de-a-lungul râului canalul Abdullah, valea devenind pentru ei o zona agricola importanta. 

Trecem pe lângă mai multe eleştee

şi urcăm pe podul de cale ferată construit de către otomani la începutul secolului 20.

Linia se racorda la calea ferată Damasc - Medina (din peninsula Arabă), asigurând transportul pelerinilor musulmani la locurile lor sfinte. Calea ferată a fost dezafectată în anul 1951. Azi se află în construcţie în Israel o linie cu acelaşi traseu aproximativ, care va facilita legătura cu Iordania.
De pe pod avem o frumoasă vedere a împrejurimilor.

Ajungem la autobuz, unde ca de obicei ne aşteaptă prăjituri aduse de excursionişti, ceai şi cafea. I-am cinstit şi eu cu palincă ardelenească. Ajungem acasă pe întuneric, puţin obosiţi după cei aproximativ 10 km de mers pe jos, dar satisfăcuţi după această zi minunată petrecută în natură.

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă