Pe locul rămăşiţelor redescoperite de un pastor în anul 813, s-a construit o catedrală, iar apostolul Iacob este sfântul patron al Spaniei.
În evul mediu pelerinajul la Santiago de Compostela a fost al treilea ca importanţă dupa cele la Ierusalim şi Roma.
Localitatea Figeac este locul de naştere a lui Jean-François Champollion, filolog şi orientalist care a descifrat hieroglifele egiptene şi a pus bazele egiptologiei. Născut într-o familie modestă, autodidact, la 16 ani vorbea o duzină de limbi. A fost numit asistent la catedra de istorie la universitatea din Grenoble.
A reuşit să descifreze hieroglifele, folosindu-se de piatra de la Rosetta, ridicată în anul 196 î.e.n. în cinstea regelui Ptolomeu al V-lea. Textul, cu mici diferenţe, era scris în trei limbi: egipteană hieroglifică, scriere demotică şi elena antică.
A devenit primul profesor de egiptologie la College de France şi a decedat la 41 ani.
Vizităm pe o ploaie curentă muzeul Champollion, unde este expusă o copie a pietrei din Rosetta.
Ne continuăm călătoria de-a-lungul râului Lot şi ne oprim la peştera Pech Merle, una din puţinele peşteri cu picturi preistorice, care a rămas deschisă publicului. Picturile aparţin culturii Gravetiene de acum 27.000 ani, dar o parte ar putea aparţine erei Magdaleniene (16.000 î.e.n.).
Se poate vizita cam o treime din galerii, dar fotografierea este interzisă.
Aici se pot vedea printre altele, picturi cu cai şi mâini. Mâinile au fost pictate probabil aşezând mâna pe stâncă şi suflând vopseaua din gură.
Ne oprim în pitorescul sat Saint-Cirq-Lapopie, care facând parte din lista celor mai frumoase sate din Franţa, este invadat de turişti. Cocoţat din motive de apărare la 100 m deasupra râului Lot, aşezat pe una din rutele de pelerinaj spre Santiago de Compostela, a fost sediul unui viconte.
După ce ne plimbăm şi fotografiem clădirile, străduţele, valea râului Lot, ne urcăm în autobuz şi ajungem pe întuneric la hotelul nostru din Rocamadour.
Dimineaţa călătorim la peştera Lascaux vestită pentru faimoasele picturi rupestre din paleoliticul superior. Vechimea picturilor este apreciată la 17.300 ani. Peşteră a fost descoperită în 1940 de patru tineri care urmăreau un iepure ascuns într-o gaură. Lărgind gaura au intrat într-un sistem de peşteri, descoperind un "Versailles preistoric".
Există aproape 2000 de imagini pictate cu vopsele minerale dintre care 900 reprezintă animale, restul fiind figuri umane şi geometrice. O parte din desene sunt gravate. Animalele reprezintă cai sălbatici, cerbi, bizoni, tauri sălbatici, feline, o pasăre, un urs, rinoceri. Interesant că nu s-a găsit nici un desen de ren, care constituia hrana principală a populaţiei de atunci, ceea ce face pe unii să presupună că picturile erau legate de cult.
În urma bioxidului de carbon exhalat de marele număr de vizitatori picturile au început să se deterioreze apoi au fost atacate de fungi. Astăzi peştera este închisă pentru public, care poate vizita peştera Lascaux II, unde sunt expuse copiile fidele a o parte din picturi.
Fotografierea fiind interzisă vă anexez un link cu poze.
După ieşirea din peşteră, ne ospătăm în păduricea de alături cu brânzeturi, baghete şi vin, cu ocazia zilei de naştere a unui coleg de drum.
Ne oprim şi facem câteva poze în comuna Domme, întemeiat ca bastion în 1281. Aşezat pe o colină, oferă o frumoasă vedere spre valea Dordogne. A fost scena a mai multor lupte cu englezii şi războaie religioase.
Pentru prima oară în această excursie ajungem la hotel înainte de căderea nopţii.
Sfârşitul părţii a V-a
Restul excursiei:
- Provence (Baux, Saint-Rémy)
- Avignon, Arles
- Vaucluse (Apt, Bonnieux, Roussillon, Fontaine)
- Prin munţi - Carpentras, cheile râurilor Ardèche şi Tarn, Sainte-Enimie, Casa Vulturilor, Chaos de Montpellier-le-Vieux
- Figeac, peşterile Pech Merle şi Lascaux, Saint-Cirq-Lapopie, râurile Lot şi Dordogne
- Rocamadour şi peştera Gouffre de Padirac
- Autoir, Carennac
- Carcassonne, Nîmes
- Parcul naţional Camargue, Cassis
- Oraşul surpriză - Marseille
Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.