Nordul deșertului Negev (I): puțină istorie- filistenii antici, beduinii și arabii; Kibuțul Revivim ~ Xcursii prin Țara Sfântă

Citeşte aici despre:

Filistenii proveniţi probabil din zona mării Egee, inamic al Israelului antic
Beduinii din deşertul Negev - de unde provine numele de "beduin"?
Kibuţul Revivim inclusiv muzeul
Istorie: marea revoltă arabă, "cartea albă", dezvoltarea agriculturii şi asezărilor in deşert, războiul din 1948.

Călătorim spre sud (harta) şi trecem pe lângă oraşele Ashdod, Kiriat Malahi, Kiriat Gat, aşezate într-o câmpie fertilă, cu livezi şi ogoare verzi. Această zonă mănoasă a fost colonizată în antichitate de către filisteni, popor nesemitic, venit probabil din bazinul mării Egee, descris în biblie ca cel mai periculos inamic al regatului Israel.

Trecem pe lângă oraşul Beer Sheva, care cu o medie multianuală a precipitaţiilor de 205 mm/an este la granița deşertului oficial (media precipitaţiilor anuale sub 200 mm).

Încep să fotografiez prin geamul maşinii copacii plantaţi în nisip. Arborii fixează nisipul, previn eroziunea solului, captează bioxidul de carbon şi scad temperatura. Israelul are un program susţinut de plantări şi împăduriri, fiind singura ţară din lume în care există o creştere continuă a numărului de arbori şi a suprafeţelor împădurite.

Continuăm drumul spre sud şi vedem în zare clădirile oraşului, apoi trecem pe lângă o aşezare neoficială de beduini care printre alte preocupări mai rătăcesc cu turmele prin deşert.

Aceştia desconsideră pe beduinii din Galileea, care lucrează pământul şi au locuinţă stabilă, renunţând la cele 3 interdicţii ale tradiţiei beduine: "nu pune sămânţă în pământ, nu bate ţăruş în pământ (să însemnezi marginea proprietăţii), nu părăsi cămila".

Numele de beduin vine de la cuvântul bidaia, ce înseamnă deşert.

Vedem apoi iar arbori, până când începe să predomine deşertul cu pâlcuri de copaci plantaţi în mici depresiuni, unde se adună apa ploilor. Încă pe vremea mandatului britanic, englezii au început să planteze aceste pâlcuri, ca să ofere umbra soldaţilor. Un asemenea grup de arbori se numeşte liman, derivând probabil din greaca medievală, însemnând port sau golf.

Trecem pe langa parcul Golda Meir, o mică baltă cu câţiva pomi pe mal.

Vedem o turmă a beduinilor, care paşte vegetaţia răsărită după ploile din decembrie.

În Neghev sunt mai multe "zone de foc" destinate antrenamentului armatei. Beduinii nu se sfiesc să intre în aceste zone nici în timpul tragerilor, pentru a aduna tuburile goale de cartuşe, care conţin cupru valoros. Spre supărarea sa, ofiţerul ce supraveghează tragerea este obligat să ordone încetarea focului în momentul când identifica prezenţa unor persoane străine.

Ajungem la kibuţul Revivim, care a fost printre primele aşezări evreieşti din Neghev.

Între anii 1936-1939 are loc (cu întreruperi) marea revoltă a arabilor din Palestina împotriva englezilor şi a evreilor. Scopul revoltei a fost scoaterea din ţară a englezilor şi a evreilor şi constituirea unui stat arab. Revolta a eşuat după ce a dus la moartea a 5000 arabi, 400 evrei şi 200 englezi.

Comisia guvernamentală britanică Peel ajunge la concluzia că una din cauzele principale ale revoltei este colonizarea masivă cu evrei veniţi din Germania fascistă. Colonizarea evreilor în Palestina începe din anul 1881 şi valul actual era al cincilea, numărul evreilor din ţară ajungând la 420.000.

La recomandarea comisiei se publică cartea albă a lui Malcolm MacDonald care prevede că în viitor pe teritoriul Palestinei se va înfiinţa un stat arabo-evreu, se reduce în mod substanţial numărul de vize acordate pentru emigrare, se restrânge dreptul evreilor de a cumpăra pământ. Mişcarea sionistă respinge cartea albă. Demonstraţiile şi greva nedând rezultate, se organizează emigrarea ilegală.

Odată cu izbucnirea războiului, mulţi evrei se înrolează în armată britanică să lupte împotriva Germaniei hitleriste. Ben Gurion declară: "Vom participa la război ca şi cum nu ar fi cartea albă şi vom lupta împotriva cărţii albe ca şi cum nu ar fi război"

În afara beduinilor nomazi, Neghevul practic nu avea aşezări.

Ben Gurion vede importanţa colonizării Neghevului, pentru al revendica pentru viitorul stat evreu.

Deoarece cartea albă interzicea ridicarea de noi aşezări evreieşti şi îngrădea dreptul de a cumpăra pământ, se hotărăşte să se ridice în Neghev trei staţiuni experimentale pentru studiul potenţialului agricol.

Terenul actualului kibuţ este cumpărat de la tribul beduin Al Azazma, iar în 1943 sosesc 3 tineri care vor locui într-o mică peşteră. Se începe construcţia, mai vin încă 9 voluntari apoi numărul locuitorilor se ridică la 25. Se construieşte un fel de fort, înconjurat de ziduri, cu turn de observaţie, camere de locuit şi camere pentru servicii. Este aşezarea cea mai sudică întemeiată în mijlocul deşertului, în timpul mandatului britanic.

Pământul este sărăturat, iar apa care curge în perioada ploiasă în pârâul din vecinătate este salcie, cu un conţinut de sare de 7-19 grame /l. Locuitorii s-au obişnuit atât de mult să gătească cu această apă, încât atunci când erau în vizită, în loc să pună zahăr în cafea, adougau sare.

Se începe cultivarea terenului cu grâu, orz, se amenajează o pepinieră şi se plantează viţă de vie şi mai multe specii de pomi fructiferi. Se construieşte un mic baraj pe pârâu şi un bazin de acumulare pentru irigaţie. Deşi pârâul este sec curgând doar în timpul puţinelor ploi, se poate aduna destulă apă pentru irigarea culturilor. Spre surprinderea multora, viţa de vie, măslinii, gladiolele se desvolta frumos în solul sărăturat. Se plantează 30 hectare de măslini.

Ben Gurion hotărăşte că trebuie mărită prezenţa evreiască în Neghev şi în anul 1946, într-o noapte se ridică 11 începuturi de aşezări ilegale. După o lege otomană păstrată de britanici, era interzis să se demoleze o clădire care avea deja acoperiş. Cei 1000 participanţi la acţiune, ridică în fiecare aşezare câte un turn înconjurat de gard.

În anul 1947 un comitet al Naţiunilor Unite cu delegaţi din 11 state, vine în Palestina pentru a face recomandări pentru partiţia în două state. Comitetul vizitează Revivim şi este impresionat de "transformarea pustiului în grădină". Delegatul guatemalez dezvăluie membrilor aşezării: "Datorită rezultatelor voastre, Neghevul va aparţine statului evreiesc".

În mai 1948 după declaraţia de independenţă, armata egipteană invadează Neghevul. Kibuţul Revivim este bombardat. Aici a locuit şi Golda Meir până a devenit prim ministru, fiica ei fiind membră a kibuţului.

După război kibuţul o duce greu până în 1955 când este racordat la reţeaua naţională de apă. Astăzi numără în jur de 700 membri, veniturile provenind din agricultură, creşterea vitelor, a păsărilor, o fabrică de piese de plastic, turism.&nbsp

Începem vizita cu vizionarea unui film documentar din istoria aşezării, apoi vizităm fortul transformat în muzeu.

Vedem prima staţiune meteorolgica din Neghev cu aparatura aşezată într-un dulăpior, apoi ne facem o impresie despre viaţa modestă a locuitorilor fortului.

Fotografiez floarea de Calendula arvensis (Asteraceae), apoi Enarthrocarpus strangulatus (Brassicaceae).

Vedem macheta bazinului de irigare cu apă sălcie, apoi urcăm în turnul de observaţie, de unde se desfăşoară o vedere panoramică cu cele 300 ha de plantaţii cu măslini, şi clădirile chibuţului care se întrezăresc prin verdeaţa copacilor.

Se văd şi cele două avioane din perioada războiului de independenţă: avionul mare Dakota, folosit la aprovizionarea cu materiale mai ales a aşezărilor asediate; avioneta Piper din care bombele ce şuierau şi făceau mult zgomot dar puţine pagube erau aruncate manual.

La începutul ostilităţilor forţa aeriană israeliană avea patru avionete de acestea, dar în curând va căpăta avioane de luptă din Cehoslovacia şi va obţine primele victorii în luptele aeriene. Apariţia avioanelor de luptă a avut un impact psihologic considerabil asupra trupelor egiptene, care credeau că Israelul este lipsit de aviaţie.

Coborând din turn pozez gladiola galbenă, o albăstrita cam prăpădită, o floare galbenă din familia Asteraceae şi floarea violetă de Erodium (Geraniaceae).

Intrăm într-o mică peşteră unde se ţineau consfătuiri militare în timpul războiului, azi fiind expuse armele folosite de kibuţnici.

În timpul mandatului britanic armele erau ascunse în lăzi metalice denumite "slick'', fiind ascunse la doi metri sub pământ, în locuri ştiute doar de câţiva membri. Cam la un metru adâncime se îngropau obiecte metalice vechi, pentru a induce în eroare pe englezi care aveau detectoare de metal. Cu toate acestea o parte din arme au fost descoperite şi confiscate.

Fotografiez: uneltele agricole scoase din uz, o mică baracă ce folosea drept sală de mese, un grup de Calendula, tranşeele, încă o floare de Erodium.

Urcăm în autobuz şi prin geam mai pozez: un grup de viţei, o parcare, clădiri ale kibuţului, tractor cu remorcă, plantaţii de măslini, apoi iar deşert.