Sudul Franţei [I]: Provence (Baux, Saint-Rémy)

Aterizăm la Marsilia şi ajungem la hotelul de lângă aeroport la două noaptea. După câteva ore de somn, ne sculăm, dejunăm şi pornim la drum (harta) cu autobuzul. 

Ne îndreptăm spre nord-vest, călătorind prin frumoasele meleaguri ale regiunii Provence, pe care le întrezărim printre picăturile unei ploi susţinute, care durează tot timpul călătoriei. Spre norocul nostru, ploaia se opreşte când ajungem la primul obiectiv: localitatea Les Baux-de-Provence din munţii Alpilles. 

Geologul Pierre Berthier descoperă aici în 1982 un minereu de aluminiu, pe care îl denumeşte Bauxită după numele localităţii. Bauxita a fost exploatată intens până la sfârşitul secolului 20, când Franţa încetează să producă minereul, importându-l în cea mai mare parte din Africa de vest. 

Având în vedere posibilităţile defensive, localitatea este locuită din timpuri străvechi, găsindu-se urme de aşezări încă din anul 6000 î.e.n. În evul mediu devine sediul unei puternice stăpâniri feudale, controlând 79 de oraşe şi sate din jur. Domnitorii de Baux pretindeau că provin din regele Balthazar, unul din cei trei crai de la răsărit şi purtau pe mâneca tunicii imaginea stelei care i-a condus la Betleem. Exista o sumedenie de nume ale crailor, denumrirea lor variind în areale geografice diferite. 

În 1481, Les Baux-de-Provence intra în posesiunea regilor Franţei împreună cu toată provincia Provence. Deşi localitatea este franceză, titlul de marquis des Baux este acordat încă din secolul 17 familiei Grimaldi, conducătoarea statului Monaco, fiind în uz până astăzi. 

Având reputaţia ca fiind una din satele cele mai pitoreşti ale Franţei, economia localităţii este pur turistică. Populaţia satului vechi a scăzut de la un maximum de 4000 la 22. 

De cum ne apropiem de sat, fotografiez stânca pe care se afla ruinele castelului. Stânci şi colţuri calcaroase pitoreşti se ridică din vegetaţia din jur, dar spre vale zarea este încă înorată. 

Intrăm în satul aşezat pe o coastă, cu case de piatră vechi, străduţe înguste şi întortochiate. 

Facem un popas la muzeul de păpuşi Santon, cu o bogată colecţie de păpuşi din zonă. Păpuşile au o înălţime de 20-50 cm, scheletul fiind metalic sau de lemn, iar capul şi membrele sunt confecţionate din ceramică, lemn, ceară sau hârtie. La loc de cinste se afla cei trei crai de la răsărit şi alţi sfinţi, dar şi o sumedenie de figuri cu îndeletniciri şi costume tradiţionale locale. 

La ieşirea din muzeu fotografiez într-un rond bobocii galbeni de Sternbergia înrudită cu narcisa. 

Urcăm pe platouaşul Costapera unde sunt expuse câteva catapulte folosite în evul mediu. De aici, în anul 1631 armatele catolice au asediat localitatea protestantă, care a capitulat după ce a fost deprivată de apă şi de hrană timp de 27 de zile. Cardinalul Richelieu a dat ordin să fie distrus castelul, vestit pentru ornamentaţia, cultura şi cavalerii lui. 

Fotografiez văile din jur, o catapultă cu arc şi un "berbece" cu capul de fier de dărâmat zidurile . 

Ne apropiem de ruinele castelului, iar una dintre colege se "expune" la stâlpul infamiei. 

Urcăm în turnul Sarazinilor de unde paznicii urmăreau apariţia atacatorilor sarazini pentru a avertiza populaţia. Sarazin este o denumire data musulmanilor nord africani, care atacau coastele Europei începând din secolul 9. Înafara cuceririi unor teritorii, organizau şi incursiuni de jaf. 
Fotografiez în grabă frumoasele peisaje văzute din înălţimea turnului şi ne grăbim să prindem prezentarea funcţionarii catapultelor. 

Reuşim să mai vedem acţionarea catapultei mari (trebuchet), capabilă să arunce în fortificaţia inamică 160 de kg la 300 m. Catapulta mică (Couillard), poate să arunce o greutate de 50 kg la 180 de m. Deservită de 4-8 oameni a continuat să fie folosită şi după introducerea tunurilor. În timp ce tunurile din vremea aceea puteau să tragă de două ori pe oră, couillard arunca proiectilele de 10 ori pe oră.

După o scurtă călătorie cu autobuzul pe Via Domitiana, vechiul drum roman, ne oprim la Glanum, oraş roman fortificat (oppidum) populat între anii 27 î.e.n. 260 e.n. 

Aici se afla unul din monumentele funerare romane cele mai bine păstrate din lume. Este vorba de mauzoleul unui demnitar local care a luptat în armata lui Cezar. Construit prin anii 20-30 î.e.n., mauzoleul are: un soclu solid cu basoreliefuri cu teme mitologice, arcade quadruple ce simbolizează victoria militară şi asupra morţii, iar în vârf un mic templu. 

Alături se află un arc de triumf cu o singură arcadă, ridicat între anii 10-25 e.n. pe vremea împăratului August şi care comemorează prin basoreliefurile ei gloria Romei şi soarta tristă a acelora care s-au opus tutelei romane. 

După o scurtă călătorie ajungem în Saint-Rémy-de-Provence. Plimbându-ne prin ulicioarele medievale strâmte şi întortochiate, ajungem la casa în care s-a născut Nostradamus, cel mai vestit fiu al oraşului. Născut în 1503 primeşte o educaţie aleasă, devine un medic vestit, poet, humanist, dar faima mondială o primeşte prin "profeţiile" redactate în 1555. 

Facem o plimbare relaxată pe o stradă principală, luăm masa la un restaurant şi fotografiem clădirile din apropiere. 

Călătorim de-a-lungul râului Ron spre Avignon, unde ajungem pe o vreme ploioasă. După o scurtă raită în oraşul papal pe care îl vom vizita mai amănunţit în ziua următoare. Ne cazăm la un hotel în apropierea oraşului.

Sfârşitul părţii I-a

Restul excursiei:

1. Provence (Baux, Saint-Rémy)
2. Avignon, Arles
3. Vaucluse (Apt, Bonnieux, Roussillon, Fontaine)
4. Prin munţi - Carpentras, cheile râurilor Ardèche şi Tarn, Sainte-Enimie, Casa Vulturilor, Chaos de Montpellier-le-Vieux
5. Figeac, peşterile Pech Merle şi Lascaux, Saint-Cirq-Lapopie, râurile Lot şi Dordogne
6. Rocamadour şi peştera Gouffre de Padirac
7. Autoir, Carennac
8. Carcassonne, Nîmes
9. Parcul naţional Camargue, Cassis
10. Oraşul surpriză - Marseille

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă