Satul arab Jisr az-Zarka ~ Xcursii prin Țara Sfântă

Vizităm așezarea arăbească Jisr az-Zarka de pe țărmul Mediteranei, cu locuitori de o fizionomie și proveniență mai deosebite, care încearcă recent să promoveze turismul în localitate. Discutăm cu proprietarul unui hostel si imam-ul moscheei.

Trecem pe la movila arheologică Tel Mevorakh, apoi fosta mocirlă Kabara, asanată acum aproape un secol pentru combaterea tânțarilor purtători de malarie.

La urmă ne plimbăm de-a lungul Râului Crocodililor la vărsarea în Mediterană, descoperind plante, geologie și o mică rămășiță arheologică a așezării romano-bizantine Crocodilopolis.

Plecăm cu mașinile personale pentru o scurtă excursie în apropierea Haderei. Destinația este Jisr az-Zarqa, unul din puținele așezări arăbești de pe litoralul israelian. Ne întâlnim la poalele movilei arheologice Tel Mevorakh. Plimbându-mă în jur, fotografiez:

o frumoasă nalbă,

un ciuline înflorit din genul Onopordum ASTERACEAE,

un grup de eucalipți,

coroanele unite ai unor stejari autohtoni veșnic verzi,

și un mac singuratic.

Urcăm pe movila pe care cresc câțiva chiparoși.

Câteva săpături începute din anul 1923 au evidențiat sute de obiecte inclusiv un mauzoleu și morminte. Acestea aparțin culturilor din epoca bronzului, a fierului, precum și a periodelor persană, elenistică, arabă târzie, etc. Movila are la bază o dună de nisip pietrificată, iar la o distanță de 600 m. se află un izvor. Adâncitura fotografiată este probabil rezultatul săpăturilor, astăzi părăsite.

Spre răsărit vedem colinele extremității sudice a muntelui Carmel, la baza cărora se află un mare număr de izvoare.

Spre sud se întinde mica localitate israeliană Beit Hanania, înecată în verdeață.

Spre nord se văd numeroase "solarii" care sunt de fapt culturi de banane acoperite cu o plasă deasă care le apără de grindină, dăunători, dar mai ales care scade cu 30% necesarul de apă pentru irigația lor. Se spune că acesta este unicul loc din lume unde bananele cresc alături de vița de vie, aceste culturi necesitând condiții climaterice diferite.

În trecut toată zona aceasta era o mare mocirla numită Kabara. În perioada romană, s-a construit un dig pentru a crește nivelul bălții, apa fiind condusă printr-un apeduct în Cesarea Maritima. Apa nu era bună de băut fiind folosită pentru spălat, umplerea bazinelor, poate și la irigația culturilor din jur, etc. În perioada de înflorire romană și bizantină se pare că orașul avea o populație de peste 100.000 locuitori, iar apa potabilă era adusă printr-un apeduct înalt din izvoarele muntelui Carmel. Pentru a obține teren agricol și a combate malaria, mocirla a fost asanată între anii 1922-1932. Apa a circa 3000 de izvoare a fost drenată cu tuburi de ceramică cu o lungime totală de 50 km.

Spre apus se profilează în zare ținta excursiei noastre, localitatea Jisr az-Zarqa.

Pe vârful movilei înfloresc un grup de iriși probabil din specia reticulata.

Inflorescențele violete aparțin usturoiului sălbatic Allium daninianum AMARYLLIDACEAE.

La coborâre ne oprim la frumoasa inflorescență a altei specii de usturoi sălbatic Allium ampeloprasum AMARYLLIDACEAE.

Intrăm în Jisr az-Zarqa cu străzile înguste și casele aglomerate.

Este una din localitățile cele mai sărace din Israel, cu peste 50% din populație sub 19 ani, salariu mediu de 1.200 USD față de dublu în restul țării, un procent înalt de infracțiuni și rezultate slabe la școală până și față de alte sate arăbești, cu numai 29% din elevii clasei a 12-a luând bac-ul.

Populația provine din tribul care trăia în jurul mocirlelor, ocupându-se de creșterea bivolilor, confecționarea rogojinilor din papură,etc. Fiind mai negricioși decât restul populației arabe și cu unele trăsături diferite, s-a răspândit povestea (neconfirmată) că ar proveni din sclavii aduși de către arabi din Egipt și Sudan. După secarea mlaștinilor li s-a alocat vatra localității actuale, iar în timpul războiului de independență a Israelului, populația nu a luptat împotriva evreilor și a rămas pe loc.

Având o fertilitate foarte ridicată au înregistrat o creștere demografică impresionantă odată cu acordarea de asistență medicală regulată de către autoritățile israeliene. Dacă în anul 1922 s-au înregistrat 348 de locuitori, în 1945 ajung la 620, pentru ca astăzi să depășească 14.000. Recent fertilitatea este în scădere, ajungând la 3.2 copiii de femeie.

O altă problemă este imposibilitatea de a extinde localitatea aglomerată. La sud se învecinează cu Cesarea bogată cu un indice de dezvoltare socio-economică 10 din 10 pe când Jisr cu greu a ajuns la indicele 2. Autoritățile din Cesarea au ridicat între localități un terasament de pământ care pe alocuri atinge înălțimea de 10 m, pentru a scădea intensitatea zgomotului produs de chemarile la rugăciuni ale muezinului transmise acum prin difuzoare din zori și până seara și de împușcăturile din timpul nunților. La nord se învecinează cu o altă localitate evreiască. La apus este marea, legea interzicând construcția la câteva sute de metri de litoral iar la răsărit trece autostrada litoralului, la care nu au acces direct. Unii propun să mute traseul autostrăzii spre răsărit și să se transfere localității suprafețe de teren care aparțin unor așezări evreiești.

O parte din bărbați sunt pescari, dar cantitățile pescuite din marea Mediterană sunt în scădere accentuată. Unii lucrează în localitățile din zonă, iar alții vrând câștiguri mari și rapide se ocupă de vânzarea stupefiantelor și alte ocupații infracționale. Femeile lucrează în jur ca personal de curățenie.
Ajungem în localitate și ne oprim la mică cafenea a lui Ahmed Juha.

Ahmed, un bărbat zâmbitor, de 46 de ani cu șapte copii este un activist social. În timp ce suntem serviti cu cafea, începe să-și depene povestea.

Cesarea învecinată atrage 1.500.000 turiști pe an, pe când Jisr az-Zarqa practic nu este vizitată.
O tânără evreică l-a convins să încerce să promoveze turismul, localitatea având plajă, pescari, viață tradițională, un tunel săpat de către romani prin care apa apeductului își continua cursul spre Caesarea.

Neavând fonduri au apelat la donații publice și au reușit să ridice un mic hostel cu 11 paturi și cafeneaua. În urma reclamelor, au început să vină turiștii. Media ocupării paturilor este de 34%. Unii turiști devin activiști voluntari. De exemplu o femeie s-a ocupat de predarea englezei școlarilor. Reacția populației la apariția turiștilor este în general favorabilă, invitându-i în familie sau la evenimente sociale (nunți).

În continuare vizităm moschea nouă cu minaretul înalt.

În hol trebuie să ne descălțăm și să ne punem pantofii pe niște rafturi de lemn. Vedem apoi spălătorul unde credincioșii vor efectua ritualul de purificare, spălându-se pe față, mâini și picioare înainte de a intra în sala de rugăciuni.

La parter se afla sala femeilor care au o intrare separată. Fiecare își cunoste locul însemnat pe covorul care acoperă toată podeaua.

Imamul care ne-a întâmpinat de la intrare ne explică că femeile îi aud vocea prin difuzoare.

Urcăm la etaj unde se afla sala bărbaților cu o frumoasă cupola cu inscripții și picturi decorative, reprezentarea omului sau animalelor fiind interzisă.

Vedem un ecran electronic în care sunt trecute orele celor cinci rugăciuni zilnice, prima rugăciune fiind la ora 4,19 dimineața. Cine nu poate să vină la ora aceasta, poată să spună rugăciunea din zori în cadrul altei rugăciuni.
Dupa ieșirea din moschee fotografiez o dugheană cu pește local.

Ne întoarcem să vizităm hostelul aflat la etaj și compus din trei camere, hol și bucătărie, turiștii putând să-și cumpere produse din localitate și să-și gătească.

Pornind spre litoral fotografiez o specie de Solanum SOLANACEAE.

Ajungem la vărsarea în mare a râului Crocodililor (Nahal Taninim). Râul curge tot timpul anului alimentat de numeroase izovoare.

Numele vine de la prezența acestor animale, aduse probabil de către romani pentru a servi în luptele cu gladiatori. Crocodilii au găsit condiții prielnice de înmulțire în râu și mocirlele din jur, ultimul exemplar, expus astăzi în muzeu, fiind vânat în anul 1912.

Ne oprim la ruinele podului construit peste râu cu ocazia vizitei din anul 1892 a împăratului Germaniei Wilhelm al II-lea în Țara Sfântă, parte a imperiului Otoman. Împăratul a călătorit cu caleașca din Haifa până la Yaffo pe drumul paralel cu litoralul, apoi a continuat până la Ierusalim.

Numele localității provine probabil de la acest pod. Traducerea lui Jisr az-Zarqa este Podul Albastru, numele arab al râului Crocodililor fiind râul Albastru. Ajungând la malul mării admiram stâncile de pe mal și cele care proemină din apă.

De-a-lungul eonilor dunele de nisip s-au pietrificat, cochiliile animalelor marine servind drept liant. Aceste roci se numesc eolianite indicând faptul că dunele au fost formate de mateial adus de vânturi. Deoarece nivelul mării a variat de-a-lungul erelor, s-au format mai multe șiruri paralele cu litoralul.

Primul șir se află astăzi în apa mării, stâncile fiind supuse eroziunii. Vedem un grup de tineri localnici șezând la umbra stâncii, iar unul dintre ei cânta la baterie.