Plecăm spre Camargue (harta), zonă situată în delta Ronului între braţele Ronul mic, Ronul mare şi marea Mediterană.
O mare parte a deltei a fost drenată şi cultivată, printre altele cu orez, dar 820 kmp. sunt declaraţi parc naţional.
Cam o treime din suprafaţă este ocupată de lacuri şi mocirle.
S-au indentificat peste 400 specii de păsări, mai ales călătoare, printre care flamingo.
Vestiţii cai de Camargue sunt crescuţi în semi-sălbăticie, iar taurii crescuţi în condiţii asemănătoare au căutare în luptele de tauri din Spania.
Aici trăieşte şi cel mai feroce ţânţar din Franţa.
Plantele sunt adaptate la condiţii saline, apa de mare pătrunzând în deltă prin canale.
În perioada vizitei noastre păsările călătoare deja au plecat aşa că nu vedem mare lucru în afară de bălţi, canale, nişte păsări răzleţe, câteva flori din familia Asteraceae, Limonium (Plumbaginaceae), un fel de pipirig Juncus (Juncaceae) şi un răcuşor.
Pornim într-o lungă călătorie (harta) spre oraşul Carcassonne din departamentul Aude, la 80 km de Toulouse.
Vizităm oraşul fortificat, în afara zidurilor întinzându-se Oraşul de Jos, mai mare.
Construit de către vizigoţi pe nişte fortificaţii romane, pe drumul ce lega Marea Mediterană de Oceanul Atlantic, guvernul francez a hotărât demolarea lor în urma degradării lor avansate.
În urma protestelor populaţiei, fortificaţiile au fost complet restaurate în 1853 de architectul Eugène Viollet-le-Duc, azi oraşul făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO şi fiind un important obiectiv turistic.
Oraşul este luat în 725 de către saraceni, care stăpânesc un timp sudul Franţei de astăzi.
Carcassonne a devenit faimos în timpul cruciadei papale Albigensiene din 1209, când oraşul stăpânit de către catarii ocitani s-a predat trupelor papale. Catarii erau o sectă care credea că există doi dumnezei: cel bun (Dumnezeu) şi cel rău (Satan).
În continuare Carcassonne va fi în stăpânirea regilor francezi care extind fortificaţiile, considerate inexpugnabile. Oraşul este înconjurat de două ziduri concentrice cu metereze, fortificaţii şi 53 de turnuri.
Unul din turnuri era sediul inchiziţiei catolice din secolul 13, astăzi adăpostind muzeul torturii.
Castelul din interiorul oraşului are sanţ de apărare şi pod mobil.
Intrăm în interiorul oraşului prin La Porte Narbonesse pe o străduţă şi fiind ora prânzului luăm masa la un restaurant.
Coborâm (harta) spre pârâul Autoir, cu ape repezi şi cascade.
După ce fotografiez o campanulă, intrăm în pitorescul sat cu acelasi nume, situat între Figeac şi Gramat.
Dimineaţa începem vizita în Rocamadour situat pe povârnişul abrupt a cheii râului Alzou afluent a lui Dordogne. Localitatea este renumită pentru monumentele sale istorice şi mai ales pentru sanctuarul ei Sfânta Fecioară Maria, care a atras de-a-lungul secolelor pelerini din toată lumea.
Numele de Rocamadour vine de la sfântul Amadour (Amator), episcop între anii 388-418, care a construit două biserici, a creştinat păgânii rămaşi în eparhia lui, a adus în ţară relicvele sfântului Cyricus martirizat în anul 304 în Tarsus şi conform legendei ar fi sculptat din lemn Madona Neagră din localitate.
Construcţiile se întind pe trei nivele: jos este oraşul, deasupra clădiri monarhale şi biserici de pelerinaj, iar pe culme se află castelul construit în evul mediu ca să apere sanctuarele.
Pe o vreme neguroasă urcăm treptele până la nivelul sanctuarelor, unde fotografiez o parte din clădiri.
Călătorim spre apus şi ne oprim în localitatea Figeac, aşezată pe unul din cele patru trasee de pelerinaj catolic franceze din evul mediu spre Santiago de Compostela din Spania. Conform legendei aici s-au reîngropat rămăşiţele Sfântului Apostol Iacob "Cel Bătrân", fiul lui Zevedeu.
Pe locul rămăşiţelor redescoperite de un pastor în anul 813, s-a construit o catedrală, iar apostolul Iacob este sfântul patron al Spaniei.
În evul mediu pelerinajul la Santiago de Compostela a fost al treilea ca importanţă dupa cele la Ierusalim şi Roma.
Localitatea Figeac este locul de naştere a lui Jean-François Champollion, filolog şi orientalist care a descifrat hieroglifele egiptene şi a pus bazele egiptologiei. Născut într-o familie modestă, autodidact, la 16 ani vorbea o duzină de limbi. A fost numit asistent la catedra de istorie la universitatea din Grenoble.
A reuşit să descifreze hieroglifele, folosindu-se de piatra de la Rosetta, ridicată în anul 196 î.e.n. în cinstea regelui Ptolomeu al V-lea. Textul, cu mici diferenţe, era scris în trei limbi: egipteană hieroglifică, scriere demotică şi elena antică.
A devenit primul profesor de egiptologie la College de France şi a decedat la 41 ani.
Vizităm pe o ploaie curentă muzeul Champollion, unde este expusă o copie a pietrei din Rosetta.
