Hadera (I) - Parcul Întemeietorilor

În următoarele postări voi povesti câte ceva despre Hadera, oraș în care locuiesc de peste trei decenii. Așezarea a fost întemeiată în anul 1891 pe un teren cumpărat de la un efendi otoman. Deși acesta era cel mai mare teren (3.000 ha) achizitionat de organizațiile evreiești care aveau în vedere întoarcerea în patria strămoșilor (organizații sioniste), era de calitate foarte proastă: nisipos, mlăștinos și infestat cu "aer rau", malarie.

Aici au ajuns/fugit evrei din actualele țările baltice, Letonia și Lituania, după pogromurile sângeroase din Rusia (in mare parte Ucraina de astăzi) din 1881-1882. Principala îndeletnicire a acestora a devenit agricultura (îndeosebi portocale/citrice mai târziu) și creșterea animalelor. Au avut parte însă de o viață foarte grea, malaria ucigând aproape jumătate din populația Haderei (despre povestea surprinzătoare a eradicării malariei în postarea viitoare).

Numele orașului provine probabil din arabă, khadra însemnând verde, o referință la aceste mlaştini veşnic verzi care ocupau o mare parte a suprafeţei oraşului actual.

În centrul oraşului, pe amplasamentul unei foste pepiniere, se întinde astăzi un mic parc tematic în amintirea întemeitorilor și istoriei oraşului.  Parcul a fost realizat după planurile arhitectului Dany Caravan, un peisagist recunoscut internaţional (despre care am discutat și în excursia recentă în Negev, aici).

La intrarea în parc se află o construcție modernistă în centrul căreia creşte un măslin a cărui coroană străbate acoperișul, crescând în mare parte deasupra acestuia. Această operă de artă reprezintă o alegorie a evreimii europeane care, îngrădită din toate părţile, a reușit să se redezvolte după imigrarea în patria strămoșilor, țara lui Israel.

Alegoria evreimii din Diaspora care s-a redezvoltat după întoarcerea în patria stămoșească

Puţin mai departe se află un monument ridicat în cinstea celor căzuţi pentru apărarea patriei moderne. Pe fiecarea coloană, care reprezintă câte un război sau operaţiune militară, sunt înscrise numele locuitorilor oraşului care şi-au jertfit viaţa. De Ziua Independenţei în vârful fiecărei coloane se aprinde câte o flacără.

Alături se află o clădire care găzduieşte săli de conferințe, biblioteca oraşului şi expoziţii de artă, clădire dedicată tot în amintirea celor căzuți.

Negev, Nitzana (III): apicultură în deșert - "Casa Mierii" din Nitzanei Sinai

După centralele solare (partea I) și "Comandoul Francez" din perioada Războiului de Independență  (II), ajungem la Nitzanei Sinai, o mică localitate la granița cu Egiptul. În urma semnării tratatului de pace cu Egiptul în 1979 și retragerii Israelului din peninsula Sinai în 1982, locuitorii așezării cu numele biblic Kadesh Barnea din Sinai au fost relocați în localitatea Nitzanei Sinai, care fusese întemeiată în acest scop.

Aici vizităm "Casa mierii", deschisă de Edi, un imigrant ajuns din Rusia în Negev, care reușește să crească albine în deșert în pofida sfaturilor primite. Avem apoi timp să admirăm câteva din florile apărute după ploile firave ale iernii.

Ajungem la Nitzanei (Nițanei) Sinai sau Kadesh (Kadeș) Barnea. Așezarea cu numele biblic Kadesh Barnea a fost înființată în 1977 în peninsula Sinai. În urma tratatului de pace cu Egiptul (1979), Israelul s-a retras în 1982 din Sinai, teritoriu cucerit în timpul Războiului de Șase Zile (1967). Locuitorii israelieni au fost obligați să se strămute în Negev, inițial în moshav-ul Ashalim (prima parte a excursiei) pentru primele opt luni, așezarea fiind apoi refăcută în locația actuală, chiar la graniță. Denumirea oficială a localității este acum Nitzanei Sinai (datorită apropierii de Sinai), dar locuitorii continuă să folosească vechiul nume.

Traseul excursiei: (Nitzanei Sinai este punctul cel mai vestic din traseul de pe harta alăturată, numele localității fiind scris cu caractere ebraice chiar lângă granița cu Egiptul)



În localitatea aflată la 70 km sud-vest de Beer Sheva există magazin, piscină, grădiniță și sinagogă pentru cele aprox. 40 de familii ce trăiesc aici. Majoritatea locuitorilor se ocupă cu agricultura, restul fiind angajați în alte localități. La început se cultivau mai multe legume și zarzavaturi, apoi au fost în vogă roșiile și florile. ִÎntre timp cultura florilor a devenit nerentabilă din cauza concurenței din alte țări, acum majoritatea cultivând roșii în solarii. Dacă în trecut se obțineau 30-40 tone la hectar, astăzi s-a ajuns la recolte de 300 tone la hectar. De fapt unitatea de măsură în Israel nu este hectarul, ci dunamul, echivalentul a 10 ari, adică 1000 mp. Se practică și viticultura, aici aflându-se şi o cramă.

Fiind în plin deșert, se utilizează apă sălcie extrasă prin două forări de la o adâncime de 700 m, aceasta fiind mai ieftină decât apa primită prin rețea. În Deșertul Negev există acvifere de apă sălcie la câteva sute de metri adâncime care, după unele estimări, ar putea aproviziona un milion de locuitori timp de 150 ani. Este vorba despre depozite de apă fosilă care s-a acumulat în perioadele geologice când teritoriul actualului deșert era străbătut de râuri cu debite de apă abundente. La adâncimi mai mari se află un mare acvifer din perioada jurasică-paleozoică, dar această apa este sărată. Apa fosilă nu se reface, exploatarea ei fiind asemănătoare cu exploatarea cărbunelui.