30 septembrie 2013


Sudul Franţei [II]: Avignon, Arles

Avignon, aşezat pe malul Ronului, are o populaţie de aproape 100.000 locuitori. Întemeiat de către un trib galic, a fost succesiv în stăpânirea grecilor, romanilor, saracenilor, francilor, burgunzilor, Sfântului Imperiu Roman, francezilor, şi a papalităţii, revenind din nou Franţei în anul 1791 în urma revoluţiei franceze. 


Între anii 1309 şi 1423 a fost locul de reşedinţă a 7 papi şi doi antipapi. Această absenţă a papalităţii din Roma este uneori denumită "Captivitatea babiloniană a papalităţii". 

Povestea începe cu conflictul dintre Filip al IV-lea al Franţei şi papa Bonifaciu al VIII-lea, primul impozitând averile clerului pentru a finanţa războiul cu Anglia. Regele este excomunicat, dar forţele franceze surprind papa, care este pălmuit, arestat, bătut şi după o lună moare, probabil prin sinucidere. 

În anul 1305 este ales papă francezul Clement al V-lea, care refuză să plece la Roma şi mută scaunul papal în enclava papală Avignon. 
În 1377, Papa Grigore al XI-lea mută curtea papală înapoi la Roma, murind la scurt timp după aceea. Sub presiunea maselor se alege italianul Urban al VI-lea, care va provoca duşmănia cardinalilor. Aceştia se reunesc din nou la Avignon şi îl aleg pe antipapa francez Clement al VII-lea. 

Schisma Apuseană prin alegerea de papi rivali, provoacă dilema catolicilor, cărui papă să-i fie credincioşi. Schisma este rezolvată de către Consiliul din Constanţa, care detronează ambii papi şi îl alege ca succesor pe papa Martin al V-lea, cu scaunul la Roma. 

Palatul papal cu aspect auster de fortăreaţă, a fost construit în secolul XIV în locul palatului episcopal. Dimensiunile sale uriaşe, fiind cea mai mare clădire în stil gotic din evul mediu, a permis o mai bună centralizare administrativă, numărul membrilor curiei crescând de la 200 la peste 300 apoi la 500 în anul 1416. Deasemenea poseda cea mai mare bibliotecă a acelor timpuri (peste 2000 de volume), iar marea capelă a palatului era punct de atracţie pentru cântăreţi, compozitori şi muzicieni. 


După revenirea papalităţii la Roma, palatul a fost reşedinţa legatului papal până la ocuparea palatului în timpul revoluţiei franceze (1789). Poeţii şi scriitorii francezi prin versurile şi descrierile lor elogiază simplicitatea, grandoarea, frumuseţea şi imortalitatea palatului, care în anul 1995 este numit patrimoniu mondial UNESCO. 



Sub îndrumarea ghidei franceze, începem vizita palatului, devenit azi muzeu. Interiorul este frumos decorat cu picturi murale în parte deteriorate, iar altele cu interdicţia de a le fototgrafia.











După ce vizităm numeroasele săli, camere, bucătăria cu coşul conic enorm în locul tavanului, apartamentul papei, ne oprim într-o sală cu o expoziţie de sculpturi (unele moderne). 












După părăsirea palatului, ne îndreptăm spre podul Saint Bénézet, construit peste râul Ron în secolul XII. Iniţial a avut 22 arcade şi o lungime totală de 900 m. Pe vremea aceea avea o mare importanţă strategică, fiind singurul pod peste Ron care permitea legătura pe uscat a oraşului Lyon şi a enclavei papale cu marea Mediterană. 





Conform legendei, un păstor numit Bénézet a avut o revelaţie, îngerii spunându-i să construiască podul iar ei vor avea grijă de oi. Autorităţile civile şi eclesiastice au refuzat să-l ajute. 

După ce a mişcat din loc o piatră imensă pe care aşezat-o ca piatră de fundaţie, au apărut strigăte "Miracol! Miracol!" Se spune că ar fi făcut 18 miracole, printre care: orbul putea să vadă, surdul să audă, ologul să meargă şi cocoşatul să se îndrepte. 

Bénézet a câştigat încrederea unor sponsori bogaţi care vor constitui "Frăţia Constructorilor de Poduri" Sanctificat de către biserica catolică, sfântul Bénézet a fost îngropat într-o mică capelă închinată sfântului Nicolae, construită chiar pe pod. În urmă distrugerii parţiale a podului de către ape, corpul "intact" a sfântului Bénézet a fost transferat în catedrala din Avignon apoi în biserica Saint Didier. 

Podul, din care au mai rămas doar 4 arcuri, este un loc de pelerinaj. Mai este vestit prin cântecul devenit popular "Sur le Pont d'Avignon(vezi pe youtube). Compus în secolul XVI, recompus pentru operetă de către Adolph Adam în 1853 şi popularizat printr-o operetă din 1876.

Intrăm pe pod prin poarta de la capul podului, fotografiez capela şi vederea spre noul pod de pe Ron. 





Urcăm apoi spre un frumos părculeţ, de unde se deschid frumoase privelişti ale văii Ronului cu cele două braţe. 





Mai vedem nişte raţe blazate, un porumbel înfoiat, o şopârliţa ageră, apoi coborâm din nou spre palatul papal fotografiind şi catedrala Notre Dame cu vestita statuie aurită a Sfintei Fecioare de pe cupolă.











Călătorim la Arles, oraş cu aproximativ 60.000 locuitori, aşezat pe ramura principală a Ronului, care bifurcandu-se dă naştere la delta Camargue. Din 1981 Arles este patrimoniu mondial UNESCO. 

Zona a fost populată în jurul anului 800 î.e.n. de către ligurieni, apoi celţi, devenind în continuare un important port fenician, cucerit de către romani în anul 123 î.e.n. 

Dezvoltarea oraşului (Arelate) era frânată de "umbra" Marsiliei (Massalia). În timpul luptei dintre Cezar şi Pompei oraşul a sprijinit pe Cezar în timp ce Massalia a fost de partea lui Pompei. Drept recompensă, Cezar va transfera oraşului posesiunile Massaliei. 

Arelate a fost proclamat colonia veteranilor din legiunea 6-a devenind un important oraş roman în provincia Gallia Narbonensis. Avea numeroase construcţii publice: amfiteatru, teatru, arc de triumf, băi publice, pod pe pontoane (să reziste inundaţiilor), apeduct, 16 mori de apă. 

Va deveni apoi un important centru al creştinismului. După respingerea romanilor de către popoarele barbare, diferenţele religioase între creştinismul arian al vizigoţilor şi catolicismul francilor au dus la fricţiuni şi chiar arderea pe rug a primului creştin declarat eretic. 

În continuare, a suferit de incursiunile saracene şi vikinge. În secolul 12 primeşte statutul de oraş liber, care şi-l păstrează până la revoluţia franceză din1789. Construirea liniei ferate în secolul 19 a neutralizat în mare parte portul oraşului la Ron. 

În 1888 ajunge aici Vincent van Gogh care este fascinat de peisajele provençale. Climatul însorit, cald şi uscat culorile vii cu contururi puternice îl fac să numească zona "Japonia sudului". 

Neînţelegând dialectul local este taciturn, dar îşi concetrează energia în pictură. Într-un un an creează peste 300 de picturi şi desene, printre care multe vor deveni faimoase. Aici execută şi singura pictură pe care o va vinde în timpul vieţii. 

La invitaţia lui îl vizitează Paul Gauguin, cu care va picta împreună până la cearta lor. Din păcate sănătatea mintală i se deteriorează, devenind tot mai excentric, culiminand cu incidentul tăierii urechii. Este internat de două ori în Spitalul Vechi din Arles.

30 de locuitori vor înainta o cerere ca "nebunul cu părul roşu" să fie internat. Se pare că Van Gogh a înţeles situaţia şi în 1889 părăseşte Arles, internându-se în azilul Saint-Paul de lângă Saint Rémy de Provence. 

La intrarea în oraş avem probleme, autobuzul neputând să treacă pe sub nişte poduri joase. Facând un ocoliş, parcăm pe malul Ronului. 




După o scurtă plimbare prin oraşul vechi ajungem la amfiteatrul roman, folosit azi mai ales pentru coride. Asistăm la netezirea nisipului din arenă. În Franţa taurul nu se omoară la sfârşitul luptei, totuşi, de Paşte şi în septembrie se ţin în Arles şi coride în stil spaniol cu uciderea taurului, iar înaintea coridei li se dă drumul taurilor pe străzile oraşului. 






Pozez în treacăt o parte din teatrul roman, clădirea primăriei , apoi intrăm în curtea mănăstirii Saint-Trophimus. 





Biserica, fostă catedrală (construită între secolele 12-15), este o lucrare majoră de arhitectură în stil romanesc. Trophimus a fost primul episcop de Arles, ulterior sanctificat. 

Fiind în curs de restaurare, putem vedea doar parţial frumoasele sculpturi şi coloane. 




Popasul următor este la spitalul Hôtel Dieu Saint Espirit a cărui grădină a fost imortalizată de către Vincent Van Gogh. 




A mai pictat un salon al spitalului şi portretul doctorului Félix Rey. 

După ce bem o cafea la restaurantul Van Gogh plecăm în grabă cu autobuzul, să prindem apusul soarelui la vestitul pod roman – Pont de Gard


Este vorba de un pod-apeduct roman care traversează râul Gardon, făcând parte din apeductul lung de 50 km, care aducea apă în oraşul Nimes (Nemausus). Cele 200,000 metri cubi de apă ce se scurgeau prin apeduct în 24 de ore, erau folosite pentru fântânile, băile şi necesităţile celor 50.000 de locuitori ai lui Nemausus. 

Deşi distanţa în linie dreaptă până la izvoare este de numai 20 km, traseul este ocolitor şi şerpuit, iar din cauza terenului deluros 35 km din apeduct este subteran. Construit în secolul 1 î.e.n., este cel mai înalt apeduct roman şi unul din cele mai bine păstrate, făcând parte din lista patrimoniului mondial UNESCO din 1985. 

Izvoarele fiind numai cu17 m mai sus decât punctul de devărsare în oraşul Nimes, gradientul mediu de scurgere a apei este de 0,0003. Gradientul este mai mare până la pod, permiţând astfel să se construiască un pod cu 6 m. mai scund decât în cazul unui gradient uniform. Ne putem da seama de măiestria inginerilor romani de a calcula şi executa lucrarea cu mijloacele de atunci. 

Podul-apeduct se înalţă la 49 metri deasupra nivelului râului, având 3 etaje susţinute de trei şiruri de arcade. Lungimile etajelor începând cu cel de jos sunt repectiv: 142 m, 242 m şi 275 m. Etajul inferior serveşte şi ca pod rutier. 

Construcţia este executată din blocuri de piatră (calcar) în greutate de până la 6 tone tăiate şi transportate dintr-o carieră aflată 700 m în aval. Construit fără mortar, blocurile tăiate cu precizie se îmbină perfect şi asigură stabilitatea construcţiei prin forţa de frecare. 

În timpul romanilor existau oameni de întreţinere care curăţau canalul de scurgere a apei de depozite calcaroase şi plante. După prăbuşirea Imperiului Roman apeductul a mai fost folosit câtva timp iar după ce nu s-a mai putut utiliza, s-a folosit podul ca punct de trecere cu plată. 

De-a-lungul secolelor, au fost câţiva conducători care având în vedere grandoarea construcţiei şi vrând să-şi manifeste veneraţia faţă de măreţia fostului Imperiu Roman, au efectuat unele reparaţii, dar structura de bază este aceiaşi de peste 2000 ani, rezistând dinţilor timpului şi furiei apelor. 

Devenind un obiectiv turistic important (1,4 milioane vizitatori pe an), din anul 2000 s-a interzis traversarea podului cu maşina.

Mulţi scriitori şi oameni de artă descriu în cuvinte elogioase impresia lăsată de acest edificiu exprimând: "grandoare, măreţie, frumuseţe, demnitate, durabilitate, soliditate, apariţie neaşteptată în sânul naturii, ceva peste aşteptări, nobil şi perfect, impunător, ceva ce nimic nu poate fi mai roman", etc... 

Apropiindu-ne de pod fotografiez o mică peşteră şi o alee cu platani. 



Mai pozez imagini ale râului Gardon, îmbinarea perfectă a blocurilor de piatră şi încerc să redau cât se poate măreţia construcţiei.











Sfârşitul părţii a II-a

Restul excursiei:
  1. Provence (Baux, Saint-Rémy)
  2. Avignon, Arles
  3. Vaucluse (Apt, Bonnieux, Roussillon, Fontaine)
  4. Prin munţi - Carpentras, cheile râurilor Ardèche şi Tarn, Sainte-Enimie, Casa Vulturilor, Chaos de Montpellier-le-Vieux
  5. Figeac, peşterile Pech Merle şi Lascaux, Saint-Cirq-Lapopie, râurile Lot şi Dordogne
  6. Rocamadour şi peştera Gouffre de Padirac
  7. Autoir, Carennac
  8. Carcassonne, Nîmes
  9. Parcul naţional Camargue, Cassis
  10. Oraşul surpriză - Marseille



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.