Sarona – povestea coloniei de templeri germani din Țara Sfântă

Sarona a fost una din coloniile templerilor germani în Țara Sfântă, care a fost înghiţită mai târziu de metropola Tel Aviv-ului. Am vizitat deci casele vechii așezări, recent renovate și reabilitate, redescoperind și istoria oarecum obscură a templerilor.

Întemeierea Saronei

Templerii (fără legătură cu cavalerii templieri) fac parte dintr-o sectă întemeiată în secolul 19, derivată din luteranism. Au fost excluşi din Biserica luterană în 1858 din cauza credinţei lor milenare, care conform Apocalipsei, prevede revenirea Domnului pe pământ şi instaurarea împărăţiei Lui pentru cel puţin un mileniu.

Cuvântul templer derivă din conceptul comunităţii creştine aşa cum este descris în Noul Testament (vezi 1 Corinteni 3:16 și 1 Petru 2: 5), unde fiecare persoană şi comunitate este văzută ca un templu în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu. 

Scopul templerilor a fost de a promova cooperarea spirituală şi a avansa reconstruirea templului din Țara Sfântă, în credința că această fundaţie va promova a doua venire a Domnului Isus Hristos. 

"Templeri: familia Frank in Ierusalim".

Prima colonie agricolă a templerilor a fost Sarona, întemeiată în anul 1871, pe drumul de la Jaffa la Nablus (Şhem).  Se pare că numele provine din denumirea provinciei Sharon din Israelul antic. Acestia au întemeiat mai multe colonii printre care si în Haifa, Ierusalim şi Galileea.

Sarona a fost una dintre primele aşezări agricole moderne din Palestina şi a devenit un model pentru pionierii evrei. În primii ani, greutăţile şi boala au luat un tribut greu, malaria secerând 28 de vieţi. Pentru a asana pământul mlăştinos, s-au plantat 1.300 copaci de eucalypt. 

"Sarona".

În 1889 colonia număra 269 de oameni care trăiau în 41 de case precum si o casă comunitară, o vinărie, ateliere, hambare şi grajduri.

Coloniştii din Sarona au adus utilaje şi practici agricole moderne în Ţara Sfântă. S-au profilat asupra culturilor şi produselor pe care le puteau vinde cu uşurinţă. Acestă "agricultură pentru profit" a fost o inovație economică într-o zonă în care de secole s-a practicat agricultura de subsistenţă.

"Templeri in fata hambarului".

La început produceau cereale şi produse lactate, apoi au fost plantate livezi şi vii. Portocalele coloniei au primit marca "Jaffa" utilizat de portocalele israeliene până astăzi.

Confruntându-se cu un deficit de resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii, s-a introdus obligaţia ca fiecare membru de sex masculin să facă în fiecare lună un anumit număr de ore de muncă în folosul comunității. Asfel s-au putut programa, construcţii de drumuri. facilități de drenaj, amenajarea terenurilor, etc. 

Templerii au adus o contribuție importantă la construcția de drumuri şi au stabilit un transport regulat intre Haifa și alte orașe, promovând industria turistică a țării. 

"Templeri".

În noiembrie 1917, trupele britanice ocupă Sarona, transformând casa comunitară într-un spital de campanie, confiscând şi alte clădiri pentru uz militar. 

În iulie 1918, templerii (un total de 850 de persoane) sunt evacuați în Egipt, la Helwan iar in aprilie 1920, 270 dintre aceştia au fost repatriați în Germania.

La 29 iulie 1920, Camera Lorzilor permite celor rămaşi să se întoarcă în Palestina. Locuitorii din Sarona revin la o colonie jefuită şi vandalizată. În urma negocierilor cu autorităţile britanice, primesc o compensaţie până la 50%. 

Prin 1925, Sarona este o mică aşezare agricolă, punându-se accent pe meserii. Cu imigraţia evreiască în creștere (80.000 de imigranți au sosit în Palestina în anii 1920-1926) așezarea prosperă datorită măririi pieței pentru produsele și serviciile sale. 

După venirea la putere a lui Hitler, toate școlile internaționale de limbă germană finanțate din fondurile statului german, au fost obligate de a angaja exclusiv cadre didactice aliniate la partidul nazist. Membrii tinerei generații, mai puţin religioşi, au fost mai receptivi la naţionalismul nazist german, mulţi devenind membri ai partidului national socialist. 

"Zvastica în Ierusalim".

În 1939, la începutul celui de al II-lea război mondial, autoritățile britanice au declarat templerii cetăţeni ai unei ţări inamice şi i-au internat în lagărele din Sarona, Waldheim şi Betlehem din Galileea (toate colonii ale templerilor). 

În timpul războiului, guvernul britanic a intermediat schimbul de aproximativ 1000 de templeri pentru 550 evrei de sub control german. În anul 1941 peste 500 de templeri au fost deportaţi în Australia şi internaţi în Tatura, Central Victoria. 

În anii 1944 şi 1945 locuitorii Saronei sunt mutaţi în lagărul din Wilhelma, iar casele lor sunt preluate de către armata britanică. După formarea statului Israel în 1948, templerii nu se mai pot întoarce in ţară, iar cei rămaşi trebuie să plece. Astăzi, cei mai mulţi trăiesc în Australia și Germania. 

Din 1948, casele vechi și barăcile militare au fost folosite de către guvernul israelian ca birouri. O parte adăposteau Ministerul israelian al apărării, statul major general al forțelor de apărare israeliene și diverse servicii cu caracter militar, precum şi alte ministere ale guvernului israelian. 

În 1962 statul Israel a plătit 54 de milioane Deutsche Marks în compensație pentru proprietarii templeri ale căror bunuri au fost naționalizate,

Zona a devine cunoscută sub numele de "Kirya."  Odată cu creșterea rapidă a Tel Aviv-ului, Kirya devine o zonă din inima oraşului râvnită de către investitorii de construcţii imobiliare. În mijlocul anilor 1970 conservaţioniştii consultaţi cu istoricii, militează cu succes împotriva demolării. Se decide că Sarona are valoare de patrimoniu şi 18 structuri cu stiluri arhitecturale distincte vor fi conservate. 

Lărgirea străzii Kaplan în 2008, necesită deplasarea pe şine a patru case vechi iar zona din sudul fostei colonii a fost redenumit grădinile Sarona. 

Excursia prin Sarona

Plecăm de dimineaţă la Tel Aviv cu maşinile proprii, excursia fiind organizată de Societatea Pentru Apărarea Naturii. 
Parcăm în apropierea obiectivului, trecem pe lângă magazinul Sarona Market, apoi la umbra unui bloc turn remarcăm
o clădire renovată în stil Bauhaus.

Intrăm în zona fostei colonii, cu numeroase clădiri construite în stilul templerilor.

Fiecare clădire adăpostea câte o familie numeroasă. Demisolul sau pivniţa era locul cel mai răcoros în verile toride. De obicei deasupra erau două nivele, iar podul (locul cel mai fierbinte vara) se folosea ca magazie.

În ultimii ani s-au facut lucrări mari de reconstrucţie şi renovare, Sarona devenind un centru turistic, comercial şi de agrement.
Fiind situat în centrul oraşului, blocurile turn (până la 50 nivele) "cresc" în jurul Saronei ca ciupercile, scoţând în evidenţă contrastul dintre această oază rurală liniştită a unei lumi apuse şi viaţa intensă a urbei moderne.

Primăria a închiriat clădirile la două societăţi, care le subînchiriază. Intrăm într-o clădire unde se află mici prăvălii particulare. A fost închiriat până şi podul (desigur cu aer condiţionat).

Ieşim pe terasa clădirii, de unde se văd o parte din clădiri şi spaţiile verzi frumos amenajate.

La ieşire fotografiez bazinul decorativ cu nuferi.

Între clădiri se află spaţii largi cu arbori decorativi si flori.

Ne continuăm plimbarea printre clădiri şi ne oprim la fosta (şi prezenta) berărie, unde s-a deschis prima popicărie din Palestina.

Ne oprim la casa comunităţii care a fost inaugurata în 1873 și a găzduit şcoala locală. După ce naziștii au venit la putere, zvastica a fluturat deasupra clădirii timp de șapte ani.

În 1943, luptătorii din organizaţia evreiască Irgun au pus o bombă în apropierea clădirii, ranind ușor șase rezidenți, printre care şi pe Gotthilf Wagner, primarul Sarona și activist nazist fervent.

După fondarea statului Israel, clădirea a devenit oficiu poștal.
În timpul lucrărilor de restaurare din 2005, se descoperă mecanismul de fier al ceasului Carillon vechi, care a împodobit faţada. Un descendent al templerilor care vizitează Israelul şi recunoaşte semnătura producătorului, Societatea Perrot a Calw din Germania, contactează firma. Aceasta produce un nou ceas pentru faţadă, iar ceasul original, acum reparat, este expus la centrul vizitatorilor.

În sala clădirii, pe capitelurile coloanelor sunt inscripţii germane cu caractere gotice.

Fotografiez prima casă a comunităţii, dupa care s-a construit casa mai mare, cu ceas, prima devenind neîncăpătoare.

Pe acoperişuri se obişnuia să se pună o machetă metalică de cocoş, care se putea roti în jurul unui ax indicând direcţia vântului. Pe una din case se află o machetă de cal, care indică faptul că jos se afla o fierărie unde se puteau potcovi caii.

Povestea monedelor de aur.

Arhitectul israelian Daniel Goldman si-a scris teza de doctorat despre arhitectura templerilor la Universitatea din Cincinnati.
În anul 2002 Goldman s-a întâlnit în orașul Stuttgart din Germania cu prieteni din familia Nagel (Wennagel). Aceştia i-au povestit că au o rudă în Australia care a ascuns monede de aur în zidul casei sale din Sarona. Este vorba de arhitectul templer, Hugo Nagel în vârstă de 95 de ani.

Născut, în 1907, cu doi ani înainte de întemeierea Tel Aviv-ului, a plecat în Germania în 1929 pentru a studia arhitectura. A asistat la ascensiunea naziștilor în Germania, nu a aderat la ideile lor şi a preferat să se întoarcă în Palestina în 1933, când Hitler a venit la putere.

El şi-a proiectat casa și a construit-o în anul 1934 în stil internaţional. A mai construit multe case în coloniile templerilor. Hugo a primit monedele de la tatăl său înainte ca acesta să plece cu soţia în Germania pentru tratament medical.

Tatăl său Joseph Martin Nagel, templer din a doua generaţie, se ocupa de construcţii dar era şi arheolog amator. El a cumpărat antichităţi găsite de muncitorii săi arabi angajaţi în construcţii în Jaffa şi Sarona. Monedele de aur le-a primit de la Lawrence al Arabiei căruia i-a revândut antichitățile.

În 1941, familia Nagel a primit din senin avizul de expulzare în Australia, permiţându-se să ia fiecare 40 kg, fără obiecte de valoare. Înainte de expulzare el a ascuns monedele de aur în zidul subsolului casei sale. Timp de 5 ani familia a trăit în condiţii dificile în lagărul de detenţie Tatura din deșertul australian. Aici s-au născut două fiice, Heidi și Trudi.

Neavând trecut nazist, a primit cetățenia australiană în 1948. Australienii nu au recunoscut diploma sa de arhitect şi a lucrat la conducerea unei ferme de lapte în apropierea orașului Hamilton, unde s-a născut fiul lor cel mic Hans.

Goldman a câştigat încrederea lui Hugo, care i-a transmis un e-mail cu descrierea exactă a localizării monedelor: subsol, 50 cm de la intrare, 80 cm înălțime de la podea.

Trudi şi Hans au fost invitaţi la dezvăluirea "comoarei". Datorită memoriei excelente a lui Hugo, monedele au fost găsite la prima încercare, după ce zăcuseră acolo 63 de ani. Într-un săculeţ de pânză ascuns între două blocuri de beton, se aflau 23 monede de aur strălucitor.

A urmat un lung proces birocratic, până la urmă monedele fiindu-i returnate lui Hugo în anul 2006. Avea acum 99 de ani, dar mintea perfect limpede și locuia cu soția într-un azil de bătrâni a templerilor din Melbourne...

Trecem pe lângă o prăvălie de sfârleze, cu o parte din marfa expusă afară pe o tejghea.

Intrăm într-o clădire cu trepte şi tavan de lemn, la etajul întâi se vând şi se confecţionează medalioane din materiale plastice colorate care înainte de a se întări se pot modela ca plastelina.

Trecem pe lângă un restaurant cu terasa plină de consumatori, in Sarona deschizându-se mai multe restaurante şi baruri.

Alături se află o clădire din gresie unde între anii 1912-1938 a funcţionat presa de produs ulei de măsline a familiei Pflugfelder. 

Zdrobitorul şi presa erau acţionate de un motor german Deutz.

Ajungem la cele două vinării: cea nouă şi cea veche.

Vinurile se depozitau în butoaiele din subsol, iar pivniţele celor două vinării erau legate printr-un tunel de 50 metri, pentru a putea transporta butoaiele cu uşurinţă, fără să fie expuse la căldura de afară.

În ianuarie 1948 armata britanică a scos la licitaţie 20 de avioane Auster casate şi desmembrate. Aceste mici monoplane cu aripile din pânză, se utilizau în armata britanică ca avioane de recunoaştere. După ce a concurat cu câteva cluburi aeriene autohtone şi din ţările arabe, serviciul aerian evreiesc a câştigat licitaţia.

Israelul încă nu a fost proclamat, dar armata britanică a părăsit Sarona şi avioanele demontate au fost depozitate în pivniţele nefolosite ale vinăriilor.

Aici tehnicienii şi meseriaşii evrei au reuşit să refacă 18 avioane în stare de funcţionare. Multe aripi au fost înlocuite cu pânză nouă, acoperite de vopsea cu aspect metalic. 

Mai multe aparate s-au înregistrat cu acelaşi număr pentru ca britanicii să nu-şi dea seama de numărul mare de avioane recuperate. Reasamblate pe aeroportul Dov din Tel Aviv, au fost ascunse în diferite locuri din ţară pentru a putea fi folosite în caz de nevoie. 

Primul avion şi-a luat zborul în luna martie. Aviatorii au botezat avionul "Primus", deoarece acesta scoţea un fâsâit asemănător. Primusul era o lampă de gătit cu petrol în a cărui rezervor se pompa aer şi care ardea cu o frumoasă flacără albastră.

"Reclama pt Primus - 1921"

În primele luni ale războiului de independenţă, constituiau cele mai numeroase avioane din dotarea forţelor aeriene.

S-au folosit ca avione de recunoaştere, se aruncau luptătorilor alimente sau muniţie puse în saci cu rumeguş, se evacuau răniţi, avionul putând ateriza şi decola de pe piste improvizate, dar se folosea şi ca "avion de luptă" prin geamul şi uşa aparatului putându-se trage cu mitraliera sau arunca mici bombe.
Închei fotografiind antena serviciului israelian de contrainformaţii, care prin anii '50 se ridica noaptea pentru a lua legătura prin unde scurte cu spionii israelieni risipiţi prin ţările arabe.

* Citeste mai mult despre templeri (engleză).

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă