Negev, Nitzana (V): Shivta, orașul nabatean de pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

După cele patru părți anterioare în care am vizitat și povestit despre centralele solare, istoria "Comandoului Francez" din Războiul de independență (1948-49), "Casa Mierii", Drumul Păcii, Tel Nitzana și operațiunea Horev din 1948, ajungem la finalul excursiei la Shivta, o altă fostă așezare nabateană.

Aici ne refamiliarizăm cu nabateenii și vom descoperi o parte din sistemul sisific de captare a apei (apeduct, multe canale de apă, cisterne individuale în aproape fiecare casă și cel putin două rezervoare masive comunale). Vizităm două din cele trei biserici, descoperim mai multe basoreliefuri rămase din perioada bizantină și unul dintre cele două zdrobitoare de struguri din localitate. Tot în Shivta s-a descoperit și un grajd nabatean și ruinele "casei guvernatorului", o clădire administrativă centrală.

Călătorim la Shivta (sau Sobota), localitate nabateană care a înflorit în periada bizantină de acum 1500 de ani, declarată patrimoniu UNESCO. Această localitate situată în plin deşert arăta ca o oază înfloritoare cu străzi largi, biserici şi case spaţioase. Deși nu avea niciun izvor sau puţ, în perioada sa de înflorire avea circa 2.000 de locuitori. Este exemplul unei culturi care permitea supravieţuirea prin colectarea apei puţinelor ploi folosind terase, zăgazuri şi rezervoare de apă. Probabil pe vremea aceea și clima locală era ceva mai umedă.

Video:

Inventivitatea lor este uimitoare chiar şi astăzi. În văile din jur cultivau struguri, fructe, grâu, orz și creșteau turme de capre şi oi. Cercetătorii cred că în localitățile din Negev se mai creștea un mare număr de porumbei care probabil serveau nu numai pentru hrană, dar și la gunoierea solului sărac din deșert.

Nabateenii erau un trib arab politeist a cărui prezenţă este documentată din sec. 4 i.e.n.. La început erau păstori nomazi de cămile, oi şi capre. Un istoric grec îi descrie ca oameni destoinici, care nu seamănă sămânţă, nu plantează pomi, nu beau vin şi nu construiesc case.

Comerțul a devenit preocuparea lor de bază și au dezvoltat Drumul Tămâii care începea în sudul Penisulei Arabe și ajungea la porturile Gaza şi El Arish de la Marea Mediterană. Caravanele de cămile străbăteau drumul de 2.400 km. în şase luni şi aduceau tămâie, smirnă, condimente, dar și alte mărfuri care ajungeau în Europa pe calea mării. Trăiau în corturi iar caravenele lor se opreau de-a lungul drumului prin deşert la izvoarele, puţurile şi rezervoarele de apă numai de ei ştiute.

Drumul Tămâii cunoscut și ca Drumul Mirodeniilor sau Drumul Parfumurilor avea câteva trasee spre Mediterană, unele ajungând la portul Gaza (vezi prima hartă); o altă ramură care trecea prin Shivta și Nitzana (despre care am vorbit aici) ducea la portul El-Arish din Egiptul de azi (vezi a 2-a hartă).

Drumul mirodeniilor - traseele nordice, spre Gaza

Ramura sudică, spre (El)-Arish prin Shivta și Nitzana (Nessana)

Drumul Mirodeniilor / Tămâii - sit UNESCO

Acumulând mari bogăţii prin comerţ, nabateeni au întemeiat un regat care cuprindea o parte din Peninsula Arabă (acum Iordania), cea mai mare parte a Negevului (sudul Israelului de azi) şi o parte din peninsula Sinai (azi Egipt). Capitala era la Petra, care în perioada de apogeu număra 20.000 de locuitori.

Petra

După cucerirea romană şi preluarea comerţului de către aceștia, nabateenii au fost asimilați treptat. Au construit oraşe, au preluat zeii şi cultura romană apoi s-au creştinat, pentru ca în perioada bizantină așezările lor să cunoască o înflorire deosebită.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea locuitorii s-au plâns de taxele mari impuse (îndeosebi nemusulmanilor) și localitatea Shivta s-a depopulat treptat, iar în secolul al IX-lea a fost complet părăsită.

Pătrundem pe străzile oraşului, printre ruinele multor clădiri spaţioase.

Cu ajutorul acestei pietre găurite, se priponeau de zidul casei animale precum măgarul, calul și cămila.

Aflăm că lipsa lemnului în deşert a dus la construirea acoperişului din arcuri și plăci de piatră.

Vizităm un grajd cu cinci iesle din piatră înglobate în zid . Se pare că nabateenii se ocupau și de creşterea cailor de curse pentru romani.

În centrul oraşului sunt două mari bazine deschise unde apa de ploaie era acumulată cu ajutorul canalelor de piatră.

Piața bazinelor. În spatele bazinelor se observă altarul Bisericii Sudice

Aproape fiecare casă avea de asemenea un rezervor de apă subteran (cercurile albastre pe harta de sus)

Vizităm ruinele catorva biserici bizantine (de rit ortodox). Ajungem la Biserica Sudică:

Biserica sudică

Curtea

Detaliu

Trecem pe lângă niște ziduri înalte bine păstrate

și ajungem la Biserica Nordică:

Câteva detalii:

Baie de botez (vas baptismal). Dreapta pt. adulți, stănga pt. copii/bebeluși.

Adaptată la viața în deșert, crește printre ruine viguroasa Rhumex cyprius Polygonaceae.

Există şi ruina unei mici moschei în centru; cel puţin o parte din populaţie au trecut la islam în timpul cuceririi arabe timpurii. Cei ce nu erau mohamedani erau discriminați și trebuia să plătească impozite mai mari.

Ruinele casei guvernatorului din perioada otomană:

 La urmă vizităm unul din zdrobitoarele industriale de struguri.

În urma zdrobirii strugurilor prin călcarea lor, mustul se scurgea în două mari rezervoare circulare:

Alte două poze interesante:

Vedere aeriană (click pe poză pentru mărire/detalii)

Biserica Nordică - timelapse nocturn

 La întoarcere vedem din autobuz un alt câmp solar fotovoltaic:

Negev, zona Nitzana (5 părți):

I. Centralele solare de la Ashalim și colectoarele solare omniprezente în Israel
II. Operațiunile Yoav, Moshe și "Comandoul Francez" în Războiul de Independență
III. Apicultură în đeșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai
IV. "Drumul Păcii"; Tel Nitzana nabateană, bizantină și otomană; operatiunea Horev din 1948 și
V. Shivta, fostul oraș nabatean pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă