Vestul Galileei [IV]: Parcul arheologic de instalaţii şi aparate agricole antice din kibuţul Kabri

Vizităm parcul arheologic (harta) recent deschis în kibuţ-ul Kabri. 

Ca fapt divers, spre deosebire de moşav unde fiecare membru deţine(a) teren proprietate particulară putând însă folosi resurse proprietate comună (de exemplu unelte), în cadrul kibuţ-ului totul (teren, unelte, etc.) este (era) proprietate colectivă a membrilor săi.

Măslinul, care creşte spontan în regiune, a fost folosit ca sursă de ulei încă în epoca calcolitica (mileniul 4 î.e.n).  Uleiul de măsline amintit şi în biblie, era folosit nu numai ca aliment, dar şi pentru iluminat, producerea de parfumuri, cosmetice şi practici religioase. Uleiul de măsline era adus ca ofrandă în templu, folosit pentru purificare şi sanctificare. Regii şi preoţii erau unşi cu ulei. 

Pentru a obţine uleiul, fructele de măsline erau zdrobite apoi stoarse. Vedem un zdrobitor cu o roată de piatră care zdrobea măslinele învârtindu-se într-un vas de piatră. În vas erau 1-3 roti, care puteau fi învârtite printr-un un ax vertical, pus în mişcare de oameni sau de catre un măgar.

Storcătoarele cele mai vechi erau plăci de piatră cu un şanţ, peste care se punea sacul cu măslinele zdrobite, iar peste sac se aşezau bolovani grei. 

Cu timpul s-au construit storcătoare mai sofisticate, bazate pe legea pârghiilor, ca cea descoperită la Beit Maresha. O bară de lemn presa măslinele zdrobite, fiind coborât cu ajutorul unor greutăţi de piatră, legate de ea prin frânghii. Pietrele se puteau ridica pe bară acţionând nişte cilindri de lemn pe care se înfăşurau frânghiile. 

Vestul Galileei [III]: Moşav-ul Beţet cu studioul - galerie Delart

Ajungem în aşezarea Beţet (Betzet), întovărăşire agricolă (de tip moşav) înfiinţată în anul 1951 de emigranţi din Yugoslavia şi România, pe locul unui sat arab părăsit în urma războiului de independenţă (harta). Resursele economice constau din livezi de avocado, banane, crescătorie de curcani şi turism. 

Pe teritoriul aşezării s-au descoperit urmele unei aşezari evreieşti antice. Există şi o movilă arheologică cu urme calcolitice, canaaniene, romane şi bizantine. În timpul mandatului britanic funcţiona aici un aeroport militar, în prezent o parte din piste fiind utilizate de aviaţia sportivă. În anul 1968 au aterizat aici din greşeală, două aparate MIG 17 siriene, transferate apoi în SUA. 

De cum ne apropiem de studioul-galerie Delart, încep să fotografiez flora abundentă: arborele Paulownia Paulowniaceae cu inflorscentele albe impunătoare, desimea conduraşilor (floarea se poate pune în salată), bogata bougainvillea de diferite culori, Lantana cu frunzele aromate şi florile din inflorescenţe cu nuanţe variate, solanum cu florile albastre violacee din familia cartofului, un arbore neidentificat cu florile în formă de pămătufuri roz, probabil din familia Fabaceae. 

Vestul Galileei [II]: Sculptură naivă la kibuţul Eilon

De cum intrăm în kibuţ (harta) pozez florile şi vegetaţia abundentă: florile galbene de măcriş, inflorescenţa albă de usturoi sălbatic iar inflorescenţele de Clivia Amaryllidaceae, originare din Africa de Sud, îşi arată roşeaţa în mod ostentativ.

Vestul Galileei [I]: prăbuşirea Imperiului Otoman și exterminarea creștinilor. Declarația Balfour, Mandatul britanic, așezările "zid și turn". Pădurea Hanita și reîmpădurirea Israelului

Citeşte aici despre:

• Singura țara din lume care a intrat în secolul 21 cu mai multi copaci decât în secolul trecut, datorită unui proces unic de reîmpădurire
• Decăderea şi dezintegrarea Imperiului Otoman
• Eliminarea creştinilor (armeni, greci, asirieni, etc.) de pe teritoriul viitoarei Turcii, proces care continuă şi astăzi în ţările musulmane
• Declarația Balfour (1917) şi hotărârea Consiliului Ligii Națiunilor (1922) de întemeierea căminului național evreiesc
• "Mandat"-urile asupra Palestinei (inclusiv Transiordaniei), Irakului şi Siriei
• Aşezările "zid si turn" şi motivul întemeierii acestora

Pădurea Hanita (230 hectare - harta) a fost plantată după întemeierea aşezării (mai târziu kibuţul) Hanita în 1938, făcând parte dintr-un efort masiv de reîmpădurirea unei țări întregi, un experiment care rămâne încă unic în lume.

Pădurile originale au fost defrişate de-a lungul anilor, proces ce s-a accentuat spre sfârşitul celor patru secole de administrare otomană (1517-1917), când după epuizarea rezervelor existente de cărbuni, turcii au trecut la folosirea lemnului pentru acoperirea cerințelor primului război mondial (1914-1918) pe frontul cu britanicii. (*)

După o introducere istorică (destul de amplă) urmează şi descrierea excursiei propriu zise.

Decăderea şi dezintegrarea Imperiului Otoman

Decăderea imperiului otoman între 1700 şi 1914:

Harta imperiului otoman 1914 (ţarile vasale mai jos):

Primul război mondial s-a terminat cu înfrângerea Imperiului Otoman (şi restul Puterilor Centrale: Imperiul Austro-Ungar, Germania şi Bulgaria) de către Aliaţii Antantei (Imperiul Britanic, Franţa, Rusia, ulterior Italia, SUA şi alte ţări, inclusiv România).

Declarația Balfour (1917) şi hotărârea Consiliului Ligii Națiunilor (1922)

Cabinetul britanic, a publicat în 1917, Declarația Balfour care recunoaște legătura istorică între poporul evreu și Țara Israel și promite că Marea Britanie va sprijini așezarea evreilor în Palestina, care trebuie să devină căminul național al poporului evreu.

La 24 iulie 1922, Consiliul Ligii Națiunilor a recunoscut legătura între poporul evreu și Palestina și a acordat Marii Britanii un mandat de guvernare a Palestinei cu scopul de a dezvolta un cămin național pentru poporul evreu.

Mandatele britanice şi frantuzeşti de după "Marele război"
Imperiului Britanic a decis ca Palestina la vest de râul Iordan să includă aşezământul naţional al poporului evreu iar in partea Palestinei la est de Iordan (Transiordania) sa creeze un emirat semi-independent, ulterior numit Iordania.
Vezi documentarele filmate în acea perioadă (1911-1918): Israelul în filmele de acum un secol

Decăderea imperiului otoman între 1800 şi 1923:

A venit şi rândul morcovilor...

Stunning Israel (photo gallery)

The Negev, land of the Ibex:

There's nothing like floating in the Dead Sea, NOTHING!

Tel Aviv beach - 95°F on October 30th, 2013

Baha'i Gardens in Haifa:

The moshav (village) of Nahalal

Click to see the remaining (100+) photos >>

Vadi Ara [II]: oraşul arăbesc Um El Fahem

Um El Fahem (harta) înseamna mama cărbunelui in arabă şi întradevăr în prima parte a excursiei am văzut un teren de depozitare a cărbunelui de lemn, fabricarea sa în zonă fiind tradiţională.

În 1948 Um El Fahem avea 2.000 de locuitori, apoi în urma sosirii refugiaţilor de război, a ajuns la 5.000 (1949). Astăzi este un oraş cu 50.000 de rezidenţi dar care şi-a păstrat mult din caracterul sătesc.

Locuitorii, arabi cetăţeni israelieni, în mare majoritate musulmani, beneficiază de dreptul de a vota şi de a fi aleşi (ca orice cetăţean israelian). În prezent 12 arabi sunt alesi în parlament (Knesset), în 5 partide diferite.

Majoritatea musulmanilor nu fac armată, dar minorităţi din unele secte musulmane ca druzi, cerchezi şi beduini, precum şi creştini, voluntariază în armată, unii chiar în cariere lungi de profesionişti.

Cei 3 ani de armată ("numai" 2 ani pentru fete) sunt obligatorii numai pentru evrei (evreii ultra-ortodocşi scutiţi până recent de armată, urmând a fi şi ei înrolaţi treptat, în viitor). În aceşti ani se primeşte doar o mică soldă, dar soldaţii de carieră pot câştiga salarii şi beneficii respectabile.

Populaţia oraşului se împarte în patru clanuri principale, numele familiei fiecărui locuitor indicând clanul de care aparţine. În centru, cele patru clanuri au patru moschei.

Cu toate că se vad mici "blocuri" cu mai multe apartamente, în astfel de clădiri locuiesc de fapt membrii unei singure familii. Tata are obligaţia morală să construiască un apartament fiecărui fiu; pentru fete problema revine cuscrilor.

Pozez bogata înflorire a lui Reseda alopecuros Resedaceae apoi turnul moscheii sufi de pe dealul Alexander. 

Sufismul este o credinţă islamică mistică, în care credincioşii încearcă să găsească adevărul dreptăţii divine prin experinţa personală faţă de D-zeu. Adepţii sufismului au fost persecutaţi în anumite ţări islamice, sau atacaţi de unii musulmani aparţinând unor curente mai puritane. 

Pe vârful dealului de află "mormântul unui şeic". Deşi religia musulmană (ca şi cea iudaică) interzice cultul morţilor, s-a încetăţenit vizitarea mormântului unor personalităţi, deşi de multe ori nu se ştie precis cine este îngropat acolo. 

Se pare că în acest mormânt ar zace un reprezentant a lui Alexandru Macedon, de unde ar putea provine şi numele dealului (Alexander) care nu este un nume arab. Conform credinţei din popor, vizita la mormântul lui ar aduce

Vadi (valea) Ara din "triunghiul" arab de nord [I]

Plecăm de dimineaţa pe Valea (Vadi) Ara, zonă cu populaţie arabă densă.

După o scurtă introducere istorică şi geografică vom continua excursia...

Zona cunoscută drept "triunghiul" (arab), a revenit statului Israel prin încheierea armistiţiului din 1949. Deoarece Israelul era interesat în lărgirea "taliei" subţiri a ţării dintre Iordania şi mare, s-a ajuns la un acord cu regele Abdullah al Iordaniei primind astfel acest teritoriu în schimbul altor terenuri deţinute de Israel în munţii Hebronului şi lângă Beit Şean. După "lărgire", talia a ajuns la 15 kilometri lăţime.

Linia armistiţiului se numeşte linia verde, (apare în prezent punctată pe hărţi), denumirea provenind de la creionul verde cu care a fost însemnată pe harta originală.

Localizarea "triunghiurilor" pe hartă (clic pentru harta interactiva (Google)):

(fă clic pe orice poză pt. mărire, F11 = tot ecranul)

Triunghiul arab (numit în trecut triunghiul mic) este format de fapt din triunghiul nordic şi cel sudic: 

Triunghiul mare era denumirea unei alte zone (în prezent în zona autonomă) în care s-au stabilit bande care terorizau evreii (şi englezii) în timpul revoltei arabe din anii '36-'39. Astăzi denumirea de triunghi mare nu se mai foloseşte, astfel că triunghiul = triunghiul mic nordic.

După armistiţiul din 1949 lăţimea Israelului a ajuns la 15 km:

Vizită de azi deci cuprinde o parte din triunghiul arab de nord. Poţi citi şi despre vizita în triunghiul arab de sud.

În anii 2000, în urma atentatelor sinucigaşe repetate, Israelul a decis să construiască un gard despărţitor de Autonomia Palestiniană pentru a împiedica trecerea teroriştilor in Israel.

Gardul trece în mare parte de-a-lungul liniei verzi, dar face şi unele scurtături, formând câteva enclave palestiniene de partea israeliană a gardului. Locuitorii din enclave au buletin palestinian, putând trece în Autonomie prin treceri supravegheate, teoretic neavând dreptul să circule prin Israel (precum nici israelienii nu au voie să circule în teritoriile strict autonome palestiniene).

După finalizarea gardului separator, atentatele sinucigaşe au scăzut practic la zero. Gardul creează nişte inconvenienţe, de exemplu tratamentele medicale şi şcolarizarea copiilor se fac în Autonomie, unele terenuri agricole sunt de partea israeliană a gardului pe când proprietarii arabi locuiesc în partea Autonomiei ş.a.m.d., dar există şi avantaje, nivelul de trăi de partea israeliană fiind mult mai ridicat.

Deci să continuăm excursia...

Intrăm într-o asemenea enclavă, conduşi de ghida noastră Tal, membră a asociaţiei arabo-evreieşti "Covorul verde", care are ca scop promovarea turismului şi a bunei vecinătăţi. În apropiere sunt cateva sate arăbeşti mari, un oraş arab şi câteva mici aşezări evreieşti.

Spre surprinderea mea, cu toată iarna secetoasă, vegetaţia este bogată cu o abundenţă neaşteptată de flori. Peste câteva săptămâni totul va fi ars de soare.

Prima floare fotografiată este ciulinele Cardus argentatus Lamiaceae, apoi violeta Chaetosciadium trichospermium Apiaceae şi urzica moartă Lamium garganicum Lmiaceae.

Facem o mică pauză aşezându-ne pe bolovanii dintr-un mic luminiş.