Călătorim spre apus şi ne oprim în localitatea Figeac, aşezată pe unul din cele patru trasee de pelerinaj catolic franceze din evul mediu spre Santiago de Compostela din Spania. Conform legendei aici s-au reîngropat rămăşiţele Sfântului Apostol Iacob "Cel Bătrân", fiul lui Zevedeu.
Pe locul rămăşiţelor redescoperite de un pastor în anul 813, s-a construit o catedrală, iar apostolul Iacob este sfântul patron al Spaniei.
În evul mediu pelerinajul la Santiago de Compostela a fost al treilea ca importanţă dupa cele la Ierusalim şi Roma.
Localitatea Figeac este locul de naştere a lui Jean-François Champollion, filolog şi orientalist care a descifrat hieroglifele egiptene şi a pus bazele egiptologiei. Născut într-o familie modestă, autodidact, la 16 ani vorbea o duzină de limbi. A fost numit asistent la catedra de istorie la universitatea din Grenoble.
A reuşit să descifreze hieroglifele, folosindu-se de piatra de la Rosetta, ridicată în anul 196 î.e.n. în cinstea regelui Ptolomeu al V-lea. Textul, cu mici diferenţe, era scris în trei limbi: egipteană hieroglifică, scriere demotică şi elena antică.
A devenit primul profesor de egiptologie la College de France şi a decedat la 41 ani.
Vizităm pe o ploaie curentă muzeul Champollion, unde este expusă o copie a pietrei din Rosetta.
Dimineaţa călătorim spre nord-est la Carpentras, oraş cu 30.000 locuitori, centru comercial grec în antichitate, apoi aşezare romană. Aici a fost înfiinţată în secolul 18 cea mai veche bibliotecă municipală (140.000 volume) din Franţa.
Este vestit pentru piaţa de trufe negre (în fiecare vineri, din iarnă până în primăvară).
Fiind un centru al iudaismului din evul mediu, vizităm o sinagogă construită în 1325, care funcţionează şi astăzi.
Călătorim la Orange, vestit pentru vestigiile sale romane.
Fondat de către veteranii legiunii a doua pe o fostă aşezare celtică, devine episcopat în secolul 4 şi este prădat de vizigoţi în secolul 5.
Aici s-a construit în secolul 1 unul din cele mai mari teatre din vremea romanilor (9.000- 10.000 locuri), relativ bine păstrat până astăzi.
Peretele din spatele scenei, deşi fără învelişul de marmură original, este dominat de statuia împăratului August, aşezat într-o nişă.
Teatrul a fost restaurat în anul 1869 pentru a servi ca loc pentru festivaluri muzicale.
Din 1902 festivalul numit Chorégies d'Orange are loc anual, iar din 1971, în cadrul festivalului au loc reprezentaţii de operă, cu participarea cântăreţilor de operă de renume internaţional.
Vizităm încăperile de sub galerie, unde sunt expoziţii şi reprezentări de sunet-lumină.
De dimineaţă pornim cu autobuzul (harta) în departamentul Vaucluse, spre parcul natural Luberon, masiv muntos format din trei şiruri cu altitudinea maximă de 1256 m. Oraşele şi satele pitoreşti, viaţa confortabilă, bogăţia de produse agricole, traseele de drumeţii, atrag vara un aflux masiv de turişti francezi, englezi şi americani. În zona există o mare diversitate de plante, animale si insecte.
Ne oprim în oraşul principal din masivul Luberon - Apt cu 11.000 locuitori, aşezat pe malul stâng al râului Calavon. A fost oraşul principal al unui trib galic, distrus şi reconstruit de către romani. Episcopatul din oraş a funcţionat din secolul 4 până în secolul 18. Fotografiez o stradă cu vedere spre biserica Sainte-Anne, fostă catedrală, a cărei construcţie a început în secolul 11 şi a fost completată în secolul 17.
Apt este centrul regional al comerţului cu vin, miere, trufe şi fructe (majoritatea zaharisite manual sau industrial).
Urcăm pe un drumeag străjuit de arbori şi de pereţi albi de roci calcaroase. Fotografiez o floare roşie neidentificată, trecem pe lângă o peşteră (în zona s-au găsit urme de aşezări ale omului primitiv).
Avignon, aşezat pe malul Ronului, are o populaţie de aproape 100.000 locuitori.
Întemeiat de către un trib galic, a fost succesiv în stăpânirea grecilor, romanilor, saracenilor, francilor, burgunzilor, Sfântului Imperiu Roman, francezilor, şi a papalităţii, revenind din nou Franţei în anul 1791 în urma revoluţiei franceze.
Între anii 1309 şi 1423 a fost locul de reşedinţă a 7 papi şi doi antipapi. Această absenţă a papalităţii din Roma este uneori denumită "Captivitatea babiloniană a papalităţii".
Povestea începe cu conflictul dintre Filip al IV-lea al Franţei şi papa Bonifaciu al VIII-lea, primul impozitând averile clerului pentru a finanţa războiul cu Anglia. Regele este excomunicat, dar forţele franceze surprind papa, care este pălmuit, arestat, bătut şi după o lună moare, probabil prin sinucidere.
În anul 1305 este ales papă francezul Clement al V-lea, care refuză să plece la Roma şi mută scaunul papal în enclava papală Avignon.
Aterizăm la
Marsilia şi ajungem la hotelul de lângă aeroport la două noaptea. După câteva
ore de somn, ne sculăm, dejunăm şi pornim la drum (harta) cu autobuzul.
Ne îndreptăm
spre nord-vest, călătorind prin frumoasele meleaguri ale regiunii Provence, pe
care le întrezărim printre picăturile unei ploi susţinute, care durează tot
timpul călătoriei. Spre norocul nostru, ploaia se opreşte când ajungem la
primul obiectiv: localitatea Les Baux-de-Provence din munţii Alpilles.
Geologul
Pierre Berthier descoperă aici în 1982 un minereu de aluminiu, pe care îl
denumeşte Bauxită după numele localităţii. Bauxita a fost exploatată intens până
la sfârşitul secolului 20, când Franţa încetează să producă minereul, importându-l
în cea mai mare parte din Africa de vest.
Având în vedere posibilităţile
defensive, localitatea este locuită din timpuri străvechi, găsindu-se urme de aşezări
încă din anul 6000 î.e.n. În evul mediu devine sediul unei puternice stăpâniri
feudale, controlând 79 de oraşe şi sate din jur. Domnitorii de Baux pretindeau
că provin din regele Balthazar, unul din cei trei crai de la răsărit şi purtau
pe mâneca tunicii imaginea stelei care i-a condus la Betleem. Exista o
sumedenie de nume ale crailor, denumrirea lor variind în areale geografice
diferite.
În 1481, Les Baux-de-Provence intra în posesiunea regilor Franţei împreună
cu toată provincia Provence. Deşi localitatea este franceză, titlul de marquis
des Baux este acordat încă din secolul 17 familiei Grimaldi, conducătoarea
statului Monaco, fiind în uz până astăzi.
Având reputaţia ca fiind una din
satele cele mai pitoreşti ale Franţei, economia localităţii este pur
turistică. Populaţia satului vechi a scăzut de la un maximum de 4000 la 22.
De
cum ne apropiem de sat, fotografiez stânca pe care se afla ruinele castelului.
Stânci şi colţuri calcaroase pitoreşti se ridică din vegetaţia din jur, dar
spre vale zarea este încă înorată.
