Botanică în Parcul Ha'Sharon din apropierea Haderei

Astăzi ne plimbăm prin Parcul Național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei și descoperim câteva din plantele de aici. Aflăm și care este legătura dintre roșcovi și caratele diamantului, precum și diferența față de karatele aurului. La sfârșitul excursiei ajungem la una din bălțile de iarnă despre care vom afla mai multe lucruri interesante în postarea următoare.

Am participat la această plimbare, o adevărată simfonie a florilor, în aerul îmbălsămat al primăverii anului trecut. Parcul național natural Ha'Sharon din imediata apropiere a Haderei se întinde pe o suprafață de 600 de hectare și constituie un minunat loc de agrement în sânul naturii, pentru orășeni. Este o rămășiță a pădurii de stejar ce se întindea în toată jumătatea de nord a țării, azi reprezentând "plămânii verzi" care împiedică urbanizarea continuă între orașele Hadera și Natania.

În lunile cu vegetație bogată și înflorire (iarna și primăvara), primăria organizează vizitarea gratuită a parcului de două ori pe săptămână, sub îndrumarea unor ghizi. Participăm la excursia de la sfârșitul lunii februarie. Ne întâlnim în stația de cale ferată și trecem prin pădurea de eucalipți plantată la începutul secolului trecut în încercarea de a seca mlaștinile aducătoare de malarie (metodă care nu s-a dovedit eficientă - citește aici despre eradicarea malariei).

O parte a pădurii este proprietate privată și o altă parte aparține statului, astăzi fiind exploatată în mod planificat. Admirăm spațiile largi înverzite acoperite de anemone roșii (Anemone coronaria Ranunculaceae):

Spații înverzite:

Stejarul Quercus ithaburensis Fagaceae, care în trecut acoperea o mare parte a țării, este în plină înflorire. Este o specie europeană cu frunze căzătoare, spre deosebire de stejarul autohton veșnic verde.

Vedem și un stejărel înfrunzit după înflorire.

Fotografiez câțiva stupi:

Pe alocuri crește măcrișul Oxalis pescaprae Oxalidaceae, care la fel ca plantele leguminoase, are în rădăcini noduli cu microorganisme ce fixează azotul atmosferic. Aceasta îi permite să ocupe solurile sărăcite în acest element.

Admirăm pâlcuri de ciclamene elegante, având diferite culori.

Floarea de un albastru intens se numește Alkanna tinctoria Boraginaceae.

Paronychia argentea Caryophyllaceae înflorește de iarna până vara și trăiește pe soluri aride și chiar pe dune:

De la începutul iernii, gingașa Maresia pulchella Brassicaceae apare pe terenurile nisipoase ale litoralului:

Fotografiez o floare de Calendula arvensis Asteraceae:

Parcul este plin de mașinile excursioniștilor. Pe alocuri, aceștia pregătesc grătare.

Grupurile de frunze puternice și dese sunt ale plantei Drimia (fosta Urginea) maritima Aaparagaceae (fosta Liliaceae).

Toamna îi apare o inflorescență albă pe câte un lujer înalt. Frunzele sunt otrăvitoare și pot fi consumate de animale numai după ce se veștejesc. Bulbul enorm al plantei mai era utilizat ca otravă pentru șobolani. De-a lungul vieții plantei, rădăcina se înfige tot mai adânc în pământ, planta fiind folosită de agricultorii arabi pentru a însemna hotarele dintre ogoare.

În afară de stejar, și roșcovul este răspândit în parc. Este o plantă dioică (unii copaci sunt masculini, alții feminini). Păstăile de roșcov au un gust dulceag, valoare nutritivă mare și posedă proprietăți terapeutice. Pe vremuri se susținea că sâmburii de roșcov au aceeași masă și aceștia erau folosiți pentru stabilirea greutății aurului, diamantelor și a altor pietre/metale prețioase, devenind unitatea de măsură numita carat. Totuși sâmburii roșcovului pot varia, ca orice altă sămânță, iar negustorii vremii puteau folosi sâmburi mai ușori sau mai grei după cum doreau.😁 

Fructul roșcovului verde, apoi copt (wikipedia):

Ulterior unele administrații au standardizat greutatea caratului pe teritoriul lor, care varia astfel de la 187 mg în Cipru, la 205 mg la Londra și New York (cu mici diferențe la Berlin, Amsterdam, în Spania și Frankfurt), atingând 215 mg la București. Caratul în sistemul metric a fost înființat în 1907 măsurând o cincime a unui gram, adică exact 200 mg, acestă unitate fiind adoptată treptat de majoritatea țărilor.

Tot aici merită menționat și karatul (cu k) care are cu totul altă semnificație, acesta definind puritatea aurului în aliaje. Astfel, 14K înseamnă un minim de 14 părți aur, 10 părți alte metale (între 58.33 și 62.50% aur). 18K înseamnă minim 18 părți aur, 6 părți altele (între 75.00 și 79.16% aur), 22K = 91.66% - 95.83% aur, iar 24K este de fapt aur pur (între 99.95 și 100%).

Se pare că ambele măsuri provin până la urma din monede romane. O livră romană avea în jur de 325 grame și avea greutatea a 72 de monede solidus care la rândul lor aveau greutatea a 24 de siliquae, ultima moneda ajungănd la aproximativ 189 mg. Astfel o siliquae are greutatea aproximativă a unui carat, iar un solidus putea fi format din 24 de unități de karate.

Semințele urzicii Urtica pilulifera Urticaceae se aglomerează sub formă de sfere ce pot ajunge la peste un centimetru în diametru.

Planta robustă cu frunzulițele îndesate și subțiri ca niște ace, căreia în curând îi va crește o tijă florală înaltă cu inflorescențe galbene, se numește Ferula communis Apiaceae (a se ignora florile roșii din poză). Aceasta nu este mâncată de animale deoarece este otrăvitoare. 

Retama raetam Fabaceae este o plantă adaptată la climatul deșertic. Lipsa frunzelor este compensată de rămurelele verzi prin care se realizează fotosinteza.

Tufa cu florile galbene este din genul Helianthemum Cistaceae.

Fructele roșii sunt de Pistacia lentiscus Anacardiaceae, o altă tufă sau arbust dioic. Planta veșnic verde conține o rășină aromatică folosită ca gumă de mestecat de cel puțin 2400 ani. De asemenea, are și utilizări cosmetice, culinare și medicale.

Plantele de culoare roz sunt Rumex cyprius Polygonaceae.

Deși este vorba de un parc natural, câțiva localnici s-au asociat și au plantat diferiți arbori ca stejarul sau roșcovul, care cresc aici și în mod spontan.

Floarea roz este un fel de garofiță din genul Selene Caryiophyllaceae.

Thymelaea hirsuta Thymelaeaceae este o tufă permanent verde, care înflorește tot timpul anului și care, pentru a preveni autopolenizarea, își schimbă alternativ sexul.

Larvele de Ocnogyna loewii ies din cuibul țesut ca o pânză de păianjen și se răspândesc în vegetația din jur.

Aici sunt văzuți atacând frunzele fragede de Drimia. Otrava din această plantă, care acționează asupra animalelor ierbivore, nu are efect asupra acestor omizi.

Fotografiez Asphodelus ramosus Asphodelaceae, o plantă cu tije florale ramificate și floare care seamănă cu cea de crin.

Senecio vernalis Asteraceae este o plantă comună, foarte răspândită, care înflorește mare parte din an (spre deosebire de multe alte plante, care se usucă în timpul anotimpului secetos de 8-9 luni).

Întâlnim alți roșcovi, uneori de dimensiuni considerabile, care pot să crească în grupuri de trunchiuri foarte apropiate.

Ne continuăm drumul.

Un eucalipt format din mai multe trunchiuri are o coroană enormă. 

Ajungem într-o zonă mai nisipoasă, cu mici dune acoperite parțial cu vegetație deșertică.

Heterotheca subaxillaris Asteraceae este o plantă invadatoare din America de Nord, cu largă răspândire mai ales în solurile nisipoase.

Alături de aceste nisipuri crește un desiș de trestie și se aude "concertul" broaștelor. 

Trecem printr-un tunel de stuf și în fața noastră apare oglinda unui lac.

Florile albe de apă se numesc Ranunculus peltatus Schrank Ranunculaceae.

De fapt este vorba despre o baltă de iarnă numită Brechat Ha'Yaar (Balta pădurii), rămășiță a mlaștinilor Haderei. Aici se dezvoltă plante unice, printre care mișună mii de creaturi miniaturale pe care le vom descoperi în postarea viitoare...

Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă