Vizităm parcul arheologic (harta) recent deschis în kibuţ-ul Kabri.
Ca fapt divers, spre deosebire de moşav unde fiecare membru deţine(a) teren proprietate particulară putând însă folosi resurse proprietate comună (de exemplu unelte), în cadrul kibuţ-ului totul (teren, unelte, etc.) este (era) proprietate colectivă a membrilor săi.
Măslinul, care creşte spontan în regiune, a fost folosit ca sursă de ulei încă în epoca calcolitica (mileniul 4 î.e.n). Uleiul de măsline amintit şi în biblie, era folosit nu numai ca aliment, dar şi pentru iluminat, producerea de parfumuri, cosmetice şi practici religioase. Uleiul de măsline era adus ca ofrandă în templu, folosit pentru purificare şi sanctificare. Regii şi preoţii erau unşi cu ulei.
Pentru a obţine uleiul, fructele de măsline erau zdrobite apoi stoarse. Vedem un zdrobitor cu o roată de piatră care zdrobea măslinele învârtindu-se într-un vas de piatră. În vas erau 1-3 roti, care puteau fi învârtite printr-un un ax vertical, pus în mişcare de oameni sau de catre un măgar.
Storcătoarele cele mai vechi erau plăci de piatră cu un şanţ, peste care se punea sacul cu măslinele zdrobite, iar peste sac se aşezau bolovani grei.
Cu timpul s-au construit storcătoare mai sofisticate, bazate pe legea pârghiilor, ca cea descoperită la Beit Maresha. O bară de lemn presa măslinele zdrobite, fiind coborât cu ajutorul unor greutăţi de piatră, legate de ea prin frânghii. Pietrele se puteau ridica pe bară acţionând nişte cilindri de lemn pe care se înfăşurau frânghiile.
