7 aprilie 2016


Suntem pe Facebook!


Acum câteva zile am trecut de 100 de like-uri pe FB și am sărbătorit cu 2 video-uri :)

Postat pe FB: Xcursii prin Țara Sfântă la 7 aprilie 2016


4 aprilie 2016


Ruinele așezării antice Hurvat Midras cu peștera porumbar, lângă renumitele peșteri Beit Guvrin (galerie foto)


Azi vizităm o pesteră porumbar (columbarium) din așezarea antică Hurvat Midras. Unele peșteri au fost folosite de evrei în ultimul război iudeo-roman pe urma căruia majoritatea populației a fost omorâtă sau exilată.
În martie, înflorirea este în toi și verdeața exuberantă, un peisaj caracteristic primăverii israeliene de după anotimpul ploios. Deci la drum!

Mă alătur unui grup de copii membri ai Organizației de Apărare a Naturii și vizităm Hurvat Midras, ruinele unei așezări populate incă din epoca fierului și una din peșterile porumbar (columbarium) caracteristice zonei. Aici, la poalele dealurilor Iudeei, sunt sute de peșteri calcaroase, cele din parcul Bet Guvrin fiind incluse recent (2014) în patrimoniu mondial Unesco.

Unele peșteri au fost folosite de răsculații evrei sub conducerea lui Bar Kohba în ultimul război iudeo-roman (132-135 e.n.). Deși romanii au suferit pierderi grele, au concentrat zeci de mii de soldați din 12 legioane reușind până la urmă să înfrângă revolta într-o baie de sânge în care, după Cassius, 600,000 de evrei au fost anihilați în luptă, mulți alții pierind de foame și boli.  50 de orașe fortificate și 985 de sate au fost rase de pe fața pământului.

Învingător, împăratul Hadrian a depopulat Iudeea de rămășițele populației evreiești exilând-o în robie, a convertit Ierusalimul într-un oraș păgân interzis iudeilor schimbându-i numele în Aelia Capitolina și a șters chiar și numele regiunii de pe hartă transformând-o în Syria Palestina.

Această înfrângere a avut o influența covărșitoare nu numai asupra istoriei poporului evreu dar a modificat și filozofia religiei iudaice.  Astfel conceptul de Mesia a fost abstractizat și spiritualizat iar conducerea religioasă a devenit mult mai conservatoare și prudentă (engro).
Acesta a fost și unul din evenimentele cheie care au diferențiat creștinismul ca pe o religie distinctă de iudaism.

Astăzi însă ne concentram pe înflorirea care este în toi și pe verdeața exuberantă, un peisaj caracteristic primăverii israeliene după anotimpul ploios. Deci las pozele să vorbească... La drum!

24 februarie 2016


Namibia VI: Coasta Scheletelor, Cape Cross, coloniile focilor, picturile boşimanilor din Brandberg şi... delicioasele omizi Mopane :)


După Coasta Scheletelor admirăm cea mai mare colonie de foci din Namibia apoi trecem pe la Capul Crucii (Cape Cross), unde portughezii au debarcat în anul 1484. Continuăm prin deșertul Damaraland, pe lângă piscul cel mai înalt din Namibia (2606 m) din munții Brandberg îndreptându-ne spre parcul picturilor de pe stâncile văii Tsisab, un loc spiritual de importantă pentru triburile boșiman. După ce vedem vestita "White Lady" vom decoperi și arborii cu larvele de Mopane consumate de populația locală.

Pornim din Swakopmund de-a-lungul coastei, spre nord. Ne oprim la epava unui vas, unul din circa 1.000 de vase, care au naufragiat pe coasta de nord a Namibiei. Combinaţia ceţii cu curenţii marini puternici şi vânt reprezenta mai ales în trecut un mare risc pentru navigatori. De aici vine denumirea de Coasta Scheletelor, mai ales că este plină şi de oasele balenelor şi focilor vânate intensiv în trecut.


"Monument" din oase de balena

Ne oprim la Capul Crucii (Cape Cross), unde au debarcat portughezii în anul 1484.


21 februarie 2016


Namibia V: Walvis Bay, croazieră în Atlantic, fabrica de sare, Singing Stones

De dimineaţă călătorim la Walvis Bay, portul principal al Namibiei. În jurul orei 9 ne îmbarcăm pe un catamaran pentru o croazieră de 4 ore în apele reci ale oceanului, bogate în peşte, păsări şi mamifere marine.

2 decembrie 2015


Namibia IV: Simpaticii meerkats, Tropicul Capricornului, Moonscape și orașul Swakopmund

Dimineaţa, ieşind din Rostock Ridge Lodge, descopăr o porţiune îngrădită, unde se re-adaptează Suricata suricatta (meerkat în engleză), nişte animale simpatice din familia mangustei, care trăiesc în deşertul Kalahari şi Namibian. Este vorba de foste animale de casă, care în jurul vârstei de un an, încep să emane un miros urât şi uneori să muşte. După re-adaptare se eliberează în natură.