Radu Gabrea (1937-2017), un regizor filosemit de excepție, deschizător de cale

La comemorarea unui an de la dispariția regizorului Radu Gabrea, atasez un articol pe care l-am publicat acum 2 luni (Revista Mea #502, 11 dec. 2017) despre 10 din filmele sale cu tematică evreiască. Prin abordarea unor subiecte istorice considerate tabu în filmografia românescă, acesta a deschis calea unor tineri regizori care de asemenea au tratat subiecte istorice reprimate din conștiința națională [Romulus Balasz cu  „Souvenirs de Iași” (2016), Radu Jude cu „Aferim”(2015) și „Țara Moartă” (2017), etc] contribuind astfel la maturizarea societății românești.

Radu Gabrea, un regizor filosemit de excepție, deschizător de cale

În cadrul Festivalului Filmului Evreiesc București (14-21 oct. 2017) au fost proiectate două din filmele regretatului regizor Radu Gabrea. „Călătoria lui Gruber” (2008) este filmul care a atins pentru prima oară subiectul Holocaustului românesc pe marile ecranele din România și în mod specific Pogromul de la Iași și Trenurile Morții, evenimente îndelung negate, distorsionate sau pur și simplu ascunse din istoria oficială a României. Acțiunea prezintă vizita la Iași al corespondentului de război pentru "Corriere della Sera", care află faptul că mulți cetățeni de origine evreiască fuseseră fie omorâți în curtea Chesturii, fie evacuați cu trenul către o destinație incertă. Treptat și în mod subtil este descoperită anvergura măcelului populației evreiești care constituia atunci jumătate din populația orașului, peste 13 mii fiind uciși pe străzi, la Chestură sau înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic și lăsați pradă căldurii toride zile întregi fără apă sau mâncare.

Al doilea film, „Struma” (2010), prezintă tragedia vasului supraîncărcat cu 790 de evrei refugiați din România, plecat din Constanța spre Țara Sfântă în decembrie 1941, intrarea acestora fiind refuzată de autoritățile turcești și britanice. Nava era o epavă plutitoare ruginită, un iaht cu
catarge de 75 de ani cu o capacitate de 80-100 de persoane, folosit in ultimii ani pentru transportul vitelor pe Dunăre. Era echipat cu un motor inadecvat, de ocazie, recuperat de la o navă scufundată și reparat de câteva ori pe parcursul acestei călătorii până la defectarea sa definitivă în largul Mării Negre. Timp de două luni și jumătate, pasagerii înghesuiți pe această navă au dus o viață chinuită și plină de incertitudini, ancorați într-un mic port de lângă Istanbul în carantină, fără a avea voie să coboare pe uscat. În seara de 23 aprilie 1941, nava cu motorul nefuncțional, a fost remorcată în larg de către turci și lăsată în derivă, numai pentru a fi torpilată în dimineață următoare de un submarin sovietic (lucru descoperit și dovedit mulți ani mai târziu). David Stoliar, un tânăr de 19 ani, a fost singurul supraviețuitor al acestui dezastru naval civil, cel mai mare din Marea Neagră în Al Doilea Război Mondial.

Într-o carieră de peste 45 de ani, Gabrea a regizat mai mult de 25 de filme artistice și documentare în România și Germania, a fost președinte al Oficiului Național de Cinematografiei (1997-1999), profesor de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare. Multe din filmele sale mai târzii tratează subiectul minorităților din România (sași, șvabi) dar mai ales pe cel al evreilor, aspect asupra căruia vom stărui în continuare.

Gabrea, născut la București într-o familie creștină, a avut germana ca limbă maternă. Tatăl, originar din Văleni-Muscel, avea un doctorat obținut în Germania, iar familia mamei bucureștene avea origini germanice (Bohemia). Întâmpinând greutăți cu cenzura în România comunistă, Gabrea a fugit în Vest în 1974 după participarea sa la Festivalul de Film de la Cannes. A obținut apoi doctoratul (Ph.D) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia).



În perioada lungii sale șederi în Germania (peste 20 de ani) a regizat mai multe filme, printre care și o adaptare a nuvelei „O făclie de Paște” de I.L. Caragiale, în filmul „Nu te teme, Jacob” (1981). Protagoniștii principali sunt un cuplu de evrei care înfruntă dezlănțuirea urii antisemitismului rural și aproape că devin victimele unui pogrom.

După întoarcerea în România s-a concentrat pe subiecte istorice mai puțin cunoscute și distorsionate în mod sistematic, care în opinia sa trebuiau demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice. Filmele sale urmăresc derularea destinurilor individuale (în mod frecvent ale unor minoritari) în vâltoarea evenimentelor istorice.

