Incursiune in istoria locală: Pardes Hanna-Karkur și portocalele Jaffa (partea I)

Azi vreau să vă împărtășesc impresiile din cea mai recentă excursie în Pardes Hanna / „Livada Hanna”, așezare aflată la numai 10 km de casă, cu o istorie strâns legată de cultivarea citricelor. Aceasta este cea mai mare localitate din Israel (42.000 locuitori) care nu a fost încă declarată oraș. În anii ‘50 a asimilat alte două mici așezări, iar din 1969 și localitatea Karkur, purtând de atunci numele Pardes Hanna-Karkur.

În partea întâi parcurgem introducerea istorică, povestind despre viața și problemele întemeietorilor agricultori dar și "Sărbătoarea Apei" și boomul cultivării citricelor Jaffa care a devenit sursa principală de venit până la cel  de-al doilea război mondial, dominând exporturile. Amintim apoi ajutorul acordat întemeietorilor de generosul filantrop, Baronul Rothschild și descoperim cine este Hanna, în cinstea căreia localitatea a fost numită "Pardes Hanna"

În partea a doua (pomâine) vizităm Legenda Ierbii și Școala Agricolă, discutăm pe scurt despre modernizare, apoi ascultăm povestea ghidului venit din România, care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în anii '50.

Istoria așezării Karkur 
Ghidul nostru s-a axat mai mult pe aspectul istoric al așezării. Astfel, am aflat că în 1913 au fost cumpărati 15 km pătrați de pământ (1.500 ha), îndeosebi de la doi mari proprietari otomani de terenuri (de proveniență bosniacă), pe o sumă echivalentă azi cu două milioane de dolari. Pământurile erau nedesțelenite, în parte cu sol nisipos, în apropierea unor mlaștini. La început au fost angajați lucrători, la marginea terenului fiind plantați eucalipți pentru a preveni confiscarea potrivit legii otomane, după trei ani în care ar fi rămas necultivat, precum și pentru a înștiința astfel păstorii turkmeni de existența noului proprietar.

Așezarea Karkur a fost prima întemeiată pe acest teren, începuturile fiind foarte grele, zona fiind „neprielnică sănătății”, sub amenințarea malariei, cu puțini amatori de a se stabili acolo și având de-a face și cu furturile triburilor beduine din apropiere. Abia după sfârșitul Marelui Război, odată cu alungarea turcilor din țară de către englezi și destrămarea Imperiului Otoman, au început sa vină la Karkur, anevoie, câte unul dintre investitorii din Anglia care cumpăraseră o parte de teren înaintea războiului.

Karkur

Spălatul rufelor, Karkur

În 1921 hoarde de arabi instigați la violență au ucis aproape 50 de evrei, rănind mulți alții, distrugând și jefuind proprietăți în Jaffa, Petah Tikva și împrejurimi, Rehovot și Ierusalim dar și mult mai aproape, la numai 10 km, în Hadera. Atacurile au fost respinse în unele locuri de britanici și/sau de apărătorii evrei. Karkur nu a fost atacat, dar apropierea geografică de triburile turkmene, cercheze și beduine a devenit și mai evidentă.

Într-un sat vecin, Binyamina, 1921

În 1925 în urma greutăților financiare si a populării anevoioase a locului, pe o parte din teren s-a înființat un moshav (un fel de întovărășire) de 10 familii, care însă nu a reușit să se extindă și după ani a fuzionat cu restul localității. Mai multe despre acesta am povestit cu altă ocazie.

Cu timpul s-au sădit livezi de portocali pe terenurile din jur; agronomul și botanistul Aharon Aaronsohn, un evreu născut la Bacău și ajuns în Israel la 6 ani, descoperind că soiul Șamuti (comercializat cu numele de portocale Jaffa), are rădăcini lungi ce ajung la adâncime, unde mai rămâne umezeală din timpul ploilor de iarnă.

Karkur

În tulburările din 1929, mulțimi de arabi incitați au atacat și ucis evrei în Ierusalim (17 morți), Safed (18 morți), Tel Aviv, Jaffa și multe alte așezări mai mici, unele fiind complet distruse. În Hebron a avut loc un adevărat masacru în stăvechiul așezământ evreiesc, cu 67 de morți, mulți răniți, violuri, devastarea și jefuirea proprietăților particulare, a sinagogii și a spitalului (care trata și pacienți arabi). Evreii care locuiseră de milenii în așezări precum Nablus, Jenin, Tulkarem și Gaza au fost evacuați de poliția engleză, aceste locuri devenind de atunci complet depopulate de evrei. În Hebron câteva familii s-au întors la casele lor și au mai rezistat până în 1936 când și acestea au fost evacuate.

Deși Karkur nu a fost direct implicat în ostilități, una din locuitoare (Fania Badash), o tânără mamă, a fost ucisă de o bandă de cinci arabi în timp ce se întorcea de la moara din Hadera.

Fania Badaș cu soțul. Fania a murit la 28 de ani, lâsând soțul cu o fetiță de 3 ani.

O parte din solul din Karkur conținea humă (loam) și era roditor, dar apa pentru irigații constituia o mare problemă. Deși se investise foarte mult în forări de puțuri, apa se găsea numai în cantități mici, ajungând strict pentru consumul uman și al animalelor. Abia în 1932 a fost descoperită aici apă de bună calitate și în cantitate suficientă și pentru irigații, prin forarea într- anumită zonă și la o adâncime de 160 de metri. Evenimentul intitulat „Sărbătoarea Apei” s-a celebrat cu 1500 de invitați sosiți din întreaga țară (inclusiv 600 de arabi din satele vecine).

Primul turn de apă din Karkur

După primul război mondial a avut loc o extindere accelerată a livezilor de portocali în zona de câmpie paralelă cu litoralul, acestea fiind plantate cu timpul cu mijloace mai moderne (tractoare), portocalele fiind ambalate în fabrici. Producția de calitate mai redusă, care nu putea fi exportată, era prelucrată în fabrici specializate. Această ramură a agriculturii a creat treptat zeci de mii de locuri de muncă atât pentru vechii locuitori, cât și pentru noii imigranți. Dezvoltarea economică fără precedent a atras și foarte mulți imigranți arabi din teritoriile vecine (Siria, Iordania, Liban, Egipt, Maroc, Algeria și alte țări de azi).

Dacă la începutul secolului existau aproximativ 1.400 ha de livezi (200 ha în posesie evreiască), în 1914 s-a ajuns la 3.000 ha (1.200 evreiești). După o pauză, în 1926 s-a reînceput plantarea intensivă, astfel că în 1929 suprafața livezilor evreiești a întrecut pentru prima oară pe cele arăbești, iar în 1936 s-a ajuns la un total de 30.000 Ha (din care peste jumătate evreiești), citricele ajungând la 84% din totalul exporturilor.

Studenți la Mikveh Israel, 1892

Arabi aducând portocale la portul din Jaffa, anii '20

Iehuda Horwitz, unul din agricultori

Cultivarea citricelor (îndeosebi a portocale lor Jaffa) a devenit astfel motorul dezvoltării economice a întregii regiuni. 110.000 din cei 500.000 de evrei din țară lucrau în acest domeniu (fotografii cu pionieri lucrând în aceste livezi apărând în toate publicațiile despre Țara Israelului / Eretz Israel).

Istoria așezământului Pardes Hanna 
Pe acest fond, în 1929 a fost întemeiată Pardes Hanna (Livada Hanna), prima așezare planificată cu scopul de cultivare a livezilor de citrice, în apropierea așezărilor existente: Karkur, Hadera și Zichron Yaakov (despre ultima așezare, întemeiată de evrei români în 1882, vom povesti cu altă ocazie).

Casa Rosenthaler, Pardes Hanna, 1929

Pardes Hanna, 1930

„Hanna” din numele așezării este prenumele uneia din nepoatele filantropului francez Baronul Edmond Benjamin James de Rothschild  (1845-1934). Acesta a fost un mare sionist care a sărit în ajutorul pionierilor și a sprijinit efortul lor de a-și asigura traiul și a desțeleni Țara Sfântă prin cumpărarea de terenuri, dezvoltarea infrastructurii, sprijin direct și indirect al diferitelor așezări, asigurarea de soluții tehnice, instruire în muncă, educație, ajutor medical, și până și săpături arheologice. Familia Rothschild, cu ramuri în Anglia, Franța, Austria, Napoli etc., a prosperat mai ales în domeniul bancar, Baronul de origine franceză devenind renumit pentru sprijinul său generos.

Deoarece anterior (sau în perioada vieții) Baronului au mai existat trei Hannah în familia Rothschild (care are un arbore genealogic de peste 200 de persoane), diferite surse au sugerat că ar putea fi vorba de oricare din cele trei doamne/domnișoare. În lipsa unui document scris, arhiva familiei Rothschild a fost contactată și a trimis acum două decenii un răspuns care includea și această pictură ca fiind inspirația numelui.

Hannah de Rothschild (măritată Primrose, Contesă de Rosebery)

Hanna de Rothschild (1851-1890), fata lui Mayer Amschel Rothschild din Anglia (un văr al Baronului), a devenit cea mai bogată femeie din Anglia, ca unic moștenitor după moartea tatălui. S-a căsătorit apoi cu un politician englez creștin, devenind Primrose contesă de Rosebery și având împreună patru copii. A murit însa fulgerător în floarea vârstei la numai 39 de ani de febră tifoidă (iar soțul a devenit prim ministru câțiva ani mai târziu).

