3 februarie 2018

Radu Gabrea (1937-2017), un regizor filosemit de excepție, deschizător de cale

La comemorarea unui an de la dispariția regizorului Radu Gabrea, atasez un articol pe care l-am publicat acum 2 luni (Revista Mea #502, 11 dec. 2017) despre 10 din filmele sale cu tematică evreiască. Prin abordarea unor subiecte istorice considerate tabu în filmografia românescă, acesta a deschis calea unor tineri regizori care de asemenea au tratat subiecte istorice reprimate din conștiința națională [Romulus Balasz cu  „Souvenirs de Iași” (2016), Radu Jude cu „Aferim”(2015) și „Țara Moartă” (2017), etc] contribuind astfel la maturizarea societății românești.

Radu Gabrea, un regizor filosemit de excepție, deschizător de cale


În cadrul Festivalului Filmului Evreiesc București (14-21 oct. 2017) au fost proiectate două din filmele regretatului regizor Radu Gabrea. „Călătoria lui Gruber” (2008) este filmul care a atins pentru prima oară subiectul Holocaustului românesc pe marile ecranele din România și în mod specific Pogromul de la Iași și Trenurile Morții, evenimente îndelung negate, distorsionate sau pur și simplu ascunse din istoria oficială a României. Acțiunea prezintă vizita la Iași al corespondentului de război pentru "Corriere della Sera", care află faptul că mulți cetățeni de origine evreiască fuseseră fie omorâți în curtea Chesturii, fie evacuați cu trenul către o destinație incertă. Treptat și în mod subtil este descoperită anvergura măcelului populației evreiești care constituia atunci jumătate din populația orașului, peste 13 mii fiind uciși pe străzi, la Chestură sau înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic și lăsați pradă căldurii toride zile întregi fără apă sau mâncare.

Al doilea film, „Struma” (2010), prezintă tragedia vasului supraîncărcat cu 790 de evrei refugiați din România, plecat din Constanța spre Țara Sfântă în decembrie 1941, intrarea acestora fiind refuzată de autoritățile turcești și britanice. Nava era o epavă plutitoare ruginită, un iaht cu
catarge de 75 de ani cu o capacitate de 80-100 de persoane, folosit in ultimii ani pentru transportul vitelor pe Dunăre. Era echipat cu un motor inadecvat, de ocazie, recuperat de la o navă scufundată și reparat de câteva ori pe parcursul acestei călătorii până la defectarea sa definitivă în largul Mării Negre. Timp de două luni și jumătate, pasagerii înghesuiți pe această navă au dus o viață chinuită și plină de incertitudini, ancorați într-un mic port de lângă Istanbul în carantină, fără a avea voie să coboare pe uscat. În seara de 23 aprilie 1941, nava cu motorul nefuncțional, a fost remorcată în larg de către turci și lăsată în derivă, numai pentru a fi torpilată în dimineață următoare de un submarin sovietic (lucru descoperit și dovedit mulți ani mai târziu). David Stoliar, un tânăr de 19 ani, a fost singurul supraviețuitor al acestui dezastru naval civil, cel mai mare din Marea Neagră în Al Doilea Război Mondial.

Într-o carieră de peste 45 de ani, Gabrea a regizat mai mult de 25 de filme artistice și documentare în România și Germania, a fost președinte al Oficiului Național de Cinematografiei (1997-1999), profesor de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare. Multe din filmele sale mai târzii tratează subiectul minorităților din România (sași, șvabi) dar mai ales pe cel al evreilor, aspect asupra căruia vom stărui în continuare.

Gabrea, născut la București într-o familie creștină, a avut germana ca limbă maternă. Tatăl, originar din Văleni-Muscel, avea un doctorat obținut în Germania, iar familia mamei bucureștene avea origini germanice (Bohemia). Întâmpinând greutăți cu cenzura în România comunistă, Gabrea a fugit în Vest în 1974 după participarea sa la Festivalul de Film de la Cannes. A obținut apoi doctoratul (Ph.D) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia).