Namibia I - Sumar istoric-geografic, oraşele Windhoek şi Rehoboth, păsări ţesătoare şi... cine-s basterii?

În prima parte reuşesc să cuprind niște generalităţi despre Namibia şi relatarea primei zile a excursiei; vor urma alte fragmente.

Introducere

Namibia este o ţară situată în sud-vestul Africii, având o suprafaţă de 825,615 km² (cam cât: România, Bulgaria, Grecia, fosta Iugoslavie, şi Ungaria la un loc!)

Având aproximativ 2,2 milioane de locuitori, este a doua în clasamentul ţărilor cu densitatea cea mai mică a populaţiei (2,66 locuitori/km²).

Pământurile uscate ale Namibiei au fost locuite din timpuri străvechi de către triburi locale. Primii europeni care au debarcat şi explorat zona au fost navigatorii portughezi Diogo Cão în 1485 şi Bartolomeu Dias în 1486. Coastele neospitaliere şi pământul arid nu au îndemnat coroana portugheză să revendice regiunea.

În sec. 19 se stabilesc aici câţiva misionari şi comercianţi germani, care cer protecţia germană. În anul 1884, pentru a preveni ocuparea regiunii da către britanicii în expansiune, Bismarck o proclama colonie germană sub denumirea Africa Germană de Sud-Vest. Excepţie a făcut doar golful Walvis, singurul port cu apă adâncă, ocupat în prealabil de către englezi. Germanii au început exploatarea depozitelor bogate de aur, cupru, platină şi alte minerale, investiţia majoră devenind apoi exploatarea diamantelor.

După ocuparea unei părţi a terenurilor triburilor şi a altor acţiuni, nemulţumirea crescândă a populaţiei indigene (pe care germanii i-au denumit hotentoţi), au dus la răscoala tribului Nama (numit şi Namaqua) din 1893-1894. Au urmat alte răscoale, germanii având victime. Triburile considerau pământul drept proprietate comună, în timp ce germanii declarau pământurile ocupate drept proprietate particulară, ducând la conflicte.

Cea mai mare răscoală a izbucnit în anul 1904, la care au participat triburile Herero şi apoi Nama. Germanii avand mai puţin de 800 oameni, au primit întărituri de încă 14.000 soldaţi din Germania. Germanii au cerut ca tribul Herero să părăsească ţara, apoi i-au împins în deşertul Kalahari, ocupând sistematic sursele de apă şi având ordin să tragă în toți bărbații Herero. Mulţi au murit de sete şi puţini au scăpat trecând în coloniile britanice învecinate. Răscoala a fost înăbuşită definitiv în anii 1907-1908 fiind ucişi cam 80% din populaţia Herero şi 50% din cea Nama.

La terminarea oficială a conflictului, populaţia nativă a fost eliberată din lagărele de detenţie, unde a fost supusă unei politici de deposedare, deportare, muncă forţată, segregaţie şi discriminare, care în multe privinţe a precedat apartheidul. Genocidul Herero şi Nama a fost recunoscut de către Naţiunile Unite şi de către Germania, care şi-a prezentat scuzele la aniversarea a 100 de ani de la fondarea lagărelor. Unii istorici sunt de părere că genocidul din Africa a folosit ca model pentru holocaust.

În timpul primului război mondial, Africa de Sud ocupă colonia germană în 1915. Deşi nu o anexează oficial, guvernează ţara ca pe o provincie sud-africană, introduce apartheidul şi creeaza bantustane (zone din care populaţia indigenă n-avea voie sa plece). Ulterior refuză să transmită mandatul Naţiunilor Unite. În 1966 se creează organizaţia SWAPO cu aripa ei militară, care începe lupta pentru eliberarea Namibiei.

Abia în 1988 Africa de Sud acceptă independenţa Namibiei, care va fi proclamată în 1990. Spre deosebire de multe ţări africane, trecerea la democraţie parlamentară s-a făcut fără vărsare de sânge. Preşedintele republicii este şeful statului a guvernului şi comandantul forţelor de apărare. În parlament sunt reprezentate 9 partide, Partidul SWAPO având o majoritate absolută. 50% din locuri sunt ocupate de femei!

Astăzi Namibia este printre puţinele tari africane stabile şi sigure. Venitul naţional pe cap de locuitor (2014) s-a apreciat la 8200$, dar este împărţit foarte inegal, 40% având un venit de sub 1$ pe zi. Ramurile principale ale economiei sunt: industria minieră, manufacturile, agricultura, pescuitul, turismul. Creşterea economică (2014) 4,4%. Inflaţia 7,1%. Şomajul 27,4%.

În ultimii ani există o penetrare chineză în Africa, inclusiv in Namibia. Chinezii sunt interesaţi în asigurarea resurselor de materii prime şi lucru pentru muncitorii chinezi. Unii susţin că este vorba de un colonialism economic modern. Un muzeu din Windhoek a fost construit de către muncitori chinezi, declanşând protestul populaţiei, care cerea să se dea de lucru şomerilor autohtoni. Probabil ca şi în Namibia există corupţie.

În ciuda populaţiei restrânse există o mare varietate de limbi din familiile indo-europene, bantu şi familiile khoisan. Multe din limbile khoisan sunt pe cale de dispariţie, fiind vorbite de un număr redus de persoane. Numite de către englezi "click languages", folosesc şi un sunet produs între obraz şi baza limbii, care seamănă cu onomatopeia scoasă de birjarii care îşi îndeamnă caii. Am avut ocazia să auzim vorbind una din aceste limbi curioase.

Se apreciază că în Africa se vorbesc cam 1500 de limbi, şi după spusele unui lingvist: "În fiecare zi dispare câte o limbă în lume". 48% din populaţie vorbesc dialecte Oshiwambo. Singura limbă oficială consfinţită de către constituţie este engleza, dar pentru mai puţin de 1% constituie limba maternă. Începând din cursul secundar, limba de predare în şcoli este engleza. Din populaţia alba, 60% vorbesc afrikaans, 32% germana, 7% engleza.

Excursia

La excursie (1-13 septembrie 2015) am participat 25 de membri a Societăţii Pentru Apărarea Naturii. Am observat că printre colegi sunt destul de mulţi bătrânei, apoi mi-am seama că nici eu nu mai sunt chiar tinerel. Arie, ghidul, un evreu originar din Maroco, de un optimism robust, fost comandat de companie în armată, un organizator excelent, cu cunoştinţe largi în domenii variate (botanică, ornitologie, arheologie, geologie, etc.), îşi piperează expunerile cu o sumedenie de bancuri.

Am decolat din Tel-Aviv cu 4 ore întârziere din cauza unei defecţiuni la unul din motoarele avionului, aşa că am pierdut legătura din Johannesburg spre Windhoek (colţul vânturilor în afrikaans), capitala Namibiei. Deoarece călătoria a durat astfel mai mult de 24 ore, n-am mai putut urma planul de a vizita oraşul în după amiaza zilei de 31 august. Am dormit în Kalahari Sand Hotels din Windhoek, un hotel modern, într-o clădire enormă, unde funcţionează şi un cazinou şi spaţii comerciale. 

Sculându-mă devreme, am reuşit să văd câteva clădiri de pe strada principală şi un mic părculeţ cu un monument în cinstea soldaţilor germani căzuţi în lupte.

Monumentul soldaţilor germani

Oraşul Windhoek, construit în stil german, este aşezat la altitudinea de 1700 m. Zilele pot fi calde, dar nopţile sunt reci, deşi se afla în plină zona tropicală. Are aproximativ 360.000 de locuitori (cam 65% negri, 17% albi şi 18% alte rase). Structura etnică generala în Namibia: 84.3% negri, 6.4% albi, 7.3% alte rase. Este un oraş modern, curat, unele străzi cu nume nemţeşti, cultura germană lăsându-şi amprenta asupra acestei urbe cu aspect european.

Peste tot prin Namibia, clădirile sunt bine întreţinute, este ordine şi curăţenie, inclusiv la toalete. Am reuşit să fac câteva fotografii prin fereastra autobuzului.

Casa alba - reşedinţa preşedintelui

Mai spre periferia oraşului:

Muzeul de istorie

La terminarea excursiei, înaintea plecării la aeroport am apucat să vizităm si muzeul de istorie. După părerea ghidului local acesta nu este un muzeu obiectiv, fiind de fapt muzeul luptei organizaţiei SWAPO şi nu a istoriei complete a ţării.

Dimineaţa pornim spre sud într-o lungă călătorie cu autobuzul. Reţeaua de drumuri este puţin dezvoltată, majoritatea drumurilor fiind de ţară, neasfaltate. 

Autobuzul circulă cu 80 km/h expunându-ne din când în când la zdruncinături zdravene. Şoferul nostru , Ragi (de la Reginald), care în acelas timp este şi ghidul nostru local, ne explică că la viteze mai mici zdruncină mai tare. Ragi, un bărbat smead, înalt şi bine făcut, este un "baster", nume dat celor proveniţi din familii unde tatăl era alb iar mama negresă. 

Locuinte pentru populatia mai saraca

Peisajul este monoton: savană uscată; predomină arborii din speciile de acacia. Pomii sunt desfrunziţi şi vegetaţia este uscată. N-a mai plouat din aprilie, iar ploile s-ar putea reînnoi deabea în decembrie. Fiind în emisfera sudică, primăvara oficială începe la 23 septembrie. De fapt există doar 2 anotimpuri: cel uscat şi cel ploios.

Majoritatea râurilor curg numai în anotimpul ploios iar pe traseul lor creşte o vegetaţie mai bogată. În perioada uscată, pot rămâne nişte bălţi pe albiile lor. Alte râuri se pierd în deşert.

Ne oprim în oraşul Rehoboth, numit după o fântână săpată de Isaac şi după oraşul biblic cu acelaş nume. În Israel există un oraş cu un nume asemănător. Situat pe un platou, în vecinătatea tropicului capricornului, oraşul are câteva izvoare termale. Cu o medie anuală a precipitaţiilor de doar 240 mm., apa potabilă este asigurată de un dig aflat la 6 km de oraş. Populaţia numără 21000 de locuitori, în majoritate basteri.

Basterii au o descendentă mixtă: bărbaţi olandezi din Colonia Capului Bunei Speranţe cu negrese. Unii sunt aproape albi la culoare, alţii mai apropiaţi de culoarea negrilor. Numele vine din olandeză, însemnând bastard. Cu toate că numele pare peiorativ, basterii sunt mândri de istoria şi tradiţiile lor. 

În oraş şi în împrejurimi sunt între 20 şi 40 mii basteri, de religie protestantă, care vorbesc afrikaans sau engleza. Au fost populaţia ne-albă cea mai avansată cultural şi economic, fiind supraveghetori ai servitorilor, angajaţi confidenţiali ai stăpânilor, uneori fiind trataţi aproape ca membri al familiilor albe. Unii deţineau ferme, dar odată cu creşterea cererii de pământuri şi a prejudiciilor rasiale, au fost treptat periferizaţi. 

În 1868 basterii au părăsit Colonia Capului în căutare de pământ.

In cautarea pamantului

În anul 1872 o parte din ei au înfiinţat în Namibia, Republica Liberă Rehoboth, elaborând şi o constituţie, care continua să reglementeze comportamentul lor până astăzi. Comunitatea este condusă de către un căpitan ales pe viaţă şi Consiliul Poporului, cu membri aleşi o dată la 5 ani.

Consiliul basterilor 1872

În 1884 semnează cu germanii un tratat, care recunoaşte guvernarea colonială în schimbul unei oarecare autonomii. Au luptat alături de germani la înăbuşirea răscoalelor negrilor şi în războaiele cu Herero. După izbucnirea primului război mondial, dându-şi seama că germanii nu pot face faţă armatei sud africane mult mai numeroase, au încercat să-şi păstreze neutralitatea. 

Au apărut încăierări cu germanii, care au anulat tratatul cu basterii şi au pornit cu armată spre Rehoboth. Basterii s-au refugiat la 80 de km. la sud în localitatea Sam Khubis, mai uşor de apărat. În ciuda unui armament superior şi a unor atacuri repetate, germanii nu au reuşit să cucerească poziţiile basterilor.

După ce li s-a terminat muniţia, basterilor nu le-a rămas decât să se roage pentru o minune. Şi minunea s-a întâmplat! A doua zi germanii s-au retras, fiind presaţi de către armata sud-africană. De atunci, la Sam Khubis se aniversează bătălia în fiecare an, la data de 8 mai. 

 După ocuparea ţării de către Africa de Sud, toate drepturile acordate de germani au fost anulate, iar basterii au fost etichetaţi "coloraţi". În perioada luptei SWAPO împotriva Africii de Sud, basterii au rămas neutri. Regimul actual nu a acordat autonomie basterilor, iar o parte din basteri continuă să acţioneze pe cale diplomatică, pentru recunoaşterea Republicii Libere Rehoboth.

Fiind pe drumul principal şi la distanţă de alte zone urbane, Rehoboth are o benzinărie şi un centru comercial întins. Aici ne aprovizionăm cu alimente şi băutură. Pe nesfârşitele drumuri prin zonele puţin locuite, nu aveam unde mânca, aşa că prânzul se rezumă de obicei la un picnic comun pentru toată grupa.

Vizităm muzeul din Rehoboth:

Ragi cu ghida muzeului

Primul capitan al basterilor

Politia basterilor 1870

În continuare, călătorim spre sud-vest pentru a ajunge la Namib Naukluft Park. În timpul călătoriei vedem mai multe cuiburi uriaşe ale păsării ţesătoare din familia Ploceide. Există 57 de specii, în zona aceasta trăind o specie socială care ţese cu o măiestrie deosebită "cuiburi cu apartamente" pentru 100-300 perechi. "Locuitoarele apartamentelor" sunt păsări agile, cu masculii frumos coloraţi, de dimensiunea unei vrăbii, cu ciocul rotund şi conic, care se hrănesc cu seminţe.

Duşmanul lor natural este şarpele, care intră în cuib prin intrarea care se deschide de obicei în jos, răpind ouale, puii şi chiar pasărea matura. Şarpele poate rămâne mai mult timp în cuib. Uneori se cuibăreşte în spaţiile libere ale cuibului şoimul pitic african (Polihierax semitorquatus), care de obicei nu se atinge de "locatare" dar se pare că vânează şerpii. 

În alte zone ale ţării am văzut specii care ţes cuiburi individuale, pentru câte o singură pereche. De obicei "meşterul ţesător" este masculul, care atrage astfel femela. Femela intră în cuibul proaspăt ţesut, îl examinează şi îşi ia zborul. Masculul construieşte astfel un număr de cuiburi până când "doamna" acceptă să se mute în ultimul. Multe cuiburi vor rămâne aşadar goale. Un cercetător a observat un mascul care a construit 25 de cuiburi până când femela a acceptat să se mute.

Fotografiez o ramură de ficus, flori de acacia şi două flori din familia composite, care s-au deschis în ciuda secetei îndelungate.

Ajungem la Namib Naukluft Lodge, cu căsuţele situate în vecinătatea unor bolovani enormi de granit.

Diferitele lodge-uri la care am fost găzduiţi în Namibia, sunt un fel de hoteluri cu căsuţe/cabane risipite pe o suprafaţă mai mare, terenurile de construcţie în Namibia fiind practic nelimitate. Făcând abstracţie de mersul pe jos până la căsuțe, din punct de vedere al confortului aceste lodge-uri variază de la una la cinci stele. Namib Naukluft Lodge a fost cel mai primitiv, cu pereţii căsuţelor făcuţi parţial din pânză de cort. Ferestrele grupului sanitar aveau în loc de sticlă doar sită.

În deşertul Namib, noaptea este vânt şi temperatura poate scădea până la 7 grade. După căderea serii era neplăcut să faci duş, sau să mergi la toaletă, unde şuiera un vânt rece. 

Pe înserate, mai reuşesc să fotografiez o tufă cu mici floricele puternic parfumate: Smelly Shepherd's-Bush (Boscia foetida Capparaceae).

Restul excursiei:

• I - Sumar istoric-geografic, oraşele Windhoek şi Rehoboth, păsări ţesătoare şi... cine-or fi basterii?
• II.A - Zebre Hartmann prin munţii Naukluft, lumânarea şi ceaiul boşimanului şi... triburile de boşimani (bushmen)
• II.B - Sanctuarul gheparzilor, antilope Gemsbok, Springbok, Kudu, Gnu şi... cercurile spiritelor
• III: Deșertul Namib cu Parcul Naukluft, Sossusvlei, mlaștina moartă (Deadvlei) și cheile Sesriem pe râul Tsauchab

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă