Pisică vs. gândac

Puiul de pisica a descoperit o nouă jucărie în grădină. Am surprins aici 20 de minute din această activitate intensă 😝

(Xcursii prin Țara Sfântă pe Facebook)

Celor îngrijorați, victima a supraviețuit...

Care zăpadă? De Crăciun grădina înverzește/înflorește!

Scurtă plimbare prin grădină în ajun de Crăciun, în care vedem câțiva dintre pomii fructiferi, florile si zarzavaturile care cresc exuberant iarna și mai abitir spre primăvară, în perioada ploilor anuale. Loquatul sau moșmonul japonez care îl am acum în grădină face fructe foarte diferite la gust de moșmoanele pe care le mâncam ca și copil în România.

Vom discuta și despre variația fenomenală a precipitațiilor în Israel de-a lungul unui distanțe de numai 100-200 km. În plus, distribuția precipitațiilor de-a lungul anului în Israel este foarte diferită fața de România, chiar și în zonele în care plouă în medie mai mult decât în Moldova sau în Muntenia, ceea ce influențează foarte mult vegetația.

Ies să fotografiez grădina în ajun de Crăciun. Aici, la latitudinea 32° N, iernile sunt plăcute, ianuarie fiind luna cea mai răcoroasă cu temperaturile atingând 16-20°C ziua și 11-15° noaptea.

Precum am arătat într-o postare anterioară, există diferențe mari între cantitatea de ploaie din Israel astfel că în nord plouă peste 600 mm/an,  în câmpia litoralului (inclusiv Hadera) ~550 mm (la fel ca la Iași și București), dar spre sud cantitatea scade vertiginos ajungând la 200 mm în capitala deșertului Negev (orașul Beer Sheva la numai 150 km sud de Hadera) și în continuare mai la sud, la Eilat numai 25 mm/an, ca în Sahara.

Diferența cea mai mare însă fața de România constă în distribuția ploilor de-a lungul anului, deoarece în România ploua mai tot anul (100-150 zile ploioase pe an) pe când în zonele cu precipitații asemănătoare în Israel TOATE precipitațiile sunt concentrate în intervalul octombrie-martie (în cele ~65 de zile ploioase).

De fapt toate precipitațiile anuale de aici cad din mijlocul lui octombrie până în martie (anotimpul ploilor), în restul anului fiind secetă absolută, astfel că majoritatea plantelor trebuie irigate pentru a supraviețui sezonului uscat.

În prim plan în rondul cu flori - un gutui. Pe fundal de la stânga: un clementin, doi portocali (primul chiar în spatele gutuiului) iar în spate dreapta după portocal este un lămâi

Pomii fructiferi de la stânga: al 2-lea clementin, mango (pomul viguros verde), un mic arbust de pitanga in semidreapta față și în spatele lui rodia, dreapta extremă în față se văd câteva crengi de prun, mai în spate un măslin firav și și mai în spate loquatul.

Revenind la grădină, loquatul (Eriobotrya japonica) sau moșmonul japonez tocmai începe să înflorească, albinele ajutându-l cu polenizarea.

Botanică în Parcul Ha'Sharon din apropierea Haderei

Astăzi ne plimbăm prin Parcul Național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei și descoperim câteva din plantele de aici. Aflăm și care este legătura dintre roșcovi și caratele diamantului, precum și diferența față de karatele aurului. La sfârșitul excursiei ajungem la una din bălțile de iarnă despre care vom afla mai multe lucruri interesante în postarea următoare.

Am participat la această plimbare, o adevărată simfonie a florilor, în aerul îmbălsămat al primăverii anului trecut. Parcul național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei se întinde pe o suprafață de 600 de hectare și constituie un minunat loc de agrement în sânul naturii, pentru orășeni. Este o rămășiță a pădurii de stejar ce se întindea în toată jumătatea de nord a țării, azi reprezentând "plămânii verzi" care împiedică urbanizarea continuă între orașele Hadera și Natania.

În lunile cu vegetație bogată și înflorire (iarna și primăvara), primăria organizează vizitarea gratuită a parcului de două ori pe săptămână, sub îndrumarea unor ghizi. Participăm la excursia de la sfârșitul lunii februarie. Ne întâlnim în stația de cale ferată și trecem prin pădurea de eucalipți plantată la începutul secolului trecut în încercarea de a seca mlaștinile aducătoare de malarie (metodă care nu s-a dovedit eficientă - citește aici despre eradicarea malariei).

Hadera - filmuleț promoțional

Spotul video:



Vezi și:

Hadera (I) - Parcul Întemeietorilor
Rodii (2018)

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă

Povestea "aerului rău", cea mai cruntă boală din Țara Sfântă și a omului de știința care a biruit-o

Povestea surprinzătoare a eradicării malariei în Israel
Astăzi descoperim "aerul rău" care a bântuit Țara Sfântă timp de secole, decimând populația și împiedicând dezvoltarea regiunii. Terenurile mlăștinoase cele mai infestate de malarie, patria bivolilor de apă, au fost vândute de otomani evreilor din Diaspora care au început să se întoarcă în mod organizat în țara strămoșilor pe la mijlocul secolului XIX. Interesant de observat și paralela dintre harta distribuției malariei și planul de partiție propus în 1947.

După o scurtă discuție despre malaria în mlaștinile Haderei, localitatea în care locuiesc de peste trei decenii, descoperim personajul principal, un microbiolog educat în America care în premieră mondială a biruit malaria printr-un plan bazat pe știință, cercetare, educația populației și multă perseverență administrativă. Unii susțin că fără contribuția decisivă a acestuia, însuși existența statului Israel în ziua de azi ar putea fi pusă la îndoială.

În încheiere câteva cuvinte despre malaria în România...

Țara Sfântă - bântuită de "aer rău" timp de secole

În secolele trecute și la începutul secolului XX, Israelul era printre zonele cele mai infestate de malarie din lume, mii de locuitori murind anual. Malaria (mala aria, aer rău în italiană medievală) era cauza principală care împiedica dezvoltarea Țării Sfinte, populaָția redusă și ravagiile bolii fiind documentate în mod repetat în secolele XIX și XX:

• Dr. Thomas Chaplin scria în 1864 în revista medicala Lancet că Ierusalimul este unul dintre cele mai nesănătoase orașe, aproape un sfert din populație (orientali, europeni, imigranți și autohtoni) îmbolnăvindu-se de febră (respectiv, malarie). 

Mark Twain

• Mark Twain a relatat pe larg în 1876 despre vizita sa aici și deplângea țara înapoiată, părăsită, fără așezări și lipsită de populație.

• Ghidul de călătorie al lui Thomas Cook din 1876 prevenea turiștii de "o dezamăgire totală la vederea Ierusalimului, care era mult mai mic decât și-ar fi putut închipui oricine, zidurile orașului putând fi străbătute pe jos într-o oră".
  "După 18 secole de războaie și paragină, acesta este un tărâm al ruinelor. Pentru mile și mile, nu sunt semne de viață sau de așezări locuite în Iudeea".

• "Pentru fiecare așezare locuită există 10 sate părăsite și nelocuite" (The Present Condition of Palestine - by Lieutenant CR Conder în Palestine Exploration Fund Quarterly Statement - 1879).

Poarta Damasc - Zidurile Ierusalimului 1857

Poarta Irod în zidurile Ierusalimului, anii 1870

Drumul spre Ierusalim, sf. sec. XIX

Rugăciuni la "Zidul Evreilor", sau "Zidul Plângerii", anii 1870

Zona de litoral a Mării Mediterane și cea de interior de-a lungul faliei Sirio-Africane, unde curge și râul Iordan, erau mlăștinoase și infestate cel mai masiv de malarie. Aceste zone sunt colorate în albastru închis pe harta atașată (vezi și geografia regiunii).

Deoarece între 50-100% din locuitorii acestor zone contractau malarie, acestea erau ocolite, puțin populate și practic lăsate în paragină. Multe din aceste terenuri din zonele mlăștinoase considerate nelocuibile au fost vândute, uneori pe bani grei, evreilor sioniști care căutau să revină în țara strămoșilor de-a lungul deceniilor începând de prin anii '1840.

Rodii 2018

Rodiile din grădină s-au copt, sunt tocmai bune de cules. Acestea sunt un fruct tradițional de Rosh Hashana, Anul Nou evreiesc, care se sărbătorește în 2018 pe 9-10 septembrie.

• Conform tradiției se urează ca în anul nou meritele sau faptele bune ale omului să fie numeroase precum boabele fructului de rodie. 
• O altă interpretare găsită în tradiție este că precum oamenii aruncă coaja amară a rodiei și mănâncă conținutul dulce, așa speră cei credincioși ca D-zeu să ignore coaja (actiunile și aparențele exterioare care s-ar putea să nu fie întotdeauna lăudabile, ba chiar din contra, amare) și să îi judece pe credincioși după conținut- intenția interioră de a face bine.

Hadera (I) - Parcul Întemeietorilor

În următoarele postări voi povesti câte ceva despre Hadera, oraș în care locuiesc de peste trei decenii. Așezarea a fost întemeiată în anul 1891 pe un teren cumpărat de la un efendi otoman. Deși acesta era cel mai mare teren (3.000 ha) achizitionat de organizațiile evreiești care aveau în vedere întoarcerea în patria strămoșilor (organizații sioniste), era de calitate foarte proastă: nisipos, mlăștinos și infestat cu "aer rau", malarie.

Aici au ajuns/fugit evrei din actualele țările baltice, Letonia și Lituania, după pogromurile sângeroase din Rusia (in mare parte Ucraina de astăzi) din 1881-1882. Principala îndeletnicire a acestora a devenit agricultura (îndeosebi portocale/citrice mai târziu) și creșterea animalelor. Au avut parte însă de o viață foarte grea, malaria ucigând aproape jumătate din populația Haderei (despre povestea surprinzătoare a eradicării malariei în postarea viitoare).

Numele orașului provine probabil din arabă, khadra însemnând verde, o referință la aceste mlaştini veşnic verzi care ocupau o mare parte a suprafeţei oraşului actual.

În centrul oraşului, pe amplasamentul unei foste pepiniere, se întinde astăzi un mic parc tematic în amintirea întemeitorilor și istoriei oraşului.  Parcul a fost realizat după planurile arhitectului Dany Caravan, un peisagist recunoscut internaţional (despre care am discutat și în excursia recentă în Negev, aici).

La intrarea în parc se află o construcție modernistă în centrul căreia creşte un măslin a cărui coroană străbate acoperișul, crescând în mare parte deasupra acestuia. Această operă de artă reprezintă o alegorie a evreimii europeane care, îngrădită din toate părţile, a reușit să se redezvolte după imigrarea în patria strămoșilor, țara lui Israel.

Alegoria evreimii din Diaspora care s-a redezvoltat după întoarcerea în patria stămoșească

Puţin mai departe se află un monument ridicat în cinstea celor căzuţi pentru apărarea patriei moderne. Pe fiecarea coloană, care reprezintă câte un război sau operaţiune militară, sunt înscrise numele locuitorilor oraşului care şi-au jertfit viaţa. De Ziua Independenţei în vârful fiecărei coloane se aprinde câte o flacără.

Alături se află o clădire care găzduieşte săli de conferințe, biblioteca oraşului şi expoziţii de artă, clădire dedicată tot în amintirea celor căzuți.

Negev, Nitzana (V): Shivta, orașul nabatean de pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

După cele patru părți anterioare în care am vizitat și povestit despre centralele solare, istoria "Comandoului Francez" din Războiul de independență (1948-49), "Casa Mierii", Drumul Păcii, Tel Nitzana și operațiunea Horev din 1948, ajungem la finalul excursiei la Shivta, o altă fostă așezare nabateană.

Aici ne refamiliarizăm cu nabateenii și vom descoperi o parte din sistemul sisific de captare a apei (apeduct, multe canale de apă, cisterne individuale în aproape fiecare casă și cel putin două rezervoare masive comunale). Vizităm două din cele trei biserici, descoperim mai multe basoreliefuri rămase din perioada bizantină și unul dintre cele două zdrobitoare de struguri din localitate. Tot în Shivta s-a descoperit și un grajd nabatean și ruinele "casei guvernatorului", o clădire administrativă centrală.

Călătorim la Shivta (sau Sobota), localitate nabateană care a înflorit în periada bizantină de acum 1500 de ani, declarată patrimoniu UNESCO. Această localitate situată în plin deşert arăta ca o oază înfloritoare cu străzi largi, biserici şi case spaţioase. Deși nu avea niciun izvor sau puţ, în perioada sa de înflorire avea circa 2.000 de locuitori. Este exemplul unei culturi care permitea supravieţuirea prin colectarea apei puţinelor ploi folosind terase, zăgazuri şi rezervoare de apă. Probabil pe vremea aceea și clima locală era ceva mai umedă.

Video:

Inventivitatea lor este uimitoare chiar şi astăzi. În văile din jur cultivau struguri, fructe, grâu, orz și creșteau turme de capre şi oi. Cercetătorii cred că în localitățile din Negev se mai creștea un mare număr de porumbei care probabil serveau nu numai pentru hrană, dar și la gunoierea solului sărac din deșert.

Nabateenii erau un trib arab politeist a cărui prezenţă este documentată din sec. 4 i.e.n.. La început erau păstori nomazi de cămile, oi şi capre. Un istoric grec îi descrie ca oameni destoinici, care nu seamănă sămânţă, nu plantează pomi, nu beau vin şi nu construiesc case.

Comerțul a devenit preocuparea lor de bază și au dezvoltat Drumul Tămâii care începea în sudul Penisulei Arabe și ajungea la porturile Gaza şi El Arish de la Marea Mediterană. Caravanele de cămile străbăteau drumul de 2.400 km. în şase luni şi aduceau tămâie, smirnă, condimente, dar și alte mărfuri care ajungeau în Europa pe calea mării. Trăiau în corturi iar caravenele lor se opreau de-a lungul drumului prin deşert la izvoarele, puţurile şi rezervoarele de apă numai de ei ştiute.

Drumul Tămâii cunoscut și ca Drumul Mirodeniilor sau Drumul Parfumurilor avea câteva trasee spre Mediterană, unele ajungând la portul Gaza (vezi prima hartă); o altă ramură care trecea prin Shivta și Nitzana (despre care am vorbit aici) ducea la portul El-Arish din Egiptul de azi (vezi a 2-a hartă).

Drumul mirodeniilor - traseele nordice, spre Gaza

Ramura sudică, spre (El)-Arish prin Shivta și Nitzana (Nessana)

Drumul Mirodeniilor / Tămâii - sit UNESCO

Acumulând mari bogăţii prin comerţ, nabateeni au întemeiat un regat care cuprindea o parte din Peninsula Arabă (acum Iordania), cea mai mare parte a Negevului (sudul Israelului de azi) şi o parte din peninsula Sinai (azi Egipt). Capitala era la Petra, care în perioada de apogeu număra 20.000 de locuitori.

Petra

După cucerirea romană şi preluarea comerţului de către aceștia, nabateenii au fost asimilați treptat. Au construit oraşe, au preluat zeii şi cultura romană apoi s-au creştinat, pentru ca în perioada bizantină așezările lor să cunoască o înflorire deosebită.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea locuitorii s-au plâns de taxele mari impuse (îndeosebi nemusulmanilor) și localitatea Shivta s-a depopulat treptat, iar în secolul al IX-lea a fost complet părăsită.

גמלה/פיצויים חודשיים מרומניה לאזרחים שנרדפו בתקופת השלטון הפשיסטי 1940-1945, הקומוניסטי 1945-1989 ועידכון פיצויים על רכוש מולאם/מוחרם - עודכן ב-2019

  פיצויים חודשיים מרומניה על רדיפה אתנית בזמן המשטר הפשיסטי 1940-1945 לפי חוק 189/2000

 פוסט זה נכתב ע''י מישהו שעבר בעצמו את כל סבך הניירת בקיץ 2017 ללא עזרת עו''ד והצליח לקבל פיצוי חודשי מרומניה על רדיפה /אפליה גזענית בזמן השלטון הלאומני הרומני בין 1940-1945. ע''י כתיבת פוסט זה המפרט את החוק הרומני העדכני ל-2018 ופרטים לגבי המסלול שצריך לעבור כדי להצליח, אני מנסה לעזור גם לישראלים אחרים שהרומנית שלהם רופפת, או שלא היה להם זמן לעקוב אחרי כל הפרטים. סכומי הפיצויים עודכנו ב-2018 ועומדים על 50 עד 450 דולר לחודש תלוי בסעיף ובמשך האפליה. הפיצויים מרומניה ניתנים בנוסף וללא קשר לפיצויים מישראל או מגרמניה אשר מפורטים באתרים אחרים כגון ועידת התביעות, כל זכות, ואביב

בתחתית הפוסט יש מדור שאלות ותשובות שמתייחס בין היתר בקצרה גם להשבת רכוש /אדמות /בניינים ופיצויים כספיים חד פעמיים על רכוש מוחרם. כדאי לחזור לכאן גם בעתיד, יהיו עידוכים עם תשובות לשאלות, פרטים נוספים ותיקונים באם .נפלו טעויות

 חוקים והוראות טכניות לאזרחי רומניה (בהווה או בעבר) שזכאים לפיצויים בשל רדיפות מממשלת רומניה בשתי תקופות
 א) בתקופה הפשיסטית בשל רדיפה גיזענית בין 1940-1945 - חוק 189 משנת 2000 מעודכן ל-2018

 ב) בזמן המשטר הקומוניסטי בשל רדיפה פוליטית/ כלכלית בין 1945-1989 - חוק 118 משנת 1990. לגבי חוק זה כתבתי בתחתית העמוד (כולל קישורים ועדכון החוק ב-2019). סכומי הפיצויים יכולים להיות הרבה יותר גבוהים לפי חוק זה בגלל משך הזמן הארוך יותר של הרדיפה...

עדכון אוקטובר 2020: הוכרו עוד ערים ברומניה כגיטאות פתוחום. ראו פוסט זה ברומנית

עדכונים ל-2019

א) ב-29 ליולי 2019 נכנס לתוקף שינוי חוק 159/2019 שמקל על הגשת המסמכים לתושבי ארצות מחוץ לרומניה, כולל ישראל. לפי חוק זה, אפשר להביא גם מסמכים תומכים לקבלת פיצוי שהונפקו בישראל (או מדינה אחרת שבה אתם  מתגוררים) וגם לשלוח אותם באמצעים אלקטרוניים. בנוסף במסגרת אותו חוק הועלו הפיצויים שמשולמים בגין הרדיפה בתקופה הקומניסטית

ב) יש הסכם חדש שבו גרמניה גם הכירה ב-20 ערים רומניות כגטאות פתוחים, דבר שיאפשר לניצולים לבקש פיצויים מגרמניה ו/או מישראל ואף היורשים יכולים לקבל פיצוי מסוים  (ראה א, ב, ג). בינתיים הפרטים לא ברורים דיים (איזה מסמכים ולמי להגיש) אבל כדאי לעקוב אחר עניין זה באתרי ועידת התביעות, כל זכות, ואביב

להמשך הפוסט

Negev, Nitzana (IV): "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948

După centralele solare (I), "Comando Francez" din perioada războiului de independență  (II) și "Casa mierii" (III), ajungem la lucrarea peisagistică "Drumul Păcii" de la granița cu Egiptul.

Vedem în zare Tel Nitzana, o fostă așezare nabateană, ulterior bizantină și unde în preajma primului război mondial a fost clădit un spital germano-turc în cadrul centrului administrativ otoman Auja al-Hafir. Vizităm și turnul de apă al stației aferente de cale ferată, șinele fiind întinse de otomani cu ajutorul inginerilor germani în timpul primului război mondial. Aici au fost descoperite sute de papirusuri din perioada bizantină de importanță majoră pentru istoria Țării Sfinte.

Amintim apoi operațiunea Horev (dec. 1948) din timpul războiului de Independență în cadrul căreia o mare parte a Negevului a fost eliberat și armata egipteană a fost practic scoasă din război, fiind salvată de la încercuire numai datorită presiunii internaționale, Egiptul fiind nevoit să semneze armistițiu cu Israelul.

În următoarea postare (V), vom ajunge la Shivta, fostul oraș nabatean.

Ne continuăm călătoria cu autocarul și trecem pe lângă "Drumul păcii", lucrarea lui Dany Caravan, un sculptor peisagist de renume internațional (lucrarea lui din Hadera, aici). Este vorba de un șir de 100 coloane care se întinde perpendicular pe granița cu Egiptul, pe o distanță de 3 km, pe fiecare coloană fiind înscris cuvântul PACE, în limbile diferitelor popoare care au trăit sau au trecut pe aici (arameica, akkadiana, romana, egipteana, etc).

În zare (vezi harta cu poze) se vede Tel Nitzana (Dealul Nitzana), pe culmea căreia se afla o așezare nabateană bizantină înfloritoare cu trei biserici. Cum vom vedea în postarea următoare, nabateenii, un popor arab politeist, au trecut la creștinism în perioada bizantină, această așezare fiind o mărturie a acestui proces. După cucerirea musulmană și impozitarea excesivă (impozitul jizia asupra nemusulmanilor precum și alte impozite), așezările din zonă și-au pierdut importanța, iar locuitorii s-au răspândit.

Tel Nitzana - așezare nabateană apoi bizantină părăsită și peste care un mileniu mai târziu s-a construit un spital turco-german de la Auja al Hafir

Turcii au distrus o mare parte a antichităților când au dezvoltat în zonă centrul administrativ Auja al Hafir, acesta fiind în apropierea frontierei cu Egiptul. Ruinele de pe culme sunt ale spitalului germano-otoman din primul război mondial, clădit pe ruinele cetății bizantine.

Fotografiez turnul de apă (cu o formă ovală) care deservea stația de cale ferată turcească Auja al-Hafir ridicată cu ajutorul inginerilor germani, în timpul primului război mondial. Calea ferată a servit armatei otomane (care era condusă de ofițeri germani) la invadarea Peninsulei Sinai, în încercarea nereușită de a cuceri canalul Suez. După înfrângerea turcilor, englezii vor dezafecta calea ferată și vor construi alta, liniile având alt ecartament  (au schimbat și o parte din traseu). Mai multe despre aceste căi ferate în excursii anterioare (1, 2).

Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.

Negev, Nitzana (II): Operațiunile Yoav, Moshe și "Comandoul Francez" în Războiul de Independență

După centralele solare din postarea anterioară, vizităm monumentul simplu în cinstea "Comandoului Francez" din perioada Războiului de Independență (1948). Amintim planul ONU de partiție, declarația independenței Israelului și declanșarea atacului de către unitățile a nouă armate arabe / musulmane. Inițial în inferioritate, Israelul a reușit să oprească cu multă îndârjire si sacrificiu înaintarea arabă iar după câteva luni a trecut la ofensivă.

Amintim operațiunile Yoav și Moshe din sud în care trupele israeliene au eliberat o parte a Negevului, restabilind continuitatea teritorială cu Negevul de sud  și înconjurând o parte din armata egipteană (enclava Faluja).

De partea Israelului au luptat și 700 de voluntari creștini printre care și comandantul Comandoului Francez, Teddy Eytan, care a acționat împotriva egiptenilor în Negev. Și de partea arabilor s-au voluntariat nemusulmani, precum unii foști ofițeri Waffen SS și Wehrmacht, iar în Legiunea Arabă, unitate întemeiată și instruită de britanici, au rămas să lupte 48 de ofițeri britanici.

Continuarea excursiei la "Casa Mierii" și orașul nabatean Shivta în postările următoare.

După centralele solare din postarea anterioară, vizităm observatorul de păsări în amintirea "Comandoului Francez" din perioada războiului de independență unde se află un simplu monument în cinstea acestuia:

Fotografiez verdeața plantațiilor de măslin din nisipurile deșertului:

Floarea se pare ca este Diplotaxis Brassicaceae

Puțină istorie: Organizația Națiunilor Unite a adoptat  în 29 noiembrie 1947 rezoluția 181 care recomanda împărțirea teritoriului Mandatului Britanic la vest de râul Iordan, plan pe care evreii l-au acceptat dar care a fost refuzat categoric de arabi. Arabii au trecut la atacuri din ce în ce mai frecvente ale așezărilor evreiești, care au început să-și organizeze apărarea. În 14 mai 1948, odată cu expirarea Mandatului Britanic, David Ben-Gurion (1886-1973), președintele Organizației Sioniste și viitorul  Prim-Ministru al Israelului, a proclamat independența statului în limitele teritoriale recomandate de ONU.

Liga Statelor Arabe și Comitetul Înalt Arab au respins crearea Israelului și în următoarele ore și zile armatele arabe au atacat statul proaspăt constituit, având ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare"

Au participat:

• Unități din armatele regulate ale Egiptului,Transiordaniei, Siriei și Irakului precum și unități saudite și yemenite. Armata libaneză a avut o participare limitată.
• Armata Salvării /Eliberării Arabe (cu voluntari din mai multe țări arabe /musulmane inclusiv din Pakistan și Sudan) și
• Armata Jihadului Sfânt

Planul de atac al arabilor

În 1948 populația evreiască a Palestinei număra 650.000 de suflete. În primele zile de luptă forțele de apărare israeliene erau practic lipsite de artilerie, blindate și aviație.

Negev, zona Nitzana (I): meteorologie, centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel

După o scurtă introducere în meteorologie, ajungem în deșertul Negev din sudul țării, unde analizăm centralele solare care vor intra în funcțiune în 2018. În Israel energia solară este folosită deja din anii '50 pentru încălzirea apei menajere, din 1976 instalarea captoarelor solare pe acoperișul caselor devenind obligatorie, acest lucru economisind ~8% din energia electrică.

Despre restul excursiei, istoria Comandoului Francez din perioada războiului de independență, "Casa mierii", niște ruine otomane și fosta așezare nabateană Shivta în postările viitoare.

Notă: de astăzi scurtăm postările, împârțind traseul excursiilor în câteva părți pentru a fi mai ușor de urmărit.

Media anuală a precipitațiilor scade rapid de la nordul la sudul țării. Dacă în nord media este de peste 600 mm, la nivelul orașului Beer Sheva (capitala deșertului Negev) coboară la 200 mm, această cifră reprezentând definiția acceptată a graniței deșertului. Precipitațiile continuă să scadă spre sud, ajungând în Eilat la 25 mm pe an, nivel comparabil cu zonele cele mai aride ale Saharei. De altfel ~60% din teritoriul Israelului este deșert iar suprafața totală a țarii este de 11 ori mai mică decât a României.

Prin comparație în România precipitațiile anuale scad treptat de la vest spre est, astfel încât în Transilvania media este de aprox. 640 mm/an, Moldova (Iași) și Muntenia (București) aprox 530 mm/an dar în Deltă/Dobrogrea (Constanța) media ajunge la 380 mm/an.

În România plouă mai tot anul (ceva mai puțin peste iarnă) pe când în Israel toată ploaia cade în cele 4 luni de iarnă,  iar din martie-aprilie până în octombrie-noiembrie (8 luni) este secetă absolută.  Lipsa norilor în sudul țării reprezintă totuși un oarece avantaj dpdv a energiei solare precum vom vedea în continuare :) La Eilat de exemplu sunt în medie numai 5 zile înnorate și 360 zile însorite!

După o călătorie de 3 ore şi jumătate spre sud cu autocarul ne oprim în plin Deșert Negev (pronunțat Neghev) la un terasament pe unde trecea calea ferată construită de otomani şi refăcută apoi de britanici după cucerirea Țării Sfinte în 1917 (despre căile ferate din timpul primului război mondial am povestit în trecut aici și aici). Acum locul se reamenajează:

Rezerva biosferică Megiddo (Ramot Menashe); sistemul de captare a ploilor și înmagazinare în acvifer "Nehalei Menashe"

Astăzi parcurgem un scurt traseu în rezerva biosferică Megiddo, apoi vizităm un sistem ingenios de captare și acumulare a apei ploilor, parte din sistemul hidrotehnic foarte complex și inovator (vezi harta în 3 părți), care a contribuit la "înflorirea deșertului".

Această hartă (din 2012) detailează sistemului de apă potabilă (albastru și negru), apă reciclată (roșu/portocaliu), apă desalinizată din mare (triunghi galben sau albastru) sau apă desalinizată din apă parțial sărată (combinație galben+negru). Lângă orașul Hadera apare numai descrierea acestei instalații ("Nahalei Menashe plants for capturing flood water"), traseul nefiind detailat, dar noi îl vom aprofunda în continuare.

La răsărit de nisipurile litoralului de lângă Cesarea se întind Ramot (înălțimile) Menashe (numele unuia din cele 12 triburi israelite biblice), niște dealuri ce nu depășesc altitudinea de 400 m. În 2011 o mare parte din această zonă (8.400 ha) a fost declarată "rezervă biosferică" UNESCO, al doilea astfel de parc în Israel (după biosfera Carmel) din cele 580 existente în lume. În această biosferă se minimalizează impactul asupra mediului astfel ca biodiversitatea și ecosistemele sa fie pe cat posibil protejate. Rezerva biosferică a fost extinsă spre est în 2017, incorporând o suprafață aproape dublă de 17.300 ha și redenumită Megiddo (vezi poza interactivă panoramică 360° de la Tel Megiddo postată anul trecut pe FB).

