Eva Heyman sau Anne Frank a Transilvaniei și Holocaustul din Ungaria (VIDEO)

De Ziua Internațională a Holocaustului ne amintim de Éva Heyman, denumită și Anne Frank a Transilvaniei, care rămâne din păcate încă prea puțin cunoscută. Éva Heyman reprezintă pentru Oradea ceea ce Anne Frank înseamnă pentru Amsterdam. Ambele fete au ținut un jurnal care a fost publicat după moartea lor în lagăre de exterminare. Printr-o coincidență nefastă, Eva și Anna au fost simultan pentru o perioadă la Auschwitz unde Eva a și murit. Apoi Anna și mama Evei au fost deținute la Bergen Belsen (în părți diferite ale lagărului, mama Evei fiind printre călătorii trenului lui Kastner care au supraviețuit) unde Anna a murit.

Născută în 1931 în Oradea (România), Éva și familia se află în Ardealul de Nord, zonă preluată de Ungaria în 1940 în urma dictatului de la Viena. Ca și în România dictaturii regale și mai ales perioada regimului Antonescu, regimul amiralului Miklos Horthy promulgă  între 1938-1941 o serie de legi anti-evreiești în spiritul legilor rasiale de la Nürnberg.

Eva Heyman, 1934

După anexarea unor teritorii pierdute de Imperiul Austro-Ungar în primul război mondial printre care și Ardealul de Nord, guvernul maghiar a decis să-i expulzeze pe evreii apatrizi și pe cei ce nu puteau dovedi că au fost rezidenți maghiari legali din 1850. Peste 20.000 de evrei au fost astfel expulzați de autoritățile maghiare între 15 iulie și 12 august 1941 în sudul Poloniei/Ucrainei ocupată de nemți, deși în febra acțiunii nu au mai ținut cont că o parte dintre cei expulzați erau cetățeni maghiari.

Unii dintre expulzați au fost uciși de localnici ucraineni, majoritatea însă au fost exterminați la sfârșit de august, în masacrul de la Kameneț-Podolski (în română, Camenița-Podolia)  în ceea ce a fost primul masacru de mare amploare în care, pe lângă bărbații la vârsta de a purta arme, au fost uciși copii, femei și bătrâni. Masacrul, care a durat trei zile și la care au cooperat trupe SS, Einsatzgruppe C nemțesc , soldați maghiari și jandarmi ucrainieni, a marcat o schimbare de scară în politica naziștilor de exterminare, fiind primul masacru în care au fost uciși peste 10.000 de oameni într-o singură zi. Printre cei expulzați și uciși se află și familia Martei, prietena amintită frecvent în jurnalul Evei, acest episod nefast, despre care se știa numai puțin în 1944, fiind amintit cu groază. Micuța Eva nu avea cum să știe că temerile sale exprimate în jurnal se vor adeveri prea curând și că va fi ucisă la rândul ei împreună cu bunicii și majoritatea evreilor orădeni și transilvăneni.

Ca și în România și pe teritoriul Ungariei au avut loc pogromuri în care armata și jandarmeria au omorât nu numai evrei dar și sârbi, români și alte etnii la preluarea teritoriului Transilvaniei de Nord (la Sucutard, Marca, Cerișa, Treznea) și a Voievodinei (în zona Novi Sad). Alte zeci de mii de evrei maghiari au fost trimiși în lagăre și detașamente de muncă forțată, inclusiv pe front la deminarea câmpurilor de luptă. Dintre aceștia, peste 40.000 au murit pe frontul rusesc între 1942-1943 (mulți chiar omorâți de gardienii unguri).

Cu toate acestea, guvernul primului ministru Kállay sub regentul Horthy amână trimiterea majorității evreilor unguri la exterminare în afara țării între 1942 și 1943 deși aceasta este cerută de Hitler care îi învinuia pe evrei de eșecul campaniei germane în Est. Horthy tergiversează deportarea deoarece se pregătea pentru începerea tratativelor secrete cu Aliații după ce soarta războiului începuse să se schimbe în defavoarea Axei.

Acest lucru se schimbă însă radical în martie 1944 când nemții invadează Ungaria și forțează formarea unui nou guvern cooperant condus de Sztójay. Acest guvern legalizează partidul extremist pronazist și antisemit Crucea cu Săgeți și decide imediat si deportarea cu o viteză năucitoare de câteva săptămâni a tuturor evreilor maghiari (peste 900.000) cu ajutorul lui Adolf Eichmann, decizie care va determina și transferarea forțată a familiei Evei în ghetou.

Incursiune in istoria locală: Pardes Hanna-Karkur și portocalele Jaffa (partea I)

Azi vreau să vă împărtășesc impresiile din cea mai recentă excursie în Pardes Hanna / „Livada Hanna”, așezare aflată la numai 10 km de casă, cu o istorie strâns legată de cultivarea citricelor. Aceasta este cea mai mare localitate din Israel (42.000 locuitori) care nu a fost încă declarată oraș. În anii ‘50 a asimilat alte două mici așezări, iar din 1969 și localitatea Karkur, purtând de atunci numele Pardes Hanna-Karkur.

În partea întâi parcurgem introducerea istorică, povestind despre viața și problemele întemeietorilor agricultori dar și "Sărbătoarea Apei" și boomul cultivării citricelor Jaffa care a devenit sursa principală de venit până la cel  de-al doilea război mondial, dominând exporturile. Amintim apoi ajutorul acordat întemeietorilor de generosul filantrop, Baronul Rothschild și descoperim cine este Hanna, în cinstea căreia localitatea a fost numită "Pardes Hanna"

În partea a doua (pomâine) vizităm Legenda Ierbii și Școala Agricolă, discutăm pe scurt despre modernizare, apoi ascultăm povestea ghidului venit din România, care a trecut prin tabăra de imigrare din localitate în anii '50.

Istoria așezării Karkur 
Ghidul nostru s-a axat mai mult pe aspectul istoric al așezării. Astfel, am aflat că în 1913 au fost cumpărati 15 km pătrați de pământ (1.500 ha), îndeosebi de la doi mari proprietari otomani de terenuri (de proveniență bosniacă), pe o sumă echivalentă azi cu două milioane de dolari. Pământurile erau nedesțelenite, în parte cu sol nisipos, în apropierea unor mlaștini. La început au fost angajați lucrători, la marginea terenului fiind plantați eucalipți pentru a preveni confiscarea potrivit legii otomane, după trei ani în care ar fi rămas necultivat, precum și pentru a înștiința astfel păstorii turkmeni de existența noului proprietar.

Așezarea Karkur a fost prima întemeiată pe acest teren, începuturile fiind foarte grele, zona fiind „neprielnică sănătății”, sub amenințarea malariei, cu puțini amatori de a se stabili acolo și având de-a face și cu furturile triburilor beduine din apropiere. Abia după sfârșitul Marelui Război, odată cu alungarea turcilor din țară de către englezi și destrămarea Imperiului Otoman, au început sa vină la Karkur, anevoie, câte unul dintre investitorii din Anglia care cumpăraseră o parte de teren înaintea războiului.

Karkur

Spălatul rufelor, Karkur