Citeşte aici despre:
- Singura țara din lume care a intrat în secolul 21 cu mai multi copaci decât în secolul trecut, datorită unui proces unic de reîmpădurire
- Decăderea şi dezintegrarea Imperiului Otoman
- Eliminarea creştinilor (armeni, greci, asirieni, etc.) de pe teritoriul viitoarei Turcii, proces care continuă şi astăzi în ţările musulmane
- Declarația Balfour (1917) şi hotărârea Consiliului Ligii Națiunilor (1922) de întemeierea căminului național evreiesc
- "Mandat"-urile asupra Palestinei (inclusiv Transiordaniei), Irakului şi Siriei
- Aşezările "zid si turn" şi motivul întemeierii acestora
Pădurea Hanita (230 hectare - harta) a fost plantată după întemeierea aşezării (mai târziu kibuţul) Hanita în 1938, făcând parte dintr-un efort masiv de reîmpădurirea unei țări întregi, un experiment care rămâne încă unic în lume.
Pădurile originale au fost defrişate de-a lungul anilor, proces ce s-a accentuat spre sfârşitul celor patru secole de administrare otomană (1517-1917), când după epuizarea rezervelor existente de cărbuni, turcii au trecut la folosirea lemnului pentru acoperirea cerințelor primului război mondial (1914-1918) pe frontul cu britanicii. (*)
După o introducere istorică (destul de amplă) urmează şi descrierea excursiei propriu zise.
Decăderea şi dezintegrarea Imperiului Otoman
Decăderea imperiului otoman între 1700 şi 1914:
Harta imperiului otoman 1914 (ţarile vasale mai jos):
Primul război mondial s-a terminat cu înfrângerea Imperiului Otoman (şi restul Puterilor Centrale: Imperiul Austro-Ungar, Germania şi Bulgaria) de către Aliaţii Antantei (Imperiul Britanic, Franţa, Rusia, ulterior Italia, SUA şi alte ţări, inclusiv România).
Declarația Balfour (1917) şi hotărârea Consiliului Ligii Națiunilor (1922)
Cabinetul britanic, a publicat în 1917, Declarația Balfour care recunoaște legătura istorică între poporul evreu și Țara Israel și promite că Marea Britanie va sprijini așezarea evreilor în Palestina, care trebuie să devină căminul național al poporului evreu.
La 24 iulie 1922, Consiliul Ligii Națiunilor a recunoscut legătura între poporul evreu și Palestina și a acordat Marii Britanii un mandat de guvernare a Palestinei cu scopul de a dezvolta un cămin național pentru poporul evreu.
Mandatele britanice şi frantuzeşti de după "Marele război"
Imperiului Britanic a decis ca Palestina la vest de râul Iordan să includă aşezământul naţional al poporului evreu iar in partea Palestinei la est de Iordan (Transiordania) sa creeze un emirat semi-independent, ulterior numit Iordania.
Vezi documentarele filmate în acea perioadă (1911-1918): Israelul în filmele de acum un secol
Decăderea imperiului otoman între 1800 şi 1923:
Diviziunea imperiului otoman după înfrîngerea din primul razboi mondial:
Mandatul britanic în Palestina:
Britanicii trebuiau să primească şi mandatul Mesopotamiei dar acesta a fost lansat până la urmă drept regat (Irak) sub administrare temporară britanică. Francezii au fost investiți cu mandatul Siriei (inclusiv Libanul).
Cât despre kurzi, aceştia au rămas împrăştiaţi între câteva state adiacente (Turcia, Siria, Irak şi Iran).
Zonele kurde (Kurdistan):
.jpg)
Eliminarea creştinilor de pe teritoriul viitoarei Turcii
Aici trebuie menționată exterminarea creştinilor din preajma sfârşitului Imperiului Otoman.