Baronul a avut grijă sa aibă relații bune cu arabii băștinași cât și cei imigranți având în vedere și interesul lor, susținând că dezvoltarea terenului va face posibilă menținerea unei populații de 10 ori mai mari decât la acea vreme.

De-a lungul timpului a investit peste 50 de milioane de lire sterline în Țara Sfântă și a cumpărat în jur de 50.000 ha de pamânt, ajutând astfel substanțial dezvoltarea așezământului evreiesc. Pardes Hanna a fost ultima așezare întemeiată cu ajutorul Baronului și printre ultimele așezări întemeiate în țară.

Baronul Edmond de Rothschild vizitează Zihron Iaacov (1914), o așezare întemeiată de el 

Deținătoarea terenului, compania PICA, înființată de Baronul Edmond de Rothschild pentru promovarea așezării evreiești în Palestina, a pus câteva condiții pentru înființarea acestei localități: candidații la reședință să fie cei mai destoinici și experimentați lucrători (cerința fiind mult mai mare decăt oferta de locuri), munca să fie bazată pe muncitori evrei și fiecare aplicant să depună la bancă suma de 500 de lire sterline. Această sumă, uriașă pentru acele timpuri, era necesară pentru ca noii gospodari să poată supraviețui până la valorificarea primelor recolte, aceștia primind banii înapoi treptat, în 5 ani. Fiecare proprietar cumpăra de fapt un teren cu o casă construită, iar dacă depunea încă 300 de lire, putea să-și folosească acești bani ca să-și construiască o casă după propriile cerințe. Desigur era nevoie să cumpere și teren agricol de aproximativ 2 ha pentru plantarea de livezi (cu un împrumut pe 20 de ani de la bancă).

Pardes Hanna, 1931

Înaintea acceptării acestor investitori relativ înstăriți, au fost împroprietăriți angajații firmei PICA, oameni fără mijloace materiale, care au primit câte 0.5 ha, o casă simplă precum și salariu. Aceștia s-au așezat primii la fața locului și s-au ocupat de lucrările de infrastructură precum forarea de puțuri și alimentarea cu apă, desțelenirea, nivelarea, ararea și împărțirea terenurilor, dezvoltarea de drumuri și sădirea copacilor pe margini etc, fiecare primind ulterior și câte 1 ha de livadă din terenurile companiei.

Lucrători angajați de PICA

Tot PICA a înființat aici o pepinieră de citrice care deținea jumătate de milion de puieți, a doua ca mărime din lume. Investițiile suportate inițial de PICA trebuia să fie returnate de către agriculturi de-a lungul timpului din câștigurile livezilor. De menționat însă că între PICA și agricultori se iscau mereu neînțelegeri și nemulțumiri deoarece compania le impunea în mod strict și unilateral modul de lucru, ce și cât să cultive, prețul puieților și al apei, dar și locul și soiul copacilor plantați la marginea drumurilor, organizarea administrativă și a învățământului etc.

Sala de cultură, Pardes Hanna, 1935

În Pardes Hanna au fost primiți mai mulți copii evrei refugiați din Germania în 1933, apoi un grup de adulți fugiți tot din Germania înaintea celui de-al doilea război mondial, între 1937 și 1938, pentru ca în 1944 să se adauge și un grup de evrei iemeniți ajunși cu vaporul.

"Vasele evreiești - Muntele Carmel și Muntele Sion, ruta Haifa - Constanța"

Pardes Hanna, 1938

În timpul răscoalei arabe dintre anii 1936-1939 producția portocalelor a fost greu lovită, 40 de fabrici de ambalat fiind incendiate, 100.000 de copaci distruși, transportul feroviar fiind și el sabotat. De asemenea, în 1936 exportul prin portul arăbesc din Jaffa a fost închis, soluția fiind punerea în funcțiune o lună mai târziu a unui nou port evreiesc în Tel Aviv. De asemenea s-au organizat trupe de securitate înarmate care apărau pe cât posibil proprietatea, producția dar și viețile locuitorilor.

Gardian (sau noter), parte din sistemul de apărare evreiesc

Transportul recoltei sub apărare

Au urmat anii de război, în care nu s-a mai exportat în Europa, agricultorii diversificându-și activitatea prin creșterea păsărilor, albinelor etc. După această perioadă, exportul portocalelor  a redevenit cea mai rentabilă ramură a agriculturii din zonă.

În 1945, Pardes Hanna avea 2970 de locuitori, din care 2300 evrei și 670 arabi.

Aici închei introducerea istorică. Despre Legenda Ierbii, Școala Agricolă, modernizarea și povestea ghidului născut în România care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în 1950, poimâine, în partea a doua...

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă