Radu Gabrea, un regizor filosemit de excepție, deschizător de cale
În cadrul Festivalului Filmului Evreiesc București (14-21 oct. 2017) au fost proiectate două din filmele regretatului regizor Radu Gabrea. „Călătoria lui Gruber” (2008) este filmul care a atins pentru prima oară subiectul Holocaustului românesc pe marile ecranele din România și în mod specific Pogromul de la Iași și Trenurile Morții, evenimente îndelung negate, distorsionate sau pur și simplu ascunse din istoria oficială a României. Acțiunea prezintă vizita la Iași al corespondentului de război pentru "Corriere della Sera", care află faptul că mulți cetățeni de origine evreiască fuseseră fie omorâți în curtea Chesturii, fie evacuați cu trenul către o destinație incertă. Treptat și în mod subtil este descoperită anvergura măcelului populației evreiești care constituia atunci jumătate din populația orașului, peste 13 mii fiind uciși pe străzi, la Chestură sau înghesuiți în vagoane de marfă închise ermetic și lăsați pradă căldurii toride zile întregi fără apă sau mâncare.
Al doilea film, „Struma” (2010), prezintă tragedia vasului supraîncărcat cu 790 de evrei refugiați din România, plecat din Constanța spre Țara Sfântă în decembrie 1941, intrarea acestora fiind refuzată de autoritățile turcești și britanice. Nava era o epavă plutitoare ruginită, un iaht cu


Gabrea, născut la București într-o familie creștină, a avut germana ca limbă maternă. Tatăl, originar din Văleni-Muscel, avea un doctorat obținut în Germania, iar familia mamei bucureștene avea origini germanice (Bohemia). Întâmpinând greutăți cu cenzura în România comunistă, Gabrea a fugit în Vest în 1974 după participarea sa la Festivalul de Film de la Cannes. A obținut apoi doctoratul (Ph.D) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia).

În perioada lungii sale șederi în Germania (peste 20 de ani) a regizat mai multe filme, printre care și o adaptare a nuvelei „O făclie de Paște” de I.L. Caragiale, în filmul „Nu te teme, Jacob” (1981). Protagoniștii principali sunt un cuplu de evrei care înfruntă dezlănțuirea urii antisemitismului rural și aproape că devin victimele unui pogrom.
După întoarcerea în România s-a concentrat pe subiecte istorice mai puțin cunoscute și distorsionate în mod sistematic, care în opinia sa trebuiau demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice. Filmele sale urmăresc derularea destinurilor individuale (în mod frecvent ale unor minoritari) în vâltoarea evenimentelor istorice.
![]() |
Avram Goldfaden (n. Avrum Goldnfoden) așezat în centru, cu una din primele sale trupe (circa 1900) |

În următorul documentar, „Itzik Manger” (2005), cântărețul și scriitorul originar din județul Bacău, Arie Leibisch (Leibush) Laisch povestește despre Itzik Manger, poetul de limbă idiș din Cernăuți și cântă acompaniat de chitară versurile acestuia pline de nostalgie și tristețe.
Fascinat de influența doinei românești asupra muzicii klezmer, Gabrea a filmat „Rumenye! Rumenye!” (2006) la New York, apoi „Rumenye! Rumenye! II: Căutându-l pe Schwartz” (2008) în care doi muzicieni americani de klezmer, Elizabeth Schwartz și Yale Strom, fac o călătorie muzicală prin Sibiu, Timișoara, Târgu Frumos și Budapesta, căutând date despre strămoșii evrei ai lui Elizabeth.
Tot pe firul culturii idiș a urmat „Barașeum Barașeum - Și s-au dus ca vântul...” (2010) – un documentar despre teatrul evreiesc din București care a înflorit tocmai în perioada legilor antisemite dintre 1941-1944.
![]() |
Surorile Gamberto – Teatrul Barașeum
|
![]() |
Teatrul Barașeum
|
Filmul artistic „Cocoșul decapitat” (2008) evocă începutul sfârșitului prezenței sașilor în Transilvania, dar prin intermediul fetei proprietarului evreu al cinematografului din așezare (Făgăraș), regizorul atinge și subiectul antisemitismului, pictând un întreg spectru de atitudini ale localnicilor referitor la măsurile antievreiești din acea perioadă.
Următorul documentar, „Evrei de vânzare” (2012) – a abordat un alt capitol rușinos, suprimat din istoria României contemporane: vânzarea evreilor români către Israel de Gheorghe Gheorgiu Dej și Ceaușescu, decrisă drept „cea mai mare operațiune prin care un stat și-a vândut propriii cetățeni, petrecută până azi în Europa”.
În ultima sa peliculă finalizată, „Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker” (2016),
Gabrea încearcă să descopere "adevărata biografie a acesteia după înlăturarea miturilor și legendelor propagandistice care au dus la falsificarea istoriei României contemporane".
Multe din filmele sale au fost premiate, domnul Gabrea fiind decorat în 2002 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” al României în grad de Cavaler, apoi în 2011 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, tot în grad de Cavaler.
În ultimii șase ani Radu Gabrea a organizat Festivalul de Film Central European la Mediaș, în cadrul căruia a insistat să includă și filme idiș clasice (din colecția universității americane Brandeis) proiectate în clădirea Sinagogii, cu participarea formației de muzică klezmer „HaKeshet” din Oradea. Filmele sale au fost proiectate și în cadrul defunctului Festival Internațional de Teatru „Avram Goldfaden” de la Iași (5 ediții) și la festivalul „Zilele Avram Goldfaden” din București.


Articolul a fost publicat în 11 dec. 2017 în Revista Mea, #502.
Sinopsisuri mai detailate aici și pe wiki.
Publicat pe Xcursii prin Țara Sfântă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Multumesc pentru comentariu. Incerc sa raspund pe cat imi permite timpul.