Avram Goldfaden (n. Avrum Goldnfoden) așezat în centru,
cu una din primele sale trupe (circa 1900)

În „Moștenirea lui Goldfaden” (2004) Gabrea descrie originile teatrului idiș profesionist, întemeiat pentru prima dată în lume la Iași (1876) de Avram Goldfaden, cel care este considerat părintele teatrului evreiesc modern. Teatrul idiș aduna un public numeros și datorită „jocului excelent al actorilor“ (precum scria Mihai Eminescu în „Curierul de Iași”). Teatrul idiș a ajuns apoi la New York și a influențat apariția musicalului de pe Broadway. Deși dramaturgul originar din Rusia/Galiția (astăzi Ucraina) și-a trăit bătrânețea în sărăcie, piesele sale au avut mare succes, iar la înmormântarea sa din New York au participat 75.000 de oameni, New York Times descriindu-l drept "Shakespeare al evreilor". Din cramele din Moldova până pe scenele de pe Broadway, acest documentar este o celebrare a istoriei muzicii teatrului idiș, prezentând muzica, interpreții și poveștile din cadrul acestuia prin fotografii rare de arhivă, înregistrări și interviuri cu personalități contemporane ale acestui gen de muzică.


În următorul documentar, „Itzik Manger” (2005), cântărețul și scriitorul originar din județul Bacău, Arie Leibisch (Leibush) Laisch povestește despre Itzik Manger, poetul de limbă idiș din Cernăuți și cântă acompaniat de chitară versurile acestuia pline de nostalgie și tristețe.

Fascinat de influența doinei românești asupra muzicii klezmer, Gabrea a filmat „Rumenye! Rumenye!” (2006) la New York, apoi „Rumenye! Rumenye! II: Căutându-l pe Schwartz” (2008) în care doi muzicieni americani de klezmer, Elizabeth Schwartz și Yale Strom, fac o călătorie muzicală prin Sibiu, Timișoara, Târgu Frumos și Budapesta, căutând date despre strămoșii evrei ai lui Elizabeth.

Tot pe firul culturii idiș a urmat „Barașeum Barașeum - Și s-au dus ca vântul...” (2010) – un documentar despre teatrul evreiesc din București care a înflorit tocmai în perioada legilor antisemite dintre 1941-1944.

Surorile Gamberto – Teatrul Barașeum

 Teatrul Barașeum

Filmul artistic „Cocoșul decapitat” (2008) evocă începutul sfârșitului prezenței sașilor în Transilvania, dar prin intermediul fetei proprietarului evreu al cinematografului din așezare (Făgăraș), regizorul atinge și subiectul antisemitismului, pictând un întreg spectru de atitudini ale localnicilor referitor la măsurile antievreiești din acea perioadă.




Următorul documentar, „Evrei de vânzare” (2012) – a abordat un alt capitol rușinos, suprimat din istoria României contemporane: vânzarea evreilor români către Israel de Gheorghe Gheorgiu Dej și Ceaușescu, decrisă drept „cea mai mare operațiune prin care un stat și-a vândut propriii cetățeni, petrecută până azi în Europa”.



În ultima sa peliculă finalizată, „Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker” (2016),

Gabrea încearcă să descopere "adevărata biografie a acesteia după înlăturarea miturilor și legendelor propagandistice care au dus la falsificarea istoriei României contemporane".


Multe din filmele sale au fost premiate, domnul Gabrea fiind decorat în 2002 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” al României în grad de Cavaler, apoi în 2011 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, tot în grad de Cavaler.

În ultimii șase ani Radu Gabrea a organizat Festivalul de Film Central European la Mediaș, în cadrul căruia a insistat să includă și filme idiș clasice (din colecția universității americane Brandeis) proiectate în clădirea Sinagogii, cu participarea formației de muzică klezmer „HaKeshet” din Oradea. Filmele sale au fost proiectate și în cadrul defunctului Festival Internațional de Teatru „Avram Goldfaden” de la Iași (5 ediții) și la festivalul „Zilele Avram Goldfaden” din București.

Prin intermediul temelor filmelor și prin franchețea abordării acestora, Dl. Gabrea a reușit să aducă în discursul public și să demistifice anumite subiecte istorice considerate tabu. Astfel, a deschis calea unor regizori tineri precum talentatul francez de origine română Romulus Balasz care, în documentarul său de debut „Souvenirs de Iași” (2016), a abordat și el subiectul acestui Pogrom. Un alt film recent, „Țara Moartă” (2017) regizat de premiatul Radu Jude, conține în coloana sonoră fragmente terifiante din jurnalul medicului evreu bucureștean Emil Dorian, care redau amănunțit greutățile, temerile și suferința evreilor români din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Cercetarea, discuția și asumarea acestui trecut istoric reflectă continuarea procesului de maturizare a societății românești, Gabrea fiind fără îndoială un factor catalizator.

Pe Radu l-am întîlnit pentru prima oară acum câțiva ani la retrospectiva filmelor sale de la New York, eu fiind fascinat de tematica filmelor sale, care merită o recunoaștere mult mai largă și care sper să beneficieze în curând de o distribuire mai eficientă decât în prezent. Maestrul Gabrea a încetat din viață în februarie 2017, fiind elogiat și de numeroșii prieteni din comunitatea evreiesca; fie-i memoria binecuvantată.

Articolul a fost publicat în 11 dec. 2017 în Revista Mea, #502.

Sinopsisuri mai detailate aici și pe wiki.

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă