9 octombrie 2013


Sudul Franţei [X]: Oraşul surpriză - Marseille

Dimineaţa aflăm că avionul va decola cu întârziere aşa că vom avea câteva ore de vizitat Marseille  (harta) care nu era cuprins în itinerar. Este al doilea mare oraş din Franţa după Paris cu 850.000 locuitori (zona metropolitană are o populaţie de 1.6 milioane). 

Marseille este cel mai mare port al Franţei la marea Mediterană şi capitala provinciei Provence. Ca tonaj-marfă se afla pe primul loc în Franţa şi al cincilea în Europa. Oraşul este un centru industrial şi comercial major cu o reţea excelentă de transporturi şi al doilea mare centru de cercetare ştiinţifică din Franţa cu 3000 de cercetători. Este vizitat de 4 milioane de turişti pe an. 

Cu numele Massalia, a fost prima aşezare permanentă a grecilor antici pe teritoriul de azi al Franţei, devenind un important port comercial. Sub stăpânirea romană s-a numit Massilia. În anul 1720 Marea Ciumă din Marseille a făcut 100.000 de victime din oraş şi împrejurimi. Imnul naţional francez La Marseillaise, provine din cântecul celor 500 de voluntari din Marseille, în marşul lor din 1792 spre Paris, pentru apărarea revoluţiei. 

Ca port la Mediterană, Marseille a fost întotdeauna un oraş cosmopolit, fiind o importantă poartă de intrare în Franţa şi atrăgând mulţi imigranţi. 

Un coleg de excursie, căpitan de vas pensionar, ne povesteşte că oraşul şi-a schimbat mult aspectul în ultimele decenii.
"-În trecut imigranţii se asimilau mai mult sau mai puţin, oraşul păstrându-şi caracterul francez. Azi, arată ca un port african."
Imigranţii provin din: Africa de Nord (marea majoritate), Italia, Corsica, Armenia, Turcia, insulele Comore, China, Vietnam.

Musulmanii reprezintă aproximativ 30-40% din populaţie, dar aceştia vor deveni majoritari în viitorul apropiat datorită imigrării şi natalităţii crescute, precum şi din cauza migraţiei populaţiei autohtone spre alte zone mai prielnice. 

Marseille a fost numit capitală culturală europeană pentru anul 2013 dar esta însă poreclit şi "capitala europeană a crimei", fiind şi unul din oraşele cele mai sărace din Franţa. Cartiere întregi cu imigranţi (majoritar musulmani) rămân nepatrulate de poliţie (no-go zones), aceştia ne-având nici autorizaţia, nici capacitatea de a intră în aceste zone unde drogurile, gangurile armate, prostituţia, violul, violenţa şi mizeria sunt răspândite. 

În 2012 o treime din omuciderile din Franţa s-au petrecut în Marseille şi furtul violent este frecvent. Adolescenţi, mame nemăritate şi chiar şi copii sunt angrenaţi într-un cerc vicios care sfindeaza legea şi poliţia. Ne limităm deci la zonele "bune", turistice.

Începem plimbarea pe un bulevard cu o statuie de elefant şi pe una dintre clădiri o pictură murală reprezantand un bulevard aproape identic cu cel pe care ne aflăm. 





Ne învârtim puţin într-o mică piaţă de zarzavaturi din jur, unde vedem multe feţe orientale. 









După ce luăm o mică gustare într-un mic restaurant, ne îndreptăm spre portul vechi (azi port de ambarcaţiuni), unde trecem pe lângă o pereche (drogaţi?) care dorm pe jos cu un câine. 



Pozez apoi multitudinea de statui de animale din jurul portului, o parte a ambarcaţiunilor şi clădirile. 















Ne oprim la bustul lui Euthymenes, matematician, astronom şi navigator grec din Massalia (sec. 4 î.e.n.), care a stabilit aproape exact latitudinea localităţii, a fost primul care a observat legătura dintre lună şi maree şi a organizat o expediţie în Atlantic ajungând până în Norvegia şi Islanda. 


Ne plimbăm prin străzile oraşului, vedem o clădire monumentală cu ceas, apoi trecem pe lângă primăria oraşului şi continuăm drumul până la malul mării. 
















Aici vedem vapoare ancorate în port şi noua catedrala – Cathedrale de la Major. 








Ne oprim lângă o bisericuţă şi trecem pe o punte în Fort Saint Jean construit în 1660 de către Ludovic al XIV-lea la intrarea în port









De aici avem o frumoasă vedere panoramică a portului vechi. Urcăm cu microbuzul pe dealul din sudul portului vechi, să vizităm enorma bazilică catolică Notre Dame de la Garde, ridicată în sec. 19 de către arhitectul Esperandieu. 




Construită pe fundaţiile unui vechi fort în punctul cel mai înalt din Marseille (149 m), bazilica are o criptă (biserica de jos) în stil romanesc săpată în stânca calcaroasă, biserica de sus fiind decorată cu mozaicuri în stil neobizantin. 



Un turn de 41m cu o clopotniţă de 12,5 m, suportă o statuie monumentală din aramă aurită de 11,2 m a fecioarei cu pruncul. 


De pe terasele din jur se desfăşoară o panoramă spectaculară a oraşului şi împrejurimilor. 












La întoarcere avem o mică aventură. După ce aşteptăm destul de mult în staţie, iar microbuzul nu apare la orele afişate, aflăm că drumul spre biserică este blocat în urma unui incendiu. Coborâm în pas alert câţiva kilometri şi reuşim să prindem autobuzul spre aeroport. Spre norocul nostru nu am rămas flămânzi, năpustindu-ne asupra sendviciurilor cumpărate anterior cu ocazia vizitei la biserică.



Sfârşitul ultimei părţi (a X-a)

Restul excursiei:
  1. Provence (Baux, Saint-Rémy)
  2. Avignon, Arles
  3. Vaucluse (Apt, Bonnieux, Roussillon, Fontaine)
  4. Prin munţi - Carpentras, cheile râurilor Ardèche şi Tarn, Sainte-Enimie, Casa Vulturilor, Chaos de Montpellier-le-Vieux
  5. Figeac, peşterile Pech Merle şi Lascaux, Saint-Cirq-Lapopie, râurile Lot şi Dordogne
  6. Rocamadour şi peştera Gouffre de Padirac
  7. Autoir, Carennac
  8. Carcassonne, Nîmes
  9. Parcul naţional Camargue, Cassis
  10. Oraşul surpriză - Marseille



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.