Nivelul precipitațiilor din cursul iernii ajunge aici la 600 l/mp. dar numai o mică parte pătrunde în profunzimea solului. Majoritatea apei se scurge în mare prin râurile umflate. În schimb în anotimpul secetos (restul de 7-8 luni pe an), râurile seacă sau scad la dimensiunile unor pârâuri.

Prin anii 60 a secolului trecut, Autoritatea Apelor a hotărât să capteze o parte din apa ploilor din patru râuri (Tanimim sau Crocodililor, Ada, Barkan și Mishmarot - vezi diagrama mai jos) în loc ca acestea să se "piardă" în mare. Partea inovatoarea a fost captarea apelor nu într-un lac de acumulare de suprafață, ci direct în acvifer, adică depozitul subteran natural de apă. Acviferul litoralului s-a format în pleistocen și conține o rezervă de 300 milioane metri cubi de apă. Dacă media consumului de apă din acvifer nu depășește media refacerii din precipitații, depozitul se menține ca și banii depuși la bancă, altfel nivelul apei scade și acviferul se poate contamina cu apă sărată din marea din apropiere.

Pe harta atașată (zoomabilă) limitele biosferei Ramot Menashe (2011) sunt verzi, limitele biosferei mărite redenumită Megiddo (2017) roșii, iar canalul de recuperare a apelor ploilor ale celor patru râuri și până la câmpurile de infiltrare în acvifer este marcat cu albastru. Vezi diagrama din continuare pentru detalii.

Există acvifere și în zonele deșertice, inclusiv în Negev, acolo apa acumulându-se în perioadele geologice cu climă mai ploiasă. În deșert deci este vorba de apă fosilă ca și petrolul care este un combustibil fosil. Se relatează că în Arabia Saudită, forându-se pentru apă se dă de petrol. De aceea acolo apa este mai scumpă decât petrolul...

De dimineață plecăm cu mașinile și ne oprim pe colinele Menashe, puțin după localitatea Amikam. Aceste coline necultivate, năpădite de flora sălbatică, sunt folosite parțial ca pășune. Vedem câteva cirezi de vite. Această zonă este de fapt bazinul hidrografic care alimentează râurile care se scurg spre Mediterană.

Pătrundem pe o cărare năpădită de tufișuri de mure, ghidul tăind o parte din vrejuri cu ajutorul unui foarfece ca să putem trece.

Ajungem la un izvor ca un puț, împrejmuit cu pietre cioplite, apa scurgându-se printr-un canal subteran. Spre uimirea noastră, ghidul ne relatează că izvorul a fost împrejmuit acum peste două mii de ani, în sec I î.e.n, de către constructorii romani de pe vremea lui Irod.

Era una dintre sursele de apă care curgea prin gravitație în apeductul lung de 22 km până la Cesarea. Acest oraș port înfloritor cu 40.000 de locuitori era aprovizionat cu apă cu câteva apeducte (despre care vom vorbi altă dată) de la poalele muntelui Carmel și colinele Menashe. Altitudinea izvorului de 160 m. asigura scurgerea apei prin gravitație. Lângă izvor era un sat atestat de scrierile bizantine. Unii susțin că ar fi fost întemeiat de către constructorii apeductului roman și de lucrătorii de intreținere. La fel se pare ca a fost întemeiat și localitatea Fureidis, azi populată de arabi. Să nu uităm ca sistemul hidrotehnic construit de romani a fost folosit timp de 600 de ani, azi nemaifiind funcțional.

Apeductul "Mare" roman la capătul dinspre Caesarea, pe care o să-l vizităm cu altă ocazie

Astăzi însă vom merge de-a lungul sistemului modern de captare a ploii în acvifer, pe un traseu diferit decât acest apeduct. Traseul de-a lungul canalului (albastru) care întretaie cele 4 râuri este marcat în diagramă cu săgeți negre:

La Mey Kedem - Ape Antice - (punctul 1 în negru pe diagramă), turiștii pot umbla vara de-a lungul unei porțiuni de 300 m. a tunelului roman subteran (care măsura 6 km lungime) într-un tur ghidat prin apa izvoarelor. Acest tunel este destul de înalt încât să se poată umbla drept iar adâncimea apei pe traseu variază între 40-70 cm. Pentru mai multe explicații privind tunelul și orele de vizită vedeți site-ul oficial.

Fotografiez niște flori de ciocul berzei și niște stupi. Suntem spre sfârșitul lunii februarie și înflorirea este în toi.