Povestea "aerului rău", cea mai cruntă boală din Țara Sfântă și a omului de știința care a biruit-o

Povestea surprinzătoare a eradicării malariei în Israel
Astăzi descoperim "aerul rău" care a bântuit Țara Sfântă timp de secole, decimând populația și împiedicând dezvoltarea regiunii. Terenurile mlăștinoase cele mai infestate de malarie, patria bivolilor de apă, au fost vândute de otomani evreilor din Diaspora care au început să se întoarcă în mod organizat în țara strămoșilor pe la mijlocul secolului XIX. Interesant de observat și paralela dintre harta distribuției malariei și planul de partiție propus în 1947.

După o scurtă discuție despre malaria în mlaștinile Haderei, localitatea în care locuiesc de peste trei decenii, descoperim personajul principal, un microbiolog educat în America care în premieră mondială a biruit malaria printr-un plan bazat pe știință, cercetare, educația populației și multă perseverență administrativă. Unii susțin că fără contribuția decisivă a acestuia, însuși existența statului Israel în ziua de azi ar putea fi pusă la îndoială.

În încheiere câteva cuvinte despre malaria în România...

Țara Sfântă - bântuită de "aer rău" timp de secole

În secolele trecute și la începutul secolului XX, Israelul era printre zonele cele mai infestate de malarie din lume, mii de locuitori murind anual. Malaria (mala aria, aer rău în italiană medievală) era cauza principală care împiedica dezvoltarea Țării Sfinte, populaָția redusă și ravagiile bolii fiind documentate în mod repetat în secolele XIX și XX:

• Dr. Thomas Chaplin scria în 1864 în revista medicala Lancet că Ierusalimul este unul dintre cele mai nesănătoase orașe, aproape un sfert din populație (orientali, europeni, imigranți și autohtoni) îmbolnăvindu-se de febră (respectiv, malarie). 

Mark Twain

• Mark Twain a relatat pe larg în 1876 despre vizita sa aici și deplângea țara înapoiată, părăsită, fără așezări și lipsită de populație.

• Ghidul de călătorie al lui Thomas Cook din 1876 prevenea turiștii de "o dezamăgire totală la vederea Ierusalimului, care era mult mai mic decât și-ar fi putut închipui oricine, zidurile orașului putând fi străbătute pe jos într-o oră".
  "După 18 secole de războaie și paragină, acesta este un tărâm al ruinelor. Pentru mile și mile, nu sunt semne de viață sau de așezări locuite în Iudeea".

• "Pentru fiecare așezare locuită există 10 sate părăsite și nelocuite" (The Present Condition of Palestine - by Lieutenant CR Conder în Palestine Exploration Fund Quarterly Statement - 1879).

Poarta Damasc - Zidurile Ierusalimului 1857

Poarta Irod în zidurile Ierusalimului, anii 1870

Drumul spre Ierusalim, sf. sec. XIX

Rugăciuni la "Zidul Evreilor", sau "Zidul Plângerii", anii 1870

Zona de litoral a Mării Mediterane și cea de interior de-a lungul faliei Sirio-Africane, unde curge și râul Iordan, erau mlăștinoase și infestate cel mai masiv de malarie. Aceste zone sunt colorate în albastru închis pe harta atașată (vezi și geografia regiunii).

Deoarece între 50-100% din locuitorii acestor zone contractau malarie, acestea erau ocolite, puțin populate și practic lăsate în paragină. Multe din aceste terenuri din zonele mlăștinoase considerate nelocuibile au fost vândute, uneori pe bani grei, evreilor sioniști care căutau să revină în țara strămoșilor de-a lungul deceniilor începând de prin anii '1840.

Rodii 2018

Rodiile din grădină s-au copt, sunt tocmai bune de cules. Acestea sunt un fruct tradițional de Rosh Hashana, Anul Nou evreiesc, care se sărbătorește în 2018 pe 9-10 septembrie.

• Conform tradiției se urează ca în anul nou meritele sau faptele bune ale omului să fie numeroase precum boabele fructului de rodie. 
• O altă interpretare găsită în tradiție este că precum oamenii aruncă coaja amară a rodiei și mănâncă conținutul dulce, așa speră cei credincioși ca D-zeu să ignore coaja (actiunile și aparențele exterioare care s-ar putea să nu fie întotdeauna lăudabile, ba chiar din contra, amare) și să îi judece pe credincioși după conținut- intenția interioră de a face bine.

Hadera (I) - Parcul Întemeietorilor

În următoarele postări voi povesti câte ceva despre Hadera, oraș în care locuiesc de peste trei decenii. Așezarea a fost întemeiată în anul 1891 pe un teren cumpărat de la un efendi otoman. Deși acesta era cel mai mare teren (3.000 ha) achizitionat de organizațiile evreiești care aveau în vedere întoarcerea în patria strămoșilor (organizații sioniste), era de calitate foarte proastă: nisipos, mlăștinos și infestat cu "aer rau", malarie.

Aici au ajuns/fugit evrei din actualele țările baltice, Letonia și Lituania, după pogromurile sângeroase din Rusia (in mare parte Ucraina de astăzi) din 1881-1882. Principala îndeletnicire a acestora a devenit agricultura (îndeosebi portocale/citrice mai târziu) și creșterea animalelor. Au avut parte însă de o viață foarte grea, malaria ucigând aproape jumătate din populația Haderei (despre povestea surprinzătoare a eradicării malariei în postarea viitoare).

Numele orașului provine probabil din arabă, khadra însemnând verde, o referință la aceste mlaştini veşnic verzi care ocupau o mare parte a suprafeţei oraşului actual.

În centrul oraşului, pe amplasamentul unei foste pepiniere, se întinde astăzi un mic parc tematic în amintirea întemeitorilor și istoriei oraşului.  Parcul a fost realizat după planurile arhitectului Dany Caravan, un peisagist recunoscut internaţional (despre care am discutat și în excursia recentă în Negev, aici).

La intrarea în parc se află o construcție modernistă în centrul căreia creşte un măslin a cărui coroană străbate acoperișul, crescând în mare parte deasupra acestuia. Această operă de artă reprezintă o alegorie a evreimii europeane care, îngrădită din toate părţile, a reușit să se redezvolte după imigrarea în patria strămoșilor, țara lui Israel.

Alegoria evreimii din Diaspora care s-a redezvoltat după întoarcerea în patria stămoșească

Puţin mai departe se află un monument ridicat în cinstea celor căzuţi pentru apărarea patriei moderne. Pe fiecarea coloană, care reprezintă câte un război sau operaţiune militară, sunt înscrise numele locuitorilor oraşului care şi-au jertfit viaţa. De Ziua Independenţei în vârful fiecărei coloane se aprinde câte o flacără.

Alături se află o clădire care găzduieşte săli de conferințe, biblioteca oraşului şi expoziţii de artă, clădire dedicată tot în amintirea celor căzuți.