Populaţia creştină din cadrul Imperiului era mai educată şi în poziţie materială mai bună decât musulmanii majoritari. Astfel în 1861 existau aproape 700 de şcoli creştine cu 140.000 de elevi, un număr vast superior sectorului musulman. În 1911, 80% din companiile en-gros din Istanbul erau deţinute de greci.(*) (**)
În numai 3 ani din perioada primului război mondial (1915-1918) otomanii musulmani au măcelărit milioane de creştini aflați în zona viitoarei Turcii încă dinaintea invaziei musulmane: 1.5 milioane de armeni (Genocidul Armenesc)(*), 500.000 - 700.000 de greci ortodocşi (Genocidul Grecesc)(*) şi aproximativ 300.000-700.000 de Asirieni, majoritatea tot creştini (Genocidul Asirian)(*) (**).
După învingerea Imperiului Otoman, naţionaliştii turci sub conducerea lui Mustafa Kamal (Atatürk) au condus o insurecţie (1919-1923) cu sprijinul sovieticilor, împotriva aliaţilor. Concomitent, turcii au continuat exterminarea etnică a civililor "infideli" creştini, ucigând încă 260.000 de greci otomani şi 250.000 de armeni de pe teritoriul viitoarei Turcii (15.000 de turci deasemenea au murit).(*)
Turcia a devenit independentă în 1923. Au urmat apoi schimburi forţate de populaţie între Turcia şi Grecia (inca 1.5 milioane de greci ortodocşi din Anatolia şi zeci de mii de Armeni creştini fiind nevoiţi să părăsească teritoriul Turciei, iar 500,000 de musulmani turci au părăsit Grecia).
Deşi teoretic cei 200.000 de greci din Constantinopol (Istanbul) erau scutiţi de la expulzie, practic au fost forţaţi să părăsească cu toţii oraşul de-a lungul anilor, din cauza persecuţiilor şi mai ales după Pogromul din Istanbul din 1955.(*)
Ca urmare a exterminării creştinilor şi a transferurilor de populaţie, Turcia s-a transformat într-un stat exclusiv musulman (populaţia musulmană crescând de la 80% în 1906 la 97.5% în decurs de numai 20 de ani). [Acelaşi fenomen se repetă până în zilele noastre în ţările musulmane (Irak, Iran, Siria, Liban, Teritoriile Palestiniene, Egipt, Sudan, Nigeria etc), sute de mii de creştini (şi evrei) baştinaşi fiind nevoiţi să emigreze din aceste ţări din cauza intimidării şi persecuţiilor.]
In paralel, de-a lungul decăderii imperiului otoman, sute de mii (după alţii milioane) de musulmani au migrat din teritoriile pierdute de către otomani în Europa şi Asia, înapoi spre centrul imperiului şi viitoarea Turcie propriu zisă, alţii fiind ucişi.
Împădurirea Israelului
Administraţia britanică precum şi mişcarea sionistă, iar pe urmă (în mod masiv) statul Israel au inversat procesul de defrişare, plantând în mod sistematic păduri întregi noi.
Israelul este de fapt singurul stat în lume care a intrat în secolul 21 cu un surplus de copaci faţă de secolul trecut. Peste 240 milioane de copaci au fost plantaţi din 1901 şi 70% din israelieni au plantat cel puţin un copac. De la 1.400 de hectare de pădure în 1901, s-a ajuns la 55.600 ha în 1980 şi 85.566 ha în 2010, procesul de împădurire continuând şi acum cu o rată de 1.500-2.000 ha./an. (*)
Excursia
Încep excursia cu pozarea inflorescenţei "laptelui câinelui", apoi frunzele tinere şi inflorescenţa stejarului autohton veşnic verde şi ne oprim la o mică construcţie din beton.
Aici s-a forat la începutul aşezării un puţ adânc de 90 m la care s-a ataşat o pompă adusă din America, pentru a asigura apa necesară.
Vedem un arbust tânăr de dafin, o orhidee destul de rară (Limodorum abortivum Orchidaceae), pentru ca apoi să descoperim un intreg grup din aceste orhidei.
Frunzele verzi în formă de inimă sunt ale căţărătoarei ţepoase Smilax aspera Liliaceae.
Ciupercile (una care creşte pe sol şi alta pe trunchiul copacului) nu le-am identificat.
Fructul roşu care creşte din frunză este de Ruscus aculeatus Liliaceae, plantă veşnic verde care se adaugă la buchete în florării.
În afară de grupul cochetelor ciclamene nu m-am putut abţine să nu fotografiez şi cele "trei graţii".
Pe un bolovan de rocă calcaroasă se văd incluziuni de cremene. Calcarul provine din sedimentarea scoicilor şi cochiliilor animalelor marine, care conţin calciu. Cremenea conţine siliciu provenit din scheletul unor animale marine ca buretele şi foraminiferele.
Mai vedem nişte frunze de stejar tinere, frumoasa floare violacee de Romulea phoenicia Iridaceae, micuţele Anagalis arvensis Primulaceae cu petalele albastre şi tufa spinoasă cu florile galbene de Calicotome villosa Papilionaceae.
Suprafaţa albă ce se vede în vale este reţeaua sintetică care acoperă plantaţiile de banane. Aceasta apără de vânturi puternice, grindină, unii dăunători, dar mai ales scade necesarul apei de irigaţie cu 30%.
Bobiţele albe, care se vor înroşi, sunt ale tufei spinoase Sarcopoterium spinosum Rosaceae, folosit în trecut la umplutul saltelelor şi arderea varului.
Floarea cu petalele albe netede este Cistus salviifolius Cistaceae, iar cea cu petale ridate violacei este Cistus creticus Cistaceae. Povestea spune că dintre două surori care s-au dus la un bal, cea neglijentă văzând că era singura cu bluza necălcată, a roşit. De atunci, una dintre flori este cu petalele netede imaculate, iar cealaltă cu petalele violacee "mototolite".
Fotografiez o floare de salvie cu multi boboci, cel de sus fiind deschis deja.
Floarea crem-verzuie cu petalele inegale este Lomelosia prolifera Dipsacaceae.
Aşezările "zid si turn"
Ajungem la locul întemeierii aşezării Hanita din 1938. Pământul a fost cumpărat de către Giuseppe Sinigaglia un evreu cu paşaport italian, autorităţile britanice îngrădind cumpărarea terenurilor de către evrei în acea perioadă.
În acelaşi timp ridicarea de aşezări noi evreieşti a fost interzisă de britanici, deşi pericolul nazist şi exodul evreilor din Europa erau in creştere continuă.
Invocând o lege otomană care interzicea dărâmarea clădirilor ilegale care aveau acoperiş terminat, s-a recurs atunci la metoda "zid şi turn". Astfel într-o singură noapte se ridică un turn (cu acoperiş!) înconjurat de un zid sau gard de apărare, care apoi nu mai putea fi dărâmat conform legii şi care astfel forma nucleul viitoarei aşezări. Hanita (şi 51 de alte aşezări similare) s-a ridicat după această metodă, cu participarea a 500 oameni, care au cărat materialele cu măgari şi cămile.
Fiind în timpul revoltei arabe locale dintre 1936-1939 (împotriva mandatului Britanic şi a imigrarii evreilor), aşezarea a fost atacată deja din prima noapte, fiind ucise două persoane.
Turnul (din fotografie) şi o parte din gard au fost refăcute. În 1938, zona fiind despădurită, observatorul din turn putea sa cuprindă cu vederea toată zona din jur. Astăzi, în urma creşterii pădurii, nu se mai poate vedea mare lucru.
Pe placa de pe stânca-monument sunt trecute numele celor zece care au căzut în ostilităţile cu arabii.
Sfârşitul părţii a I-a
Restul excursiei:
- Pădurea Hanita şi reîmpădurirea masivă a Israelului după căderea Imperiului Otoman
- Sculptură naivă la kibuţul Eilon
- Moşav-ul Beţet cu studioul-galerie Delart
- Kibuţul Kabri - parcul arheologic de agricultură antică
Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă