26 august 2018


Povestea "aerului rău", cea mai cruntă boală din Țara Sfântă și a omului de știința care a biruit-o

Povestea surprinzătoare a eradicării malariei în Israel
Astăzi descoperim "aerul rău" care a bântuit Țara Sfântă timp de secole, decimând populația și împiedicând dezvoltarea regiunii. Terenurile mlăștinoase cele mai infestate de malarie, patria bivolilor de apă, au fost vândute de otomani evreilor din Diaspora care au început să se întoarcă în mod organizat în țara strămoșilor pe la mijlocul secolului XIX. Interesant de observat și paralela dintre harta distribuției malariei și planul de partiție propus în 1947.

După o scurtă discuție despre malaria în mlaștinile Haderei, localitatea în care locuiesc de peste trei decenii, descoperim personajul principal, un microbiolog educat în America care în premieră mondială a biruit malaria printr-un plan bazat pe știință, cercetare, educația populației și multă perseverență administrativă. Unii susțin că fără contribuția decisivă a acestuia, însuși existența statului Israel în ziua de azi ar putea fi pusă la îndoială.

În încheiere câteva cuvinte despre malaria în România...

Țara Sfântă - bântuită de "aer rău" timp de secole

În secolele trecute și la începutul secolului XX, Israelul era printre zonele cele mai infestate de malarie din lume, mii de locuitori murind anual. Malaria (mala aria, aer rău în italiană medievală) era cauza principală care împiedica dezvoltarea Țării Sfinte, populaָția redusă și ravagiile bolii fiind documentate în mod repetat în secolele XIX și XX:


  • Dr. Thomas Chaplin scria în 1864 în revista medicala Lancet că Ierusalimul este unul dintre cele mai nesănătoase orașe, aproape un sfert din populație (orientali, europeni, imigranți și autohtoni) îmbolnăvindu-se de febră (respectiv, malarie). 


Mark Twain
  • Mark Twain a relatat pe larg în 1876 despre vizita sa aici și deplângea țara înapoiată, părăsită, fără așezări și lipsită de populație.
  • Ghidul de călătorie al lui Thomas Cook din 1876 prevenea turiștii de "o dezamăgire totală la vederea Ierusalimului, care era mult mai mic decât și-ar fi putut închipui oricine, zidurile orașului putând fi străbătute pe jos într-o oră".
    "După 18 secole de războaie și paragină, acesta este un tărâm al ruinelor. Pentru mile și mile, nu sunt semne de viață sau de așezări locuite în Iudeea".
  • "Pentru fiecare așezare locuită există 10 sate părăsite și nelocuite" (The Present Condition of Palestine - by Lieutenant CR Conder în Palestine Exploration Fund Quarterly Statement - 1879).

Poarta Damasc - Zidurile Ierusalimului 1857
Poarta Irod în zidurile Ierusalimului, anii 1870
Drumul spre Ierusalim, sf. sec. XIX
Rugăciuni la "Zidul Evreilor", sau "Zidul Plângerii", anii 1870


Zona de litoral a Mării Mediterane și cea de interior de-a lungul faliei Sirio-Africane, unde curge și râul Iordan, erau mlăștinoase și infestate cel mai masiv de malarie. Aceste zone sunt colorate în albastru închis pe harta atașată (vezi și geografia regiunii).

Deoarece între 50-100% din locuitorii acestor zone contractau malarie, acestea erau ocolite, puțin populate și practic lăsate în paragină. Multe din aceste terenuri din zonele mlăștinoase considerate nelocuibile au fost vândute, uneori pe bani grei, evreilor sioniști care căutau să revină în țara strămoșilor de-a lungul deceniilor începând de prin anii '1840.

23 august 2018


Rodii 2018


Rodiile din grădină s-au copt, sunt tocmai bune de cules. Acestea sunt un fruct tradițional de Rosh Hashana, Anul Nou evreiesc, care se sărbătorește în 2018 pe 9-10 septembrie.
  • Conform tradiției se urează ca în anul nou meritele sau faptele bune ale omului să fie numeroase precum boabele fructului de rodie. 
  • O altă interpretare găsită în tradiție este că precum oamenii aruncă coaja amară a rodiei și mănâncă conținutul dulce, așa speră cei credincioși ca D-zeu să ignore coaja (actiunile și aparențele exterioare care s-ar putea să nu fie întotdeauna lăudabile, ba chiar din contra, amare) și să îi judece pe credincioși după conținut- intenția interioră de a face bine.

22 august 2018


Hadera (I) - Parcul Întemeietorilor

În următoarele postări voi povesti câte ceva despre Hadera, oraș în care locuiesc de peste trei decenii. Așezarea a fost întemeiată în anul 1891 pe un teren cumpărat de la un efendi otoman. Deși acesta era cel mai mare teren (3.000 ha) achizitionat de organizațiile evreiești care aveau în vedere întoarcerea în patria strămoșilor (organizații sioniste), era de calitate foarte proastă: nisipos, mlăștinos și infestat cu "aer rau", malarie.

Aici au ajuns/fugit evrei din actualele țările baltice, Letonia și Lituania, după pogromurile sângeroase din Rusia (in mare parte Ucraina de astăzi) din 1881-1882. Principala îndeletnicire a acestora a devenit agricultura (îndeosebi portocale/citrice mai târziu) și creșterea animalelor. Au avut parte însă de o viață foarte grea, malaria ucigând aproape jumătate din populația Haderei (despre povestea surprinzătoare a eradicării malariei în postarea viitoare).

Numele orașului provine probabil din arabă, khadra însemnând verde, o referință la aceste mlaştini veşnic verzi care ocupau o mare parte a suprafeţei oraşului actual.

În centrul oraşului, pe amplasamentul unei foste pepiniere, se întinde astăzi un mic parc tematic în amintirea întemeitorilor și istoriei oraşului.  Parcul a fost realizat după planurile arhitectului Dany Caravan, un peisagist recunoscut internaţional (despre care am discutat și în excursia recentă în Negev, aici).

La intrarea în parc se află o construcție modernistă în centrul căreia creşte un măslin a cărui coroană străbate acoperișul, crescând în mare parte deasupra acestuia. Această operă de artă reprezintă o alegorie a evreimii europeane care, îngrădită din toate părţile, a reușit să se redezvolte după imigrarea în patria strămoșilor, țara lui Israel.

Alegoria evreimii din Diaspora care s-a redezvoltat după întoarcerea în patria stămoșească

Puţin mai departe se află un monument ridicat în cinstea celor căzuţi pentru apărarea patriei moderne. Pe fiecarea coloană, care reprezintă câte un război sau operaţiune militară, sunt înscrise numele locuitorilor oraşului care şi-au jertfit viaţa. De Ziua Independenţei în vârful fiecărei coloane se aprinde câte o flacără.


Alături se află o clădire care găzduieşte săli de conferințe, biblioteca oraşului şi expoziţii de artă, clădire dedicată tot în amintirea celor căzuți.

1 iulie 2018


Negev, Nitzana (V): Shivta, orașul nabatean de pe Drumul Tămâii/ Mirodeniilor

După cele patru părți anterioare în care am vizitat și povestit despre centralele solare, istoria "Comandoului Francez" din Războiul de independență (1948-49), "Casa Mierii", Drumul Păcii, Tel Nitzana și operațiunea Horev din 1948, ajungem la finalul excursiei la Shivta, o altă fostă așezare nabateană.

Aici ne refamiliarizăm cu nabateenii și vom descoperi o parte din sistemul sisific de captare a apei (apeduct, multe canale de apă, cisterne individuale în aproape fiecare casă și cel putin două rezervoare masive comunale). Vizităm două din cele trei biserici, descoperim mai multe basoreliefuri rămase din perioada bizantină și unul dintre cele două zdrobitoare de struguri din localitate. Tot în Shivta s-a descoperit și un grajd nabatean și ruinele "casei guvernatorului", o clădire administrativă centrală.


Călătorim la Shivta (sau Sobota), localitate nabateană care a înflorit în periada bizantină de acum 1500 de ani, declarată patrimoniu UNESCO. Această localitate situată în plin deşert arăta ca o oază înfloritoare cu străzi largi, biserici şi case spaţioase. Deși nu avea niciun izvor sau puţ, în perioada sa de înflorire avea circa 2.000 de locuitori. Este exemplul unei culturi care permitea supravieţuirea prin colectarea apei puţinelor ploi folosind terase, zăgazuri şi rezervoare de apă. Probabil pe vremea aceea și clima locală era ceva mai umedă.

Video:

Inventivitatea lor este uimitoare chiar şi astăzi. În văile din jur cultivau struguri, fructe, grâu, orz și creșteau turme de capre şi oi. Cercetătorii cred că în localitățile din Negev se mai creștea un mare număr de porumbei care probabil serveau nu numai pentru hrană, dar și la gunoierea solului sărac din deșert.

Nabateenii erau un trib arab politeist a cărui prezenţă este documentată din sec. 4 i.e.n.. La început erau păstori nomazi de cămile, oi şi capre. Un istoric grec îi descrie ca oameni destoinici, care nu seamănă sămânţă, nu plantează pomi, nu beau vin şi nu construiesc case.

Comerțul a devenit preocuparea lor de bază și au dezvoltat Drumul Tămâii care începea în sudul Penisulei Arabe și ajungea la porturile Gaza şi El Arish de la Marea Mediterană. Caravanele de cămile străbăteau drumul de 2.400 km. în şase luni şi aduceau tămâie, smirnă, condimente, dar și alte mărfuri care ajungeau în Europa pe calea mării. Trăiau în corturi iar caravenele lor se opreau de-a lungul drumului prin deşert la izvoarele, puţurile şi rezervoarele de apă numai de ei ştiute.

Drumul Tămâii cunoscut și ca Drumul Mirodeniilor sau Drumul Parfumurilor avea câteva trasee spre Mediterană, unele ajungând la portul Gaza (vezi prima hartă); o altă ramură care trecea prin Shivta și Nitzana (despre care am vorbit aici) ducea la portul El-Arish din Egiptul de azi (vezi a 2-a hartă).

Drumul mirodeniilor - traseele nordice, spre Gaza
Ramura sudică, spre (El)-Arish prin Shivta și Nitzana (Nessana)
Drumul Mirodeniilor / Tămâii - sit UNESCO
Acumulând mari bogăţii prin comerţ, nabateeni au întemeiat un regat care cuprindea o parte din Peninsula Arabă (acum Iordania), cea mai mare parte a Negevului (sudul Israelului de azi) şi o parte din peninsula Sinai (azi Egipt). Capitala era la Petra, care în perioada de apogeu număra 20.000 de locuitori.

Petra
După cucerirea romană şi preluarea comerţului de către aceștia, nabateenii au fost asimilați treptat. Au construit oraşe, au preluat zeii şi cultura romană apoi s-au creştinat, pentru ca în perioada bizantină așezările lor să cunoască o înflorire deosebită.

După cucerirea arabă din secolul al VII-lea locuitorii s-au plâns de taxele mari impuse (îndeosebi nemusulmanilor) și localitatea Shivta s-a depopulat treptat, iar în secolul al IX-lea a fost complet părăsită.


9 iunie 2018


גמלה/פיצויים חודשיים מרומניה לאזרחים שנרדפו בתקופת השלטון הפשיסטי 1940-1945, הקומוניסטי 1945-1989 ועידכון פיצויים על רכוש מולאם/מוחרם - עודכן ב-2019

  פיצויים חודשיים מרומניה על רדיפה אתנית בזמן המשטר הפשיסטי 1940-1945 לפי חוק 189/2000
 פוסט זה נכתב ע''י מישהו שעבר בעצמו את כל סבך הניירת בקיץ 2017 ללא עזרת עו''ד והצליח לקבל פיצוי חודשי מרומניה על רדיפה /אפליה גזענית בזמן השלטון הלאומני הרומני בין 1940-1945. ע''י כתיבת פוסט זה המפרט את החוק הרומני העדכני ל-2018 ופרטים לגבי המסלול שצריך לעבור כדי להצליח, אני מנסה לעזור גם לישראלים אחרים שהרומנית שלהם רופפת, או שלא היה להם זמן לעקוב אחרי כל הפרטים. סכומי הפיצויים עודכנו ב-2018 ועומדים על 50 עד 450 דולר לחודש תלוי בסעיף ובמשך האפליה. הפיצויים מרומניה ניתנים בנוסף וללא קשר לפיצויים מישראל או מגרמניה אשר מפורטים באתרים אחרים כגון ועידת התביעותכל זכות, ואביב

בתחתית הפוסט יש מדור שאלות ותשובות שמתייחס בין היתר בקצרה גם להשבת רכוש /אדמות /בניינים ופיצויים כספיים חד פעמיים על רכוש מוחרם. כדאי לחזור לכאן גם בעתיד, יהיו עידוכים עם תשובות לשאלות, פרטים נוספים ותיקונים באם .נפלו טעויות

 חוקים והוראות טכניות לאזרחי רומניה (בהווה או בעבר) שזכאים לפיצויים בשל רדיפות מממשלת רומניה בשתי תקופות
 א) בתקופה הפשיסטית בשל רדיפה גיזענית בין 1940-1945 - חוק 189 משנת 2000 מעודכן ל-2018
 ב) בזמן המשטר הקומוניסטי בשל רדיפה פוליטית/ כלכלית בין 1945-1989 - חוק 118 משנת 1990. לגבי חוק זה כתבתי בתחתית העמוד (כולל קישורים ועדכון החוק ב-2019). סכומי הפיצויים יכולים להיות הרבה יותר גבוהים לפי חוק זה בגלל משך הזמן הארוך יותר של הרדיפה...


עדכון אוקטובר 2020: הוכרו עוד ערים ברומניה כגיטאות פתוחום. ראו פוסט זה ברומנית

עדכונים ל-2019

א) ב-29 ליולי 2019 נכנס לתוקף שינוי חוק 159/2019 שמקל על הגשת המסמכים לתושבי ארצות מחוץ לרומניה, כולל ישראל. לפי חוק זה, אפשר להביא גם מסמכים תומכים לקבלת פיצוי שהונפקו בישראל (או מדינה אחרת שבה אתם  מתגוררים) וגם לשלוח אותם באמצעים אלקטרוניים.
 בנוסף במסגרת אותו חוק הועלו הפיצויים שמשולמים בגין הרדיפה בתקופה הקומניסטית

ב) יש הסכם חדש שבו גרמניה גם הכירה ב-20 ערים רומניות כגטאות פתוחים, דבר שיאפשר לניצולים לבקש פיצויים מגרמניה ו/או מישראל ואף היורשים יכולים לקבל פיצוי מסוים  (ראה א, ב, ג). בינתיים הפרטים לא ברורים דיים (איזה מסמכים ולמי להגיש) אבל כדאי לעקוב אחר עניין זה באתרי ועידת התביעותכל זכות, ואביב