Pardes Hanna - Karkur: scurtă excursie într-o lungă istorie :P (partea a II-a)

Continui aici povestirea despre "Livada Hanna" și Karkur. În partea întâi, am povestit istoria celor două localități, viața și problemele întemeietorilor, despre "Sărbătoarea Apei" și boomul portocalelor Jaffa. Am amintit pe generosul Baron Edmond de Rothschild precum și sursa numelui localității Pardes Hanna.

În partea a doua, vizităm "Legenda Ierbii" și Școala Agricolă, discutăm succint despre modernizare, apoi urmărim povestea ghidului venit din România care a trecut prin tabăra de imigranți din localitate în anii '50.

Legenda Ierbii 
Ne abatem întâi din drumul spre Pardes Hanna la Agadat Deshe / „Legenda Ierbii”, un local deosebit unde se organizează nunți și alte evenimente, așezat pe o costișă, într-un minunat cadru natural. Locația cuprinde câteva clădiri istorice, primele fiind construite în anii 1928 de proprietarii livezilor de citrice din jur. La vremea respectivă terenurile se aflau în proprietate privată, dar la mult timp după aceea au trecut în administrarea localității.

Curtea

Curtea

 Încă o curte

Sala de evenimente

 Una din clădirile vechi (De remarcat "turnul de apă" de la ultimul etaj.)

 Grădina

Școala Agricolă 

Vizităm Școala Agricolă, înființată în 1934 de către Asociația Agricultorilor și de Școala Reală din Haifa. Aceasta a devenit prima școală de agricultură ce acorda și pregătire teoretică, inclusiv dreptul la bacalaureat. Școala avea terenuri agricole, crescătorie de vaci, de păsări, mulgătorie, precum și doi cai și un măgar cu care se transportau produsele în localitate. Printre meșteșuguri se mai învățau fierărie și pietruire.

Școala Agricolă 

Toate muncile erau executate de elevi, care, în clasele a VII-a și a VIII-a, pe lângă programul de cinci zile de cursuri aveau și o zi de lucru pe săptămână. Începând cu clasa a IX-a se lucrau două zile pe săptămână. Pe unul din panourile școlii se află un citat din scrierile sfinte care spune: "Este bine ca bărbatul să fie împovărat în tinerețe".

"Acolo unde este agricultura, este și patria", inscripție la intrarea în școala agricolă

Școala a avut mai târziu cantină, internat, precum și o grădină botanică. Era singura școală la care studiile și internatul trebuiau plătite și a devenit cu timpul una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Israel. Mulți absolvenți s-au distins apoi în diferite domenii: știință, armată, politică, profesii liberale.

Odată cu creșterea prețului terenurilor și slăbirea puterii Asociației Agricultorilor, o mare parte din suprafața agricolă a școlii a fost vândută. Astăzi, deși încă mai poartă numele de „coală agricolă”, este de fapt o școală și liceu teoretic (clasele a VII-a – a XII-a) cu 1770 de elevi, în patru clădiri. Și fiul nostru cel mare a urmat trei clase la această școală, în anii ‘80.

Modernizarea 
În cei aproape 70 de ani de existență, statul Israel a trecut prin transformări socio-economice extraordinare. Voga cultivării citricelor a trecut, iar astăzi urmașii foștilor gospodari lucrează în alte domenii ale economiei, majoritatea grădinilor personale nemaifiind lucrate.
Doar 2,5% din populația țării se mai ocupă acum de agricultură, lucrând mecanizat suprafețe mari, inclusiv în nordul deșertului Neghev. Pământurile lucrate cu tehnologii moderne asigură aprovizionarea populației cu legume, fructe și flori, susțin producția de lactate, păsări și ouă, existând și disponibilități pentru export.

Clădirea direcțiunii, cu "turnul de apă" aflat la etajul superior.

Terenul pe care s-au aflat internatul și cantina a fost vândut, astăzi funcționând acolo o școală particulară antroposofică (în spatele gardului din imagine). Acest tip de școală, deși controversat, se bazează pe dezvoltarea imaginației, inspirației și intuiției în educația copiilor cu nevoi speciale.

Școala antroposofică

Trecem apoi prin piața veche refăcută.

Piața veche

Fotografiez Sinagoga Mare construită în anii ’30, pe fațada clădirii prefigurându-se viitorul drapel al statului Israel.

Sinagoga

Povestea ghidului 
Încheiem vizita la prima grădiniță deschisă în așezare, care astăzi găzduiește o mică expoziție istorică a localității.

Ghidul, născut în România, ne povestește aventurile emigrării din anul 1950. După proclamarea statului Israel în anul 1948 a urmat un val de imigranți evrei din toate colțurile lumii, mânați de dorința de a trăi în propria lor patrie cât și din cauza amenințărilor și a urii pe care le întâmpinau în țările natale. Tânărul stat, epuizat de războiul pentru independență, avea mari probleme cu absorbția acestora. Britanicii au fost rugați ca atunci când părăsesc Israelul să nu dărâme clădirile celor două mari tabere militare pe care le construiseră în Pardes Hanna pe terenurile agricultorilor (fără să le plătească despăgubiri sau chirie).

Tabără de imigranți (refugiați), Pardes Hanna, 1950

În fosta tabăra militară numărul 87 au fost amenajate patru tabere pentru noii imigranți, refugiați evrei care soseau din Europa, țările musulmane, dar chiar și din India. Ghidul nostru, copil fiind, a fost cazat împreună cu familia într-o baracă, apoi într-un cort și în final, într-o fostă clădire britanică cu acoperișul de tablă și fără tavan. Vara era o căldură înăbușitoare, iar iarna, foarte frig. Imigranții primeau o masă caldă pe zi. Copilul mergea zilnic pe jos 1,5 km până la școala Alonim / "Stejari", denumită astfel după numeroșii stejari care se aflau atunci în zonă (la această școală a învățat, mult mai târziu și fiul nostru cel mic).

Sala de mese, 1950

Medicul

Copii imigranți la ora de educație fizică

Iosif Crumparn (60 de ani, croitor) și soția, din România, în tabăra din Pardes Hanna, 1950

Rishi Nissan (25 de ani ), ajuns în Pardes Hanna din Irak 

Familie imigrantă din Maroc, 1950

Iosef Haim Doctori (giuvaergiu) și familia, veniți la Pardes Hanna din Kurdistan, 1950

Lecții de predare a limbii ebraice (ivrit)

După câțiva ani, familiei i-a fost repartizată o locuință într-un nou cartier, de unde copilul a continuat să parcurgă zilnic 2,5 km pe jos până la școală. După armată a revenit în Pardes Hanna și și-a găsit de lucru iar astăzi, pensionar fiind, voluntariază ca ghid în acest mic muzeu din localitate.

După închiderea taberelor de imigranți, pe terenul rămas s-a înființat o mare casă de bătrâni care treptat s-a transformat într-un centru geriatric modern. În acest spital am lucrat și eu timp de 23 ani, de la sosirea mea în Israel până la pensionare.

Intrarea în Centrul Geriatric, fostă tabără militară britanică, apoi tabără de imigranți

Vezi și partea I despre istoria celor două așezări, "Sărbătoarea Apei", boomul cultivării portocalelor Jaffa, despre generosul Baron Edmond de Rothschild și originea numelui Pardes Hanna.

Sau vezi o postare mai veche despre moshavul din Karkur care a fost ulterior asimilat în cadrul localității Karkur.

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă