10 octombrie 2015


Namibia IIA - Zebre Hartmann prin munţii Naukluft, lumânarea şi ceaiul boşimanului şi... triburile de boşimani (bushmen)


Dis de dimineaţă pornim pe o vreme minunată, să facem traseul zebrei de munte Hartmann. Vizibilitatea este excelentă, cu peisajele colorate în nuanţe portocalii.





Cuiburile păsării ţesătoare sociale
O plantă din familia Lamiaceae
Ajungem într-o mică depresiune, unde cresc câteva tufişuri şi arbori verzi.




O tufă (neidentificată) are frunzele cărnoase în care se înmagazinează apa

Începem un uşor urcuş pe versantul apusean al munţilor Naukluft. Aceşti Munţi se află în partea de răsărit a Parcului Namib Naukluft, având piscuri de aproape 2000 m. S-au format prin coliziunea a doua plăci tectonice, care au alunecat una peste alta. Predomină rocile sedimentare, dar pe versantul vestic se pot vedea rocile eruptive ale stratului bazal, vechi de 1-2 miliarde de ani.

Cu o medie anuală a precipitaţiilor de 200mm., există izvoare, o bogăţie relativă de plante şi animale, omul stabilindu-se aici din timpuri străvechi.
Commiphora

Fotografiez pomul cu trunchiul şi ramurile portocalii şi coaja care se descuamează. Este Commiphora Burseraceae apreciată pentru răşina ei aromata folosită de femeile tribului Himba în toaleta lor zilnică, precum şi la fabricarea parfumurilor.

Trecem printre coline din bolovani de granit.

Stratul bazal al muntelui este foarte bogat în minerale, care colorează bolovanii în nuanţe diferite.




Identificăm şi bucăţi de cuarţ.


Ghidul local ne arată nişte crenguţe care cresc din pământ şi aprinzând un capăt, ne arată că arde ca o lumânare. Numele local fiind lumânarea boşimanilor, probabil este vorba de planta Sarcocaulon patersonii Geraniaceae.



Sarcocaulon patersonii

Ne mai arăta o plantă aromata denumită ceaiul boşimanilor, probabil Aspalathus linearis Fabaceae

Aspalathus Linearis 
Boşimanii (bushmen pe engleză), cunoscuti si drept poporul San, sunt nişte omuleţi de circa 1.60 m înălţime cu pielea mai gălbuie şi unele trăsături mongoloide. Sunt printre puţinii oameni care nu au participat la revoluţia agricolă din neolitic şi au rămas vânători-culegători liberi. Unii istorici susţin că trecerea la agricultură a fost una din cele mai mari greşeli ale omenirii, omul devenind "sclavul" muncii, structura corpului nefiind potrivită să robotească pe ogoare. Unii cercetatori au dovedit că boşimanii sunt mai apropiati de rasa iniţială de homo sapiens, de acum 250.000 ani, din care s-au desprins apoi restul raselor.






Treptat au fost împinşi spre locurile aride şi astăzi numai vreo 2,000 din cei 90,000 de boşimani, îşi continuă viaţa tradiţională, Restul s-au integrat de voie sau de nevoie în noul mod de viaţă.



Aprinderea focului












Din păcate venirea turiştilor, subnutriţia, alcoolismul şi tuberculoza sunt probleme majore, care întunecă existenţa viitoare a acestei populaţii. Vezi: Hotentoții și boșimanii.


La coborâre, vedem crescând printre bolovani nişte copaci de Moringa oleifera Moringaceae, unii destul  de contorsionaţi. Este o plantă foarte preţuită cu o mare valoare nutritivă, fiind bogată în proteine, vitamine, minerale şi este utilizată ca plantă medicinală într-un număr impresionant de afecţiuni: boli cardiace, hipertensiune, tumori, epilepsie, febră, etc. Se folosesc toate părţile plantei: fructe, seminţe, flori, lăstari, rădăcini, scoarţa. Seminţele uscate purifică apa, transformând apa tulbure în apă limpede.



La sfârşitul traseului, am reuşit să vedem la mare depărtare o herghelie de 7-8 zebre.


Zebra de munte Hartmann este o subspecie protejată, care diferă de celalalte două specii prin dispoziţia dungilor şi alte caractere morfologice.


Desigur, nici vorbă să vedem leopardul, care rareori poate fi prins în obiectiv.


Restul excursiei:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.