Fiind un centru al iudaismului din evul mediu, vizităm o sinagogă construită în 1325, care funcţionează şi astăzi.
Călătorim la Orange, vestit pentru vestigiile sale romane. Fondat de către veteranii legiunii a doua pe o fostă aşezare celtică, devine episcopat în secolul 4 şi este prădat de vizigoţi în secolul 5. Aici s-a construit în secolul 1 unul din cele mai mari teatre din vremea romanilor (9.000- 10.000 locuri), relativ bine păstrat până astăzi. Peretele din spatele scenei, deşi fără învelişul de marmură original, este dominat de statuia împăratului August, aşezat într-o nişă.
Teatrul a fost restaurat în anul 1869 pentru a servi ca loc pentru festivaluri muzicale. Din 1902 festivalul numit Chorégies d'Orange are loc anual, iar din 1971, în cadrul festivalului au loc reprezentaţii de operă, cu participarea cântăreţilor de operă de renume internaţional. Vizităm încăperile de sub galerie, unde sunt expoziţii şi reprezentări de sunet-lumină.
Călătorim spre nord-vest de-a-lungul cheilor Ardèche-ului (Gorges de l'Ardèche),ce se întind pe o lungime de 30 km. Ardèche-ul, afluent al Ronului, străbate o parte din Massif Central, o zonă mai înaltă formată din munţi şi platouri de origine vulcanică, ce ocupă cam 15% din teritoriul ţării. Există aproximativ 450 vulcani stinşi, activitatea vulcanică încetând în ultimii 10.000 de ani. În cea mai mare parte, cheile Ardèche-ului fac parte dintr-o rezervaţie naturală. Oamenii preistorici au locuit în peşterile din zonă în urmă cu peste 300.000 ani. S-au găsit peste 2000 peşteri, unele pictate. Fotografiez câteva imagini din chei, în timpul rarelor opriri ale autobuzului.
Floarea galbenă nu am reuşit s-o identific.
Ajungem la Pont d'Arc, un pod natural cu deschiderea arcadei de 60 m şi înălţimea de 54 m.
După lunga călătorie ajungem seara în mica localitate Florac. Aici ne aşteaptă la Grand Hotel du Parc, de fapt un hotel nu prea mare, în stăpânirea şi administrarea unei familii, o masă delicioasă franţuzească cu variate brânzeturi şi vinul casei.
Dimineaţa începem călătoria de-a-lungul cheilor râului Tarn, afluent al râului Garonne, situat în regiunea Languedoc Roussillon. Cheile, săpate în calcarul din era mezozoică, se întind pe o lungime de 53 km.
În evul mediu nefiind drum, călătoria se făcea mai ales pe râu. Localităţile se întemeiau în locurile unde agricultura era posibilă şi se construia un castel pentru apărarea localnicilor.
Ne oprim lângă satul Blajoux şi ne desmorţim picioarele făcând o mică plimbare de-a-lungul râului.
Pozez o floare violacee din familia Geraniaceae, o plantă cu nişte seminţe mari ce seamănă cu ale lobodei, flori de cultură în jurul unei frumoase case probabil de vilegiatură (pare nelocuită în prezent) şi cunoscutele fructe de păducel.
Următorul popas este în frumosul sat medieval ce poartă numele de Sainte-Enimie, cu casele construite din piatră.
După spusele legendei, în secolul 5 regele francilor Cotaire II, domnea departe undeva în nordul ţării. Avea doi copii: pe frumoasa şi virtuoasa prinţesă Enimie şi pe prinţul Dagobert. Prinţesa merovingiană de o frumuseţe rară era curtată de mulţi, dar ea vroia să rămână pură şi să-şi închine viaţa Domnului.
Fiind obligată de tatăl ei să se mărite, înaintea nunţii s-a rugat Domnului s-o scape şi dorinţa s-a îndeplinit, îmbolnăvindu-se de lepră. Fiind desfigurată, curtezanii au dispărut, dar văzând marea durere a părinţilor, aceasta s-a rugat totuşi să se vindece.
Domnul a trimis un înger, care a îndrumat-o în localitatea Burlatis din îndepărtata provincie Gévaudan. Ajunsă acolo cu escorta ei, păstorii au dus-o să se îmbăieze în apele reci şi albastre ale râului. Boala i-a trecut complet doar după ce s-a întors de trei ori la Burlatis, înţelegând astfel că menirea ei este să rămână acolo şi să propovăduiască credinţa întru Domnul. A devenit stareţa mănăstirii din sat şi a făcut multe miracole.
Ne plimbăm prin uliţele satului, fotografiez şi o parte din terasele amenajate pe coastele din jur, unde călugării benedictini cultivau legume, fructe şi viţă de vie, biserica din vale, podul medieval şi casele construite la poalele stâncii.
Călătorim în satul La Malène şi ne oprim în faţa castelului familiei Montesquiou, distrus de către protestanţi în secolul 16 şi refăcut apoi de baronul Montesquiou în secolul 17. Urmaşii lui au vândut castelul, astăzi fiind transformat în hotel.
Mai există în sat şi ruine romane unde se fac săpături din 2008. Deşi s-au excavat doar 3% din loc, arheologii sunt entuziasmaţi, scoţând la iveală construcţii cu colonade, amfore , obiecte de aur şi susţin că ar fi cea mai veche fortăreaţă din ţară.
În evul mediu La Malène era pe traseul transhumanţei sezoniere a păstorilor spre locurile de păscut.
Aici facem imprundenţa de a nu prânzi. În satul următor ajungem în orele "siestei", toate magazinele fiind închise, aşa că va trebui să ne mulţumim cu câţiva biscuiţi împărţiţi de către ghid.
Fotografiez o floare galbenă de linariţă (Linum vulgaris, Scrofulariaceae), o coastă abruptă şi încă o floare alb violacee probabil tot din familia Scrofulariaceae.
Ajungem în localitatea Le Rozier cam înfometați.
Călătorim la Maison de Vautours, înfiinţat pentru reintroducerea vulturilor în regiune, care au dispărut la sfârşitul anilor 1940. Aici vulturii au coabitat cu oamenii locului timp de 70.000 de ani, fiind "agenţii sanitari" care îndepărtau carcasele animalelor moarte.
După mai multe încercări s-a reuşit să se reintroducă patru specii de vulturi. Observăm zborul vulturilor şi ne ajutăm şi de telescoapele montate pe terasă.
Vizităm muzeul, audiem o conferinţă, vizionăm un filmuleţ iar la urmă ghidul muzeului ne cântă la acordeon câteva cântece populare franceze.
Ne grăbim să ajungem la ultimul obiectiv al zilei – Chaos de Montpelliere le Vieux, situat deasupra cheilor râului Dourbie, la nord est de localitatea Millau.
Este un univers insolit de stânci cu forme bizare, ce se întind pe o suprafaţă de 120 hectare. Roca dominantă este dolomitul depus pe fundul unei mări de acum 200 milioane ani, care după ce terenul s-a ridicat a fost "sculptat" de către apa de ploaie, şuvoaie şi coroziune.
Părintele speologiei, Edouard Alfred Martel (1859-1938), a studiat şi topografiat timp de 11 zile formaţiunile stâncoase. Multe dintre ele au denumiri ca: arlechin, cap de urs, cămilă, poarta Micenei, aleea mormintelor, etc.
Ajungem acolo cu întârziere, aproape de amurg, pe o vreme neguroasă cu o ploaie măruntă intermitentă. În timp ce străbatem în grabă traseul abrupt şi alunecos, reuşesc să fotografiez formaţiunile pe lângă care trecem.
Anexez un link cu fotografii mai de calitate.
Lăsându-se întunericul şi drumurile pe care am venit fiind foarte dificile pentru autobuzul nostru voluminos, şoferul hotărăşte să se întoarcă pe autostradă făcând un mare ocol. Ajungem la hotel la 9,30 seara flămânzi, uzi şi obosiţi, amfitrioana hotelului aşteaptându-ne cu o masă delicioasă udată cu vin.
Sfârşitul părţii a IV-a
Restul excursiei:
- Provence (Baux, Saint-Rémy)
- Avignon, Arles
- Vaucluse (Apt, Bonnieux, Roussillon, Fontaine)
- Prin munţi - Carpentras, cheile râurilor Ardèche şi Tarn, Sainte-Enimie, Casa Vulturilor, Chaos de Montpellier-le-Vieux
- Figeac, peşterile Pech Merle şi Lascaux, Saint-Cirq-Lapopie, râurile Lot şi Dordogne
- Rocamadour şi peştera Gouffre de Padirac
- Autoir, Carennac
- Carcassonne, Nîmes
- Parcul naţional Camargue, Cassis
- Oraşul surpriză - Marseille
Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.